Mana Zilnica

18 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

El era în lume și lumea prin El a fost făcută și lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit.

Ioan 1.10,11

Istoria lui Iosif este, pe de o parte, o imagine a lepădării lui Hristos de către iudei, iar de cealaltă parte, o imagine a lepădării Lui de către națiuni. Aflat în mâinile fraților săi, Iosif este aruncat într-o groapă; apoi, aflat în mâinile națiunilor, este aruncat în închisoare. Avem nevoie de ambele imagini pentru a înțelege în mod complet adevărul care ne este prefigurat prin acestea, deoarece venirea Fiului lui Dumnezeu în lume nu poate fi limitată la iudei. Într-adevăr, El a fost trimis de către Tatăl la ai Săi, dar este la fel de adevărat că El a venit ca lumea să fie salvată prin El. Însă, din nefericire, El a fost lepădat atât de iudei, cât și de națiuni.

Chiar dacă atât iudeii, cât și națiunile s-au unit în lepădarea lui Hristos, totuși a existat o diferență între felurile în care L-au tratat; o diferență prefigurată de istoria lui Iosif. În ceea ce îi privește pe frați, motivele care i-au condus au fost invidia și ura. Chiar dacă în casa națiunilor vedem corupția și nedreptatea la lucru, iar în închisoarea lor găsim indiferență egoistă, totuși, din partea acestor națiuni nu a existat în niciun caz dușmănie reală față de Iosif. Iar aceste diferențe dintre iudei și națiuni sunt văzute în mod izbitor la cruce.

În timp ce reprezentanții națiunilor, Irod și Ponțiu Pilat, au fost caracterizați de nedreptate crasă și de indiferență crudă, pe iudei i-a caracterizat invidia și ura de moarte – o astfel de invidie, încât a fost sesizată chiar și de către națiuni; și o astfel de ură, care i-a orbit așa de mult, încât nu au reacționat în niciun fel față de niciun apel al rațiunii, față de nicio cerere a dreptății și față de niciun simțământ al rușinii.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus a răspuns: „Fiul nu poate face nimic de la Sine Însuși, decât ceea ce-L vede pe Tatăl făcând; … Eu nu pot face nimic de la Mine Însumi … nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis“.

Ioan 5.19,30

„Nu pot face nimic de la Mine Însumi“

Domnul Isus are putere de a face minuni extraordinare: El este, la urma urmei, Dumnezeu Fiul. Însă cuvintele „Nu pot să fac nimic de la Mine Însumi“ par să indice că puterea Sa este cumva limitată. În cazul în care ceva din Biblie pare neobișnuit, este adesea foarte important, ca aici. Isus le vorbea liderilor religioși, care erau furioși că El vindecase din nou în Sabat (Ioan 5.1-18). Ei doreau ca legea pe care Dumnezeu i-o dăduse lui Moise să fie respectată cu orice preț, în felul în care ei o înțelegeau și o interpretau. Astfel, din moment ce legea interzicea munca în Sabat, vindecarea în Sabat era la fel de interzisă, așa credeau ei. Dar Domnul le-a explicat că a arăta milă nu era un act de neascultare.

Isus L-a numit aici pe Dumnezeu Tatăl Său, iar pe Sine Însuși, Fiul. Ascultătorii Săi au înțeles clar că El pretindea astfel că este egal cu Dumnezeu. Iar ei considerau aceasta o blasfemie. Domnul însă nu Și-a moderat afirmația, ci a accentuat-o și mai mult, confirmând ceea ce învață Biblia despre relațiile din divinitate. Ca Fiu, El era într-adevăr egal cu Tatăl (Filipeni 2.6). Pe pământ a acceptat în mod voluntar o poziție de dependență față de Dumnezeu Tatăl Său în viața și în relațiile Sale, deși poseda în același timp putere divină (Ioan 5.25-27). Este important ceea ce învățăm aici despre Persoana Domnului Isus și despre Dumnezeu: tot ceea ce a făcut Domnul corespunde pe deplin voinței Tatălui. Viața Sa a arătat clar cum trebuie să trăiască omul.

Citirea Bibliei: Geneza 27.30-46 · Psalmul 13.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 3:1-15

Dacă la noapte Domnul ne-ar invita, ca şi pe           So­lomon, „Cere ce vrei să-ţi dau“, ce I-am răspunde? Nu am siguranţa că fiecare dintre noi ar avea întâi de toate do­rin­ţa să primească … „o inimă care ascult㓠(v.9 notă: care aude). Şansă, succes, distracţii, călă­torii, aces­tea sunt dorinţele celor mai mulţi dintre ti­nerii acestei lumi. Dar dorinţele noastre, care sunt?

O inimă care ascultă (sau o inimă inteligentă; în v. 12: „o inimă înţeleaptă şi care înţelege“) – iată o cerere agreată de Dumnezeu şi pe care o poate întotdeauna împlini. „Iar dacă vreunul dintre voi este lipsit de înţelepciu­ne, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu dărnicie … şi i se va da“ (Iacov 1.5). Aceasta nu este o rugăciune care să poată izvorî din inima cuiva deja înţelept în ochii proprii (Pro­verbe 3.7). Dar Solomon nu are o părere înaltă despre sine: „eu sunt un copil mic – spune el – nu ştiu nici să ies, nici să intru“ (v.7). Să remar­căm aici că inima – şi nu capul – este aceea care trebuie să asculte şi să înţeleagă. Iubirea pentru Domnul este cheia adevăratei inteligenţe.

Mai presus de toate, să-L luăm în considerare pe Modelul nostru desăvârşit, care declară prin vocea profetului: „Domnul Dumne­zeu … Îmi trezeşte urechea ca să ascult ca un ucenic“ (Isaia 50.4).

DUMNEZEU TE POATE CHEMA ȘI PE TINE!

„Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă, Doamne”, a răspuns el.” (Faptele Apostolilor 9:10)

De ce l-a folosit Dumnezeu pe Anania pentru a-l conduce pe Saul din Tars la Hristos? Pentru că era omul potrivit, în locul potrivit, la momentul potrivit, cu mesajul potrivit și cu atitudinea potrivită. Biblia spune că: „În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă, Doamne”, a răspuns el. Şi Domnul i-a zis: „Scoală-te, du-te pe uliţa care se cheamă Dreaptă şi caută în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă… Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus… m-a trimis…” (Faptele Apostolilor 9:10-11,17).

Așadar, iată întrebarea: dacă Dumnezeu ar avea nevoie ca tu să faci ceva pentru El, ai fi pregătit? Ai fi dispus? Și orice-ați crede, Anania n-a primit o misiune ușoară, deoarece Saul era cunoscut pentru faptul că întemnița creștinii și îi omora. Dar când Dumnezeu i-a spus lui Anania: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor…” (vers. 15), el s-a încrezut în Dumnezeu, și s-a dus.

Nu știu dac-ați reținut cuvintele: „a pus mâinile peste Saul, și a zis: „Frate Saule…” Anania avea tot dreptul să se teamă de Saul și chiar să aibă resentimente față de el. Cu toate acestea, el l-a numit „frate”. Anania a admis faptul că un vechi dușman teribil devenise parte a familiei răscumpăraților lui Dumnezeu.

Și tu trebuie să înveți să faci asta! Când Dumnezeu numește pe cineva „copilul” Său, trebuie să-l iubești, să-l accepți și să-l tratezi ca pe fratele sau sora ta în Hristos.

Așadar, să revenim la întrebare: dacă Dumnezeu ar avea nevoie de tine să faci ceva pentru El astăzi, ai fi pregătit? Poți fi! Și trebuie să fii!