Mana Zilnica

11 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar cel semănat pe locurile stâncoase, acesta este cel care aude Cuvântul și îndată îl primește cu bucurie; dar nu are rădăcină în el însuși, ci este numai pentru un timp; iar când vine necaz sau persecuție din cauza Cuvântului, îndată se poticnește.

Matei 13.20,21

Într-adevăr, astfel de oameni, când vine prigoana din cauza mărturiei creștine, dau deoparte mărturia lor slabă sau chiar se transformă în dușmani ai adevăraților creștini. Domnul Isus spune că ei se vor poticni îndată. Cuvântul a fost primit îndată cu bucurie, dar tot îndată a fost și respins. Un astfel de om nu are putere de împotrivire când apar încercările. De ce nu are? Pentru că îi lipsesc rădăcinile care îl unesc cu sursa ascunsă de ajutor, harul lui Dumnezeu: „Pentru că nu avea umezeală“ (Luca 8.6).

Pe acești ascultători, chiar dacă terenul inimii le este pietros, i-aș numi ascultători cu inima slabă. Pentru că le lipsesc rădăcinile (orice legătură adevărată cu Hristos, Sursa adevărată de viață), atunci când împrejurările favorabile dispar, aceștia vor fi plini de teamă, devin rapid fără putere și fără sevă și se usucă în ceea ce privește mărturia lor pentru Hristos. Tot entuziasmul creștin și toată verva de reformatori ai lumii vor dispărea sub soarele necazului.

Cei care cred numai pentru un anumit timp și apoi „se leapădă“ (Luca 8.13) vor avea parte de urmări veșnice. Dacă harul lui Dumnezeu nu va reuși să-i trezească din starea lor tristă pe acești mărturisitori lipsiți de viață, vor avea parte de judecată în iazul de foc care arde cu foc și cu pucioasă.

De aceea adresez încă o dată fiecăruia dintre noi întrebarea: Am venit noi cu păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu?

Mai devreme sau mai târziu, problema păcatului nostru trebuie să fie clarificată înaintea lui Dumnezeu. Nu voi avea parte de o pace solidă și constantă până ce nu mă voi supune sub sentința lui Dumnezeu și nu mă voi refugia în lucrarea de ispășire a lui Hristos. Pentru acela care neglijează să facă aceasta pe pământ, întrebarea i se va pune în fața tronului de judecată al lui Hristos (2 Corinteni 5.10). Dar aceasta va însemna pierzarea veșnică.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos.

Romani 5.1

Un Dumnezeu de pace

Primul om, Adam, a intrat în conflict cu Creatorul lui, dar Biblia nu spune niciodată că Dumnezeu este dușmanul nostru! Pe de altă parte, Biblia arată lămurit că noi suntem dușmanii Lui. Patriarhul Iov, copleșit de nenorociri, a spus despre Dumnezeu: El m-a socotit ca pe unul dintre dușmanii Săi (Iov 19.11). Iov însă s-a înșelat și, în cele din urmă, a recunoscut măreția și mila lui Dumnezeu (Iov 42.3).

De fapt, Dumnezeu Se dezvăluie în Biblie ca Dumnezeul păcii. El L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, aici pe pământ pentru a ne aduce vestea cea bună a păcii (Efeseni 2.17). Când S-a născut, îngerii au spus: Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, și pe pământ pace și bunăvoință între oameni (Luca 2.14)! Dar Isus a fost respins de majoritatea oamenilor din jurul Lui, atât de oamenii de rând, cât și de autoritățile religioase și politice. În cele din urmă, toți aceștia, uniți într-un gând, L-au răstignit. Oamenii au confirmat astfel că erau dușmani ai lui Dumnezeu.

Dorim să avem pace cu Dumnezeu? Tot ce trebuie să facem este să credem că Isus a luat asupra Sa păcatele noastre și a suferit pedeapsa pentru noi. El a făcut pace prin sângele crucii Sale (Coloseni 1.20). Și apoi, îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos … Fiind dușmani, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său (Romani 5.1,10). Ce pace ne umple inimile când știm că păcatele noastre au fost iertate! Moartea Sa a ispășit păcatele noastre, iar învierea Sa dovedește că Dumnezeu a acceptat jertfa Lui.

Citirea Bibliei: Hagai 1.1-15 · Marcu 11.12-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 9:5-15

Câţiva leviţi, ale căror nume sunt menţionate, invită popo­rul să se ridice pentru a-L binecuvânta pe Domnul. Şi ei Îi adresează, în numele întregii adunări, lunga rugă­ciune care ocupă restul acestui capitol. Cele dintâi cuvin­te ale ei sunt: „Tu eşti Acelaşi, Doamne, Tu singur …“ Apoi, întorcându-se în timp până la creaţie, leviţii laudă împlini­rea scopurilor lui Dumnezeu, chemarea lui Avra­am – a cărui inimă a fost găsită credincioas㠖 eliberarea din Egipt, de la Marea Roşie, grija răbdă­toare acordată lui Israel de-a lungul călătoriei prin pustie,  cu darea legii, şi, în sfârşit, intrarea în ţară. Pronumele „Tu“ (şi „a Ta”) folosit împreună cu un verb activ la persoana a II-a se regăseşte de douăzeci şi cinci de ori în aceste câteva versete.

Celebrarea lui Dumnezeu întâi pentru ce este El, apoi pentru ce a făcut, nu este oare un privilegiu pe care îl avem şi noi, de vreme ce aparţinem Domnului? Să ne aducem mereu aminte de ceea ce harul Lui a făcut pentru noi şi să ne străduim să găsim tot mai multe motive de recunoştinţă, care vor fi tot atâtea noi legături de dragoste cu Tatăl nostru ceresc şi cu Domnul Isus. Ca şi David, să ne îndemnăm sufletele să-L binecuvânteze pe Dom­nul şi să nu uite „nici una din binefacerile Lui“ (Psalmul 103.2)! Dar, de fapt, aceste beneficii sunt nelimitate!

ÎNCHINAREA: DĂRUIEȘTE-TE LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Cântați lui Dumnezeu, lăudați Numele Lui! Domnul este Numele Lui: bucurați-vă înaintea Lui!” (Psalmul 68:4)

Pentru a deveni un închinător în sensul cel mai deplin, este nevoie de două lucruri:

în primul rând, să înțelegi că dragostea lui Dumnezeu față de tine nu este condiționată de dragostea ta față de El! În momentul în care Îl accepți pe Hristos ca Mântuitor al tău, Dumnezeu te acceptă și te îmbracă în neprihănirea lui Hristos; prin urmare, ești întotdeauna demn să te apropii de El!

În al doilea rând, să înțelegi că dragostea lui Dumnezeu pentru tine nu este doar un concept teologic, ci este ceva îmbrățișat cu inima ta și la care răspunzi prin emoțiile tale! În actul de închinare, „renunți la tine însuți”, dăruindu-te fără rezerve și abandonându-te în brațele Lui. Împăratul David, care a experimentat iertarea lui Dumnezeu și a devenit un închinător profund, a scris: „Binecuvântează suflete pe Domnul… El îți iartă toate fărădelegile tale…” (Psalmul 103:2-3) Atunci când crezi că sângele lui Hristos te-a curățat de toate păcatele – trecute, prezente și viitoare – devii un închinător cucerit de dragostea Sa. Tiparele păcătoase sunt schimbate, iar obiceiurile încăpățânate sunt abandonate, când îți iei ochii de la tine și te concentrezi asupra lui Hristos!

Apostolul Pavel scria: „Fiţi plini de Duh. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.” (Efeseni 5:18-19) Să remarcăm cuvintele „din toată inima laudă Domnului”… David ne îndeamnă: „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” (Psalmul 34:8). Să reținem cuvântul „gustați”. Imaginează-ți că te așezi să mănânci mâncarea ta preferată, mestecând îndelung fiecare îmbucătură și savurând fiecare aromă…

Adevărul iubirii lui Dumnezeu pentru tine nu trebuie să rămână doar în mintea ta, ci trebuie să fie validat în inima ta. Atunci când se întâmplă acest lucru, te închini cu adevărat lui Dumnezeu!