Mana Zilnica

29 Ianuarie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

El este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, Cel întâi-născut din întreaga creație; pentru că toate au fost create prin El, cele care sunt în ceruri și cele care sunt pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie stăpâniri, fie autorități: toate au fost create prin El și pentru El.

Coloseni 1.15,16

El este „chipul lui Dumnezeu cel nevăzut“. Este prima trăsătură a gloriei Sale personale. Peste tot în Scriptură găsim această declarație: Dumnezeu este nevăzut. Aceasta nu înseamnă că El este nevăzut din punct de vedere fizic, ci că El nu poate fi cunoscut, contemplat în Sine Însuși, în esența și în perfecțiunile Sale, de nicio făptură. Este ceea ce Domnul (Iahve) îi spune lui Moise (Exod 33.20).

În Evanghelia după Ioan, Duhul Sfânt declară: „Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu“ (Ioan 1.18). Apostolul Pavel, vorbind despre Dumnezeu, îi scrie lui Timotei: „El, care singur are nemurirea, locuind într-o lumină de care nu te poți apropia, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea“ (1 Timotei 6.16).

Dar Hristos este chipul lui Dumnezeu cel nevăzut: El reprezintă, în natura Sa, în ființa Sa, ceea ce este Dumnezeu, gloria Sa, atributele Sale, perfecțiunile Sale morale, caracterul Său. Aceasta înseamnă ceea ce El este, nu ceea ce era, nici ceea ce a devenit. Dar, astfel fiind, după ce a devenit Om, El a manifestat în creație ceea ce este Dumnezeu. Pe pământ, El a fost „Dumnezeu arătat în carne“ (1 Timotei 3.16). Dacă nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, „singurul Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut“ (Ioan 1.18). În Persoana Sa, Hristos a descoperit pe deplin ființa și trăsăturile de caracter ale lui Dumnezeu, atât înaintea ochilor oamenilor, deoarece El Îl văzuse pe Tatăl (Ioan 14.9), cât și înaintea ochilor îngerilor, deoarece, în postura Sa de „Dumnezeu arătat în carne“, El „a fost văzut de îngeri“ (1 Timotei 3.16). Prin urmare, Dumnezeu a fost pe deplin descoperit în El, Fiul dragostei Sale, chipul Dumnezeului nevăzut. Eu nu Îl pot vedea și nu Îl pot cunoaște pe Dumnezeu, decât prin Hristos și în Hristos. Când Îl cunosc pe Hristos, Îl cunosc pe Dumnezeu în glorie, în putere, în sfințenie, în dreptate, în dragoste. Hristos a manifestat aceste trăsături pe pământ și le manifestă și în cer (2 Corinteni 4.6). El L-a arătat și Îl arată pe Dumnezeu, pentru că El este în Sine Însuși chipul lui Dumnezeu, „strălucirea gloriei Sale și întipărirea Ființei Sale“ (Evrei 1.3).

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Prin har sunteți mântuiți, prin credință; și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Efeseni 2.8,9

Ce te face creștin?

Un dicționar îl definește pe creștin ca fiind acel om care „are credință în Isus Hristos și a fost botezat“.

Prima dată au fost numiți „creștini“ ucenicii lui Isus de la Antiohia (vedeți Fapte 11.26). Purtarea și cuvintele lor arătau atașamentul față de Isus. La origine, „creștin“ însemna discipol al lui Hristos.

În zilele noastre, termenul este deseori folosit pentru a desemna pe cineva care a primit botezul creștin, dar care nu este neapărat un ucenic al lui Hristos, ba poate nici nu crede în El. Cineva poate merge la biserică și poate face fapte caritabile, fără să aibă credință în Isus Hristos. O asemenea persoană nu este un creștin în sensul biblic al cuvântului.

Același dicționar definește „credința“ punând semnul egal între ea și „a susține deplin și irevocabil un ideal, de exemplu credința religioasă, sau a avea încredere absolută în ceva“. Fiecare ar trebui să se oprească și să mediteze: am eu cu adevărat credință, încredere absolută în Isus Hristos? Cred eu că El este Fiul lui Dumnezeu care a venit din cer pentru a suferi judecata pe care o merit eu? Cred eu că El a înviat cu adevărat dintre morți și că va veni curând pentru a-i lua pe ai Săi în casa Tatălui? Aceasta este credința care mă poate face creștin adevărat. Fără această credință este imposibil să Îi fim plăcuți lui Dumnezeu (vedeți Evrei 11.16).

Citirea Bibliei: Ezra 8.1-30 · Proverbe 8.10-21

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Judecători 16:13-22

Existau secrete în viaţa lui Samson: ghicitoarea sa din cap. 14, iar aici nazireatul său. El n-a putut să le păstreze nici pe unul, nici pe celălalt.

Răscumpăratul are propriile secrete cu Salvatorul său: experienţele trăite cu El despre care, probabil, nu poate vorbi cu nimeni. Convertirea noastră este un fapt care trebuie făcut cunoscut. Pe de altă parte, nu se cuvine întotdeauna să explicăm altora de ce facem sau nu facem anumite lucruri (Daniel 3.16). Motivul este punerea noastră deoparte pentru Dumnezeu, „legământul nazireatului nostru”, de care depinde forţa noastră spirituală. „Pentru că, fără Mine, nu puteţi face nimic” a spus Domnul Isus (Ioan 15.5). Când lumea va descoperi în ce constă separarea noastră, va fi gata să ne facă s-o pierdem.

Seducătoare, Dalila îl hărţuieşte zi de zi pe sărmanul Samson, iar el, necăjit, „mâhnit până la moarte” (v. 16), sfârşeşte prin a-i ceda. Ea „l-a adormit”, se relatează în continuare (v. 19). Fatal somnul acesta! (citiţi şi 1 Tes. 5.6). Victorios asupra unui leu, omul puternic n-a ştiut cum să-şi înfrâneze limba (14.17 şi 16.17). „Orice specie de fiare… este… şi a fost îmblânzită de om − declară Iacov − dar limba, nici unul din oameni n-o poate îmblânzi” (Iacov 3.7, 8). Ca să ne controlăm limba avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, pe care El îl va da numai acelora care Îl ascultă (1 Ioan 3.22).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ATITUDINEA CORECTĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România

„…Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9:23)

Demostene, considerat cel mai mare orator al Greciei antice, avea un grav defect de vorbire. Și legenda spune că și l-a depășit recitând versuri cu pietricele în gură și vorbind mai tare decât vuietul valurilor de la malul mării.

Martin Luther – deși era prizonier în castelul Wartburg, a folosit timpul traducând Noul Testament în limba germană.

Beethoven a scris cele mai mari capodopere simfonice ale sale după ce și-a pierdut auzul.

John Bunyan a scris „Călătoria pelerinului” pe când se afla în închisoare.

Daniel Defoe a scris, de asemenea, în închisoare, „Robinson Crusoe”.

Abraham Lincoln este considerat de mulți drept cel mai bun dintre președinții Statelor Unite, dar probabil că nu ar fi devenit cunoscut ca un mare lider dacă nu ar fi condus țara în Războiul Civil.

Ce putem învăța din toate astea? Că adesea, situațiile dificile par să producă marii lideri și gânditori! Dar acest lucru se întâmplă doar atunci când atitudinea lor este corectă. Atunci când o problemă intră în contact cu cineva care are atitudinea potrivită, rezultatul este adesea minunat. Din marile frământări ies mari diplomați, oameni de afaceri, oameni de știință, educatori, pastori și alții. Fiecare provocare este o ocazie, și fiecare ocazie conține o provocare. Dar atitudinea cu care abordezi problema este cea care determină în mare măsură rezultatul. Când un om al cărui fiu nu auzea și nu vorbea i-a cerut lui Isus să-l vindece, Isus i-a răspuns: „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!” (Marcu 9:23). Omul a răspuns: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9:24) Și Isus l-a vindecat pe fiul acelui om.

Așadar, dacă ai nevoie de ajutor în ceea ce privește atitudinea ta, vorbește cu Domnul astăzi.