Mana Zilnica

6 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar noi toți, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului.

2 Corinteni 3.18

Acest capitol arată contrastul dintre efectele vechiului și noului legământ: „Litera omoară, dar Duhul dă viață“ (versetul 6). Totuși, când Moise a primit litera legii pe muntele Sinai, el a experimentat efectul minunat al prezenței sale înaintea lui Dumnezeu: fața lui a strălucit (versetul 7; Exod 34.30).

Apostolul folosește acea întâmplare pentru a ilustra efectul slujbei harului – al principiului noului legământ – asupra noastră astăzi. Dumnezeu va încheia noul legământ cu Israel și cu Iuda, în viitor (Ieremia 31.31), însă cei care cred astăzi în Domnul Isus experimentează deja harul îmbelșugat care se află în El (Ioan 1.16).

Fața lui Moise a strălucit într-un mod fizic și pentru un timp, iar el a trebuit să-și pună un văl pe față pentru a le putea vorbi israeliților, din cauză că aceștia s-au temut la vederea strălucirii feței lui (Exod 34.33). În contrast cu gloria legii, glorie care este trecătoare, gloria harului este de natură interioară, fiind deopotrivă atractivă și de o intensitate crescândă.

Pavel explică aceasta în versetul 18. Pe măsură ce ne preocupăm cu Domnul Isus aflat în glorie, suntem transformați într-un fel spiritual și devenim tot mai mult asemenea Lui, „din glorie în glorie“. El este Obiectul minunat al inimilor noastre, în timp ce Duhul Sfânt, care locuiește în noi, este puterea care lucrează această schimbare, făcându-ne asemenea Domnului.

Pavel folosește expresia „noi toți“, fiindcă acesta este creștinismul normal. Într-o zi viitoare vom fi ca El în orice privință, „fiindcă Îl vom vedea așa cum este“ (1 Ioan 3.2), însă ne putem bucura de acest lucru încă de pe acum, în mod anticipativ, prin comuniunea cu El. Pe fața Domnului Isus nu este niciun văl, așa cum a fost pe fața lui Moise. Să-I privim deci fața glorioasă și să ne lăsăm transformați după chipul Lui!

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Femeia I-a zis: „Domnule, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez și nici să nu mai vin aici să scot“. Isus i-a spus: „Mergi, cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici“. Femeia a răspuns și a zis: „Nu am bărbat“. Isus i-a spus: „Bine ai zis: «Nu am bărbat», pentru că cinci bărbați ai avut și acela pe care-l ai acum nu-ți este bărbat. Aceasta ai spus adevărat“.

Ioan 4.15-18

Femeia din Samaria (4)

În discuția femeii samaritence cu Fiul lui Dumnezeu, problema ei iese la suprafață. Fusese căsătorită de cinci ori. Cum este foarte puțin probabil ca toți bărbații ei să fi murit, înseamnă că ea trebuie să fi divorțat de mai multe ori. Nu ne sunt date detalii, însă putem presupune că dorința ei după iubire și siguranță fusese în mod repetat dezamăgită și că speranțele ei fuseseră rând pe rând înșelate.

Domnul Isus n-a continuat să-i cerceteze trecutul, însă i-a făcut clar faptul că relația în care ea se afla în prezent nu era legitimă. Era vinovată pentru acest lucru și, fiindcă Domnul dorea să o ajute, El nu putea trece cu vederea acest aspect.

Fiul lui Dumnezeu îi oferise femeii samaritence „apa vie“, pentru a-i potoli cu adevărat setea inimii. Femeia acceptase această apă cu bucurie, însă trebuia ca mai întâi lumina divină să strălucească asupra întregii ei vieți. Conștiința ei trebuia atinsă, pentru a fi despovărată. Dumnezeu ne poate elibera de vina noastră și ne poate ierta doar atunci când dăm totul pe față înaintea Lui. Prin urmare, Domnul Isus a trebuit să atingă conștiința femeii, însă fără a o jigni și fără să o îndepărteze dinaintea Lui.

Citirea Bibliei: Isaia 62.1-12 · Marcu 2.13-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 32:16-33

În cartea 2 Împăraţi (cap. 18 şi 19) am citit în deta­liu remarcile jignitoare ale lui Rab-Şache, urmate de scri­soarea din partea împăratului Asiriei. Cum răspunde Eze­chia? El se roagă! Împreună cu Isaia strigă la Dumne­zeu în această privinţă. Iată cea mai mică adunare de rugă­ciune. Dar Domnul a prevăzut-o şi ea are o putere irezis­tibilă, con­form promisiunii Lui: „Dacă doi dintre voi se vor învoi … asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri“ (Matei 18.19). Vedem astfel pe de o parte doi oameni rugân­du‑se, iar pe de cealaltă parte, o armată formidabilă. Victoria este a pri­­milor; masa ataca­torilor este zdrobită, fără ca aceştia să-şi poată explica cum. Şeful lor se întoarce „cu faţa ruşinată (lit: cu ruşinea feţei)“, pentru a pieri, la rândul său, asasinat de cei doi fii ai săi.

După împăratul Asiriei vine împăratul spai­melor: Moartea (Iov 18.14), vrăjmaş încă mai înfricoşător, care se prezintă pentru a-l înghiţi pe Ezechia. Dar şi contra acestuia rugăciunea lui este suve­rană şi Dumnezeu îl scapă din nou.

Observăm cu tristeţe că această fericită domnie nu se sfârşeşte fără o pată întunecată: o gravă slăbiciune, generată de mândrie, care va fi urmată de umilinţă, iar apoi de restaurare.

NEPRIHĂNIT PRIN CREDINȚĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.” (Galateni 3:6)

 În ochii lui Dumnezeu, credința este egală cu neprihănirea!

Noi ne gândim la Avraam ca la o persoană cu o aureolă. Dar nu este așa! Nu o dată, ci de două ori el și-a pus soția în pericol. În timp ce intrau în Egipt, i-a spus: „Tu ești o femeie frumoasă; mi-e teamă că egiptenii vor vrea să mă omoare pentru ca cineva să te poată avea de soție, așa că hai să le spunem că ești sora mea!” (vezi Geneza 12:11-13).

Consecințele acestui fapt? Faraon chiar o ia pe Sarai în haremul său, dându-i în schimb lui Avram, „fratele” ei, o mulțime de oi, vite, măgari, servitori și cămile. În loc să se simtă vinovat și să recunoască, Avram pare să spună pur și simplu: „Mulțumesc foarte mult!”

Dacă fapta asta ți se pare teribilă, ce mai spui când omul nostru repetă senin povestea cu „sora mea”, pe când se aflau în Gherar (vezi Geneza 20)?! De ce nu renunță Dumnezeu la el? Pentru că Avraam nu renunță la Dumnezeu!

Avraam a ajuns în cele din urmă în locul în care, în umblarea sa cu Dumnezeu, CV-ul său consemnează: „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit – avea aproape o sută de ani – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte poate să şi împlinească.” (Romani 4:18-21)

Să reținem cuvintele „întărit prin credință”: Dumnezeu nu intenționează să se descotorosească de tine, ci să-ți dezvolte credința și să te folosească – pentru a aduce glorie Numelui Său!