25 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE
Iosua a luat toată țara, după toate câte-i zisese Domnul lui Moise; și Iosua a dat-o de moștenire lui Israel, după împărțirile lor pe seminții. Și țara s-a odihnit de război.
Ei ajută fiecare pe aproapele său și fiecare zice fratelui său: „Fii tare!“.
Iosua 11.23; Isaia 41.6

Un frate mi-a spus odată cât de mult aprecia el primul dintre cele două versete citate mai sus. El era impresionat nu numai de ceea ce Iosua făcuse, ci mai ales de faptul că totul fusese făcut potrivit cu ceea ce Domnul îi spusese lui Moise. Mai devreme în capitol citim că Iosua a făcut „ceea ce Domnul îi spusese“ (Iosua 11.9). În plus, citim despre un lucru care fusese împlinit așa cum Moise poruncise (versetul 12). Acești doi oameni ai credinței au acționat în unitate, fiecare potrivit cu ceea ce Domnul îi poruncise. Rezultatul a fost odihna.
Fiecare dintre noi avem responsabilități diferite încredințate nouă de Domnul. Avem însă același Stăpân, același Domn. Dacă fiecare dintre noi Îl slujim pe El, vom putea să ne bucurăm de comuniune și de unitate în lucrare.
Versetul din Isaia citat mai sus sună bine în aparență, ca un îndemn pentru cei credincioși să lucreze împreună, pentru interesele Domnului Isus Hristos, însă el face referire la un lucru cu totul contrar. Pasajul îi descrie pe niște oameni care lucrează împreună pentru a face un idol. Versetul următor spune: „Și meșterul îl îmbărbătează pe argintar, cel care netezește cu ciocanul pe cel care bate pe nicovală, zicând despre îmbinare: «Este bună». Și-l fixează în cuie, ca să nu se clatine“. Oamenii din această lume pot lucra împreună cu entuziasm pentru scopuri rele. Prima lucrare colectivă de acest fel este cea de la turnul Babel.
Astfel de realizări nu vor putea însă rezista. Dumnezeu va avea ultimul cuvânt cu privire la ele. De aceea, să nu ne lăsăm angrenați în proiectele lumii, ci să căutăm să facem voia Domnului nostru, lucrând împreună!
E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ
Toți cei care se încred în Tine se vor bucura.
Psalmul 5.11
Alan și Ian, în junglă (2)

Au urmat alte zile de călătorie extenuantă prin junglă, unde Ian și Alan au vizitat mai multe grupuri de credincioși. Alan a fost impresionat că de fiecare dată erau primiți cu multă căldură. „Nu pot să înțeleg cum acești locuitori ai junglei sunt așa de fericiți“, a spus el. Ian i-a răspuns: „Ei Îl cunosc pe Isus ca Mântuitor al lor. Ei au siguranța că Dumnezeu le-a iertat păcatele și le-a oferit viața eternă“.
La întoarcerea spre casă, cei doi și-au împărtășit impresiile legate de experiențele trăite în timpul drumeției prin junglă. Cu câtă bucurie a mărturisit Alan despre fericirea de a-L avea pe Isus Hristos ca Mântuitor personal și despre liniștea de a cunoaște iertarea păcatelor și pacea eternă cu Dumnezeu!
Din adversar al lucrării misionare, Alan a devenit în scurt timp un predicator convins al evangheliei.
Ce îi face pe credincioși să-și dorească să ducă evanghelia și la alții?
- Ei ascultă de îndemnul Domnului – „Mergeți în toată lumea și predicați evanghelia la toată creația“ (Marcu 16.15).
- Ei sunt convinși că singura cale de a veni la Dumnezeu este prin credința personală în Isus Hristos – „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiți“ (Fapte 4.12).
- Ei se bucură că Dumnezeul cel viu îi iubește și vor să împărtășească aceasta și cu alții.
Citirea Bibliei: Eclesiastul 11.1-10 · Marcu 7.1-13

de Jean Koechlin
Ezra 8:31-36; 9:1-4

În timpul primei întoarceri în Ierusalim, Cirus înmânase iudeilor repatriaţi un număr dintre vasele Casei lui Dumnezeu. Nici Ezra, nici însoţitorii lui n-au plecat cu mâinile goale. Împăratul şi anturajul său, ca şi israeliţii care au rămas în exil, au dat daruri pentru templu.
Cu această bogăţie care ar fi putut atrage jefuitori, firava caravană fără escortă (dar protejată de mâna bună a lui Dumnezeu) a ajuns la Ierusalim. Prima lor preocupare este să înmâneze preţioasa încărcătură preoţilor responsabili. Apoi repede, în acord cu ordinul pe care-l primiseră (7.17), aduc sacrificii.
Să ne gândim la talanţii care ni s-au încredinţat pentru drum (Matei 25.15). Ce valoare adăugăm noi tuturor acestor daruri pe care ni le-a acordat Domnul: sănătate, inteligenţă, memorie şi, mai presus de toate, Cuvântul Lui? Când vom ajunge în cetatea cerească, totul va fi cântărit şi numărat la scara de valori a sanctuarului (vezi v. 33; Luca 12, sf. v. 48).
Totuşi, întoarcerea lui Ezra este umbrită dintr-o dată de ceea ce aude despre popor. Astfel, asistăm la o scenă de durere şi de lacrimi. Râuri de apă curg din ochii mei, pentru că nu se păzeşte legea Ta spune psalmistul (Ps. 119.136).

ISUS ESTE RĂSPUNSUL | Fundația S.E.E.R. România
„Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.” (Romani 10:20)

Oare ce semnificație are acest verset din Sfânta Scriptură care spune: „Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine”? Iată un răspuns: deși cauți rezolvarea problemelor în locuri greșite, pui întrebări greșite și te îndrepți într-o direcție greșită, Domnul Isus te va intercepta, te va redirecționa și-ți va satisface nevoile cele mai profunde!
Când femeia de la fântână L-a întâlnit pe Isus, ea căuta răspunsul în relații. Trecuse prin cinci căsnicii eșuate și trăia cu un al șaselea bărbat… (vezi Ioan 4:18)
Când Zacheu L-a întâlnit pe Isus, el căuta răspunsul în lucrurile materiale. Doctorul Luca ne face cunoștință în Evanghelia sa (Luca 19:2-3) cu acest „om bogat, numit Zacheu, mai-marele vameşilor, căuta să vadă care este Isus, dar nu putea din pricina norodului, căci era mic de statură.”
Când apostolul Pavel L-a întâlnit pe Isus, el credea că și-a aflat rostul în religie – conform CV-ului său (Filipeni 3:5-6): „tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ceea ce priveşte Legea, fariseu; în ceea ce priveşte râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.”
Relațiile multiple nu au mulțumit-o pe femeia de la fântână, bogățiile nu l-au mulțumit pe Zacheu, religia nu l-a mulțumit pe Pavel. Și astfel de lucruri nu te vor mulțumi nici pe tine! Dar ce te va mulțumi? Relația personală cu Domnul Isus! Astăzi El îți spune: „Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10)
Așadar, Isus este răspunsul pentru tine!


