23 Martie 2025
DOMNUL ESTE APROAPE
A purtat El Însuși păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru dreptate; prin ale Cărui răni ați fost vindecați.
1 Petru 2.24
Fiecare parte a acestui verset 24 din 1 Petru 2 necesită cea mai mare atenție din partea noastră. Domnul Însuși a purtat păcatele noastre, nu altcineva. Isaia 53 ne spune că El a luat asupra Lui durerile și suferințele noastre, dar și că a fost lovit pentru fărădelegile noastre, că a fost zdrobit pentru nelegiuirile noastre și că sufletul Lui a fost adus ca jertfă pentru vină. Păcatele pentru care El a suferit au fost păcatele noastre, pentru că versetul din 1 Petru 2 vorbește clar despre lucrarea Lui ca Înlocuitor al nostru, al celor care urmam să credem în El.
El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn. Noi am păcătuit în trupurile noastre. El, după ce a devenit Om adevărat, lipsit de orice păcat, a purtat păcatele noastre în trupul Său sfânt, pe cruce, ca jertfă pentru păcat, fiindcă ispășirea a fost făcută în mod exclusiv prin moartea Lui. El nu a purtat păcatele noastre în timpul vieții Sale, ci în moartea Lui, iar noi suntem vindecați prin rănile Sale. El a purtat păcatele noastre și ne-a eliberat de rănile pe care le-am fi meritat din cauza păcatelor noastre; și a făcut acest lucru pentru ca noi acum să trăim pentru dreptate.
F. B. Hole
SĂMÂNȚA BUNĂ
Cine crede în Mine are viață vesnică.
Ioan 6.47
Viață eternă
În dispensația harului, oricine își pune încrederea în Fiul lui Dumnezeu, Cel care a devenit Om și care a murit pe cruce, primește viață eternă. Acesta este unul dintre cele mai mari daruri pe care le-a dat Dumnezeu omului. A crede cu adevărat nu înseamnă numai a accepta faptul că Hristos a existat, ci a te încrede deplin în lucrarea Lui de răscumpărare.
Viața eternă este mult mai mult decât o existență fără sfârșit, pentru că toți au o existență eternă, deoarece avem un suflet nemuritor. Dar cei care mor în necredință, fără a fi împăcați cu Dumnezeu, vor suferi etern în iad. Aceasta este o chestiune foarte serioasă.
Binecuvântarea vieții eterne este mult mai mult decât faptul că cei credincioși nu mai vin la judecată și sunt mântuiți pentru timp și pentru eternitate. Prin harul infinit, suntem răscumpărați și primiți de Dumnezeu pentru eternitate, dar El ne-a dat mult mai mult în Fiul Său Isus Hristos.
În Ioan 17.3, Domnul Isus descrie principala caracteristică a vieții veșnice: „Aceasta este viața eternă, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis“. Fiind dintre aceia care au această viață, noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu Tatăl. Consecința acestei cunoașteri este că putem avea comuniune cu Tatăl și cu Fiul, ceea ce ne dă bucurie deplină (1 Ioan 1.3,4). Viața eternă este deci nu numai o viață fără sfârșit, ci și viață de cea mai bună calitate.
Citirea Bibliei: Iona 4.1-11 · Proverbe 27.10-18
de Jean Koechlin
1 Samuel 23:1-13
Înştiinţat despre atacul filistenilor asupra Cheilei, David ar fi putut spune: „Este treaba lui Saul să apere ţara”. Dar nu a făcut aşa! În pofida riscului, acest om care odinioară îşi scăpase oile din gura leului şi a ursului pleacă să ajute cetatea aflată în pericol. David acţionează astfel ca adevăratul împărat. Numai că nu uită să-L întrebe întâi pe Domnul ce gândeşte în această privinţă (v. 2). Să nu omitem nici noi niciodată să facem aşa, chiar atunci când urmează să întreprindem ceva care ni se pare bun. Aceasta este ceea ce se numeşte dependenţă!
Oamenii lui David sunt plini de teamă. Ei ne duc cu gândul la ucenicii Domnului Isus care „se minunau şi, urmându-L, se temeau” (Marcu 10.32).
Pentru a-şi încuraja oamenii, David Îl întreabă încă o dată pe Domnul, care-i răspunde din nou într-un mod atât de clar. Victoria este astfel câştigată. Cu toate acestea, David ştie că poporul pe care l-a scăpat este în stare să-l dea în mâinile lui Saul fără nici o ezitare; nu se încrede deloc în ei. Oare n-a făcut aşa şi Domnul? Venise să-i salveze pe ai Săi; în acelaşi timp însă „nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi … fiindcă El Însuşi cunoştea ce era în om” (Ioan 2.24, 25). Şi El cunoaşte, de asemenea, inima fiecăruia dintre noi.
SĂ NU RĂMÂNEM BLOCAȚI ÎN TRECUT! | Fundația S.E.E.R. România
„Să nu te uiţi înapoi…” (Geneza 19:17)
Înainte ca Dumnezeu să distrugă Sodoma și Gomora, El a trimis îngeri pentru a-i avertiza pe Lot și familia lui să părăsească orașul: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc din câmpie. Scapă la munte, ca să nu pieri.” (Geneza 19:17) Dar în vers. 26, citim: „Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare.” Privind înapoi, soția lui Lot a nesocotit porunca primită de la Dumnezeu.
Ca urmare, ea a murit – am spune: blocată în trecut. Există aici trei lecții importante pentru fiecare dintre noi:
1) „Nu te opri în vreun loc din vale!” Cu toții trecem prin experiențele „din vale”, în viață, dar nu trebuie să rămânem blocați în ele, și nici să nu ne stabilim locuința în ele!
2) „Să nu te uiți înapoi”. Motivul pentru care parbrizul mașinii tale este mai mare decât oglinda retrovizoare este acela că ar trebui să-ți petreci cea mai mare parte a timpului uitându-te înainte, și doar periodic să-ți arunci câte-o privire și în urmă, pentru asigurări sau corecții, astfel încât să poți continua să mergi înainte în siguranță și să ajungi la destinație. Înțelegi ideea?
3) „Scapă la munte ca să nu pieri.” Când cineva te rănește, ai două opțiuni: s-o iei pe calea cea bună sau pe calea cea rea. Când o iei „la vale” și te răzbuni, o parte din tine începe să moară spiritual. Dar când o iei pe „calea cea bună”, devii mai puternic, mai înțelept și mai matur.
Când rămâi blocat în trecut, este întotdeauna în detrimentul viitorului. Întotdeauna! Nu uita că Dumnezeu are pregătite pentru tine zile și lucruri mai bune! Așa că iartă, uită și mergi înainte!
Mana Zilnica 