Mana Zilnica

21 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost că, după ce a fost botezat tot poporul, fiind botezat și Isus, și rugându-Se, cerul s-a deschis.

Luca 3.21

Domnul Isus, la vârsta de doisprezece ani, stătea în templul din Ierusalim cu convingerea că lucrurile Tatălui Său erau cea dintâi prioritate a Sa. Chiar de la acea vârstă, El manifesta un devotament total, care a rămas la fel în întreaga Sa viață. Acolo, în templu, El îi asculta pe cărturari, le punea întrebări și dădea răspunsuri uimitoare celor care Îl întrebau. De vreme ce Evangheliile nu ne spun alte lucruri despre copilăria și tinerețea Lui, putem presupune că El nu S-a manifestat în public în acel timp, ci a așteptat cu răbdare, în dependență de Dumnezeu, timpul când avea să-Și înceapă slujirea publică.

Peste aproximativ optsprezece ani, Domnul Isus a fost botezat de Ioan, în Iordan. Este foarte interesant ceea ce ni se spune despre începutul acestei noi faze a vieții Fiului lui Dumnezeu. El nu a făcut vreun anunț măreț, nici minuni și nici nu a luat un loc proeminent. În loc de toate acestea, El S-a rugat la începutul slujirii Sale publice, atunci când a fost botezat de Ioan. Relația Lui cu Tatăl Său ceresc a constituit punctul de început al slujirii Sale. Tot ceea ce El a făcut și-a avut izvorul viu în această comuniune. El este Exemplul nostru măreț și în această privință.

S-a spus adesea că viața spirituală a unui creștin este la fel de adâncă precum viața lui de rugăciune. Putem încerca să ne arătăm a fi spirituali înaintea oamenilor, însă în cămăruța noastră (Matei 6.6), unde nimeni nu ne vede și suntem singuri cu Dumnezeu, orice pretenție încetează. Martin Luther, George Whitefield, John Wesley, David Brainerd, George Muller, Hudson Taylor, D. L. Moody, Charles Studd, David Livingstone și mulți alți slujitori ai Domnului au fost cu toții oameni ai rugăciunii. Îi cunoaștem astăzi datorită lucrurilor pe care Dumnezeu le-a făcut prin ei, însă au putut deveni vase folositoare în mâna Lui fiindcă au petrecut adesea mult timp în rugăciune.

P. Svetlik

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu te teme când se îmbogățește un om, când gloria casei lui crește; pentru că nu va lua nimic când va muri.

Psalmul 49.16,17

Jules Mazarin

Jules Mazarin (1602-1661), cardinal și diplomat de origine italiană, a fost prim-ministrul Franței pentru o lungă perioadă de timp. Prin veniturile pe care le obținuse din diversele sale funcții, el strânsese o avere considerabilă. Avea în Paris propriul palat, care găzduia o vastă bibliotecă și multe tablouri de mare valoare. Cu puțin timp înainte de moartea lui Mazarin, contele de Brienne a putut vedea felul în care bogătașul se târa prin galeria sa de tablouri, murmurând cu durere: „Trebuie să le las pe toate astea în urmă…“. Era deja atât de slăbit, încât trebuia să se oprească după fiecare pas. „Și pe acesta trebuie sa-l las… și cu cât efort l-am obținut! Cum aș putea să-l las în urmă fără regret? Căci unde merg eu nu voi mai vedea niciodată nimic.“

Da, într-o zi va trebui să lăsăm în urmă tot ceea ce aparține acestui pământ, fie că este vorba de bogăție, de onoare sau de putere! „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde hoții sparg și fură; ci strângeți-vă comori în cer … Pentru că, unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta“ (Matei 6.19-21). Mă întreb: în ce se agață inima mea? Ce obiectiv am? Este inima mea atașată de Hristos, Cel care Și-a dat viața pentru mine? Dacă da, El este comoara mea, împreună cu tot ce ține de El. O astfel de comoară este în siguranță. Trecând prin această lume, rugăciunea noastră ar trebui sa fie: „Doamne, deschide-mi ochii, ca să pătrund mai clar comorile Tale spirituale“.

Citirea Bibliei: Eclesiastul 7.15-29 · Marcu 6.14-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 6:13-22

Acuzatorii iudeilor au înţeles că n-ar fi fost în­ţelept să se opună ordinelor pe care le primiseră. Ei le execută prompt, dar cu re­sen­timentele care se sub­înţeleg.

Cu o asemenea protecţie din partea autorită­ţilor şi dispunând de noi mijloace materiale, bătrânii iudeilor în­cheie construirea templu­lui. Dar să remarcăm acest detaliu important: dacă ei prosperă, nu este datorită decretului lui Darius, ci „prin profeţiile lui Hagai profetul şi ale lui Zaharia, fiul lui Ido“ (v. 14). Tot aşa se prezintă şi situaţia celui credin­cios. Izvorul pros­perităţii lui nu se găseşte în împrejurările favorabile în care Dum­ne­zeu îl pune aici, pe pământ, ci în supu­ne­rea faţă de Cuvântul Dumne­zeului său.

Inaugurarea casei are loc cu bucurie. Totuşi, ce mare este contrastul faţă de inaugurarea primului templu, când s-au sacri­ficat douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi (2 Cro­nici 7.5). Nu se face nici o menţiune aici cu privire la foc coborând din cer sau la glorie umplând casa, deoarece chivotul lui Dumnezeu fusese pier­dut; el nu va mai fi regăsit.

După dedicarea Casei, Paştele şi sărbătoarea Azimelor se ţin în luna întâi. În pofida slăbiciunii lor, Dumnezeu a bucurat inimile acestor sărmani iudei, după întoarcerea lor din exil.

SĂ IUBEȘTI ESTE O PORUNCĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii…” (Ioan 13:34)

 Iubirea nu este o emoție, pentru că nu poți porunci cuiva să simtă într-un anumit fel… A iubi pe cineva este o alegere care se manifestă în atitudinile și acțiunile tale față de acea persoană.

Domnul Isus a spus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:34-35) Domnul Isus a numit-o „o poruncă nouă”. Dar ce este nou în ea? Aceste cuvinte: „cum v-am iubit Eu”. Din moment ce Hristos trăiește în tine, tu îi poți iubi pe alții cu iubirea Lui. Domnul Isus i-a pus întotdeauna pe ucenicii Săi pe primul loc – le-a spălat picioarele, i-a salvat din furtuni, i-a învățat cu răbdare… El nu a avut grijă de unul, ci S-a îngrijit de toți cei doisprezece.

S-ar putea să spui: „Dar cum pot iubi pe cineva pe care nici măcar nu-l plac?” Domnul Isus răspunde: „Cum v-am iubit Eu!” C.S. Lewis ne împărtășește cum a ajuns el să schimbe modul de a privi la alții: „Există o persoană pe care o iubesc, chiar dacă nu sunt de acord cu ceea ce face. Există o persoană pe care o accept, deși unele dintre gândurile și acțiunile sale mă revoltă. Există o persoană pe care o iert, deși îi rănește pe oamenii pe care îi iubesc cel mai mult. Acea persoană sunt eu… Dacă mă pot iubi pe mine însumi fără a aproba tot ceea ce fac, înseamnă că trebuie și pot să-i iubesc și pe ceilalți chiar dacă nu aprob tot ce fac ei!”

Iar ceea ce îți poruncește Domnul Isus să faci, El îți dă și puterea să faci, deoarece: „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:5)

Așadar, să iubești nu este o opțiune, ci o poruncă!