Mana Zilnica

17 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Totuși Tu ești Cel Sfânt, Tu, care locuiești în mijlocul laudelor lui Israel.

Psalmul 22.3

Biblia ne relatează despre câțiva oameni credincioși care au fost și ei descurajați în viață. Exemplul lor ne este mângâietor, atunci când nici noi nu mai știm încotro să o apucăm. Moise (Numeri 11.11-15), Ilie (1 Împărați 19.4) și Ieremia (Ieremia 20.14,15) sunt exemple în această privință. Cu toții, în urma suferințelor, au ajuns la capătul puterilor. În contrast cu ei Se află Domnul Isus, care S-a încrezut întotdeauna în Dumnezeu, chiar și în cel mai cumplit necaz.

Psalmul 22 ne vorbește despre Isus Hristos în cele trei ore de întuneric. Se deschide cu strigătul Domnului: „Dumnezeul Meu! Dumnezeul Meu! Pentru ce M-ai părăsit?“, cuvinte care ilustrează suferințele de nespus pe care Domnul Isus le-a suportat sub judecata lui Dumnezeu. Apoi citim în versetele 9 și 10: „Dar Tu ești Cel care M-ai scos din pântece […] din pântecele mamei Mele, Tu ești Dumnezeul Meu“. Aici vedem perfecțiunea Mântuitorului nostru în cel mai mare necaz! El nu a blestemat ziua nașterii Sale. Chiar și în cele trei ore de întuneric nu a renunțat nicio secundă la încrederea Sa în Dumnezeu.

Matei ne relatează că „Isus a strigat cu glas tare“ (Matei 27.46). În inima Sa a fost un necaz de nedescris, când El a fost făcut păcat și a purtat păcatele noastre. A suferit nespus de mult sub loviturile judecății divine. Dumnezeu a condamnat păcatul în El și S-a îndepărtat de El. Noi nu vom putea pătrunde niciodată această durere din inima Lui. Nu vom putea înțelege niciodată cât de mult și cât de groaznic a suferit Mântuitorul nostru la cruce. Isus a întrebat: „Pentru ce?“, dar tot El a spus și: „Dumnezeul Meu!“. Încrederea Sa a fost desăvârșită, puternică și de nezguduit – și în ultimul moment al acestor trei ore de întuneric. Ce Mântuitor minunat!

Noi nu ne putem compara cu Iov, cu Moise, cu Ilie sau cu Ieremia, acești bărbați dedicați pe deplin lui Dumnezeu. La noi nu se găsește un astfel de devotament, o astfel de credință ca la ei. Și totuși, în ciuda temerii lor de Dumnezeu și a dăruirii lor, au existat și în viața lor momente în care au fost la pământ și în care s-au îndoit în credință. Nu tot așa a fost cu Domnul nostru, Mântuitorul minunat! În necazul cel mai mare, El S-a încrezut pe deplin în Dumnezeul Său.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus.

1 Timotei 2.5

Inscripția latină

„Sunt ceea ce eram. Nu eram ceea ce sunt. Sunt numit Dumnezeu și Om în același timp“ (o inscripție latină din primul secol).

„Sunt ceea ce eram.“ Această primă afirmație poate fi emisă numai de Dumnezeul care este neschimbat. În prima parte a Bibliei, El Se prezintă într-un mod și mai frapant: „Eu sunt Cel ce sunt“ (Exod 3.14). El este Cel etern, care există pentru totdeauna. El nu Se schimbă niciodată. El rămâne sfânt pentru eternitate, nefăcând niciun fel de compromis cu răul. Dar El este și iubire, iar aceasta pentru eternitate. Iubirea Lui se extinde la fiecare dintre noi. Dumnezeu iubește omenirea, cu toate că ea s-a răzvrătit împotriva Lui.

„Nu eram ceea ce sunt.“ Isus, care este Dumnezeu etern, a devenit ceea ce nu era: om. De ce? Din cauza răului comis de oameni, pentru că Dumnezeu a pronunțat sentința de condamnare la moarte asupra lor. Omul a păcătuit și, ca urmare, a fost condamnat. Această situație tragică L-a făcut pe Fiul lui Dumnezeu să devină „Omul Isus Hristos“, pentru a suferi judecata pe care noi o meritam.

„Sunt numit Dumnezeu și Om în același timp.“ Isus Hristos este cu adevărat și Dumnezeu și Om. Cu toate că este întotdeauna Dumnezeu, El a devenit Om de când S-a născut în Betleem. Și El este în continuare Om după ce a fost înălțat la Tatăl. Cerul L-a primit pe Omul perfect, ceea ce dovedește că El îi va primi pe toți aceia pe care El i-a făcut desăvârșiți prin jertfa Lui pe cruce.

Citirea Bibliei: Zaharia 4.1-14 · Marcu 12.35-44

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 13:1-14

Neemia fusese obligat să se întoarcă la îm­părat. Pro­fi­tând de această absenţă, Tobia, vrăj­maşul bine­cu­nos­cut, a reuşit să aibă acces la una dintre încăperile adiacente casei lui Dum­ne­zeu, cu ajutorul unuia dintre preoţi. Acest preot nu era altul decât Eliaşib, cel care se dovedise atât de neglijent la vremea când se ridicase zidul. Dar nici uşierii, oamenii care în capitolul prece­dent fuse­ser㠄rân­duiţi … peste cămările vistieriilor“, nu păzi­seră ceea ce Dumne­­zeul lor le dăduse în grijă (12.45).

Cuprins de indignare, Neemia însuşi, la reîn­toarcerea sa, aruncă din cămară toate lu­crurile lui Tobia, curăţă cămările şi pune iarăşi în ele uneltele şi darurile (con­frun­tă cu Matei 21.12-13). Inimile noastre sunt une­ori ase­menea acestor încăperi, în care, în loc să punem ceea ce-I aparţine lui Dumnezeu şi‑I serveşte ca dar, lumea şi-a depo­zitat pro­pri­ile lucruri.

Acel întâi act de neglijenţă antrenase altele, astfel că Neemia trebuie acum să se ocupe în continuare de părţile cuvenite leviţilor, ca şi de supravegherea şi de repar­tizarea zeciuielilor aduse de popor.

ÎN CĂUTAREA LUI DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima.” (Ieremia 29:13)

Dumnezeu ne îndeamnă să-L căutăm, dar asta nu înseamnă că El Se ascunde de noi. Când Îl căutăm pe Dumnezeu, luăm o decizie care este necesară pentru a ajunge în tărâmul spiritual. Unele niveluri de binecuvântare nu sunt niciodată primite dacă nu sunt căutate cu ardoare. Căutarea ta după Dumnezeu este cea care Îl determină să răspundă.

Autorul epistolei către Evrei scrie: „Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6)

Nu există manuale care să ne învețe pas cu pas cu privire la modul corect de a-L căuta pe Domnul. Unii oameni Îl caută în liniște, cu lacrimi duioase care cad ușor pe o față obosită. Alții Îl caută în timp ce se plimbă pe plajele nisipoase ale unui golfuleț, privind curenții mareei de seară. Unii își ridică mâinile și Îl laudă cu expresii de adorație iubitoare.

Nu există reguli, doar caută-L din toată inima! Ce înseamnă să-L cauți pe Dumnezeu „cu toată inima” ta? Înseamnă să-I acorzi toată atenția ta și să dai deoparte orice distragere, astfel încât să te poți concentra asupra Lui.

Imaginează-ți că scapi o lentilă de contact pe podea sau o piatră prețioasă dintr-un inel… vei spune: „Nicio problemă, am s-o caut mai târziu!”?! Nicidecum, valoarea pe care o acorzi unui lucru determină intensitatea cu care îl cauți.

Când te rogi: „Doamne, am nevoie de Tine; nu voi reuși fără Tine!”, te rogi „din toată inima”. Iar Dumnezeu răspunde unei astfel de rugăciuni. De unde știm? Din Biblie: „Mă voi lăsa să fiu găsit…” (Ieremia 29:14).

Așadar, caută-L pe Dumnezeu în fiecare zi a vieții tale, El este comoara cea mai prețioasă!