3 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE
Având deci o astfel de speranță, ne folosim de multă îndrăzneală.
2 Corinteni 3.12

Am auzit cu toții întâmplări despre creștini care trăiesc în țări unde nu este permisă predicarea evangheliei. Creștinii din astfel de țări trăiesc încontinuu sub amenințarea cu închisoarea sau chiar cu moartea. Totuși, ei manifestă mult curaj pentru evanghelia lui Hristos, atunci când se adună pentru închinare sau atunci când caută să împărtășească altora credința lor. Există multe întâmplări despre cei care au dat mărturie cu credincioșie, în ciuda consecințelor.
Acest lucru ne face să ne întrebăm cum de au putut manifesta un astfel de curaj în fața persecuției. Răspunsul este că au avut o speranță neclintită, speranță care oferă curaj celor credincioși, fiindcă ei știu că viitorul lor este unul sigur. După ce Pavel vorbește despre lupta spirituală, în Efeseni 6, el solicită rugăciunile celor credincioși: „Pentru mine, ca să-mi fie dat cuvânt la deschiderea gurii mele, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina evangheliei, pentru care sunt un ambasador în lanțuri, ca să vorbesc cu îndrăzneală în ea, așa cum trebuie să vorbesc“ (Efeseni 6.19,20). Fiindcă viitorul celor credincioși este asigurat în Hristos, orice creștin se poate sprijini pe promisiunea casei din ceruri.
Un alt motiv pentru care creștinii pot avea curaj este că ei știu că Dumnezeu are sub control toate lucrurile. Psalmul 115.3 ne amintește că „Dumnezeul nostru este în ceruri: tot ce I-a plăcut a făcut“. El deține controlul deplin, deși poate îngădui lucruri neplăcute, pe care noi nu le înțelegem. Știm însă că El are un scop atunci când le îngăduie și că toate lucrurile lucrează, în final, spre binele nostru.
T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ
Dumnezeu Se împotrivește celor mândri, dar dă har celor smeriți; … împotriviți-vă diavolului, și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu … Smeriți-vă înaintea Domnului, și El vă va înălța.
Iacov 4.6-10

„Eu n-am făcut niciodată nimic greșit!“
La un târg de carte, un bărbat s-a apropiat de standul nostru de Biblii. În timp ce discutam cu el, i-am spus: „Știți că Dumnezeu iartă pe oricine își mărturisește păcatele?“. — „Eu n-am făcut niciodată nimic greșit!“, a răspuns el. — „N-ați mințit, n-ați furat, n-ați înșelat niciodată?“ — „Niciodată!“ — „Bine, înseamnă că sunteți mândru de faptul că n-ați păcătuit niciodată!“ — „O, cum să nu, sunt foarte mândru de asta.“ — „Ei bine, iată primul dumneavoastră păcat: mândria!“ Interlocutorul meu a început să râdă.
Mândria nu este nicidecum un păcat neînsemnat. A fost prima fărădelege: Adam și Eva au vrut să fie ca Dumnezeu. Iar înainte de ei, Satan s-a făcut vinovat de același păcat – îngerul de lumină, „fiul zorilor“, a vrut să fie precum Creatorul lui și să fie adulat (Isaia 14.12-15). Nu ne este comod să recunoaștem că mândria este un obstacol greu de învins pentru a avea o relație cu Dumnezeu. „Orice inimă îngâmfată este o urâciune pentru Domnul“ (Proverbe 16.5). Dumnezeu ne va ierta doar dacă recunoaștem că suntem mândri. Atunci când Cuvântul Lui afirmă aceasta, nu este pentru a ne învinovăți, ci pentru a ne ajuta să înțelegem problema fundamentală cu care ne confruntăm, anume că „nu este niciunul drept, nici unul măcar; nu este niciunul care înțelege, nu este niciunul care-L caută pe Dumnezeu“ (Romani 3.10,11). Și cum ne poate ierta El pe deplin? El „dă har celor smeriți“. „Prin har sunteți mântuiți“ (Efeseni 2.8).
Citirea Bibliei: Geneza 38.1-30 · Psalmul 23.1-6

de Jean Koechlin
1 Imparati 9:10-28

A fost o eroare gravă din partea lui Solomon să-i dea împăratului Tirului cetăţi care constituiau parte din ţara lui Israel. La fel ni se poate întâmpla şi nouă, să abandonăm o parte din moştenirea noastră în beneficiul lumii. Să luăm ca exemplu felul cum petrecem ziua Domnului. Stăm probabil departe de o strângere, pentru a fi pe placul vreunui prieten sau vreunei rude? Să fim siguri că asemenea concesii reprezintă o pierdere de ambele părţi.
Cum va fi posibil să-i conducem pe alţii la adevărul divin şi la înţelegerea privilegiilor creştine, dacă nu dovedim întâi că noi înşine le preţuim? Priviţi la Hiram! Nici măcar nu apreciază gestul lui Solomon!
Sfârşitul capitolului ni-l arată pe împărat ca un administrator înţelept, întărindu-şi şi organizându-şi împărăţia. El îşi menţine relaţia pe de o parte cu Domnul (v. 25) şi, pe de altă parte, cu diferitele popoare şi ţări de la graniţe. Şi, pentru prima dată din zilele lui Iosua, toţi canaaniţii sunt subjugaţi. Ne reamintim că ei sunt un simbol al vrăjmaşilor sufletelor noastre. Se află oare vrăjmaşii sufletului meu în libertate, sau mai degrabă am găsit în Hristos puterea de a-i aduce sub control?

CE AȘTEPȚI DE LA DUMNEZEU?
„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi…” (Isaia 30:18)

Concepția ta despre Dumnezeu determină încrederea pe care o ai în a te apropia de El. Îl vezi întotdeauna ca pe un auditor, și ți se pare că balanța registrelor tale contabile nu este corectă? Sau Îl vezi ca pe un tată care te iubește în orice moment și vrea să fie bun cu tine?!
Atunci când ne apropiem de Dumnezeu, mulți dintre noi consultăm mental „tabela de marcaj” pentru a vedea dacă avem mai multe victorii decât pierderi, mai multe fapte bune decât fapte rele, mai multe calități decât defecte. Dacă simțim că nu ne-am purtat bine, Îl evităm pe Dumnezeu, sau facem din El ultima noastră soluție. Aceasta este o greșeală, deoarece Dumnezeu ne vede „în Hristos” (2 Corinteni 5:17); prin urmare, suntem întotdeauna acceptați și primiți în prezența Sa. Poate vei spune: „Asta înseamnă că pot trăi cum îmi place?” Nu, pentru că „Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.” (Evrei 12:6). Dar pedeapsa Lui nu înseamnă respingere; este dovada că ești cu adevărat copilul Său răscumpărat.
Să citim și versetul 18 din Isaia capitolul 30, și să medităm la cele scrise: „Totuşi Domnul aşteaptă (cu nerăbdare, căutând și tânjind) să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept. Ferice (vor fi bucuroși, binecuvântați și demni de invidie) toţi cei ce nădăjduiesc în El! (care Îl așteaptă cu ardoare, Îl caută și tânjesc după El, doresc biruința Sa, favoarea Sa, dragostea Sa, pacea Sa, bucuria Sa și părtășia Sa inegalabilă și neîntreruptă)!”
Aceasta este atitudinea lui Dumnezeu față de tine: „El aşteaptă (cu nerăbdare, căutând și tânjind) să Se milostivească de tine…” Cu această imagine în minte, roagă-te și așteaptă lucruri bune de la Dumnezeu!


Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.