Mana Zilnica

19 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Amalec a venit și s-a luptat cu Israel la Refidim.

Exod 17.8

Amalec (1)

Amalec îl prefigurează pe Satan, care folosește împotriva poporului lui Dumnezeu prezentul „veac rău“. Pe de altă parte, el este un simbol al cărnii. El era un nepot al lui Esau, cel care a preferat o simplă ciorbă în schimbul dreptului de întâi-născut (vedeți Geneza 36.12). El a fost cel dintâi care s-a opus lui Israel după botezul lor „în nor și în mare“. Aceste fapte ne descoperă caracterul lui cu mare claritate; pe deasupra, știm că înlăturarea lui Saul de la conducerea împărăției lui Israel a fost o consecință a faptului că l-a cruțat pe Amalec, în loc de a-l distruge în întregime (1 Samuel 15). Mai mult, vedem că Haman este ultimul amalecit despre care relatează Scriptura. El a fost spânzurat ca urmare a planului său rău pe care l-a făcut împotriva lui Israel (vedeți cartea Estera).

Toate aceste împrejurări ne furnizează o imagine clară despre faptul că Amalec este un simbol al cărnii. Legătura dintre conflictul său cu Israel și apa care a izvorât din stâncă este remarcabilă și instructivă și, de asemenea, este în conformitate cu conflictul celui credincios cu natura cea veche. Acest conflict este, așa cum știm, consecința faptului că cel credincios are o natură nouă și că Duhul Sfânt locuiește în el. Conflictul lui Israel a început când ei au stat în puterea deplină a răscumpărării și au „mâncat aceeași hrană spirituală; și toți au băut aceeași băutură spirituală, pentru că beau dintr-o stâncă spirituală“ (1 Corinteni 10.3,4). Până să-l întâlnească pe Amalec nu au avut niciun conflict. Nu a fost nevoie ca ei să îi facă față lui Faraon. Nu au zdrobit puterea Egiptului și nici nu au rupt lanțurile robiei în care erau ținuți. Nu au despărțit marea și nici nu au înecat oștirile lui Faraon sub valurile ei. Nu au adus pâine din cer și nici nu au scos apă din stâncă. Ei nu au făcut și nici nu puteau face vreunul dintre aceste lucruri; însă acum sunt chemați să lupte cu Amalec. Toate conflictele precedente fuseseră între Iahve și vrăjmașii lor. Nu a fost nevoie decât ca ei să „stea liniștiți“, să contemple triumful minunat al brațului ridicat al lui Iahve și să savureze roadele biruinței. Domnul luptase pentru ei, dar acum El lupta în ei sau prin ei.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar credința este siguranță cu privire la lucrurile sperate, convingere cu privire la lucrurile care nu se văd … Prin credință pricepem că lumile au fost întocmite prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Evrei 11.1-3

Lecția despre credință

Un mic grup de copii se întâlnesc să studieze din Biblie. Învățătorul lor intenționează să le vorbească despre credință. El citește începutul capitolului 11 al Epistolei către Evrei, apoi scoate din buzunar cheia de la mașină și le arată copiilor pumnul lui strâns. El îi întreabă: „Ce am în mână?“. Copiii s-au uitat derutați și nu au răspuns nimic. Apoi le-a spus: „Am o cheie în mână“. Și i-a întrebat din nou: „Cine știe ce am în mână?“. S-a lăsat o clipă de tăcere, apoi cel mai tânăr băiat a ridicat mâna și a spus: „Eu știu, este o cheie“. — „Adevărat“, a răspuns învățătorul, „știi asta, pentru că ai crezut ce am spus“. Învățătorul și-a deschis mâna și le-a arătat cheia. Această istorisire adevărată ilustrează câteva aspecte ale credinței. Dumnezeu cunoaște cu exactitate ceea ce noi nu știm. Prin intermediul Cuvântului Său, Biblia, Dumnezeu ne dezvăluie ceea ce dorește ca noi să cunoaștem. Oricine își pune încrederea în Dumnezeu (aceasta înseamnă credința) crede ceea ce El spune și acceptă lucrurile pe care El le-a făcut cunoscut. Într-o zi, credința se va transforma într-o cunoaștere deplină a lucrurilor nevăzute, dar în prezent cunoaștem prin credință. Refuzul de a crede ceea ce Dumnezeu afirmă în Biblie echivalează cu a-L numi mincinos și a-L ofensa. „Iar fără credință este imposibil să-I fii plăcut“ (Evrei 11.6). Așadar, să credem ceea ce Dumnezeu a declarat cu privire la Fiul Său Isus Hristos: „Dumnezeu ne-a dat viață eternă și această viață este în Fiul Său“ (1 Ioan 5.11). „Cine crede în Fiul are viață eternă“ (Ioan 3.36).

Citirea Bibliei: Zaharia 6.1-15 · Marcu 13.14-27

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Estera 1:1-9

Istoria Esterei constituie o naraţiune cu totul distinctă, care poate fi plasată cronologic între capitolele 6 şi 7 ale cărţii Ezra. Pe de o parte, ea îi prezintă pe acei iudei care au rămas în imperiul per­san după întoarcerea unora în Ierusalim (prima întoarcere); pe de altă parte, îl prezintă pe suvera­nul acestui imperiu, puternicul Assuerus (Ahaş­veroş), împre­ună cu cei de la curtea lui. Acest îm­pă­rat este cunoscut istoricilor ca Xerxes, fiul lui Darius. El a rămas celebru prin campania împotriva grecilor, mar­­cată de răsunătoarea înfrângere a flotei lor la Salamina. Daniel 11.2 face aluzie la acest monarh şi la bogăţiile lui.

Petrecerea fabuloasă pe care el o dă în cap. 1 a avut loc înaintea războiului cu Grecia, probabil cu scopul de a‑l pregăti. Totul în acest capitol este marcat de gloria omului, a cărui mândrie nu cunoaşte margini. Deşi un ase­­menea lux nu mai poate fi întâlnit, astăzi totuşi nu lip­sesc manifestările grandioase şi sărbătorile prin care unii oa­meni (sau naţiuni) caută să se preamărească pe ei înşişi şi să-şi eclipseze vecinii. Copilul credincios al lui Dum­nezeu n-are nici o parte în aceste lu­cruri. De ce? Tocmai pentru că puterea, inteligen­ţa, plăcerea şi toleran­ţa (amabi­litatea – v. 8) omului se exaltează aici în mândrie.

CE NE ÎNVAȚĂ BIBLIA DESPRE BANI (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Al Meu este argintul şi al Meu este aurul’, zice Domnul oştirilor.” (Hagai 2:8)

Când vine vorba despre bani, trebuie să nu uităm că Dumnezeu deține totul. Dacă te îndoiești de acest lucru, ia aminte la următoarele versete: „Al Meu este argintul şi al Meu este aurul’, zice Domnul oştirilor.” (Hagai 2:8); „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” (Psalmul 24:1); „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl…” (Iacov 1:17); „De la Tine vin bogăţia şi slava, Tu stăpâneşti peste tot, în mâna Ta sunt tăria şi puterea, şi mâna Ta poate să mărească şi să întărească toate lucrurile.” (1 Cronici 29:12).

Ce învățăm din aceste cuvinte? Că banii din bancă, portofoliul de acțiuni sau titlurile de proprietate pot fi pe numele tău, dar Dumnezeu este proprietarul tuturor. S-ar putea să te întrebi: „Atunci ce sunt eu?” Tu ești doar administratorul averii lui Dumnezeu și executorul voinței Sale.

Poate un administrator să facă ce dorește cu averea cuiva? Nu, el este obligat s-o administreze în locul altcuiva. Executorul poate face ce dorește cu testamentul cuiva? Nu, este obligat să urmeze instrucțiunile din testamentul respectiv.

Iar dacă dorești să cunoști termenii voinței lui Dumnezeu pentru viața ta, aceștia se găsesc în Cuvântul Său. Și cu cât Dumnezeu îți încredințează mai mult, cu atât El îți cere mai mult. Domnul Isus a spus: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.” (Luca 12:48).

Așadar, nu uita azi că Dumnezeu deține totul!