3 Mai 2025
DOMNUL ESTE APROAPE
Prin credință [Avraam] a locuit temporar în țara promisiunii.
Evrei 11.9
Marele principiu pe baza căruia a acționat Avraam a fost cel al credinței. În mod evident, fiindcă părăsise o lume și nu ajunsese încă în cealaltă, el nu deținea nimic vizibil pentru ochiul natural. Avraam însă privea prin credință, de aceea citim: „Prin credință, Avraam, când a fost chemat, a ascultat, ca să iasă spre locul pe care urma să-l primească de moștenire“ (Evrei 11.8).
Răspunzând chemării lui Dumnezeu pe principiul credinței, Avraam, și cei asemenea lui, au devenit „străini și călători“. Duhul Sfânt a putut spune despre ei, în Noul Testament, că au fost „străini și călători pe pământ“ (Evrei 11.13). Vedem acest aspect ilustrat în mod remarcabil în istoria lui Avraam. Cu privire la Haran, unde el a zăbovit pentru un timp, ni se spune că el „a locuit acolo“; însă, odată ajuns în țară, citim că el „și-a întins cortul“, ca unul care nu avea un loc stabil pentru locuit (vedeți Geneza 11.31; 12.8). Mai mult, citim că el „a străbătut țara“. Ca străin, el nu avea decât un cort în această lume; ca și călător, el a străbătut această lume către o alta.
Vedem de asemenea felul în care Avraam a fost susținut pe drumul său de călător. Ni se spune că „Domnul S-a arătat lui Avram și i-a zis: «Seminței tale voi da țara aceasta»“ (Geneza 12.7). Să reținem bine aceste două lucruri: în primul rând, afirmația făcută de două ori cu privire la faptul că Domnul i S-a arătat; în al doilea rând, faptul că țara i-a fost prezentată ca posesiune viitoare. El L-a văzut pe Împărat în frumusețea Lui, precum și țara foarte îndepărtată, după care și-a continuat călătoria ca străin și călător, în lumina gloriei Dumnezeului care îl chemase și a binecuvântării țării către care se îndrepta. Prin urmare, în Noul Testament citim că el „aștepta cetatea care are temelii“ (Evrei 11.10).
La fel stau lucrurile și cu noi. Doar în măsura în care Îl avem pe Hristos Însuși înaintea ochilor noștri, în gloria Lui, precum și binecuvântarea căminului ceresc către care ne îndreptăm, vom putea manifesta caracterul de străini și călători.
H. Smith
SĂMÂNȚA BUNĂ
Iar El, ridicându-Se, a mustrat vântul și furia apei; și au încetat și s-a făcut liniște. Și le-a spus: „Unde vă este credința?“. Și ei s-au temut și s-au mirat, zicând unii către alții: „Deci cine este Acesta care poruncește chiar și vânturilor și apei, și ele Îl ascultă?“.
Luca 8.24,25
Pe când traversau Lacul Ghenezaret (3)
Strigând, de teamă, „Stăpâne, Stăpâne, pierim!“, ucenicii L-au trezit pe Domnul. Dar cum era ca ei să piară avându-L în barcă pe Fiul lui Dumnezeu? Dacă El este în „barca“ vieții noastre, adică dacă noi avem o relație de viață cu El, atunci nu se poate să pierim. Prin Duhul Sfânt, El nu este astăzi mai departe de noi decât era atunci de ucenicii Săi. Domnul a poruncit cu autoritate vântului și valurilor, arătând nu numai că El este Stăpânul ucenicilor, ci și al întregii creații. Când El spune un cuvânt, se și împlinește. Amenințarea a dispărut și s-a făcut liniște.
„Unde vă este credința?“, i-a întrebat Domnul pe ucenicii Săi. Dacă ar fi privit la Stăpânul lor și la puterea și iubirea Lui, atunci credința lor s-ar fi întărit și orice temere le-ar fi fost alungată. Ei au avut credință să se îndrepte către El, dar erau disperați. După ce Domnul a făcut miracolul, ei au rămas înmărmuriți: era un lucru cu totul neașteptat pentru ei să se facă o asemenea liniște.
„Cine este Acesta?“ – era un strigăt de ușurare și de uimire, dar, în același timp, o recunoaștere a faptului că Îl cunoșteau puțin pe Fiul lui Dumnezeu.
Domnul Isus este mai mare decât orice ne poate înspăimânta sau deprima. Cel mai bun mod de a ne întări credința este acela de a-L cunoaște pe Hristos mai bine.
Citirea Bibliei: Geneza 20.1-18 · Psalmul 2.7-12
de Jean Koechlin
2 Samuel 19:16-30
Acum aflăm cum se poartă victoriosul David faţă de cei care nu l-au urmat. Şimei, acuzatorul, vine să implore iertare din partea împăratului. Acesta i-o acordă, cu toate că ar avea motive să se îndoiască de sinceritatea acestor regrete. Apoi vine rândul lui Mefiboşet. Ţiba îl acuzase de ostilitate faţă de David (16.3). Oare nu atribuim noi uneori intenţii rele altora, acuzându-i pe nedrept, ca să ne scoatem în evidenţă propria importanţă? Aceasta poartă numele de calomnie (v. 27).
Mefiboşet şi-a arătat ataşamentul faţă de adevăratul împărat, respectând public doliul în timpul absenţei acestuia (v. 24). Cum s-ar fi putut bucura atât timp cât domnul şi binefăcătorul său era renegat şi respins? Aceasta ne aduce aminte de ce le-a spus Domnul Isus ucenicilor Săi pe când Se pregătea să plece: Puţin timp, şi nu Mă mai vedeţi; … vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va schimba în bucurie (Ioan 16.19, 20; vezi şi Marcu 2.20).
Bucuria lui Mefiboşet îl face acum în stare să se ridice deasupra tuturor acestor nedreptăţi. El poate să-şi abandoneze fără nici un regret toate bunurile. Prezenţa împăratului îi este de ajuns (v. 30). Ce altceva i-ar mai fi necesar, de vreme ce mănâncă la însăşi masa împăratului?
DUMNEZEU TE VA ELIBERA! | Fundația S.E.E.R. România
„Din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui.” (Psalmul 18:6)
Dacă te-ai confruntat cu o serie de înfrângeri și eșecuri, dacă ești descurajat pentru că atacurile au fost lungi și obositoare, ascultă aceste cuvinte ale lui David (din psalmul 18) și sprijină-te pe ele: „Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea!… În strâmtorarea mea, am chemat pe Domnul şi am strigat către Dumnezeul meu: din locaşul Lui, El mi-a auzit glasul, şi strigătul meu a ajuns până la El, până la urechile Lui… El Şi-a întins mâna de sus, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari… năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu. El m-a scos la loc larg şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte. Domnul mi-a făcut după neprihănirea mea, mi-a răsplătit după curăţia mâinilor mele… Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite, Cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El. Căci cine este Dumnezeu afară de Domnul şi cine este o stâncă afară de Dumnezeul nostru? Dumnezeu mă încinge cu putere şi mă povăţuieşte pe calea cea dreaptă…” (Psalmul 18:1, 6, 16, 18-20, 30-32).
Ceea ce vreau să-ți spun cu siguranță știi, pentru că ai mai auzit asta: petrece mai mult timp cu Dumnezeu în rugăciune și în citirea Scripturii. În loc să te străduiești prin puterea ta, conectează-te la Dumnezeu și începe să-ți trăiești viața în puterea Lui. Verifică și vezi cine este pe tronul vieții tale. Dacă este altcineva decât Domnul (chiar și tu însuți!), este un idol care trebuie detronat! Cât timp va dura această luptă? Dumnezeu știe, dar El nu va permite niciodată ca atacul cu care te confrunți să fie mai puternic decât marele har pe care ți-l oferă. Iar astăzi, El îți spune: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9).
Așadar, crede că Dumnezeu te va izbăvi!
Mana Zilnica 