Mana Zilnica

7 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și s-a ridicat roua care era și iată pe fața pustiei ceva mărunt, ca niște grăunțe, mărunt ca bruma, pe pământ. Și fiii lui Israel au văzut și au zis unul către altul: „Ce este aceasta?“, pentru că nu știau ce era. Și Moise le-a zis: „Aceasta este pâinea pe care v-a dat-o Domnul ca hrană“.

Exod 16.14,15

Mana reprezenta o hrană ciudată, pe care un egiptean niciodată n-ar fi înțeles-o, n-ar fi apreciat-o și nici nu ar fi putut trăi pe baza ei. Însă cei care fuseseră „botezați în nor și în mare“ puteau, dacă umblau potrivit semnificației botezului lor simbolic, să se bucure și să se hrănească cu ea. Așa stau lucrurile și acum cu credinciosul adevărat. Oamenii lumești nu pot înțelege cum trăiește acesta – atât viața lui cât și ceea ce o susține sunt cu totul în afara celei mai ageri vederi naturale. Hristos este viața lui și datorită lui Hristos trăiește. El se hrănește, prin credință, cu atracția puternică a Celui care, deși este „Dumnezeu peste toate, binecuvântat în veci“, a luat totuși „chip de rob și a fost făcut la înfățișare ca un om“ (Filipeni 2.7). Credinciosul Îi contemplă parcursul din ceruri la cruce și de la cruce la tronul lui Dumnezeu și Îl descoperă a fi, în fiecare etapă a călătoriei Sale și în fiecare aspect al vieții Sale, cea mai scumpă hrană pentru firea sa cea nouă. Totul în jur, Egiptul de fapt, este o pustie morală deplină, care nu oferă nimic pentru sufletul înnoit. Și exact în proporția în care creștinul găsește ceva material cu care să se hrănească va fi împiedicat în progresul său spiritual. Singura provizie pe care Dumnezeu a pregătit-o este mana cerească și cu aceasta ar trebui credinciosul să se hrănească mereu.

Este cu adevărat deplorabil să-i vedem pe unii creștini umblând după lucrurile acestei lumi. Așa ceva dovedește, în mod limpede, că ei „s-au scârbit“ de mana cerească și o consideră o „hrană proastă“. Ei hrănesc și îngrijesc ceea ce ar trebui să dea morții. Activitățile vieții noi se vor arăta întotdeauna în contextul subjugării „omului vechi împreună cu faptele lui“; și, cu cât acest lucru este împlinit mai mult, cu atât vom dori mai fierbinte să ne hrănim cu pâinea care „întărește inima omului“. În sfera naturală, cu cât facem mai mult exercițiu fizic, cu atât vom avea un apetit mai mare; la fel și în cea a harului: cu cât facultățile noastre reînnoite sunt exersate, cu atât vom simți mai mult nevoia de a ne hrăni, în fiecare zi, cu Hristos. Una este să știm că avem viața în Hristos, împreună cu iertarea deplină și cu acceptarea perfectă înaintea lui Dumnezeu, și cu totul alta să fim în comuniune constantă cu El, hrănindu-ne cu El prin credință și făcând din El hrana exclusivă a sufletelor noastre.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul.

Psalmul 121.2

În derivă

Mica ambarcațiune a unui băștinaș de pe o insulă din Marea Sudului a fost prinsă într-un curent puternic și dusă departe de țărm. Timp de 32 de zile, omul a plutit în derivă, în canoea sa, în largul mării, până când a fost salvat de echipajul unei bărci de pescuit japoneze.

Mai târziu, el avea să le mărturisească reporterilor că a supraviețuit în adevăratul sens al cuvintelor din Psalmul 121. A fost ferit de panică și de confuzie, pentru că a meditat constant la acest psalm, ținându-se strâns de promisiunea lui Dumnezeu. De fiecare dată când se ruga, îl cuprindea un sentiment de liniște. Ori de câte ori se gândea că i-a venit sfârșitul, Domnul îi dădea ceea ce avea nevoie. Pești „zburători“ își făceau salturile și apoi cădeau în canoe, de asemenea cu undița lui încerca câteodată să pescuiască. La un moment dat, o broască țestoasă s-a ciocnit de barca lui. A putut sa o tragă la el și s-a folosit de carapacea ei pentru a capta apa de ploaie. În ultima zi, când era peste măsură de epuizat, a văzut trecând o navă de transportat marfă. Prea slăbit să mai poată transmite vreun semnal, el s-a rugat: „Doamne, arată-i căpitanului barca mea“. Dar se pare că cei de pe vapor nu l-au observat. Pregătit să moară, el și-a încredințat soția și copiii în mâinile lui Dumnezeu. Apoi, dintr-odată, o barcă de pescuit japoneză a apărut lângă el și viața i-a fost salvată în ultimul moment. Această întâmplare mărturisește despre credincioșia lui Dumnezeu și despre puterea Cuvântului Său, în care locuitorul insulei își pusese încrederea și își găsise mângâierea.

Citirea Bibliei: Geneza 22.13-24 · Psalmul 5.7-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 22:1-19

Ultimii vrăjmaşi ai împăratului au fost nimi­ciţi. Asemenea lui Israel după trecerea Mării Roşii (la care se referă v. 16), a Deborei şi a lui Barac după vic­to­ria lor, precum şi a Anei după ce i s-a răspuns la rugăciu­ne, David poate celebra acum scăparea pe care i-a dat-o Domnul. În cântare, el Îi mulţumeşte Mântuitorului său  (v. 3). Oare ne ex­primăm şi noi mulţumirea în cântări? În strângerile împreună sau în cercul familiei, fără îndoială! Dar de ce n-am face-o şi când suntem singuri?

Cântarea aceasta repetă o mare parte a Psalmu­lui 18. Şi, ca toţi psalmii, merge mult dincolo de experienţele celui care a compus-o. Ce sunt, de fapt, suferinţele lui David, în comparaţie cu cele ale Domnului? Ce sunt vio­lenţa şi răuta­tea lui Saul, în comparaţie cu ura lui Satan, „omul tare“? Satan a încercat să-L facă pe Isus să Se teamă prin perspectiva mâniei lui Dum­­ne­zeu (care avea să-L facă pe El păcat în locul nostru), apoi să-L prindă în „laţurile morţii“ (v. 6). Dar, în Ghet­simani, Domnul Hristos a fost ascultat „datorită temerii Sale evla­vioase“ (Evrei 5.7). Cu certitudine, Dum­nezeu nu-L putea cruţa pe Fiul Său de încer­ca­rea cru­cii, nici „să facă să treacă de la El paharul“. Cu toate acestea însă, Dumnezeu I-a răspuns, scăpându-L de „vrăj­maşul cel puternic“, diavolul (v. 18), şi sco­ţându‑L (prin înviere) din acele „ape mari“ (v. 17), din teribilele „valuri ale morţii“ (v. 15).

BIRUINȚA ADUCE NĂDEJDE | Fundația S.E.E.R. România

„Răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.” (Romani 5:4)

Simți cumva că atacurile care vin împotriva ta sunt mai mult decât poți suporta? Dacă da, ia aminte la aceste versete: „Ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea…” (Romani 5:3-4) Să remarcăm faptul că putem ajunge la un nivel de maturitate spirituală în care să răspundem automat la dificultăți cu pace, și chiar bucurie, știind că biruința aduce nădejdea. Este ușor să spui: „Nu te îngrijora!”, dar pentru a putea să nu ne îngrijorăm este necesar să experimentăm credincioșia lui Dumnezeu.

Atunci când ne încredem în Dumnezeu și apoi vedem credincioșia Sa în viața noastră, aceasta ne dă încrederea necesară pentru a trăi fără teamă și anxietate. De aceea este atât de important să continuăm să avem credință în Dumnezeu și să învățăm să ne încredem în El în mijlocul încercărilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu, putem învinge tentația de a renunța atunci când situația devine dificilă. Dumnezeu folosește aceste momente grele, de încercare, pentru a construi în noi răbdarea, rezistența și caracterul care vor produce în cele din urmă „răbdarea care aduce biruință în încercare… iar biruința… aduce nădejdea.”

Amintește-ți întotdeauna că, atunci când ești într-o luptă, dobândești o experiență valoroasă care îți va fi de folos mai târziu. Te vei încrede mai ușor în Dumnezeu atunci când apar dificultăți, și vei putea să depui mărturie și în fața altora despre bunătatea și credincioșia lui Dumnezeu. Dacă te afli într-o luptă chiar acum, poți lăsa ca ea să te învingă sau să te facă mai puternic! Ia decizia corectă și las-o să te ajute să ajungi la un nivel mai profund de maturitate spirituală!