Mana Zilnica

Mana Zilnica

9 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și au purtat chivotul lui Dumnezeu pe un car nou din casa lui Abinadab. Și Uza și Ahio conduceau carul […] Și, când au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mâna ca să apuce chivotul, pentru că boii se poticniseră. Și mânia Domnului s-a aprins împotriva lui Uza și l-a lovit, pentru că își întinsese mâna spre chivot; și a murit acolo înaintea lui Dumnezeu.

1 Cronici 13.7,9,10

Carul nou (2)

Chivotul ar fi trebuit să fie purtat de leviți (Numeri 4.15). David a aflat acest lucru mai târziu, însă aici David încă nu-l știa. Nu mă îndoiesc că Scriptura relatează acest eveniment pentru învățătura noastră – chiar și cineva sincer, cu interesele lui Dumnezeu pe inimă, poate greși în timp ce caută să-L slujească pe Dumnezeu, dacă nu manifestă supunere deplină față de Cuvânt.

„Uza și Ahio conduceau carul.“ La un moment dat, boii s-au poticnit, iar Uza a crezut că poate da o mână de ajutor chivotului lui Dumnezeu. Realitatea însă este că Dumnezeu putea avea grijă de chivotul Său, de aceea, îndată ce Uza încearcă să sprijine chivotul, mâna Domnului se și arată. Putem fi siguri că lucrurile care au caracterul acestui car nou, lucruri în relație cu Adunarea sau cu evanghelia lui Hristos, nu pot fi deloc pe placul lui Dumnezeu. Ce înțelegem prin carul cel nou? Orice lucru, fie în ce privește închinarea, fie în ce privește slujirea, care nu se potrivește deplin cu modelul lăsat în Scriptură, ci este după un model omenesc, neavând deci nicio autoritate asupra conștiinței unui copil al lui Dumnezeu ascultător.

Moartea lui Uza l-a făcut pe David să vadă felul greșit în care acționase. La început, el L-a judecat pe Dumnezeu, însă după aceea s-a judecat pe sine însuși. „Chivotul lui Dumnezeu a rămas trei luni cu familia lui Obed-Edom, în casa lui. Și Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom și tot ce era al lui“ (1 Cronici 13.14). Acele trei luni au adus o mare binecuvântare casei lui Obed-Edom, iar în acest timp David a putut cerceta felul cum trebuia transportat chivotul, ceea ce l-a făcut și pe el să fie binecuvântat din plin, după cum vom vedea.

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cel înțelept ascultă sfatul.

Proverbe 12.15

Ce sfat îmi dai?

Atunci când cineva se află într-o situație complet nouă, ar putea foarte bine să ceară sfat unei persoane cu experiență. Este normal când copiii cer sfaturi părinților. Dacă relația din familie este bună, copiii vor lua în considerare și vor accepta sfatul lor. Mai târziu în viață le cerem sfat specialiștilor, de exemplu unui doctor, când ne confruntăm cu o problemă de sănătate. Dacă avem încredere în el, vom ține cont de ceea ce ne spune. Dacă am ști că există cu adevărat cineva care poate să evalueze corect fiecare situație din viața noastră și care poate să ne indice care este decizia cea bună pe care trebuie să o luăm, nu am merge noi la acea persoană?

În ce ne privește, noi știm că Domnul Isus poate face lucrul acesta! El ne cunoaște perfect, mai bine decât ne cunoaștem noi înșine. El de asemenea cunoaște consecințele oricărei decizii pe care am putea-o lua și, prin urmare, cea care ar fi corectă. Unul dintre numele Lui din Isaia este „Sfetnic“ (Isaia 9.6). În Psalmul 32.8, El îl asigură pe credincios: „Eu te voi instrui și te voi învăța calea pe care trebuie să mergi; Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta“. El este întotdeauna gata să ne sfătuiască. Iar modul în care ne răspunde este doar decizia Lui: El poate face acest lucru fie prin Cuvântul Său, fie direct prin gândurile noastre, fie prin circumstanțele din viața altor credincioși.

Vreau eu astăzi sfatul Lui? I-am cerut Lui aceasta în rugăciune? Am răbdare să aștept până când El îmi va răspunde? Urmez eu indicațiile Lui? Biblia îi numește pe cei care ascultă sfatul lui Dumnezeu ca fiind „înțelepți“. „La El este înțelepciunea și tăria; la El, sfatul și priceperea“ (Iov 12.13).

Citirea Bibliei: Iov 18.1-21 · Fapte 11.1-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 20:1-11

O a doua încercare, mai grea decât prima, îl atinge acum pe nefericitul împărat. Moartea bate la uşă. În întristarea lui, şi de această dată se îndreaptă spre Domnul. Desigur, el nu se poate urca la templu, cum îi era obiceiul, dar oare nu este posibil să-L găsim întot­deauna pe Dumne­zeu, în orice împrejurare, chiar şi pe un pat de suferinţă? Ce mulţi invalizi ţintuiţi la pat fac această experienţă în fiecare zi!

Ahaz, tatăl lui Ezechia, refuzase semnul pe care Domnul dorise să i-l dea (Isaia 7.10-12). Şi, pe cadranul solar pe care-l făcuse, ceasul jude­că­ţii se apropia cu repeziciune. Dar aici împăratul credincios şi evlavios primeşte, pe lângă vindeca­rea sa, un semn cu totul extra­ordinar. Întorcând umbra (zece trepte) înapoi, Dum­ne­zeu îi arată că acceptă întârzierea pedepsei.

Mai multe detalii ale acestei frumoase istorii ne duc cu gândul, prin contrast, la Domnul Isus. În Psalmul 102 avem rugăciunea Sa: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele …“, apoi răspunsul Tatălui Său: „Anii Tăi sunt din generaţie în generaţie“ (v. 24). Isaia a anunţat că împăratul se va vindeca până în a treia zi. Hristos a intrat cu adevărat în moarte, ieşind din ea tot a treia zi.

ÎNVINGĂTORII NU RENUNȚĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe…” (Evrei 11:34)

  „Învingătorii nu renunță, iar cei care renunță nu ajung învingători” – a spus Aristotel, și mi se pare corect și înțelept. Persistența și refuzul de a renunța la viziunea ta te-au făcut să te întorci, să te întorci și să te întorci până când, în cele din urmă, ai reușit, nu-i așa?!

Încearcă să-ți imaginezi cum ar fi viața fără becul electric sau fără vaccinul împotriva poliomielitei. Totuși, Thomas Edison și Jonas Salk au trăit capitole nesfârșite de încercări și eșecuri înainte de a reuși. Oamenii de succes iau aminte la eșecurile lor și învață din ele. Le examinează cu atenție, își dau seama ce a mers prost și le folosesc pentru a-și corecta erorile în viitor.

De multe ori, începem proiecte noi cu entuziasm și bucurie. Noutatea a ceea ce facem ne obligă să continuăm să mergem înainte. Apoi, ceva nu merge bine și ne oprim. Proiectul părea mai ușor decât s-a dovedit a fi, iar noi nu suntem pregătiți să muncim pentru el și să-l păstrăm, așa că renunțăm. Dar (vă amintiți?) „cei care renunță nu câștigă, iar câștigătorii nu renunță”!

În calitate de copil răscumpărat al lui Dumnezeu, ai un mare avantaj. De ce? Pentru că „Ajutorul tău vine de la Domnul.” (Psalmul 121:2) Gândește-te la asta! Cu ajutorul lui Dumnezeu, care este în controlul fiecărei situații și împrejurări, în cele din urmă vei ieși învingător. Ai la dispoziție un izvor de putere și de călăuzire infailibilă la care poți apela.

Moise a trăit printre critici, trădări și văicăreli constante, însă a condus cea mai mare migrație de oameni din istoria omenirii. Cum a reușit să facă acest lucru? Biblia ne oferă răspunsul în două fraze: „avea ochii pironiţi spre răsplătire… ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.” (Evrei 11:26-27).

Așadar, ține-ți ochii ațintiți asupra Domnului, privește înainte spre răsplata promisă – și vei fi dintre cei învingători!

Single Post Navigation

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.