Mana Zilnica

15 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Moise și-a ridicat mâna și a lovit stânca de două ori cu toiagul său: și a ieșit multă apă și adunarea a băut, și vitele lor.

Numeri 20.11

Moise a adunat poporul în fața stâncii. Era un moment peste măsură de solemn! Moise stătea acolo în toată autoritatea sa! – o autoritate pe de o parte dată de Dumnezeu și, pe de altă parte, dobândită pe parcursul anilor printr-un comportament ireproșabil. Poporul rebel stătea acolo, cu acuzația sa nedreaptă față de Dumnezeu și față de Moise! Stânca stătea acolo! Ea ne vorbește despre Hristos, care a fost lovit o singură dată pe Golgota, pentru a pune temelia mântuirii și a tuturor binecuvântărilor. Dar acum El îl însoțea în har pe poporul Său. El îl înviora și îl binecuvânta. El nu mai trebuia să fie lovit niciodată. Când Moise a trecut să acționeze, s-a gândit la autoritatea sa, a privit la păcatul poporului, dar a uitat de har. Moise nu a ascultat în acel moment. De fapt, el luase toiagul lui Aaron care era înaintea Domnului, dar nu l-a folosit. În schimb, a luat propriul său toiag, care reprezenta puterea și judecata lui Dumnezeu și, cu acest toiag, a lovit stânca de două ori.

Astfel, Moise a distrus o imagine divină, pe care scriitorul epistolei către Evrei ne-o înfățișează: noi suntem „sfințiți, prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna“ (Evrei 10.10). Mântuitorul a trebuit să fie lovit doar o singură dată. După ce a îndurat la cruce, El a exclamat: „S-a sfârșit!“ (Ioan 19.30). Ce s-a întâmplat acolo nu trebuie să se repete niciodată. Începând de la cruce se poate „vorbi“ Mântuitorului. În Romani 10.12 scrie: „Același Domn al tuturor este bogat față de toți care-L cheamă“.

Moise nu a recunoscut faptul că numai harul, și nu judecata, va putea duce poporul în țară. Desigur, Dumnezeu a trebuit să intervină adesea cu judecată, pentru a pedepsi și a disciplina poporul. Dar, pe baza acestui principiu, niciunul nu ar fi ajuns în țara Canaan. Doar pentru că Domnul a acționat mereu în har, israeliții au ajuns în cele din urmă în țara promisă.

Astăzi este valabil același principiu. Dumnezeu acționează cu noi conform căilor Sale drepte de guvernare. Comportamentul nostru atrage după sine consecințe. Noi suntem răspunzători în fața lui Dumnezeu de ceea ce facem. Este foarte serios acest lucru. Dacă păcătuim sau mergem pe căi greșite, avem de-a face cu mâna lui Dumnezeu care aduce judecata. Dar aceasta nu se referă la ținta noastră cerească. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru aceasta! Noi vom ajunge în slavă nu prin credincioșia noastră, ci prin harul Său.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și i-au spus din nou: „Ce ți-a făcut? cum ți-a deschis ochii?“. El le-a răspuns: „V-am spus deja, și n-ați auzit. De ce vreți să auziți din nou? vreți și voi să vă faceți ucenici ai Săi?“. Ei l-au insultat și i-au spus: „Tu ești ucenic al Lui, dar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi știm că Dumnezeu i-a vorbit lui Moise, dar pe Acesta nu-L știm de unde este“. Omul a răspuns și le-a zis: „În aceasta dar este minunea, că voi nu știți de unde este, și El mi-a deschis ochii“.

Ioan 9.26-30

Vindecarea orbului din naștere (1)

Mâniați, conducătorii lui Israel nu voiau să se dea bătuți. Cum nu puteau nega faptul că omul care fusese orb căpătase vedere, ei au căutat un „viciu de procedură“ și, după aprecierea lor, au și găsit o astfel de neregulă, anume că vindecarea avusese loc în ziua sabatului. Nu mai puneau problema „ce s-a produs“, ci „când și cum“. Totuși, cel vindecat simțea că ei erau nesinceri și că doreau doar să-l atace, așa că le-a dat un răspuns ferm și cu ceva ironie: „Vreți și voi să vă faceți ucenici ai Săi?“.

Conducătorii, indignați, l-au insultat. Astfel s-au împlinit cuvintele lui Isus din predica de pe munte: „Fericiți sunteți voi când vă vor defăima și vă vor persecuta și, mințind, vor spune împotriva voastră orice lucru rău, din cauza Mea“ (Matei 5.11).

Cel care fusese vindecat nu accepta să audă vorbe rele despre Isus, Binefăcătorul lui. Disputa s-a încheiat în favoarea lui, căci acuzatorii s-au retras. Făcând referire la Moise, ei L-au respins pe Isus, Fiul lui Dumnezeu. Oricine refuză să creadă în Isus și să Îl urmeze nu va admite niciodată nici adevărul legat de „cine este El“, nici „de unde a venit El“.

Citirea Bibliei: Isaia 44.14-28 · Evrei 9.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 19:1-11

Alianţa fatală a lui Iosafat cu Israel justifică o dezaprobare severă din partea Domnului. Iehu îi pu­ne îm­pă­ratului o întrebare care-l cercetează şi care în acelaşi timp îl înştiinţează cu privire la ce gândeşte Dumne­zeu despre Ahab: „Să ajuţi tu pe cel rău şi să iubeşti tu pe cei care urăscpeDomnul?“(v.2).

Credincioşilor, să nu uităm ce nume cutremurător pune Cuvântul în dreptul celor care iubesc lu­mea: „Oricine vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu“ (Iacov 4. 4)!

Iehu nu era nicidecum un om lipsit de curaj, din moment ce, sub domnia lui Asa, o misiune asemănătoare avusese ca urmare aruncarea în închisoare a tatălui său, Hanani (cap. 16.7-10). Iosafat însă ascultă mustrarea. Iată mijlocul de a deveni „chibzuiţi“, de a căpăta „minte“ (Proverbe 13.18; 15.5,32). Să acceptăm şi noi mustrările şi observaţiile care poate ni se fac, deoa­rece pot avea un rezultat la fel de benefic.

În timp ce tatăl său, Asa, nu se reabilitase, Io­safat poate să-şi reia după această eclipsă buna lucrare din cap. 17. Nefiind mulţumit de data aceastasătrimitădoardelegaţi,ieseelînsuşi prinpopor. Şi, ca un ade­vă­rat păstor al lui Israel, se stră­du­ieş­te să-i aducă înapoi la Domnul (v.4). După aceasta sta­bi­leşte judecători, cărora le dă instrucţiuni urgen­te.

CULEGE, STRÂNGE ȘI ÎMPARTE! | Fundația S.E.E.R. România

„Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă… provizii…” (Geneza 41:35)

Să citim mai mult din ce i-a sugerat Iosif lui Faraon: „Faraon să pună prefecţi în ţară, ca să ridice o cincime din roadele Egiptului în timpul celor şapte ani de belşug. Să se strângă toate bucatele din aceşti ani buni care au să vină; să se facă, la îndemâna lui Faraon, grămezi de grâu, provizii în cetăţi, şi să le păzească. Bucatele acestea vor fi provizia ţării pentru cei şapte ani de foamete care vor veni în ţara Egiptului, pentru ca ţara să nu fie prăpădită de foamete.” (Geneza 41:34-36)

Există două lecții importante pentru noi în această relatare:

1) Nu lăsa momentele proaste să le înghită pe cele bune. Și care este cel mai bun mod de a face lucrul acesta? Stând în Cuvântul lui Dumnezeu în momentele de descurajare și dificultate și bazându-ne pe el. Pavel a spus: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” (Filipeni 1:6);

2) Nu te bucura doar de momentele tale bune; culege din ele înțelepciunea, puterea, strategiile, relațiile și resursele care te vor susține în momentele grele. Apostolul Pavel scrie: „ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea…” (Romani 5:3-4) Iar atunci când Dumnezeu te binecuvântează, nu te limita la păstrarea binecuvântării – împarte-o cu alții! Pune în practică legea reciprocității pe care a propovăduit-o Domnul Isus: „Daţi, şi vi se va da… cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.” (Luca 6:38)

Lucrurile de care te agăți pentru scopuri egoiste în cele din urmă le vei pierde. Dar atunci când dăruiești pentru a-i binecuvânta pe alții, Dumnezeu a promis să te răsplătească – acum, și în veșnicie!