14 Decembrie 2024
Cei care sunt potrivit cărnii gândesc cele ale cărnii; și cei care sunt potrivit Duhului, cele ale Duhului.
Romani 8.5
Niciun om, în esență, nu poate deveni mai rău sau mai bun. Starea lui poate deveni mai bună sau mai rea, însă natura lui rămâne exact așa cum ea este. Când cineva este mântuit, natura lui nu se îmbunătățește – firea lui păcătoasă, moștenită de la Adam, rămâne la fel de păcătoasă ca întotdeauna. Însă el primește de la Dumnezeu o natură nouă, care, în ea însăși, este absolut perfectă. Aceasta este firea pe care o vedem în Persoana Domnului Isus, o natură caracterizată de puterea vie a Duhului lui Dumnezeu, de aceea numită aici „Duhul“, în contrast cu „carnea“.
Un necredincios are doar natura carnală, de aceea mintea lui este îndreptată către lucrurile carnale – lucruri al căror centru este el însuși. Credinciosul, având două naturi, poate îngădui ceea ce este carnal și, în consecință, poate fi nefericit, însă adevăratul lui caracter este acela de a gândi la lucrurile Duhului, al căror centru este Hristos. Credinciosul este „în Duhul“, nu „în carne“, așa cum vedem în Romani 8.9: „Dar voi nu sunteți în carne, ci în Duh, dacă, în adevăr, Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi; dar, dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui“. Creștinul experimentează uneori o adevărată luptă în a alege să judece și să dea la o parte tentațiile cărnii, însă puterea pentru biruință nu este în el însuși, ci în Duhul lui Dumnezeu, care locuiește în el.
Mai mult, Duhul lui Dumnezeu nu atrage atenția către lucrarea pe care El o face în inima celui credincios și nu-l face pe acesta să privească la starea lui interioară. De fapt, atunci când Duhul lucrează cu putere într-un suflet, îi îndreaptă acestuia privirile la Persoana binecuvântată a Domnului Isus Hristos, aflat la dreapta Tatălui, pentru a vedea în El toate perfecțiunile, toate virtuțile și toate excelențele în care inima Tatălui își găsește plăcerea. Avem deci la dispoziție însăși puterea Duhului Sfânt pentru a-L contempla pe Mântuitorul!
L. M. Grant
Semănătorul a ieșit să-și semene sămânța. … Sămânța căzută între spini sunt aceia care, după ce au auzit cuvântul, își văd de drum și-l lasă să fie înăbușit de grijile, bogățiile și plăcerile vieții și nu aduc rod care să ajungă la coacere.
Luca 8.5,14
Tocmai au sunat clopotele
Istoricul grec Strabon (63 î.H. – 23 d.H.) a povestit odată următoarele:
Un muzician cânta adesea în piață. Oamenii îi ascultau cu plăcere sunetele melodioase. Într-o zi, tocmai când credea că i-a captivat pe ascultători cu interpretarea sa, au sunat clopotele. Într-o clipă, toți „admiratorii“ au dispărut, pentru a-și vedea de treburile lor. Unul singur a rămas, iar muzicianul l-a lăudat pentru faptul că nu era un trădător ca ceilalți. Atunci cel lăudat i-a spus muzicianului: „Sunt cam tare de urechi. Nu ați spus că tocmai au sunat clopotele?“. — „Da“, a răspuns interpretul. — „Atunci trebuie să mă grăbesc, ca să nu întârzii.“ Și, spunând acestea, a plecat și ultimul ascultător.
Atunci când este predicat Cuvântul lui Dumnezeu, vestea bună despre Isus Hristos, se întâmplă deseori că oamenii ascultă cu interes, dar apoi pleacă. Este, într-adevăr, atrăgător să auzi despre dragostea lui Dumnezeu. Este impresionant felul în care Domnul Isus a avut grijă de oameni și, în cele din urmă, Și-a dat viața. Dar apoi sună „clopotele“. „Grijile, bogățiile și plăcerile vieții“ captează din nou toată atenția oamenilor și ei uită ceea ce tocmai au auzit. Astfel, spinii înăbușă „sămânța“ împrăștiată a Cuvântului lui Dumnezeu.
Omul trebuie să accepte cu inima Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca acesta să-și dovedească forța vie și transformatoare în viața lui, pentru mântuirea sa veșnică.
Citirea Bibliei: Ezechiel 36.16-38 · Psalmul 136.13-26
de Jean Koechlin
Iosua 11:1-11
La Gabaon, în cap. 10, confederaţia împăraţilor din Sud fusese făcută praf. Acum cei din Nord se strâng în jurul lui Iabin, împăratul Haţorului, popor fără număr, pentru a lupta împotriva lui Israel. „Toţi aceşti împăraţi s-au întâlnit“ (v. 5). „Împăraţii pământului se ridică şi conducătorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său“, anunţă Psalmul 2 vorbind despre vremuri viitoare.
Şi ce i-a spus DOMNUL lui Iosua? „Nu te teme de ei … îi voi da pe toţi străpunşi înaintea lui Israel“ (v. 6). Şi biruinţa este însoţită de un masacru care nu a cruţat pe nimeni. Ne este greu să înţelegem aceste grozave judecăţi. Nu suntem noi ucenicii unui Învăţător care recomandă: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor care vă urăsc …“? (Luca 6.27). Nu suntem noi copiii unui Tată care îndeamnă: „Dacă vrăjmaşului tău îi este foame, dă-i să mănânce; dacă îi este sete, dă-i să bea …“? (Romani 12.20). Dar, dacă este un timp pentru har (cel al nostru), va fi şi un timp pentru mânie. Ea se va abate peste cei care vor fi respins harul. Judecata canaaniţilor după secole de răbdare din partea lui Dumnezeu este o ilustraţie solemnă a acestui fapt.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FII PREOCUPAT DE TOT CE FACE DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România
„Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor.” (Proverbele 25:2)
Orice lucru care dezvăluie ceva despre Creatorul nostru ar trebui să ne intereseze. Sfânta Scriptura este singura carte denumită revelația scrisă a lui Dumnezeu. Dar și matematica dezvăluie o dimensiune distinctă a personalității lui Dumnezeu… Și arta… Și știința…
Biblia spune: „Dumnezeu a dat lui Solomon înțelepciune, foarte mare pricepere… A rostit trei mii de pilde şi a alcătuit o mie cinci cântări. A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care creşte pe zid, a vorbit, de asemenea, despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare şi despre peşti. Veneau oameni din toate popoarele să asculte înţelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraţilor pământului care auziseră vorbindu-se despre înţelepciunea lui.” (1 Împărați 4:29, 32-34).
Ce putem învăța de-aici? Solomon era interesat de orice. Iar vastitatea cunoștințelor sale i-a dat o asemenea profunzime a înțelepciunii, încât „veneau oameni din toate popoarele să asculte înțelepciunea lui Solomon”. Cine-i trimitea pe acești oameni? Ei auziseră vorbindu-se de înţelepciunea lui.
Ca cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu, umpluți de Duhul Sfânt, noi nu trebuie să evităm cultura, ci să o penetrăm, să o instruim și să o luminăm, așa după cum spune Biblia: „Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor.” Lui Dumnezeu Îi place când înțelegem ceva sau când descoperim ceva nou pentru noi, chiar dacă descoperirile noastre fac parte din cunoștințele generale. Nu e normal ca părinții să se bucure când copiii lor descoperă lucruri noi? Când continui să pui întrebările potrivite, Dumnezeu va continua să-ți dea răspunsurile potrivite.
Așadar, fii preocupat de tot ce a făcut și face Dumnezeu!
Mana Zilnica 