Mana Zilnica

23 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că avem mare recunoștință și mângâiere datorită dragostei tale, frate, fiindcă inimile sfinților au fost înviorate prin tine.

Filimon 7

Noul Testament pe scurt (18) – Filimon

Epistola către Filimon nu este, strict vorbind, o epistolă adresată unei singure persoane, fiindcă ea i se adresează nu numai lui Filimon, ci și unei surori, care era probabil soția lui, și lui Arhip, numit „împreună-ostaș“, un credincios dăruit de Domnul pentru slujire (Coloseni 4.17); de asemenea, epistola este adresată adunării care se strângea în casa lui Filimon. Deși epistola are un caracter personal, ea a fost de un mare interes și de o mare importanță pentru întreaga adunare de acolo.

Vedem cum în ea harul divin caută să trezească în inimile sfinților o reală bucurie cu privire la mântuirea unui rob fugar care, convertit prin intermediul lui Pavel, în închisoare, este acum trimis de el înapoi la stăpânul acestuia, la Filimon. Pavel dorea ca Onisim să fie primit ca „un frate preaiubit“ (versetul 16), nu doar de către Filimon, ci și de către soția lui, de către un lucrător în Cuvânt și de către întreaga adunare. Harul își găsește plăcerea să restabilească pe deplin, nu doar într-o anumită măsură.

Cu multă înțelepciune și blândețe, Pavel apelează la Filimon pe baza harului despre care știa că deja lucrase cu putere în acest frate preaiubit, lucru scos în evidență de dragostea lui pentru sfinți, prin care inimile acestora erau înviorate. Recunoștința și încurajarea exprimate de apostol erau menite să înlăture orice eventual resentiment pe care Filimon l-ar fi avut față de Onisim.

Această epistolă prezintă cele mai tandre simțăminte produse de harul care, întotdeauna, dorește să restabilească și să binecuvânteze pe deplin.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.

1 Ioan 4.19

Tânărul surd

După predică am vorbit cu un tânăr. Mi-a dat de înțeles că era surd; așa că, prin limbajul semnelor, i-am spus: „Dumnezeu te iubește“. A clătinat din cap și mi-a explicat: „Nu e adevărat. Mă urăște. Știu asta, pentru că mi s-a spus că o să mă arunce în iad pentru că n-am trăit o viață dreaptă și sfântă și pentru că n-am ținut poruncile Lui. De când am auzit asta, nu m-am mai atins de vreo Biblie: mi-e frică de Dumnezeu“. I-am răspuns că știam motivul pentru care se afla acolo în acea seară, chiar dacă nu înțelesese predica. Trebuia să audă că Dumnezeu îl iubește. Apoi am stat lângă el, mi-am deschis Biblia și i-am arătat două locuri pe care le-am și citit împreună: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă“ (Ioan 3.16). „Dumnezeu este dragoste. Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi“ (1 Ioan 4.16,19). Părea nedumerit. Se întreba dacă acele cuvinte erau adevărate și dacă îl priveau și pe el. Apoi am observat că frica i-a dispărut, fiind înlocuită de bucurie.

Oamenii pot fi surzi și din punct de vedere spiritual: ei nu aud când Dumnezeu le vorbește. Și ce măreț este mesajul rostit în urechile lor: Dumnezeu ne iubește. El Și-a arătat dragostea Sa prin faptul că L-a dat pe Fiul Său. Isus Hristos a murit pentru noi. El nu are „nicio plăcere în moartea celui rău“. Dacă aceasta I-ar fi adus plăcere, Hristos nu ar fi trebuit să moară. Dumnezeu vrea ca „cel rău să se întoarcă de la calea lui și să trăiască“ (Ezechiel 33.11).

Citirea Bibliei: Geneza 49.1-18 · Psalmul 35.11-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 19:1-10

Cine ar recunoaşte mărturia strălucitoare din capitolul precedent în acest om descurajat, fu­gind de ameninţarea unei femei? Dumnezeu nu ne oferă acest detaliu pentru ca să-l judecăm pe preţiosul Său servitor, ci spre învă­ţă­tura noastră: Omul cel mai remarcabil eşuează în întregime când este lăsat pe seama propriilor resurse (citiţi Pro­verbe 29.25). Lui Ilie nu-i mai rămâne altceva decât dispe­rarea. Totuşi, iată cum Dumnezeu Se în­grijeşte de el. Un gând de preţ: chiar atunci când ajungem într-o stare de depri­mare sau de iritare, bună­tatea Lui nu încetează să se exercite asupra noastră.

Spiritul legalist al lui Ilie l-a ­condus la Horeb (o parte a masivului Sinai), lo­cul unde fusese dată Legea. „Ce faci aici, Ilie?“ (v. 9), îl întreabă Domnul. Serioasă între­bare pen­tru cel care abandonase poporul! Dar răspunsul pro­fe­tului nu face decât să-i trădeze falsa poziţie. El se află acolo pentru a acuza! Chiar dacă Moise, în acelaşi loc,  mijlocise pentru popor (Exod 32.11), Ilie „se plânge lui Dumnezeu împotriva lui Israel“, cum trist se remarcă în Ro­mani 11.2.

Să ne amintim bine lucrul acesta: Să acuzi (fapt care poate lua forma unei informări) în­seamnă să faci lucrarea lui Satan (Apocalipsa 12.10). Să mij­loceşti înseamnă, din contră, să acţionezi ase­menea Domnului Isus (Romani 8.34).

TU DEPINZI DE DUMNEZEU (1)

 | Fundația S.E.E.R. România

„Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13)

Apostolul Pavel ne împărtășește în acest verset cheia biruinței în viață: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.”

Există un sindrom numit „neputința de a se lansa”; este experimentat de cei ce se simt nesiguri în legătură cu viitorul lor. Se pare că ei nu ajung niciodată în punctul în care se simt pregătiți, așa că ratează oportunități. Viața spune: „Pregătit sau nu, eu vin!” Dar inevitabilitatea vieții nu înseamnă că pregătirea este un lucru lipsit de însemnătate; ea este importantă! Dar sentimentul de pregătire este parcă supraevaluat! Noi suntem chemați să „umblăm prin credință, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7). Când Dumnezeu i-a dus pe israeliți în Țara promisă, le-a spus să pășească mai întâi în râul Iordan; după aceea, El a despărțit apele. Dacă ar fi așteptat mai întâi dovezi, ei ar fi rămas pe mal.

Credința crește atunci când Dumnezeu spune „Du-te!” și tu spui „Bine, mă duc!” Adevărul este că nu-ți dai seama ce poți face până nu treci la fapte! A fi „pregătit” se întâmplă mai repede dacă ești deja în mișcare. Dacă aștepți să te miști doar când ești complet pregătit, vei aștepta până vei muri. Domnul Isus nu ne spune: „Du-te; ești pregătit!” El ne spune: „Du-te; Eu sunt cu tine!” Vei crește pe măsură ce „înaintezi”; te vei dezvolta pe măsură ce „faci”! Iar ceea ce te face pregătit pentru orice este „Hristos care te întărește” și care infuzează în tine puterea interioară.

Dumnezeu a conceput lucrurile astfel, pentru că vrea ca tu să depinzi de El! Ține minte asta, azi!