4 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE
Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Hristos.
Efeseni 1.3

Hristos S-a suit la Dumnezeul Lui și la Dumnezeul nostru, la Tatăl Lui și la Tatăl nostru. Noi ne bucurăm de toate binecuvântările care decurg din aceste două relații. Am fost binecuvântați cu orice binecuvântare spirituală – niciuna nu lipsește. Aceste binecuvântări sunt de cel mai înalt ordin; ele nu sunt temporale, ca cele ale iudeilor. Ne bucurăm de aceste binecuvântări cu cea mai înaltă capacitate a omului reînnoit, iar ele sunt adaptate acestei capacități, fiind spirituale. Ele sunt de asemenea în cea mai înaltă sferă, nu în Canaanul pământesc. Aceste binecuvântări ne sunt dăruite în locurile cerești, și ne sunt dăruite în cel mai minunat mod, lipsit de orice comparație – în Hristos. Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Hristos. Toate acestea își au însă izvorul în inima lui Dumnezeu Însuși, cu totul deasupra împrejurărilor în care El ne-a găsit, fiind conectate cu eternitatea, deasupra timpului. Înainte de a fi lumea, acesta a fost locul nostru, în inima Lui. El ne-a rânduit să avem un loc în Hristos. Ne-a ales în El.
Ce binecuvântare, ce izvor de bucurie, ce har, să fim astfel obiecte ale favorii lui Dumnezeu, potrivit cu dragostea Lui suverană! Să remarcăm aici felul în care Duhul Sfânt ține permanent înaintea ochilor noștri acest adevăr de neprețuit că toate acestea sunt în Hristos: binecuvântați în locurile cerești în Hristos; Dumnezeu ne-a ales în El; pentru înfiere prin Isus Hristos; primiți în Cel Preaiubit. Acesta este unul dintre cele două principii fundamentale ale învățăturii Duhului în acest loc. Celălalt principiu este că binecuvântarea își are originea în Dumnezeu Însuși. El este sursa și autorul ei. Inima Lui și gândul Lui sunt la originea acestei binecuvântări și constituie măsura ei.
J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ
Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători față de o mântuire așa de mare?
Evrei 2.3

O mântuire așa de mare
Versetul de astăzi din Biblie nu spune: „Cum să scăpăm noi, dacă respingem sau punem la îndoială o mântuire așa de mare?“, ci spune: „Dacă vom fi nepăsători“, cu alte cuvinte, dacă nu ținem seama, sau suntem indiferenți față de mântuire. Imaginați-vă că cineva a fost mușcat de un șarpe și că există un ser antivenin care îl poate salva. Dacă însă aruncă sticla cu medicament, din mânie, sau dacă o scapă și o sparge, omul acela va muri; va muri și dacă ar ține-o degeaba în mână sau dacă doar s-ar uita la ea. El trebuie să ia serul, nimic altceva nu l-ar putea ajuta.
Mântuirea oferită de Dumnezeu eliberează oamenii de vină, de stăpânirea păcatului și de consecințele acestuia. Este „o mare mântuire“, deoarece: Inițiatorul ei este mare, Calea prin care ea ne-a fost adusă este mare și Efectul și dimensiunile ei sunt mari.
Ce mare a fost prețul plătit pentru o asemenea salvare și cât de mare a fost mizeria din care am fost salvați, precum și cât de bogați ne-a făcut această mântuire „așa de mare“, toate acestea nu pot fi exprimate în cuvinte.
Nu trebuie ca eu să fi comis păcate grave sau multe, ca să fiu pierdut. Trebuie doar să stau pur și simplu nepăsător, fără a face nimic, atunci când Isus îmi vorbește. Las ușa închisă, când El este afară și vrea să mă salveze. Îl ignor, asta e tot. Este de ajuns. Dacă acționez astfel, cum să scap de judecată? Cine mă va sprijini sau pe cine mă pot baza în acest caz?
Citirea Bibliei: Iov 42.1-17 · Fapte 20.1-12

de Jean Koechlin
1 Cronici 15:25-29; 16:1-6

Versetele 24 şi 25 ale Psalmului 68 fac aluzie la sărbătoarea care se derulează aici sub ochii noştri: Ei au văzut umbletele Tale, Dumnezeule! (umbletele Fiului lui Dumnezeu prefigurat de chivot) … Cântăreţii mergeau înainte, apoi cântăreţii cu instrumente cu coarde … Dar mai ales Ps. 132 ne oferă posibilitatea să cunoaştem gândurile lui David în această împrejurare solemnă. Intrarea Chivotului în odihna Sa răspundea dorinţei celei mai arzătoare a lui David (Psalmul 132.3-5 şi 8).
Fie ca şi inimile noastre să vibreze la gândul odihnei cereşti în care Domnul Isus a intrat deja, înaintea noastră! Să remarcăm cât de mult depăşesc promisiunile divine ale frumosului Psalm 132 scena din capitolul de faţă: voi îmbrăca pe preoţii săi cu mântuire; şi sfinţii săi vor izbucni în cântări de bucurie (comp. 1 Cronici 15.17, 28 cu Ps. 132.16).
Voi binecuvânta din belşug hrana sa, voi sătura cu pâine pe săracii săi (comp.1 Cronici 16.3 cu Ps. 132.15).
Cei răscumpăraţi de Domnul sunt chemaţi să-şi exprime bucuria şi lauda fără să mai aştepte odihna cerească. Încă de pe pământ ei se află deja în posesia centrului strângerii laolaltă: Hristos. Ei au fost lăsaţi aici ca să facă slujba, să aducă aminte, să mărească (sau să mulţumească), să-L laude (v.4) atât pe Tatăl, cât şi pe Fiul.

ATACUL SE DĂ ASUPRA VIITORULUI TĂU | Fundația S.E.E.R. România
„Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale…” (1 Petru 5:8)

Apostolul Petru ne atenționează: „Vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă…” (1 Petru 5:8-9)
Cuvântul Hristos înseamnă „Unsul lui Dumnezeu”; deci, dacă ești creștin, ești uns cu același Duh care S-a odihnit peste Hristos. Satan L-a ispitit pe Hristos și te va ispiti și pe tine. Satan L-a avut pe Hristos ca țintă pentru că se temea de destinul Său; în același fel înțelege Satan și destinul tău, și vrea să te împiedice să-l împlinești.
Când îți amintește de eșecurile din trecut, o face ca să te descurajeze și să te împiedice să atingi viitorul pe care Dumnezeu l-a plănuit pentru tine. Apostolul Pavel a scris că noi am fost „rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voiei Sale” (Efeseni 1:11); asta înseamnă că Dumnezeu te-a ales pentru a îndeplini un anumit scop, că El are un plan specific pentru viața ta și face ca totul să funcționeze conform acelui plan.
În același timp, Satan știe acest lucru și de aceea atacul său împotriva ta nu va înceta niciodată. C.S. Lewis a spus: „Nu există teren neutru în univers; fiecare centimetru pătrat, fiecare fracțiune de secundă, este revendicată de Dumnezeu și contrarevendicată de Satan!” Nu există teren de mijloc, no man’s land… Este doar o chestiune de timp până când va trebui să te alături unei tabere. Și este de preferat să-ți determini poziția dinainte, printr-o hotărâre decisivă și să nu lași pe altcineva s-o aleagă pentru tine, din oficiu, fără implicarea ta.
Așadar, în fiecare zi, când te trezești, îmbracă-te pentru luptă și pregătește-te de atac… convins că prin puterea lui Dumnezeu vei învinge!

