2 Mai 2025
DOMNUL ESTE APROAPE
Preaiubiților, nu vă mirați de focul care a venit peste voi, spre încercarea voastră, ca de ceva ciudat care vi se întâmplă, ci, după cum aveți parte de suferințele lui Hristos, bucurați-vă, ca și la descoperirea gloriei Sale să vă bucurați cu mare bucurie.
1 Petru 4.12,13
În această epistolă, Petru prezintă suferințele sub toate fațetele lor. Aici, ele sunt înfățișate sub forma focului arzător al încercării. Credincioșii evrei nu trebuia să le considere ca un lucru ciudat, deoarece ele reprezentau pentru ei o părtășie la suferințele lui Hristos. Prin urmare, în aceleași suferințe se puteau regăsi aceste două lucruri: încercarea și părtășia la suferințele lui Hristos. Așadar, acești creștini puteau să se bucure nespus pentru părtășia lor la suferințele lui Hristos; dar ce mari vor fi bucuria și extazul lor, la descoperirea gloriei Lui! Să remarcăm că ei nu ajunseseră la această descoperire mai mult decât ajunseseră la mântuire, care, în această epistolă, rămâne o mântuire a sufletelor, ca în capitolul 1. Dar aceasta nu ne face nicidecum să ne considerăm săraci și lipsiți; ea ne este suficientă, viitorul fiindu-ne asigurat pe deplin. Suferințele de acum ne dau siguranța unei nespuse bucurii la arătarea gloriei Sale. Dacă suntem batjocoriți pentru acest Nume măreț și scump, este ferice de noi! Vedem că fericirea nu este nicidecum tulburată de faptul că suntem încercați prin suferință. Suferința pentru Hristos este o sursă de fericire specială, deoarece ea este dovada că Duhul gloriei și al lui Dumnezeu Se odihnește peste noi.
Mai există un fel de suferință – care este cu totul altceva – anume suferința ca pedeapsă pentru faptele noastre rele. În acest sens, apostolul citează patru exemple, dintre care ultimul – oarecum diferențiat față de primele trei – este descris prin acești termeni: „Unul care se amestecă în treburile altora“. Acesta este caracterul omului care pretinde că are drept de control asupra treburilor private ale altora, treburi care nu-l privesc în niciun fel. Un astfel de caracter este detestabil și denotă un fel carnal de apreciere a demnității creștine – lucru absolut străin smereniei și harului.
Apostolul pune astfel de pretenții în opoziție cu suferințele noastre ca și creștini. Nu mai există decât două alte pasaje în care cel credincios poartă acest titlu (Fapte 11.26; 26.28). Trebuie oare să se rușineze de acest nume? Dimpotrivă! Dumnezeu este Cel pe care suntem chemați să-L glorificăm purtând acest nume minunat!
H. Rossier
SĂMÂNȚA BUNĂ
S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii Săi și le-a zis: „Să trecem de cealaltă parte a lacului“. Și au pornit. Și, pe când vâsleau ei, El a adormit; și o furtună de vânt s-a lăsat pe lac, și luau apă, și erau în primejdie. Și, venind la El, L-au trezit, spunând: „Stăpâne, Stăpâne, pierim!“.
Luca 8.22-24
Pe când traversau Lacul Ghenezaret (2)
Isus nu le-a promis niciodată o cale ușoară acelora care se încred în El, dar le-a promis că vor ajunge la destinația lor cerească. Lacul Ghenezaret, aflat pe cursul superior al Iordanului, este la 211 metri sub nivelul mării, iar munții din jur se ridică până la 370 de metri deasupra lacului. Acea mare diferență de nivel face să se abată brusc vânturi puternice și furtuni, punându-i în pericol până și pe cei mai iscusiți marinari.
O asemenea furtună se stârnește asupra lacului și provoacă panică. Obosit după o zi lungă, în care nu numai că predicase, ci și vindecase mulți bolnavi, Isus adoarme în timpul traversării.
Ucenicii cunoșteau pericolele lacului, pentru că unii dintre ei erau pescari. Dar, când furtuna s-a întețit și corabia se umplea cu apă, ei au ajuns la limită. Cu toate acestea, ei știu către Cine să se îndrepte cu problema lor.
Aveau cu adevărat credință în Hristos? Ei L-au trezit și I-au spus necazul lor: „Stăpâne, Stăpâne, pierim!“. Chemarea lor însă arăta disperare și teamă. Ucenicii au fost șocați de intensitatea furtunii; cunoștința lor cu privire la măreția Stăpânului lor dispăruse; ei au venit la Isus îngroziți. Avea să facă El alt miracol?
Citirea Bibliei: Geneza 19.23-38 · Psalmul 2.1-6
de Jean Koechlin
2 Samuel 19:1-15
Toţi cei care l-au urmat pe David nu au făcut-o prin credinţă. Ioab este un asemenea exemplu. Pentru acest om contează numai propriile interese. Nu are scrupule şi nu se dă înapoi de la crimă, dacă cineva îi împiedică planurile. Reproşurile pe care i le adresează lui David sunt cu atât mai nepotrivite cu cât el însuşi este acela care, prin uciderea lui Absalom, se face răspunzător de durerea sărmanului împărat. Cu toate acestea, reproşurile îl ajută pe împărat să se controleze, să gândească mai degrabă la interesele poporului său decât la propria amărăciune.
Acum nenorocirile lui David au dat roade. Încercarea l-a adus în măsură să-L cunoască pe Dumnezeul său într-un mod mai real, mai intim. A întâmpinat necazul, strâmtorarea, prigonirea, … pericolul, sabia. Dar toate acestea nu au fost pentru el decât alte oportunităţi de a înţelege mai bine resursele inepuizabile ale dragostei divine (vezi Romani 8.35).
De partea poporului remarcăm acum dispute (v. 9); de partea lui Iuda, o lipsă deplorabilă de devotament. Însă David acţionează în spiritul harului. Şi inimile se întorc spre el, la fel cum, într-o zi viitoare, se vor supune Domnului Isus când El, după victoria finală asupra vrăjmaşilor Săi, va apărea pentru a domni în glorie.
NEMĂRGINITA MĂRIME A PUTERII SALE | Fundația S.E.E.R. România
„Mă rog… să pricepeți… care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale…” (Efeseni 1:17-19)
Să ne gândim cum putem pricepe sau experimenta această „nemărginire a puterii Sale”… Tatălui nostru ceresc Îi place când realizăm lucruri mărețe, sau ne angajăm în „misiuni imposibile”, prin puterea Sa și pentru gloria Sa. Când trăiești în totală dependență de puterea Sa, vei face lucruri pe care altfel nu le-ai putea face. Când te gândești la asta, exemplul cel mai concludent este că noi nu suntem în stare să-L iubim pe Dumnezeu. Noi nu putem fabrica dragostea pentru El. Putem doar să răspundem iubirii Lui pentru noi. Cunoașterea acestui lucru ne face liberi. Religia se concentrează pe a face lucruri pentru Dumnezeu. Dar adevăratul creștinism constă în a primi ceea ce Hristos a făcut pentru noi pe cruce. Ceea ce facem pentru Dumnezeu este o reflectare și un răspuns la ceea ce El a făcut pentru noi.
Tuturor ne plac minunile, dar nu ne plac situațiile în care avem nevoie de ele. Ori, aceasta este o precondiție: tu nu vei experimenta niciodată „nemărginita mărime a puterii” lui Dumnezeu până când nu te afli într-o situație care o cere! Dacă vrei să pricepi dimensiunea puterii Sale și lucrarea Duhului, trebuie să fii într-o împrejurare care necesită puterea Lui. Urmărește un vis rânduit de Dumnezeu, pe care nu-l poți realiza prin propriile forțe și prin propria ta înțelepciune. Acesta este motivul pentru care apostolul Pavel s-a rugat: „să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este… faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti…” (Efeseni 1:17-20).
Reține: Dumnezeu vrea să experimentezi „nemărginita mărime a puterii Sale” în viața ta, chiar azi!
Mana Zilnica 