Mana Zilnica

1 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Atunci am dat înapoi ce n-am furat.

Psalmul 69.4

Când, prin păcatul meu, cineva este păgubit – fie Dumnezeu, fie oamenii – atunci nu este suficient numai să mă judec în lumina lui Dumnezeu. Într-adevăr, este necesar să mă întorc la cruce, ca să recunosc cât de îngrozitor este păcatul înfăptuit, prin aceea că văd cât de mult a trebuit Domnul să sufere pentru aceasta, dar și cât de desăvârșit de suficientă a fost însăși lucrarea pentru acest păcat.

Însă, în același timp, trebuie nu numai să recunosc faptul că am înfăptuit o greșeală, ci trebuie și să repar ceea ce am făcut greșit. De îndată ce este vorba despre vină, cârmuirea lui Dumnezeu intră în acțiune și sub această cârmuire trebuie reparată orice greșeală. Vedem aici principiile date de Dumnezeu în această privință. Sunt convins că, dacă ne ținem de aceste principii, relațiile dintre cei credincioși vor fi mult mai bune; astfel, nicio problemă nu va rămâne nerezolvată, ci toate vor fi ordonate potrivit unei conștiințe spirituale.

Dumnezeu Însuși ne-a dat exemplul pentru cum trebuie să fie puse toate în ordine potrivit gândurilor Sale sau, și mai bine spus, Domnul Isus ne-a dat exemplul la cruce. El nu a reparat doar ceea ce omul a stricat – El Se plânge în Psalmul 69 că trebuie să dea înapoi ceea ce nu a luat – ci a plătit înapoi mai mult decât Îi răpisem noi. În limbajul jertfei pentru vină, aceasta ar însemna că El a adăugat a cincea parte. Vedem aceasta în Ioan 13.31: „Acum Fiul Omului este slăvit [la cruce] și Dumnezeu este slăvit în El“. Acolo El L-a descoperit pe Dumnezeu în toată slava Sa, așa că slăvirea lui Dumnezeu la cruce a fost mai mare decât dezonorarea lui Dumnezeu prin păcat. În arderea-de-tot, unde ne este prezentat lucrul acesta, am văzut rezultatul. Toate binecuvântările pe care le avem sunt un rezultat al faptului că Dumnezeu este pe deplin satisfăcut și că ne-a făcut plăcuți în Cel Preaiubit, încât noi suntem acum mult mai plăcuți în ochii Săi decât a fost Adam înainte de căderea în păcat.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Niște greci … au venit la Filip … și l-au rugat, spunând: „Domnule, dorim să-L vedem pe Isus“. Filip a venit și i-a spus lui Andrei, și Andrei și Filip au venit și I-au spus lui Isus. Dar Isus le-a răspuns, zicând: „A venit ceasul ca să fie glorificat Fiul Omului“.

Ioan 12.20-23

„Dorim să-L vedem pe Isus“

Învierea lui Lazăr a adus la lumină gloria Fiului lui Dumnezeu aici pe pământ într-un mod inedit. De asemenea mai remarcăm că imediat după aceea: 1. Mulți au crezut în Isus și L-au întâmpinat ca pe Împăratul lui Israel la intrarea Lui în Ierusalim; 2. Fariseii au fost extrem de iritați; 3. Grecii care se închinau Dumnezeului lui Israel și adevăratului Dumnezeu au vrut să-L vadă pe Isus.

Dar de ce au vorbit grecii cu Filip? Se pare că el provenea dintr-un ținut care era puternic influențat de cultura grecească. Mai mult, Filip era o persoană ușor de abordat (Ioan 1.43-46). Răspunsul Domnului i-a pus pe gânduri. Nu era încă timpul ca El să Se arate în mod public, în glorie și putere. Domnul nu Se gândea la Împărăție atunci când vorbea de ceasul gloriei Sale, ci avea înainte crucea pe care urma să fie ridicat. Era nevoie de moartea Lui, pentru ca omenirea să fie binecuvântată prin El. Titlul de „Fiul Omului“ include respingerea și moartea Lui, pe lângă ridicarea și domnia Lui pentru binecuvântarea întregului univers (Psalmul 8.5-7; Luca 9.22,26).

Ce frumos se remarcă Andrei, aducând pe cineva la Isus! Nici nu știm cât bine facem cu aceasta. A aduce chiar numai un singur suflet la Domnul Isus și a-l îndemna să-L urmeze este un lucru de o însemnătate care nu se poate socoti. Este începutul unei vieți care va ajunge o binecuvântare.

Citirea Bibliei: Geneza 37.1-17 · Psalmul 22.10-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 8:54-66

În ciuda bogăţiei şi a măreţiei casei, în ciuda numă­rului foarte mare al celor adunaţi, în inima lui Solomon nu se naşte nici o dorinţă de dominare; el se aşază în genunchi, într-o atitudine de dependenţă faţă de Dumnezeu (v.54). Sperăm să-i fie familiară această poziţie fiecăruia dintre cititorii noştri. Să-I vorbim astfel Domnului, în fiecare zi, în mod deschis, de prefe­rat cu voce tare, când este posibil, pentru a evita să fim distraşi. Şi chiar dacă, după aceea, vom uita ce ne-am rugat, cuvintele noastre vor sta „ziua şi noaptea… înaintea Domnului Dumnezeului nostru“. În final se spune că El face dreptate în fiecare zi potrivit cu cazul solicitat. Putem conta astăzi pe răspunsul de astăzi, nu pe cel de mâine. Dumnezeu cunoaşte tendinţa noastră de a ne odihni pe ceea ce ne dă El, mai degrabă decât pe El, şi, din acest motiv, El reglează chestiunile „fiecărei zile în ziua ei“. Iar Isus ne învaţă la fel: „Ajunge zilei necazul ei“ (Matei 6.34).

Această ceremonie de „dedicare“ (sau de inaugu­rare) a templului avea loc la momentul marii sărbători anuale a Corturilor, în luna a şaptea. Ea se sfârşea prin aducerea de sacrificii şi cu bucurie, potrivit cu Deuteronom 16.15.

ROSTEȘTE CUVINTE DĂTĂTOARE DE VIAȚĂ!

„Cine iubește viața și vrea să vadă zile bune, să-şi înfrâneze limba de la rău…” (1 Petru 3:10)

Biblia spune: „Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare. Să se depărteze de rău şi să facă binele…” (1 Petru 3:10-11)

Să reținem cuvintele „să-și înfrâneze”; asta nu înseamnă că trebuie să fii ignorant sau insensibil, ci să te concentrezi mai degrabă pe soluții decât pe probleme.

Gura este un instrument puternic, care te poate ajuta sau îți poate provoca daune… Dacă reușești să înțelegi puterea cuvintelor pe care le rostești, lucrul acesta îți poate schimba cursul vieții. Tu poți să rostești (și să aduci la viață) cuvinte pozitive, înălțătoare, încurajatoare… sau cuvinte care produc efecte negative, descurajante (vezi Proverbele 18:21). Niciunul dintre noi nu vrea să fie purtătorul de cuvânt al diavolului.

Dar adevărul este că gura poate fi folosită pentru binecuvântare sau pentru distrugere, nu numai în propria noastră viață, ci și în viața altora. Gura ta este ca un stilou, iar inima ta este ca o foaie de hârtie; când spui ceva de nenumărate ori, se întipărește în interiorul tău și devine propria ta persoană. Nu mai este ceva ce trebuie să încerci să faci, este ceea ce ești.

Deci, fii un purtător de cuvânt pentru Dumnezeu! Profetul Isaia a spus: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare.” (Isaia 50:4) Iov a declarat: „O, cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului…” (Iov 6:25) Împăratul David a spus: „Gura celui neprihănit vesteşte înţelepciunea…” (Psalmul 37:30) Iar apostolul Pavel ne îndeamnă și spune: „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie ca să dea har celor ce-l aud.” (Efeseni 4:29)

Așadar, rostește întotdeauna cuvinte dătătoare de viață!