Mana Zilnica

3 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Era un om în țara Uț; numele lui era Iov; și omul acesta era integru și drept și temător de Dumnezeu și se abătea de la rău. Și i s-au născut șapte fii și trei fiice. Și averea lui era de șapte mii de oi și trei mii de cămile și cinci sute de perechi de boi și cinci sute de măgărițe și foarte mulți slujitori; și omul acesta era mai mare decât toți fiii Răsăritului.

Iov 1.1-3

Iov era integru. Aceasta nu înseamnă nicidecum că era lipsit de păcate. Dar Iov era un bărbat care nu umbla pe două căi – adică era lipsit de acea slăbiciune inerentă, care îi face câteodată pe oameni să fie încadrați drept oameni dificili. Iov, dimpotrivă, era un bărbat echilibrat. Iov era drept. Dacă era ceva de făcut, atunci el rezolva respectiva lucrare cu seriozitate și conștiinciozitate. Era un bărbat fără viclenii. Urmărea un scop fără ocolișuri și, pentru aceasta, mergea drept înainte. Comportamentul său era sincer. Iov era temător de Dumnezeu. Avea o temere sinceră de Cel Atotputernic, de aceea se temea să facă ceva ce-I displăcea lui Dumnezeu. Iov se abătea de la rău. Ocolea la mare distanță locurile și situațiile unde pândea păcatul, ferindu-se astfel ca nu cumva să intre în păcat.

Iov avea o familie mare. Dumnezeu îi dăruise șapte fii și trei fiice. Apoi avea cirezi uriașe. Aceste multe animale reprezentau bogăția lui materială. El era un multimilionar! Acest lucru nu l-a împiedicat să trăiască însă cu teamă de Dumnezeu. Noi avem uneori o imagine greșită despre credincioșii înstăriți. Bogăția pământească nu trebuie să fie o piedică în a asculta de Domnul și în a-L urma cu credincioșie.

Avem de asemenea o imagine despre comportamentul lui Iov ca tată al familiei. Prin teama sa de Dumnezeu și prin contactele sale cu copiii, aceștia se aflau sub o influență sfințită (1 Corinteni 7.14). El era în legătură cu ei în mod regulat, pentru că avea pe inimă bunăstarea lor spirituală. Aceste puține informații ne permit să presupunem că și copiii lui Iov erau credincioși.

Cele șapte întâlniri anuale arată, pe de o parte, că existau relații bune în familia sa; pe de altă parte însă, credem că sărbătorirea zilelor de naștere ale copiilor săi îl neliniștea pe Iov. El gândea: „Poate că fiii mei au păcătuit și L-au blestemat pe Dumnezeu în inima lor“. A-L blestema pe Dumnezeu în inimă înseamnă a pierde legătura practică cu El. Chiar dacă nu citim că s-a întâmplat acest lucru, îngrijorarea sa părintească era îndreptățită (Romani 13.13).

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

[Isus] a părăsit Iudeea și a mers din nou în Galileea. Și trebuia ca El să treacă prin Samaria. A venit deci la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Și acolo era izvorul lui Iacov. Isus deci, fiind obosit de călătorie, S-a așezat astfel lângă izvor.

Ioan 4.3-6

Femeia din Samaria (1)

Cea mai scurtă cale dinspre Iudeea înspre Galileea trece prin Samaria. Iudeii îi evitau pe samariteni, din cauza originii lor și a învățăturilor lor inacceptabile. Prin urmare, unii iudei preferau să ocolească prin valea Iordanului. Domnul Isus însă, fiindcă „trebuia să treacă prin Samaria“, mânat de dragoste vie, a trecut pe acolo și S-a oprit la fântâna din Sihar. În acel loc urma să vină cineva care avea nevoie de El. Iacov, patriarhul poporului Israel, locuise odinioară acolo. Prin urmare, acea regiune și acea fântână aveau o anumită semnificație pentru tradiția religioasă. Fântâna era la o oarecare distanță de cetatea Sihar, la o răspântie, iar Domnul Isus S-a așezat să Se odihnească acolo.

La începutul Evangheliei sale, Ioan Îl descrie pe Domnul dintr-un alt unghi: El este Cuvântul etern, care era cu Dumnezeu și care era El Însuși Dumnezeu. Lumea a fost creată prin El. El este Singurul Fiu, care a devenit Om. Prin El Îl putem cunoaște pe Dumnezeu Tatăl.

Aici însă Îl vedem pe Atotputernicul Fiu al lui Dumnezeu obosit după călătorie. De ce a cunoscut Domnul Isus oboseala, foamea, setea și suferința? Fiindcă a dorit să experimenteze condițiile în care trăim noi, astfel încât să ne înțeleagă și să ne ajute potrivit cu experiența Sa personală. Ce bunăvoință din partea Fiului lui Dumnezeu!

Citirea Bibliei: Isaia 59.1-21 · Marcu 1.21-34

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 31:1-8

Israeliţii care au răspuns chemării lui Ezechia au trăit experienţa prezenţei Domnului şi a bu­curiei pe care ea o aduce. Ei pleacă acum, plini de entuziasm, pe întreg cuprinsul ţării, pentru a distruge toate urmele religiei idolatre. După ce au experi­mentat în mod personal valoa­rea adevăratei închinări din partea lui Israel, ei reali­zează acum cât de mult se depărtaseră de ea înainte.

Acesta este un adevăr de o importanţă vitală! Pentru a fi în stare să judeci răul, trebuie înainte de orice să-L fi întâlnit pe Dom­nul. Nu poţi să-i ceri cuiva să respingă lumea şi idolii ei; asta ar însemna să-ţi pierzi timpul. Mai întâi trebuie să-i conducem la Isus şi apoi să aşteptăm roadele. Iată lecţia pe care ne-o oferă aici Ezechia!

Binefacerea nu se desparte de celelalte jertfe (vezi Evrei 13.15-16). Cele dintâi roade şi zeciuielile sunt strân­se în grămezi în perioada dintre cele două mari săr­bă­tori anuale care au urmat celei a Paştelui: Cinci­zecimea, în luna a treia, şi săr­­bătoarea Corturilor, în luna a şaptea (v.7). Împăratul aduce din averile lui ceea ce este necesar pentru arderile-de-tot şi poporul îl imită, cum făcuse deja când distrusese falşii dumnezei. Forţa exem­plului este mai mare decât cea a cuvintelor. Să nu uităm faptul acesta şi în ceea ce ne priveşte pe noi (vezi 2 Tes. 3.7-9).

PĂRTĂȘIE, DEPENDENȚĂ, SUPUNERE (2)| Fundația S.E.E.R. România

„Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând…” (Ioan 5:19)

Dacă data trecută ne-am ocupat de prima dintre caracteristicile principale ale relației lui Isus cu Dumnezeu (părtășia), ne uităm acum la a doua: dependența. Corrie ten Boom obișnuia să spună: „Eu sunt doar mănușa, Isus este mâna care o umple și lucrează prin ea.” Aceasta este o imagine a relației lui Hristos cu Tatăl Său ceresc și este o schiță pentru tipul de relație pe care o poți avea și tu cu Dumnezeu.

În Biblie vei observa două lucruri foarte importante despre Domnul Isus:

1) El nu părea să sufere niciodată de teama de a eșua, așa cum facem noi așa de adesea… De ce? Pentru că El Se ruga în mod regulat și primea îndrumări de la Tatăl Său. Știind că acționa pe baza Cuvântului Tatălui și că opera în voia Tatălui, El nu S-a îndoit niciodată. Până când nu L-ai auzit pe Dumnezeu vorbind, ești doar un semn de întrebare. Dar odată ce L-ai auzit pe Dumnezeu, vei deveni un semn al exclamării!

2) Isus știa că nu poate realiza nimic semnificativ fără călăuzirea și puterea Tatălui Său – așa că nu a încercat niciodată s-o facă. Noi, pe de altă parte, spunem că ne încredem în Dumnezeu, dar acționăm ca și cum totul ar depinde de noi. Și rezultatul? Ne prăbușim cu fața la pământ și continuăm să ne întrebăm de ce. Fiecare acțiune a lui Dumnezeu în viața ta este menită să mărească dependența ta de El, nu s-o scadă.

     Cineva a spus aceste vorbe înțelepte: „Nu vei ști niciodată că Hristos este tot ceea ce ai nevoie până când Hristos nu este tot ceea ce ai!” Pentru a te aduce în locul dependenței totale de El, Dumnezeu va permite ca eul tău să fie zdrobit și ca autosuficiența ta să fie dată la o parte. În acel moment vei face o descoperire care îți va schimba viața, și anume: când nu-ți mai rămâne nimic în afară de Dumnezeu – Dumnezeu îți este îndeajuns!