Mana Zilnica

26 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar orice disciplinare, pentru acum, nu pare a fi de bucurie, ci de întristare; dar după aceea le dă celor deprinși prin ea rodul dătător de pace al dreptății.

Evrei 12.11

În Evrei 12 ni se arată că putem întâmpina o încercare cu trei atitudini diferite de inimă:

• Este posibil să o apreciem ca fiind minoră. Dacă, de exemplu, ne îmbolnăvim, spunem cu ușurătate că orice om se îmbolnăvește cândva, că de acum suntem mai în vârstă, nu mai avem 20 de ani.

• Este posibil să obosim în încercare. Atunci spunem că nu vom mai ieși niciodată din întuneric și acceptăm, în credință, situația grea.

• Atitudinea corectă este însă aceasta, de a fi maturizați în încercare înaintea Domnului. Atunci ea aduce rodul dătător de pace al dreptății.

Mulți întreabă: «De ce [din ce cauză] primim încercări?». Însă mai degrabă ar trebui să ne întrebăm: «Pentru ce [cu ce scop] primim încercări?». Dumnezeu urmărește întotdeauna un scop dincolo de o încercare. Întrebarea «de ce?» poate rezulta fie dintr-o împotrivire lăuntrică, fie dintr-o preocupare sinceră a inimii. Când este deci încercat un credincios, este posibil ca din adâncul sufletului său să se ridice acest «de ce?». Și chiar dacă Dumnezeu nu răspunde întotdeauna la această întrebare, El ne-a arătat în Cuvântul Său că există diverse motive pentru o încercare.

Dumnezeu poate să trimită o încercare ca pedeapsă temporară, dacă cel credincios nu ascultă de El. Așa a fost în cazul lui Moise.

Alteori, un credincios este încercat pentru că Dumnezeu vrea să facă o corecție (o corectare) în viața lui. Acest lucru reiese clar din exemplul lui Iov.

Există, de asemenea, încercări trimise de Dumnezeu ca prevenție, pentru ca cei credincioși să rămână în dependență de Domnul, așa cum ne arată exemplul lui Pavel.

În sfârșit, tot printr-o încercare, Dumnezeu dorește să facă vizibilă credința și rezistența acesteia. Așa a fost la Avraam, când Dumnezeu i-a dat misiunea de a-l jertfi pe singurul său fiu.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu este deosebire,  pentru că toți au păcătuit.

Romani 3.22,23

Nicio diferență

Omul se compară adesea cu celălalt. Fiecare crede că este superior față de altul, cel puțin dintr-un punct de vedere. Dumnezeu dorește să ne privim pe noi înșine corect: cine sunt eu, dar nu în raport cu altul, ci în fața lui Dumnezeu.

„Nu este nicio deosebire între iudeu și grec“. Același Domn îi acceptă pe toți cei care se întorc la El (Romani 10).

„Dumnezeu nu primește după înfățișare“ (Romani 2.11): nu există nicio părtinire.

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea“: dragostea lui Dumnezeu cuprinde întreaga umanitate.

Și totuși, sentința divină este categorică și fără apel: „Nu există nicio diferență, căci toți au păcătuit“. Dumnezeu ne vede așa cum suntem; să acceptăm acest verdict divin: Sunt un păcătos!

Pe Isus, „care nu a cunoscut păcat, Dumnezeu L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim neprihănirea lui Dumnezeu în El“ (2 Corinteni 5.21). Pe toți cei care cred în Domnul Isus, Dumnezeu nu-i mai vede „păcătoși“, ci neprihăniți și împreună cu Hristos. „Tuturor celor ce L-au primit, le-a dat dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1.12). Nu există nicio diferență: toți cei care au recunoscut în fața lui Dumnezeu că sunt păcătoși și care au crezut în Domnul Isus sunt copii ai lui Dumnezeu, martori ai lui Isus Hristos pe pământ.

Citirea Bibliei: Iov 36.1-21 · Fapte 17.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 9:17-34

Alţi leviţi sunt menţionaţi în capitolul 9. Aceştia sunt uşierii. Funcţia lor este foarte im­por­tantă. Ea poate fi re­zu­mată printr-o scurtă po­runcă de care Domnul ne re­a­min­teşte într-o mică parabolă: „Şi (stăpânul) arată fiecă­ruia lucrarea sa şi porunceşte portarului să vegheze“ (Marcu 13.34).

Veghere asupra vaselor şi a uneltelor, asupra jertfelor, asupra hranei, asupra accesului în Casă! Cu câtă grijă aduceau aceşti leviţi uneltele pe care aveau misiunea să le păzească, numărându-le şi renumă­rându-le! (v.28; citiţi şi 2 Cor. 8.20,21). Acest serviciu co­res­punde în Noul Testa­ment cu cel al suprave­ghetorilor, păstorilor sau bă­trâ­­ni­lor. Ei sunt cei care, în mod particular, au avut şi în­că au în grijă sufletele şi menţinerea doctrinei sănă­toase în adunări. Este un serviciu de încredere şi de onoare, pen­­tru care ei vor avea de dat so­coteală la venirea Domnului!

Aceşti uşieri erau descendenţii lui Core răz­vrătitul (Numeri 16). Dar ei au preferat să fie uşieri la pragul casei Dum­ne­zeului lor, decât să locuiască în „corturile rău­tă­ţii“, cum făcuse tatăl lor. Ne amintim de frumo­sul Psalm 84 compus de aceşti fii ai lui Core: „Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor … căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte“ (Psalmul 84.1,10). Cui a încredinţat Dumnezeu grija casei Lui, a adunării? Acelora care sunt legaţi de ea şi care-L iubesc (Ioan 21.15-17).

ELIBERAREA – UN PROCES DE DURATĂ

„Şi pe când se duceau, au fost curăţaţi.” (Luca 17:14)

Evanghelistul Luca spune: „Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi. Ei au stat departe, şi-au ridicat glasul şi au zis: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” Când i-a văzut Isus, le-a zis: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!” Şi pe când se duceau, au fost curăţaţi.” (Luca 17:12-14)

În vremurile biblice, când cineva era vindecat de lepră, un preot trebuia să-l declare curat, înainte ca fostul bolnav să se poată reintegra în comunitate. Biblia nu ne spune cât de departe era preotul, cât de lungă a fost călătoria sau dacă vindecarea lor a avut loc la început, la mijloc sau la sfârșitul călătoriei. Există aici o lecție importantă pentru oricine se luptă cu dependențele: este minunat când Dumnezeu ne eliberează instantaneu… dar există și o mulțime de cazuri care au aceeași experiență ca acești zece leproși – care „pe când se duceau, au fost curățați”! Uneori, trebuie să mergi pe calea eliberării pas cu pas, având încredere în Dumnezeu, până când eliberarea este completă. Și acesta este momentul în care noi, ca urmași ai lui Hristos, trebuie să fim plini de compasiune, să dăm dovadă de răbdare și să rămânem alături de ei până când sunt vindecați.

De exemplu, cei care sunt dependenți de pornografie au de-a face cu o problemă mentală și morală. Aceiași hormoni de legătură emoțională, eliberați după relația fizică, sunt eliberați și vizionând pornografie. De aceea este considerată o dependență puternică. Un bărbat care a fost în cele din urmă total eliberat din ea declara următoarele: „A fost o problemă de înnoire și transformare a minții mele cu ajutorul Cuvântului, care mi-a impus o disciplină reală și responsabilitate față de cineva anume, care-mi știa și-mi înțelegea problema! A trebuit să găsesc oameni în care să pot avea încredere, oameni care să nu mă umilească sau să mă bârfească, oameni care să-mi ofere o prietenie fermă și plină de iubire…”

Pentru că Dumnezeu nu renunță la nimeni, și cu-atât mai puțin la oamenii care suferă, nici noi nu trebuie să renunțăm la ei!