13 August 2025
DOMNUL ESTE APROAPE
Dumnezeu i-a arătat lui Faraon ce va face.
Geneza 41.25
După ce l-a auzit pe Faraon istorisindu-și visul, Iosif îi dă împăratului un mesaj din partea lui Dumnezeu. Mai întâi repetă de două ori că „Dumnezeu i-a arătat lui Faraon ce va face“. Înțelepții Egiptului aveau fără îndoială teoriile lor cu privire la viitorul Egiptului, își analizaseră politicile lor și își făcuseră planuri potrivit propriilor lor idei – tot așa cum fac și astăzi liderii acestei lumi; fie că sunt politici, religioși, intelectuali, patroni sau muncitori, cu toții au diversele lor teorii despre viitoarea guvernare a lumii. Însă oamenii lumii acesteia, începând de la cel mai de succes om de afaceri până la cel mai degradat comunist, au un lucru comun, anume că toate teoriile oamenilor Îl exclud pe Dumnezeu din lumea creată de El.
Oamenii nu-L recunosc pe Dumnezeu ca pe „Dumnezeul cerului și al pământului“. Ei nu au nicio problemă cu faptul că Dumnezeu Se află în cer, loc despre care oamenii nu știu mai nimic și de care nu le pasă mai deloc; însă, când este vorba de pământ, centrul tuturor afecțiunilor omenești, acesta trebuie să fie guvernat după idealurile omului, idealuri care întronează voia omului ca fiind supremă și care Îl exclud cu totul pe Dumnezeu.
Totuși, Dumnezeu are planurile Lui cu privire la guvernarea viitoare a lumii, iar El nu ne-a lăsat în ignoranță cu privire la aceste planuri. În zilele noastre, El ne-a arătat și mai clar, prin revelație directă, „ce va face“. Dumnezeu urma să guverneze Egiptul prin acela care fusese respins de frații săi, lepădat și uitat de lume. În timpul nostru, Dumnezeu ne-a descoperit că, potrivit bunei Sale plăceri, El a hotărât să conducă toate lucrurile prin Hristos, atât cele care sunt în ceruri, cât și cele care sunt pe pământ. Acela care, când a intrat în lume, „nu a găsit loc“ nici chiar într-un han de pe marginea drumului, care, trecând prin ea, a fost ca „un străin în țară“ și ca „un călător“ care nu a avut unde să-Și plece capul, El este Cel despre care Dumnezeu a decretat: „Domnia va fi pe umărul Lui; și-I vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternității, Domn al păcii“ (Isaia 9.6).
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Deci preoții de seamă și fariseii au adunat sinedriul și spuneau: „Ce facem? Pentru că Omul acesta face multe semne. Dacă-L lăsăm așa, toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor lua și locul și națiunea“. Dar unul dintre ei, Caiafa, fiind mare-preot în anul acela, le-a spus: „Voi nu știți nimic, nici nu gândiți că este de folos pentru noi să moară un singur om pentru popor și să nu piară toată națiunea“.
Ioan 11.47-50
„Dacă-L lăsăm, toți vor crede în El …“
Isus Hristos a readus la viață o persoană care murise. Lazăr fusese în mormânt patru zile. Acest miracol uimitor a avut consecințe. Minunea s-a întâmplat lângă Ierusalim. Mulți au auzit despre ceea ce a făcut Isus și unii au crezut în El. Totuși, liderii religioși au fost tulburați de ceea ce se întâmplase. Ei știau că astfel de minuni constituiau semne prin care națiunea Îl putea recunoaște pe Mesia cel promis. Fără să țină cont de Legea lui Dumnezeu și de scrierile profeților, liderii din consiliul iudeilor se gândeau numai la statutul lor în mijlocul națiunii și la reputația lor printre romani. Isus reprezenta un mare pericol pentru ei. Așadar, și-au dezvoltat o strategie politică.
Romanii au distrus într-adevăr Ierusalimul și templul în anul 70 d.Hr. Mulți evrei au fost uciși, alții au fost luați prizonieri, multora li s-au confiscat bunurile și un număr considerabil au părăsit țara. Dar acest lucru s-a întâmplat nu pentru că toți au crezut în Isus, așa cum se temea consiliul, ci pentru că majoritatea nu au crezut în El. Și L-au ucis, refuzând să creadă în Isus chiar și după învierea Lui…
Citirea Bibliei: Iov 22.1-30 · Fapte 13.1-12
de Jean Koechlin
2 Imparati 22:8-20
Lucrările întreprinse de Iosia în casa Domnului au condus la descoperirea cărţii Legii. Ea fusese pierdută, uitată chiar de preoţii care, cu toate acestea, aveau răspunderea de a o păstra (Deuteronom 31.9, 26). În decursul istoriei Bisericii, marea trezire din timpul Renaşterii a adus Scripturile sacre înapoi, la loc de cinste. După secolele de întuneric ale evului mediu, Cartea lui Dumnezeu a fost scoasă din umbră, tradusă în limbile populare, tipărită şi răspândită în toate mediile.
Să nu uităm să fim recunoscători pentru lucrul acesta. Citirea Bibliei atunci a deschis ochii multora ca să vadă starea de ruină a creştinătăţii. Dar, în acelaşi timp, lumina divină a Evangheliei a venit ca să lumineze sufletele ignorante. Acest Cuvânt al vieţii ne prezintă nu numai cum a făcut cartea Legii lui Iosia ceea ce Dumnezeu a aşteptat de la om şi cum omul a eşuat în mod absolut (Vechiul Testament), ci de asemeni şi care este intenţia Lui în Hristos, Omul nou, şi ce a împlinit El în mod desăvârşit (adică întregul Nou Testament). Dacă Biblia este o Carte care ne pune înainte întreaga noastră responsabilitate, ea ne aduce în acelaşi timp şi mesajul de har al lui Dumnezeu pentru sărmanii păcătoşi pierduţi.
ISUS: SURSA ILUMINĂRII (2) | Fundația S.E.E.R. România
„Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.” (Ioan 12:46)
Pastorul și autorul John Ortberg scria: „În 1780, un urmaș al lui Hristos din Marea Britanie, pe nume Robert Raikes, a fost unul dintre cei care n-au mai putut suporta ciclul sărăciei și al ignoranței care distrugea copiii din fiecare generație. El a spus: „Lumea merge înainte pe picioarele copiilor mici”. Așa că a luat copiii care erau obligați să lucreze șase zile pe săptămână în condiții de mizerie. Duminica era ziua lor liberă. El a spus: „Voi începe o școală gratuită pentru a-i deprinde să citească și să scrie, și să învețe despre Dumnezeu”. A făcut-o și a numit-o Școala duminicală. În cincizeci de ani, 1,5 milioane de copii au fost instruiți de 160 000 de profesori voluntari care aveau o viziune cu privire la educației unei generații. Școala duminicală nu a fost un program privatizat, opțional, pentru copiii din biserică. A fost unul dintre marile triumfuri ale voluntariatului educațional din lume.
Alfabetul popoarelor slave se numește chirilic. A fost numit după Sfântul Chiril, care a fost misionar printre slavi și a descoperit că aceștia nu aveau un alfabet scris. Așa că el a creat unul pentru ei, astfel încât să poată citi despre Isus în propria lor limbă.
Un misionar metodist, Frank Laubach, a relatat despre o întâlnire extraordinară cu Dumnezeu, în urmă cu aproximativ un secol, în urma căreia a pornit misiunea de a scoate lumea din ignoranță. El a început o mișcare mondială de alfabetizare. Expresia „Fiecare învață pe altul” reiese din viața extraordinară a acestui om. Laubach a călătorit în mai mult de o sută de țări și a ajutat la dezvoltarea ortografiei în 313 limbi. A devenit cunoscut drept „apostolul analfabeților”.
Astăzi, gândește-te și cere călăuzire – ca să știi ce poți face pentru a-i ilumina și tu pe alții!
Mana Zilnica 