Mana Zilnica

30 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cetățenia noastră este în ceruri, de unde Îl și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.

Filipeni 3.20

Toți spun că un creștin trebuie să aibă interes cu privire la guvernarea țării căreia îi aparține și că trebuie să voteze, pentru a ajuta astfel ca oamenii buni să ajungă la putere. Dumnezeu însă spune altceva; în multe locuri din Scriptură și în multe feluri, El îmi spune că, fiind copil al Lui, nu sunt cetățean al niciunei țări, nici membru al vreunei societăți, ci că cetățenia mea este în cer și că, prin urmare, trebuie să am de-a face cu lucrurile cerești. Crucea lui Hristos m-a răstignit față de lume și a răstignit lumea față de mine. Dacă îmi preocup mintea și inima cu aceste lucruri pământești, voi fi vrăjmaș al crucii lui Hristos.

Care este deci relația noastră cu guvernele? Ei bine, trebuie să ne supunem lor, de vreme ce Dumnezeu le-a rânduit; iar când impun taxe, să le plătim; și să facem cereri către Dumnezeu pentru împărați și pentru toți cei așezați în autoritate. Toată legătura pe care un creștin o are cu politica este să fie supus autorităților care sunt deasupra lui. Este adevărat că, în Hristos, el este moștenitor al tuturor lucrurilor, inclusiv al pământului în care lumea, ca sistem, operează acum, însă (ca și Avraam în Canaan) Dumnezeu nu-i dă în timpul de față nici măcar un loc în care să-și pună piciorul.

Deci, dacă un copil adevărat al lui Dumnezeu refuză să voteze, aceasta nu este fiindcă el crede că votarea este ceva rău în sine, ci fiindcă el și-a dat deja votul Omului din cer, pe care Dumnezeu L-a înălțat ca Împărat al împăraților și ca Domn al domnilor. El nu mai este interesat de lucrurile de pe pământ, fiindcă a găsit lucruri care sunt cu mult mai atractive. El vede că lumea, în esența ei, este nelegiuită și că reformele și îmbunătățirile cu care ea se laudă sunt toate de natură să-L excludă pe Dumnezeu din inima omului. El dorește să fie un martor pentru adevăr și pentru Dumnezeu, ca și cu privire la judecata viitoare, pe care Hristos o va executa asupra oamenilor atunci când ei se vor măguli că, în sfârșit, e pace și liniște. Creștinul dorește ca semenii săi să scape de cursa în care Satan dorește să-i ducă pe toți oamenii.

J. N. Darby

Ați observat că, în evanghelii, toți erau uimiți de Isus? Cei cu educație înaltă erau uimiți de inteligența Lui când, la vârsta de doisprezece ani, El îi asculta și le punea întrebări. Mulțimile au fost surprinse de miracolele și de cuvintele Lui. Chiar și ucenicii Lui au fost surprinși și s-au temut când marea și vântul L-au ascultat (Luca 8.25). Adversarii Lui au fost uimiți și încurcați când au auzit răspunsul Lui la cursa pe care ei I-o întinseseră, „Dați Cezarului cele ale Cezarului, și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu!“ (Marcu 12.17). Cei care Îl auzeau erau uimiți și se întrebau cine este Isus.

Unii credeau în El, ca femeia samariteancă (Ioan 4), alții preferau să nu creadă și să se țină departe de El. Așa se întâmplă și astăzi. Nu suntem noi uimiți când citim Biblia? Este un Dumnezeu care dorește să fie cel mai bun Prieten al nostru; un Dumnezeu care a devenit Om și care a murit pe cruce pentru a ne elibera de rău și de moarte; un Dumnezeu care ne dă capacitatea de a învinge necredința noastră. Nu este aceasta foarte surprinzător?

Ne face oare această uimire doar să ridicăm din umeri, spunând: „Așa ceva este imposibil“? Sau această uimire ne umple inimile de recunoștință că Isus ne-a iubit atât de mult, încât Și-a dat viața pentru mine și pentru tine? Uimirea asociată cu credința ne revelează mai mult din ființa lui Isus și ne leagă inimile de El.

Citirea Bibliei: Ezra 8.31-9.4 · Proverbe 8.22-36

Sărmanul Samson! Ne apropiem de sfârşitul istoriei sale solemne: Orb, prizonier, devine un subiect de râs pentru vrăjmaşii lui Dumnezeu şi ai poporului său. Şi, ceea ce este mai grav, ruşinea lui se reflectă asupra lui Dumnezeu Însuşi, pentru că idolul apare mai puternic decât luptătorul Domnului. Dumnezeu pune însă o limită unei asemenea prezumţii din partea adversarului. O ultimă victorie îi va fi acordată lui Samson care moare în acelaşi timp cu trei mii de filisteni.

Astfel Samson şi-a pierdut, una după alta, puterea, libertatea, vederea, iar în final viaţa. Noi toţi care am fost înălţaţi în cunoaşterea Domnului Isus trebuie să medităm asupra acestui rezultat trist. Am primit mult şi ne găsim într-o poziţie privilegiată. Este adevărat că suntem legaţi cu un nazireat la despărţirea de lume şi de multe dintre plăcerile ei. Dar ce compensaţie avem! O forţă supranaturală, de origine divină, aceea a Duhului Sfânt, se află la dispoziţia noastră. Pe calea voii lui Dumne­zeu, nimic nu poate rezista acestei puteri! Să ne aflăm şi să rămânem între cei cărora apostolul Ioan le adresează cuvintele acestea, „V-am scris, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi l-aţi învins pe cel rău” (1 Ioan 2.14).

În această împrejurare (din cartea a doua a Împăraților, capitolul 6) este vorba despre un fiu al prorocilor, care tăia copaci lângă un râu, iar capul toporului său a căzut în apă. Așa că i-a spus repede prorocului Elisei: „Ah, domnul meu, era împrumutat!” (vers. 5).

Pentru că folosește timpul trecut, din punctul său de vedere, acel cap de topor dispăruse pentru totdeauna; nu mai avea nicio așteptare să-l recupereze. Dar i-a arătat lui Elisei locul unde l-a pierdut. Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat-o în apă și s-a întâmplat ceva ce, mai mult ca sigur, nu s-a mai întâmplat niciodată înainte sau după aceea: „Fierul de la secure a plutit pe apă”!

Să observăm că în această istorisire nu este vorba despre o situație de viață și de moarte. Da, era un topor împrumutat. Da, dispăruse. Dar dacă ăsta este cel mai rău lucru prin care ai trecut, înseamnă că ai dus o viață destul de sigură! Am putea pune această situație în aceeași categorie cu cea în care Domnul Isus transformă apa în vin, la nunta din Cana…

De ce să-ți irosești primul miracol ajutând o mireasă și un mire să evite rușinea de a nu avea suficient vin la petrecerea lor de nuntă?!

Astfel de situații ne dezvăluie ceva despre Dumnezeu. El Se preocupă chiar și de lucrurile mărunte, cum ar fi impedimentele care apar, sau lucrurile împrumutate. Nimic nu este prea mare pentru Marele nostru Dumnezeu, și nici prea mic pentru El!

De aceea Petru scrie: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7) Să reținem cuvintele „toate îngrijorările voastre” – deci ce contează pentru tine, contează și pentru Tatăl tău ceresc care te iubește! Așa că: „Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbele 3:6) Dumnezeu îți spune azi că vrea ca tu să-I împărtășești fiecare detaliu al vieții tale!