Mana Zilnica

7 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar noi Îl predicăm pe Hristos răstignit: pentru iudei, poticnire; și pentru națiuni, nebunie; dar pentru cei chemați, și iudei și greci, Hristos este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 1.23,24

Noul Testament pe scurt (7) – 1 Corinteni

Prima Epistolă către Corinteni a fost scrisă de apostolul Pavel pentru corectarea problemelor din adunarea din Corint. Această epistolă prezintă principii practice solide cu privire la cârmuirea și rânduiala din adunarea locală, foarte necesare pentru toți cei credincioși de pe întreg pământul. Caracterul universal al autorității ei este subliniat în capitolele 1.2; 4.17; 11.16 și 14.33,37.

Corintul era un centru al filosofiei grecești, însă cu totul corupt din punct de vedere moral. Prin urmare, înțelepciunea lumii este condamnată în capitolul 1, iar în capitolul 2, ea este înlocuită cu revelația lui Dumnezeu făcută prin Duhul Său, fiindcă „omul natural nu poate primi lucrurile Duhului lui Dumnezeu“ (versetul 14). Înțelepciunea omenească nu poate reglementa calea Adunării lui Dumnezeu, ci doar Cuvântul lui Dumnezeu, aplicat, prin Duhul, inimilor și conștiințelor, este suficient pentru a menține rânduiala divină potrivită gândului lui Dumnezeu. În capitolele 1 și 2 este condamnată mândria intelectuală; în capitolele 3–7 este judecată corupția carnală; iar capitolele 8–10 ne pun în gardă cu privire la comuniunea cu influența demonică, prin intermediul idolatriei.

Capitolele 11–14 ne oferă detalii de bază cu privire la practica adunării și la adevărul cu privire la ea. Unitatea Trupului lui Hristos, în separare de orice asociere nepotrivită, este accentuată peste tot în această epistolă. Totuși, unitatea este privită într-o minunată diversitate a darurilor, care necesită exercitarea lor cu evlavie și dragoste. Importanța învățăturii sănătoase este și ea accentuată, iar capitolul 15 subliniază adevărul cu privire la învierea lui Hristos și a sfinților Săi, la venirea Lui, ca fiind un adevăr de temelie pentru mărturia Adunării lui Dumnezeu. Prima Epistolă către Corinteni este deci o carte prețioasă, care ne încurajează să apreciem și să ne îngrijim de orice mădular al Trupului lui Hristos și să întărim astfel mărturia colectivă, potrivit cu gândul lui Dumnezeu.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și altele au căzut pe pământul cel bun și au dat rod: una o sută, alta șaizeci și alta treizeci. Cine are urechi să audă.

Matei 13.8,9

Pământul bun și pământul sterp (5)

Ultimul tip de sol este pământul cel bun. Acesta este suficient de adânc și nu are spini sau locuri stâncoase. Sămânța cade, găsește condițiile ideale, prinde rădăcini, crește și aduce rod – procesul perfect! Domnul Isus explică imaginea cu pământul cel bun astfel: „Dar cel semănat pe pământul cel bun, acesta este cel care aude Cuvântul și-l înțelege; care, în adevăr, rodește …“ (versetul 23). Înțelegem ce înseamnă aceasta: să aud și să înțeleg Cuvântul lui Dumnezeu, adică să fiu gata să îl primesc, să meditez la El, să îl las să lucreze în inima și în conștiința mea și astfel să îmi schimbe viața. Apoi va veni și rodul. Acest rod este dovada că avem o credință adevărată, că am fost născuți din nou „prin Cuvântul viu, care rămâne pentru totdeauna, al lui Dumnezeu“ (1 Petru 1.23). Nu toți copiii lui Dumnezeu aduc același rod pentru El: unii treizeci, alții șaizeci și alții o sută. Însă toți „rodesc în răbdare“ (Luca 8.15).

Recapitulând: care este locul meu în această parabolă?

    Mi-am împietrit inima atât de mult, încât aceasta respinge imediat Cuvântul lui Dumnezeu?

    Accept Cuvântul Său doar la nivel intelectual și emoțional, dar nu-l las să-mi influențeze viața?

    Lucrurile pământești și temporare înăbușă sămânța Cuvântului lui Dumnezeu?

    Sau ascult de Cuvântul Său, astfel încât el are efect permanent asupra mea și aduc rod pentru El?

Citirea Bibliei: Estera 9.23-10.3 · Proverbe 22.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 15.17-35

Samuel tocmai a trecut printr-o noapte de nelinişte care trebuie să-l fi făcut să-şi amintească de o alta (3.11): noaptea în care i-a fost anunţată judecata asupra casei lui Eli.

Saul nu a desăvârşit nimicirea lui Amalec şi, în consecinţă, trebuie respins ca împărat. Un împărat neascultător nu poate să-şi conducă poporul decât la neascultare; de aceea trebuie îndepărtat de la putere.

„Ascultarea este mai bună decât jertfa” (v. 22). Cea mai strălucită faptă din viaţa noastră nu are valoare dacă nu este făcută în ascultare de Dumnezeu. Versetul acesta se poate aplica la toate lucrările prin care creştinătatea caută în zadar să-L satisfacă pe Dumnezeu, în loc să-L asculte şi, cu simplitate, să-I primească Cuvântul.

Aici ascultarea face mai mult decât sacrificiul. Şi acelaşi lucru se spune şi despre bunătate şi despre cunoaşterea de Dumnezeu (Osea 6.6), despre dreptate şi judecată (Proverbe 21.3), despre un duh zdrobit (Psalmul 51.16, 17), despre milă (Matei 9.13), despre dragoste (Marcu 12.33).

La Saul vedem ce produce carnea pe lângă neascultare: lauda de sine (v. 20), minciuna, aruncarea blamului asupra altora (v. 15, 21), încăpăţânarea, o falsă pocăinţă şi, împreună cu toate acestea, căutarea unui prestigiu deşert (v. 30). Foarte trist tablou, într-adevăr!

MĂRTURISEȘTE-ȚI PĂCATELE LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea… Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalmul 32:5)

În Scriptură, cuvântul „mărturisire” provine din grecescul homologeo, care înseamnă „să spui, să zici același lucru ca altcineva, să fii de acord cu…” Prin urmare, a-ți mărturisi păcatul înaintea lui Dumnezeu înseamnă că spui același lucru despre păcat ca El. Înseamnă să spui lucrurilor pe nume.

Biblia nu se referă la păcatele noastre ca fiind „mici scăpări”, ci afirmă clar că păcatul este nelegiuire și călcarea voii lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ne spune la fel de clar că Dumnezeu ne iartă păcatele: „Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.” (Isaia 43:25)

Să reținem câteva lucruri despre mărturisire:

1) Mărturisirea nu înseamnă a-ți cere scuze. A spune că îți pare rău poate fi potrivit și necesar uneori. Dar scuzele și părerile tale de rău nu vor fi suficiente pentru a merita sau a câștiga iertarea lui Dumnezeu. Mărturisirea înseamnă să fii de acord cu Dumnezeu cu privire la natura, amploarea și caracterul ofensator al fărădelegilor tale.

2) Mărturisirea nu are legătură cu sentimentele. Unii dintre noi plonjează în remușcări, vinovăție și depresie din cauza păcatelor. Și atunci când astfel de sentimente duc la mărturisire este un lucru bun. Dar chiar și atunci când nu simțim aceste emoții, mărturisirea noastră poate fi și trebuie să fie la fel de autentică și eficientă.

3) Mărturisirea nu înseamnă să te plângi. A face o listă cu păcatele tale și a-I spune lui Dumnezeu cât de groaznic te simți seamănă mai mult cu o văicăreală decât cu o mărturisire.

Dar iată ce vrea Dumnezeu de la tine: să te confesezi în fața Lui și să fii de acord cu evaluarea Sa cu privire la păcatul tău. Atunci poți spune și tu, la fel ca psalmistul David: „Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea… Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.”

Așadar, mărturisește-ți păcatele lui Dumnezeu… și-apoi începe să te comporți ca o persoană care a fost iertată!