Mana Zilnica

8 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.

2 Corinteni 8.9

Domnul înțelege când noi greșim în mod inconștient, adică nu cu intenție. În cazul tuturor jertfelor pentru păcat vedem că Dumnezeu nu îngăduia ca cineva din poporul Său să calce de bunăvoie vreuna dintre poruncile Sale sau să fure ceva care Îi aparține. Și nici noi nu putem îngădui, dacă am cunoscut harul și dragostea lui Dumnezeu și a Domnului Isus, care a dat tot ce a avut ca să ne facă bogați. Vedem aceasta și în Matei 13, în pilda negustorului care căuta perle frumoase și care, „găsind o perlă de mare valoare, a mers și a vândut tot ce avea și a cumpărat-o“. De aceea, Domnul Isus a mers la cruce și a dat totul, chiar viața Sa, și după aceea S-a făcut rob pentru totdeauna (comparați cu Exod 21.5,6), ca astfel noi să obținem plinătatea binecuvântărilor care erau partea Sa în casa Tatălui. Nicio creatură – nici măcar arhanghelii Mihail și Gabriel – n-a avut vreodată parte de acestea, însă nouă El a vrut să ni le dea! În lumina acestui har, cine ar putea să-I răpească ceva în mod conștient, sau cine ar refuza să-I dea ceea ce este un drept al Lui? Dacă privim la harul Domnului Isus, nu putem crede că cineva care Îl cunoaște ca Mântuitor ar fi în stare de așa ceva.

Așa este și cu privire la Dumnezeu. Nu sunt strângerile noastre laolaltă de duminica dimineața, care ar trebui să fie totuși ore de adorare, dovadă că inimile noastre sunt egoiste? Nu se întâmplă oare ca, acolo unde Domnul Isus ne invită la Sine și ne roagă: „Faceți aceasta în amintirea Mea“, deseori n-o facem spre amintirea Sa și a lucrării Sale, ci ne strângem pentru amintirea mântuirii noastre? Nu ne gândim noi deseori aproape exclusiv numai la rezultatele pe care le-a adus lucrarea Sa pentru noi? În ce măsură ne ocupăm cu dragostea Sa și cu slava Persoanei Sale, așa cum se arată ea pe cruce, sau cu suferințele și cu moartea Sa? Rugămintea Sa este: „Faceți aceasta în amintirea Mea“. Nu este oare adevărat că noi așa de repede ne întoarcem spre ceea ce am primit, aceasta fiind o dovadă a egoismului inimii noastre? Nu este oare adevărat că în viața noastră deseori ne preocupăm cu ceea ce am primit, cu ceea ce dorim sau cu ceea ce considerăm necesar și Îl rugăm pe Dumnezeu pentru aceasta, în timp ce ne gândim puțin la ceea ce El are ca drept al Său?

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe când se împlinea ziua Cincizecimii … a venit deodată un sunet din cer, ca vuietul unui suflu puternic, și a umplut toată casa unde ședeau … și toți s-au umplut de Duh Sfânt.

Noi toți am fost botezați [în puterea unui] singur Duh într-un singur trup … și tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh.

Fapte 1.1-4; 1 Corinteni 12.13

Ziua Cincizecimii

După învierea Sa, Hristos S-a înălțat la cer. În ziua Cincizecimii s-a împlinit ceea ce El promisese: Duhul Sfânt a coborât pe pământ să locuiască în cei credincioși. Aceasta s-a întâmplat în mod vizibil. A fost începutul creștinismului, perioada de tranziție, în care Dumnezeu a dat mărturie atât prin semne, cât și prin minuni, care au confirmat noul mod de a lucra al lui Dumnezeu. (Coloseni 1.25,26).

În zilele noastre, când cineva își pune încrederea în Hristos și primește Duhul Sfânt, „Însuși Duhul mărturisește cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu“ (Romani 8.16). El aduce în duhul nostru conștiența faptului că suntem copii ai lui Dumnezeu. Duhul Sfânt îi călăuzește pe credincioși pe drumul vieții lor, pentru ca ei să facă voia lui Dumnezeu cu discernământ: „Căci toți cei care sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu, aceștia sunt fii ai lui Dumnezeu“ (Romani 8.14). Duhul Sfânt este Cel care i-a unit pe toți credincioșii într-un singur trup spiritual al cărui Cap este Hristos, Domnul glorificat în cer. Ei sunt plini de unul și același Duh care locuiește în fiecare în parte. Astfel, trupul lor este „templu al Duhului Sfânt“ (1 Corinteni 6.19).

Citirea Bibliei: Geneza 41.37-52 · Psalmul 27.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 11:26-43

În acelaşi fel în care a acţionat pregă­tindu‑l pe David pe când încă Saul se afla în viaţă, Dumnezeu îl ridică acum pe Ieroboam, chiar din timpul vieţii lui So­lomon. Şi, precum Saul odinioară, Solo­mon caută să ia viaţa celui desemnat de Domnul să-i succeadă (v. 40). Dar ce con­trast între Ieroboam, care ridică mâna împo­triva împăra­tului (v. 26), şi David, care re­fuză să facă aceasta; între Ieroboam, care fuge în Egipt, învăţând acolo idolatria, şi David, care se ascunde în pustie!

David îşi începuse bine viaţa, o continuase rău, dar din nou bine a sfârşit-o. Solomon a început bine, a conti­nuat bine, dar şi-a sfârşit rău cariera. Amintim şi un exemplu opus acestuia: Iacov, ale cărui zile au fost „puţine şi rele“ (Geneza 47.9), a avut un sfârşit atât de frumos (Evrei 11.21).

Această tentativă de ucidere este cea din urmă acţiune a lui Solomon care ni se relatează! Apoi el adoarme cu pă­rinţii lui. Avusese „un timp să trăiască“. După propria declaraţie, acum soseşte pentru el „timpul să moar㓠(Ecl. 3.2). Scump cititor, nu ştii când acest timp va sosi şi pentru tine. Dar ceea ce tre­buie să ştii este că timpul pentru a trăi este în mod egal şi timpul pentru a crede şi timpul de a trăi pentru Hristos.

CÂND NU EȘTI SIGUR, ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU!

„Umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” (2 Corinteni 5:7)

Închide ochii și încearcă să mergi fără să vezi… și îți vei face o idee despre ce înseamnă să umbli prin credință. Credință în ce? În caracterul neschimbător al lui Dumnezeu, în bunătatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu și în adevărul că El are întotdeauna în minte și-n inimă interesele tale. Când umbli cu Dumnezeu, informațiile îți sunt date atunci când trebuie să cunoști ceva. Dumnezeu stabilește cine trebuie să știe ce, și când…

Iată un exemplu în acest sens: Biserica primară trebuia să decidă dacă Dumnezeu îi cheamă să accepte neamurile. După „multă vorbă”, ei au trimis acest mesaj: „s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă…” (Fapte apostolilor 15:28) Liderii Bisericii nu au spus „ni s-a părut potrivit (nouă)”, ci au cerut călăuzire… Când viitorul întregii rase umane era în joc, cel mai bun lucru pe care l-au putut face a fost să se încreadă în Dumnezeu, deși nu erau foarte convinși la început cu privire la mântuirea neamurilor. Cu toate acestea, liderii bisericii s-au simțit destul de confortabil să trimită acea scrisoare. Se pare că voia lui Dumnezeu era să nu li se spună exact care este voia Sa, cu privire la neamuri, sau cel puțin nu toate detaliile. Dumnezeu știa că ei vor crește mai mult dacă trebuie să se gândească, să discute și să decidă, și nu să aibă parte de o poruncă sau o predică. Evident, ei nu aveau nevoie de certitudine. Erau fericiți să se mulțumească cu o supunere sinceră.

Când Pavel spune că „umblăm” prin credință, el se referă la cea mai lentă formă de transport cunoscută de om. El se referă, de asemenea, la un proces care are loc pas cu pas. Dumnezeu are „vedere prin satelit”; El vede întreaga călătorie de la început până la sfârșit și planifică fiecare pas. Și El spune: „Fă ce ți-am dat să faci și, după ce ai terminat, îți voi arăta ce vreau să faci în continuare”. Așadar, când nu ești sigur – încrede-te în Dumnezeu!