Mana Zilnica

4 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dragostea lui Hristos ne constrânge, noi judecând aceasta: că, dacă Unul a murit pentru toți, toți deci au murit; și El a murit pentru toți, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel care pentru ei a murit și a înviat.
Pentru mine, a trăi este Hristos, și a muri este câștig.

2 Corinteni 5.14,15; Filipeni 1.21

Apostolul Pavel se afla în închisoare, însă gândurile lui nu erau îndreptate către sine, ci singura lui dorință era ca Hristos să fie glorificat în trupul său, fie prin viață, fie prin moarte. Hristos era singura lui țintă; totul în viața lui Îl avea ca centru pe El. Pavel urma exemplul binecuvântatului nostru Domn, fiindcă Hristos niciodată nu Și-a plăcut Lui Însuși, ci întotdeauna a făcut lucrurile plăcute Tatălui. El a spus că mâncarea Sa era să facă voia Celui care Îl trimisese și să sfârșească lucrarea Lui. Ni se spune să fim „imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți“ și să umblăm „în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă“ (Efeseni 5.1,2). Este adevărat că Hristos a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea, însă, chiar și în acest lucru, Dumnezeu a fost ținta dinaintea sufletului Său. El a căutat întotdeauna gloria Tatălui, și aceasta a fost motivația care L-a condus să-Și dea viața.

Doar Hristos trebuie să fie ținta vieții, a gândurilor, a simțămintelor, a planurilor, a preocupărilor și a activităților noastre. Îi aparținem Lui, de aceea trebuie să trăim nu pentru noi înșine, ci pentru Cel care a murit pentru noi și a înviat. Iată un test de natură să ne cerceteze foarte adânc! Dacă îmi fixez un scop sau doresc vreun lucru, sunt acestea pentru Hristos? Dacă sunt preocupat cu lucrarea, este aceasta pentru Hristos? Pot privi în căminul meu și să spun: «Toate lucrurile de aici sunt pentru Hristos»? În felul acesta, expresia „pentru Hristos“ ne oferă un principiu care poate fi aplicat oricărui lucru din viața noastră – un principiu care face ca eul să fie nimic și ca Hristos să fie totul. Dacă îl aplicăm în viața noastră, el ne va oferi o pace adevărată și o comuniune fericită cu Dumnezeu.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

A venit o femeie din Samaria să scoată apă. Isus i-a spus: „Dă-Mi să beau“ (pentru că ucenicii Săi plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare). Femeia samariteancă I-a spus deci: „Cum, Tu, iudeu fiind, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samariteancă?“, pentru că iudeii nu au relații cu samaritenii. Isus a răspuns și i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel care-ți zice: «Dă-Mi să beau!», tu ai fi cerut de la El și ți-ar fi dat apă vie“.

Ioan 4.7-10

Femeia din Samaria (2)

O femeie din cetate se apropie de Călătorul singuratic care poposise lângă fântână. De ce a venit ea la acea fântână depărtată, mai degrabă decât la alta mai apropiată, în Sihar? Să fi contat ea pe anumite efecte ale apei din acea fântână cu conotații religioase? Această femeie era caracterizată de multe mistere inexplicabile. Ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu ne spune însă este că nevoile, întrebările și problemele ei de atunci sunt cele ale noastre astăzi.

La acea fântână a avut loc ceva cu totul neobișnuit în acea vreme: un Călător iudeu ostenit i-a cerut unui femei samaritence disprețuite să-I dea apă din fântână. Reținerile ei s-au risipit și au făcut loc încrederii, însă n-a putut să nu-și exprime uimirea. Isus apoi i-a vorbit nu despre setea Lui, ci despre cea a ei, pe care o scoate la iveală ca fiind o sete după „apa cea vie“. Femeia samariteancă nu cunoștea „darul lui Dumnezeu“; nu înțelegea că Dumnezeu, în esența Sa, nu este Unul care cere, ci Unul care dăruiește. De asemenea, nu știa că Însuși Fiul lui Dumnezeu era Cel care vorbea cu ea. Altfel, ea însăși ar fi cerut de la El rezolvarea pentru toate problemele și năzuințele ei.

Citirea Bibliei: Isaia 60.1-22 · Marcu 1.35-45

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 31:9-21

Împăratul îi întreabă pe preoţi şi pe leviţi cu privire la „grămezi“. În acelaşi fel, Domnul ia notă de tot ceea ce dăm (sau nu dăm) pentru El. Vor fi totdeauna lucruri pu­ţine: „cinci pâini de orz şi doi peştişori“, dar El le poate transforma în „mare abunden­ţă“. Şi încă va mai rămâne ceva după ce fiecare se va fi săturat (v.10; vezi Ioan 6.12 şi de asemeni Maleahi 3.10). Nimic din ceea ce ne dă Dumnezeu nu tre­buie să se piardă sau să se risipească.

Sunt desemnaţi supraveghetori şi administra­tori. Func­ţiile lor constau pentru unii în a veghea asupra pro­viziilor, iar pentru ceilalţi în a „împărţi cu credin­cioşie fraţilor lor“ (v. 15). „Încolo“, spune apostolul, „se cere ad­mi­nistratorilor ca fiecare să fie găsit credincios“         (1 Corinteni 4.2). Pavel însuşi a dat un exemplu în acest sens, când a mers personal la Ierusalim ca să ducă darurile strânse pentru sfinţii de acolo (Ro­mani 15.25-26; 1 Corinteni 16.3-4). Dar această credincioşie este la fel de importantă când este vorba de hrana spirituală a poporului lui Dumnezeu.

Ezechia a făcut ceea ce era bine şi drept şi adevărat. „A lucrat cu toată inima“. Frumos re­zumat al activităţii sale. Fie ca Domnul să poată spune acelaşi lucru despre fiecare dintre noi la sfârşitul lucrărilor noastre!

PĂRTĂȘIE, DEPENDENȚĂ, SUPUNERE (3)| Fundația S.E.E.R. România

„…Pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” (Ioan 5:30)

Un al treilea aspect care definește relația lui Isus cu Tatăl Său este supunerea. Domnul Isus a spus (Ioan 5:30): „Eu… judec după cum aud… nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.”

Să remarcăm cuvintele „după cum aud”: atunci când știi că L-ai auzit pe Dumnezeu, ai încredere că poți face față oricărui lucru de care te lovești în viață și că poți accepta misiunea pe care ți-o dă El. Prima minune a lui Hristos a fost transformarea apei în vin la o nuntă din Cana Galileii. La această nuntă, mama Domnului Isus a făcut o afirmație care poate fi crucială ca și tu să experimentezi puterea miraculoasă a lui Dumnezeu în viața ta: „Să faceţi orice vă va zice!” (Ioan 2:5) Asta înseamnă că trebuie să fii dispus să te supui și să asculți de Dumnezeu chiar și atunci când ceea ce-ți spune El să faci nu pare rațional, nu este popular, este incomod, este costisitor, și îți cere să mergi pe o cale necunoscută.

Vei ajunge la acest fel de supunere doar atunci când te vei angaja la o viață de părtășie cu Dumnezeu și de dependență față de El. Iată ceva ce trebuie să știi: părtășia, dependența și supunerea nu sunt cultivate prin faptul că încerci să-L iubești mai mult pe Dumnezeu, ci prin faptul că ai o revelație a iubirii uimitoare, nemeritate și nesfârșite a lui Dumnezeu pentru tine!

Apostolul Ioan a scris: „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (1 Ioan 4:9-10)

Așadar, roagă-te să înțelegi și să descoperi marea iubire a lui Dumnezeu față de tine, și așa te vei dezvolta și tu în aceste trei aspecte care definesc relația lui Isus cu Tatăl: părtășia, dependența și supunerea!