Mana Zilnica

16 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Noi suntem o mireasmă a lui Hristos către Dumnezeu, printre cei mântuiți și printre cei care pier: unora, un parfum de moarte pentru moarte; iar altora, un parfum de viață pentru viață.

2 Corinteni 2.15,16

Cu un an și ceva înainte ca Pavel să scrie aceste cuvinte, el le trimisese corintenilor cea dintâi epistolă, pentru a corecta greșelile grave din mijlocul lor. Făcuse acest lucru pentru gloria lui Dumnezeu și din dragoste pentru ei. După aceea, Pavel a așteptat cu îngrijorare să vadă care va fi reacția lor. Le scrisese epistola cu lacrimi, iar după aceea inima lui a fost plină de temeri (2 Corinteni 2.4; 7.5). Să cultivăm și noi un astfel de duh în relațiile unii cu alții! Pavel a fost atât de îngrijorat, încât l-a trimis pe Tit să-i viziteze pe corinteni și să-i aducă vești. Cât de mare i-a fost bucuria să-l întâlnească apoi pe Tit în Macedonia și să afle că, în cea mai mare parte, corintenii se pocăiseră și nu aveau resentimente față de apostolul Pavel (2 Corinteni 2.13; 7.6,7)!

Pavel lasă în mâna lui Dumnezeu faptul că își întrerupsese lucrarea în evanghelie din cauza îngrijorării cu privire la corinteni și Îi mulțumește că întotdeauna era purtat de El „la victorie în Hristos“, ca să răspândească prin el mireasma cunoștinței lui Hristos, oriunde s-ar fi aflat (2 Corinteni 2.14). Pentru cei care refuzau moartea Mântuitorului ca jertfă pentru păcatele lor, mireasma era „de la moarte spre moarte“ – spre cea de-a doua moarte (Apocalipsa 21.8).

Din fericire, existau și unii care credeau în Hristos ca în Acela care a murit și a înviat pentru îndreptățirea lor (Romani 4.25). Pentru aceștia, mireasma era „de la viață spre viață“, fiindcă Domnul le spusese ucenicilor Săi: „Fiindcă Eu trăiesc, și voi veți trăi“ (Ioan 14.19). Într-adevăr, „plata păcatului este moartea, însă darul de har al lui Dumnezeu este viața eternă în Hristos Isus, Domnul nostru“ (Romani 6.23).

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Știm însă că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși, ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu și face voia Lui, pe acela îl ascultă. Niciodată nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unuia născut orb … Ei au răspuns și i-au zis: „Tu ești născut cu totul în păcate și tu ne înveți pe noi?“. Și l-au dat afară.

Ioan 9.31-34

Vindecarea orbului din naștere (2)

Cerșetorul ai cărui ochi fuseseră deschiși a înțeles mai profund adevărul divin decât erudiții iudei, care pretindeau că sunt „ucenicii lui Moise“. Aceia Îl considerau pe Isus a fi un păcătos (Ioan 9.24), pe când omul vindecat a făcut referire la Sfânta Scriptură. Domnul, negreșit, Se rugase lui Dumnezeu pentru acel semn miraculos. Astfel, omul care fusese vindecat se referea probabil la Proverbe 15.29. „Domnul este departe de cei răi, dar aude rugăciunea celor drepți“, verset pe care fariseii îl cunoșteau și ei, dar pe care nu l-au luat în considerare.

Cât de ilogică este necredința! De la începutul lumii nu a mai fost un asemenea miracol, și totuși ei au afirmat că acel Binefăcător era un păcătos. În replică, omul vindecat a răspuns: „Dacă Acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic“. Credința lui simplă l-a condus la concluzia corectă: Isus era trimis de Dumnezeu.

Liderii religioși nu puteau nici nega faptele, nici anula concluzia omului. Fiind prea mândri pentru a accepta adevărul de la o persoană simplă, neînvățată, ei l-au dat afară. Isus spusese deja că acel om se născuse așa – deci nu din cauza unui anumit păcat devenise el orb – dar aceasta era acuzația lor fără probe și, folosindu-se de ea, vrăjmașii lui l-au dat afară pe cel care fusese vindecat.

Oricine Îl mărturisește pe Isus trebuie să fie exclus, sub o formă oarecare, dar, indiferent ce ar fi, putem conta pe ajutorul lui Isus Însuși.

Citirea Bibliei: Isaia 45.1-13 · Evrei 9.11-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 20:1-13

Nu mai puţin de trei armate inamice înaintează simultan îm­potriva micii împărăţii a lui Iuda. Ele sunt ale vrăjmaşilor ei constanţi: Moab, Amon şi maoniţii (lit. Amoniţii), care făcuseră parte din Edom (v. 22). În faţa aces­tei ameninţări de invazie, Iosafat Îl caută pe Domnul şi proclamă un post. Poporul se strânge. Referindu-se la rugăciunea lui Solomon (6.34-35), împăratul se aşază în faţa locaşului sfânt şi Îl cheamă pe Acela care promisese că-i va asculta şi că le va face dreptate (v.8, 9).

Strângând la un loc personalul militar pe care Iosafat îl avea la dispoziţie (17.14-18), se ajunge la numărul impresionant de un milion o sută şaizeci de mii de oameni. Ei bine, în mod practic ei nu vor juca nici un rol în acest lung capitol! Iosa­fat înţelesese cuvântul din Psalmul 33: „Un împărat nu este salvat prin mulţimea oştirii sale; viteazul nu este scăpat prin mărimea puterii sale … Sufletul nostru aşteaptă pe Domnul; El este aju­torul şi scutul nostru“ (Psalmul 33.16, 20). Astfel, împă­ratul recunoaşte pe de o parte lipsa lor de putere, iar pe de altă parte, lipsa lor de înţelep­ciune (v.12). Totuşi adaugă: „ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine“. Şi, în sens invers, „ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El“(16.9).

CÂND SE ARATĂ DUMNEZEU? | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins… Şi, chiar de nu ne va scoate… nu vom sluji dumnezeilor tăi…” (Daniel 3:17-18)

Când Șadrac, Meșac și Abed-Nego au refuzat să se închine în fața statuii de aur înaltă de aproape 30 m. a lui Nebucadnețar, acesta i-a amenințat cu un cuptor de foc. Dar iată ce i-au răspuns ei: „Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins… Şi, chiar de nu ne va scoate… nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat!” (vers. 17-18).

Când Se arată Dumnezeu?

Când spui: „Dumnezeu poate să mă scape, dar și dacă nu o va face, am de gând să-L slujesc oricum!” Este minunat când Dumnezeu ne oferă ceea ce avem nevoie. Totuși, credința care îi face plăcere cu adevărat lui Dumnezeu spune: „Dar chiar dacă nu mă va scăpa, sau nu-mi va da – mă voi încrede în Dumnezeu oricum!”

Apostolul Petru scria: „sunteţi întristaţi pentru puţină vreme prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos…” (1 Petru 1:6-7)

Și încă un gând: Biblia nu spune că cei trei tineri evrei l-au văzut pe al patrulea om care era cu ei în foc; spune că Nebucadnețar l-a văzut și l-a descris ca fiind „fiu de dumnezei” (Daniel 3:25).

Așadar, chiar și atunci când nu știi sau nu ești conștient, credința, viața și mărturia ta au un impact asupra celor din jurul tău și aduc slavă lui Dumnezeu!