Mana Zilnica

17 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar Însuși Domnul nostru Isus Hristos și Dumnezeul și Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat mângâiere eternă și bună speranță prin har, să vă încurajeze inimile și să vă întărească în orice faptă și cuvânt bun.

2 Tesaloniceni 2.16,17

Noul Testament pe scurt (14) – 2 Tesaloniceni

A doua Epistolă către Tesaloniceni, la fel ca prima, are un caracter pastoral, însă tratează acele influențe subtile care prea curând începuseră să submineze atât dragostea proaspătă și fierbinte pentru Domnul a acelei adunări, cât și credința ei viguroasă și răbdarea în timpul persecuției. Cu multă credincioșie, apostolul le vorbește despre timpurile viitoare când Antihristul avea să vină, însă le spune că „taina fărădelegii“ lucra încă de pe atunci pentru a submina ceea ce era de la Dumnezeu (capitolul 2.7). Prin urmare, la încurajările din prima epistolă au fost adăugate aceste atenționări, acea sare necesară pentru a păstra mărturia lui Dumnezeu.

Niște epistole care se pretindeau a fi ale lui Pavel le spuseseră tesalonicenilor că ziua Domnului – nu „a lui Hristos“ – venise deja, aceasta fiind o înșelăciune a vrăjmașului, care astfel căuta să dărâme încrederea lor în venirea Domnului pentru a-i răpi pe ai Săi, înainte ca ziua judecății Sale să se abată asupra acestei lumi. Pavel corectează un astfel de gând, iar capitolul 2 este o mărturie profetică remarcabilă cu privire la ziua Domnului, care nu poate veni până când Adunarea nu va fi fost luată în cer.

În contrast cu lucrările și cu cuvintele rele ale Antihristului, care Se va așeza ca Dumnezeu în templul viitor (capitolul 2.4), cei credincioși sunt încurajați să se întărească în orice faptă și cuvânt bun. Această epistolă deci ne oferă discernământ spiritual și fermitate împotriva lucrurilor de natură să afecteze mărturia creștină. În această a doua epistolă, venirea Domnului este de asemenea accentuată în fiecare capitol.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mare putere are cererea fierbinte a celui drept.

Iacov 5.16

S-a rugat pentru nepotul lui

Avraam, „prietenul lui Dumnezeu“ (Iacov 2.23), trăia pe munte, în timp ce nepotul lui, Lot, care Îl cunoștea pe Dumnezeu, s-a stabilit în Sodoma. Dumnezeu i-a spus lui Avraam că va aduce judecata asupra acelei cetăți depravate. Tulburat de gândul soartei teribile care îl aștepta pe nepotul său, Avraam s-a rugat stăruitor lui Dumnezeu. L-a implorat să cruțe cetatea, dacă se vor găsi acolo măcar zece persoane neprihănite. Și Dumnezeu a promis că așa va face. În dimineața următoare, Sodoma era o masă de foc și de pucioasă. Dumnezeu nu găsise acolo zece suflete neprihănite. Deci ce s-a întâmplat cu Lot? Rugăciunile lui Avraam au fost inutile? Nicidecum! Dumnezeu aude rugăciunile. El a văzut teama lui Avraam pentru nepotul său. Plin de milă, Dumnezeu l-a făcut pe Lot să părăsească Sodoma împreună cu fiicele lui, chiar înainte de a distruge cetatea. Ei și-au găsit refugiul pe munte. Relatarea biblică nu ne spune că Avraam l-a mai revăzut vreodată pe Lot. Dar el nu s-a rugat în zadar. Dacă Dumnezeu l-a cruțat pe Lot, aceasta s-a întâmplat pentru că El „Și-a amintit de Avraam“ (Geneza 19.29). Datorită unchiului, Dumnezeu l-a cruțat pe nepot.

Dragi creștini, avem persoane apropiate, membri ai familiei noastre, care sunt în lume. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru ei, știind că în curând va veni judecata asupra acestei lumi corupte? Să nu cedăm! Dumnezeul credincios aude rugăciunile noastre. Poate că nu vom vedea răspunsul cerului. Dar să nu ezităm niciodată să implorăm compasiunea nemărginită a lui Dumnezeu pentru cei care ne sunt aproape și pe care îi iubim.

Citirea Bibliei: Geneza 27.1-29 · Psalmul 12.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 2:1-12

Ultimele cuvinte rostite de un tată sau de o mamă pentru copiii lor, la momentul morţii, au întotdeauna o mare importanţă. Cele ale lui David pentru Solomon pot fi rezumate astfel: „Pă­zeşte Cuvântul lui Dumnezeu“. Aceasta a fost şi dorinţa Domnului Isus la momentul când avea să-i lase pe ai Săi (Ioan 14.23, 24).

Apoi este necesar ca David să vorbească şi despre judeca­tă. Domnia dreptăţii şi a păcii nu poate fi stabili­tă fără ea. Crimele lui Ioab şi insultele lui Şimei, mult timp nepedepsite, trebuie acum re­a­mintite. Ceea ce şterge păcatul este mărturisirea, nu uitarea (anii lăsaţi în urmă). Însă ceea ce a făcut Barzilai pen­tru împărat şi pentru poporul lui, cu atât mai mult nu trebuie uitat.

Solomon, ca unul care ne vorbeşte despre Hristos ca împărat al drep­tăţii, va răsplăti fiecăruia după lucrările lui, aşa cum ne arată partea a doua a acestui capitol. Ziua în care Domnul Îşi va stabili împărăţia, în glo­rie, va fi şi ea o zi de răsplătire (Matei 25.31). Unora li se va acorda viaţă eternă, alţii vor fi su­puşi unor chinuri care nu vor fi mai puţin eterne. Da, există un judecător, un scaun de judecată, un iad (Ap. 20.12-15). Dar de asemenea există o „înviere a vieţii“ (Ioan 5.29). Aceasta este ceea ce aşteaptă David de acum încolo. El adoarme şi va fi adăugat la părinţii săi, „după ce – cum declară Fapte 13.36 – a slujit voii lui Dumnezeu în generaţia lui“.

FEREȘTE-TE DE PLANURILE LUI SATAN!

„Să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi, căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui.” (2 Corinteni 2:11)

Biruința spirituală, pe calea credinței, necesită înțelegerea „planurilor” lui Satan. Iată câteva situații în care ești deosebit de vulnerabil: când te simți sus, când te simți căzut, când ești singur, când ești epuizat, ori când ai suferit o pierdere.

Nu există „fair-play” cu diavolul! Dacă îi dai un deget, el îți va lua toată mâna. Dacă îi dai un punct de intrare în viața ta, el îl va folosi împotriva ta.

Să analizăm două ocazii în care Satan nu s-a dat în lături să-L atace pe Domnul Isus. Mai întâi, la nașterea Sa – Irod a dat ordin să fie uciși toți băieții evrei sub vârsta de doi ani. De aceea, dacă ești nou în credință, trebuie să-ți impui câteva deprinderi zilnice: rugăciunea, citirea Bibliei, părtășia cu cei care te pot întări în umblarea ta cu Dumnezeu.

Apoi, a doua ocazie a fost la începutul slujirii Domnului. Timp de patruzeci de zile, Isus Hristos S-a luptat cu Satan în pustie. De ce a durat atât de mult lupta? Era vorba despre viitorul Său. „După ce L-a ispitit în toate felurile, diavolul a plecat de la El, până la o vreme. Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors în Galileea şi I s-a dus vestea în tot ţinutul dimprejur.” (Luca 4:13-14).

Atacul este un semn de recunoaștere și de respect, înseamnă că Satan ți-a depistat potențialul. Iar nivelul atacului său este un indiciu al nivelului de binecuvântare de care-ți va face parte Dumnezeu, pe de altă parte…

Așadar, în loc să fii descurajat de luptă, privește-o ca pe un semn de la Dumnezeu că zilele tale cele mai bune sunt… înaintea ta!