Mana Zilnica

9 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar înainte de sărbătoarea Paștelui, Isus, știind că I-a venit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

Ioan 13.1

Versetul de la începutul capitolului 13 face trecerea spre ultimele cuvinte ale Domnului nostru către ucenicii Săi. Ocazia pentru aceste cuvinte este subliniată de expresia „știind că I-a venit ceasul“. În timpul umblării Domnului pe pământ citim despre diferite „ceasuri“. În Cana din Galileea, El i-a spus mamei Sale: „Încă nu Mi-a venit ceasul“ – ceasul manifestării Sale în glorie către lume. În Ioan 5 citim: „Vine ceasul, și acum a și venit, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, iar cei care-l vor auzi vor trăi“ – ceasul harului Său către cei păcătoși. În prezența vrăjmășiei omului, citim de două ori că „nimeni n-a pus mâna pe El, căci nu-I venise încă ceasul“ – ceasul suferinței Sale. Ceasul din capitolul 13.1 – care introduce cuvintele Sale de rămas-bun – are un alt caracter. Este ceasul întoarcerii Sale la gloria Sa cu Tatăl, în dragostea și în sfințenia casei Tatălui.

Ucenicii însă aveau să fie lăsați aici, într-o lume întinată, care Îl ura pe Tatăl și Îl lepăda pe Hristos. Dacă era deci ca ei să fie păziți de rău în trecerea lor prin această lume și să se bucure de comuniune cu Hristos, aflat în casa plină de iubire și de sfințenie a Tatălui, era necesar ca ei să beneficieze de această ultimă lucrare de har a lui Hristos, de mângâierea, de instrucțiunile și de atenționările pe care ea le oferea.

Chiar dacă Domnul părăsea lumea, El nu-i uita pe ai Săi, nici nu înceta să-i iubească. Din nefericire, inimile noastre pot deveni reci față de El, mâinile ne pot obosi în facerea binelui, iar picioarele noastre pot rătăci. Suntem însă siguri de acest lucru: că El niciodată nu ne va dezamăgi, nici nu ne va lăsa. Dragostea Lui ne va purta și va îngriji de noi „până la capăt“; iar la capăt, dragostea ne va primi în casa iubirii eterne, unde nu există inimi reci, nici mâini slăbite, nici picioare care rătăcesc.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu Îmi dau viața, ca din nou să o iau … Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși.

Ioan 10.17,18

Puterea lui Isus

Domnul Isus Și-a arătat puterea pe care o are ca „Fiul lui Dumnezeu“ în viața Lui pe pământ, în moartea și în învierea Lui.

Pe Lacul Ghenezaret, El a poruncit furtunii: „Liniște! Taci!“ (Marcu 4.39). Vântul a încetat și apoi a domnit calmul.

Când I-au fost aduși oameni posedați de demoni, El a alungat duhurile cu un cuvânt. El este mai puternic decât diavolul (Matei 8.16; 9.32; 12.22).

La mormântul lui Lazăr, prietenul Său, El a strigat cu voce tare: „Lazăr, vino afară!“. Mortul a revenit la viață și a ieșit din mormânt (Ioan 11.43).

În grădina Ghetsimani, El Și-a descoperit identitatea înaintea vrăjmașilor, spunând: „Eu sunt“. Aceștia, copleșiți de puterea Lui, au dat înapoi și au căzut cu fața la pământ (Ioan 18.6).

Țintuit pe cruce, El a murit nu din cauza efectelor acelei execuții brutale, pentru că nimeni nu-I putea lua viața, ci, odată ce a împlinit totul, El Și-a dat viața, având autoritate divină. Ioan descrie cum a avut loc moartea Lui: „Plecându-Și capul, Și-a dat duhul“ (Ioan 19.30). După trei zile, El a înviat dintre morți. Învierea Lui a fost făcută prin puterea Lui divină. Aceasta este cea mai clară dovadă că El este Fiul lui Dumnezeu (Romani 1.4). Prin învierea Lui este confirmată victoria Lui asupra puterii morții.

Citirea Bibliei: Amos 2.1-16 · Proverbe 22.17-29

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 16.14-23

Duhul lui Dumnezeu a venit peste David (v. 13), în timp ce, de la nefericitul Saul, se depărtase, făcând loc unui spirit rău care acum îl chinuia. Dumnezeu Se foloseşte de această situaţie pentru a-l introduce la curte, în calitate de cântăreţ cu harfa, pe tânărul David, muzician iscusit, care va deveni mai târziu „cântăreţul plăcut al lui Israel” (2 Samuel 23.1).

Cu această ocazie, un slujbaş imperial depune pentru David o mărturie frumoasă (v. 18), arătând că la însăşi curtea împăratului se găseau unii care-l cunoşteau pe unsul Domnului.

Filipeni 4.22 ne relatează un fapt asemănător: că şi la casa Cezarului, cu alte cuvinte în anturajul imperatorului roman, se numărau creştini. Astfel Dumnezeu are grijă să-Şi pună martori în orice sferă socială.

Fiecare detaliu menţionat în v. 18 se raportează la Cel al cărui tip este David: Hristos, adevărata „Ramură din tulpina lui Isai”. Despre El este scris: „Duhul Domnului Se va odihni peste El, … duh de cunoştinţă şi de temere de Domnul” (Isaia 11.1, 2).

Noi ce mărturie dăm înaintea lumii pentru Preaiubitul nostru?

„Te-am luat din staul, dinapoia oilor, ca să fii conducător peste poporul Meu, peste Israel”, va spune Domnul mai târziu (2 Samuel 7.8). Mergând cu oile, David a fost pregătit să „păstorească” cu credincioşie poporul Israel (vezi Psalmul 78.70-72).

CUM POȚI IEȘI DIN NECAZUL TĂU? | Fundația S.E.E.R. România

„Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu…” (Faptele Apostolilor 16:25).

Nu lăsa pe nimeni și nimic (nici măcar ce este greșit în tine) să te împiedice să te apropii de Dumnezeul cel bun! Să nu uităm: apostolii Pavel și Sila – deși aveau picioarele țintuite în lanțuri și spatele sfâșiat de bice – cu toată povara disprețului nedrept al societății asupra lor, „se rugau și cântau”!

Cum tocmai am citit: „la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu.” Ei au decis să nu se concentreze pe ceea ce era greșit în situația în care se găseau, ci să se concentreze pe ce știau și primeau bun de la Dumnezeu. S-ar fi putut plânge, dar au ales să se închine și să laude – în ciuda circumstanțelor exterioare. Și aceasta este adesea cea mai provocatoare și crucială alegere pe care o putem face! Este similar cu a da un refresh computerului. Făcând așa, îți recapeți bucuria mântuirii, îți recalibrezi spiritul și-ți înnoiești mintea. Iar acest lucru te împuternicește să descoperi mereu ceva bun pentru care să-L lauzi pe Dumnezeu… chiar și atunci când totul pare să meargă prost!

Este simplu?

Categoric, nu! Dar una dintre cele mai pure forme de închinare este slăvirea lui Dumnezeu atunci când nu vrei s-o faci! Sfânta Scriptură ne îndeamnă: „Să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.” (Evrei 13:15). Să reținem sintagma „jertfă de laudă”. Această „jertfă de laudă” este cea care-L mișcă pe Dumnezeu și aduce rezultate.

Iată ce citim în versetul următor: „Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia.” (Faptele Apostolilor 16:26).

Când te afli într-o situație fără ieșire, lauda descuie ușile! Când ești înlănțuit de lipsuri și limitări, lauda descătușează! Așadar, închină-te și laudă-L pe Dumnezeu, și El te va scoate și din această situație!