Mana Zilnica

5 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

[Amon] nu s-a smerit înaintea Domnului, cum se smerise Manase, tatăl său, pentru că el, Amon, a înmulțit vina.

2 Cronici 33.23

Lecții din viața lui Amon (2) – Înmulțirea vinei

Amon și-a înmulțit vina. Ce înseamnă acest lucru? Că a stăruit în starea de idolatrie a lui Iuda. Citim ceva asemănător în 2 Cronici 36.14: „Toți mai-marii preoților și poporul și-au înmulțit mult necredincioșia, după toate urâciunile națiunilor“. Ca împărat, Amon era în mod special responsabil să-și îndrume poporul să facă ceea ce era bine înaintea lui Dumnezeu, așa cum făcuse bunicul său, Ezechia. Însă Amon s-a adâncit și mai mult în idolatrie, în ciuda a ceea văzuse în viața tatălui său.

Există deci un dublu aspect al acestei expresii, „și-a înmulțit vina“. Mai întâi, ca împărat, el și-a împins poporul și mai adânc în idolatrie. Apoi, el a perseverat în ceea ce era greșit, știind că era greșit.

Amon știa că tatăl său înlăturase din Ierusalim toți idolii și toate altarele pe care le făcuse. Totuși, el a ales să se îndrepte către idolatrie. El știa prea bine că nu aceasta era calea corectă. Când știm că un lucru este greșit și totuși îl practicăm, aceasta înseamnă să ne înmulțim vina.

Poate Amon n-avea cunoștință despre ceea ce Scriptura spunea despre idolatrie – știm că mai târziu, pe vremea lui Iosia, a fost descoperită cartea Legii – însă avea, cel puțin, exemplul tatălui său, din care ar fi trebuit să învețe.

„Aceluia care știe să facă bine și nu-l face, aceasta îi este păcat“ (Iacov 4.17). Trebuie să facem ceea ce știm că este bine, nu doar să nu facem ceea ce este greșit. Să perseverăm în a face ceea ce este drept și bine! În felul acesta, recunoștința noastră va crește, la fel și harul, pacea, îndurarea și binecuvântările noastre.

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Dumnezeu a creat … orice pasăre înaripată după specia ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.

Geneza 1.21

Condorul și pasărea colibri

Dumnezeu a creat maiestuosul condor, care este cea mai mare și mai grea pasăre de pradă. Trăiește în regiunea Anzilor sud-americani și are o anvergură a aripilor de până la trei metri. Este, de asemenea, pasărea care zboară cel mai eficient. Își petrece doar 1% din timpul de zbor bătând din aripi, în timp ce 99% din timp planează. Deținătorul recordului – în cadrul unui proiect de cercetare – a fost un condor care nu a bătut din aripi nici măcar o dată timp de cinci ore și care a parcurs o distanță de 172 de kilometri în tot acest timp. Ingenios! Chiar și cele mai sofisticate tehnici de pe planetă de economisire a energiei pălesc în fața acestei performanțe!

Dar Dumnezeu a creat și micuța pasăre colibri, care trăiește mai ales în Cuba. Masculul are doar 7 centimetri și cântărește numai 1,8 grame. Atunci când ia nectar dintr-o floare – ceea ce face uneori chiar și de 1.500 de ori pe zi – aripile sale bat poate și de peste 90 de ori pe secundă.

Desigur, acestea sunt două extreme din bogata varietate a creației lui Dumnezeu. Unele sunt creaturi maiestuoase, altele mărunte; unele care mai mult planează, altele într-o neîncetată mișcare. Ce diversitate și frumusețe! Gândindu-ne la motivul pentru care a fost făcută creația – Dumnezeu a creat totul după buna Sa plăcere – și la felul cum a fost ea făcută, uimitor de încântătoare, cum să nu ne închinăm și să-L lăudăm pe Dumnezeul nostru Creator! Având înaintea ochilor imaginea condorului din Anzi, înțelegem mai bine ceea ce Dumnezeu a spus poporului Israel: „V-am purtat pe aripi de vultur și v-am adus aici la Mine“ (Exod 19.4).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 16.8-28 · Ioan 11.17-31

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 22:1-21

Îi părăsim acum pe israeliţi pentru a vedea ce se întâmpla în acest timp cu duşmanii lor. Plin de groază, Moab, cu regele său Balac, l-a văzut pe Israel suindu-se din pustiu, umplând ţara, aşezându-se în dreptul său. Tre­mură pentru recoltele sale şi dispreţuieşte această mulţime care putea „mânca tot, … cum linge boul iarba verde a câmpului“ (v.4). Când poate sta liniştit Moab? Atunci când mana, Pâinea vieţii, este apre­ciată de poporul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că posesiunile lumii nu-l fac invidios.

Pentru a-l înfrânge pe Israel, Balac recurge la mijloace supranaturale. Îl cheamă în ajutor pe ghicitorul Balaam, căruia îi cunoaşte reputaţia. Balaam personifică în întreaga Scriptură un cler coruptibil, uşor de tocmit pe preţ de argint (Deuteronom 23.4; Iuda 11). Balaam era împărţit între dorinţa sa de a primi bogăţiile şi onorurile promise de trimişii lui Balac şi sentimentul că nu putea trece peste voia Dumnezeului suveran de care se temea. Cercetat de Domnul în timpul nopţii, Balaam desluşeşte această declaraţie categorică, fără drept de apel: „Să nu mergi cu ei; şi să nu blestemi poporul … ei sunt binecuvântaţi!“ (v. 13). În speranţa că-L va convinge pe Domnul să-Şi revoce hotărârea, profetul necredincios uită că Dumnezeu nu Se schimbă (comp. cu 23.19), astfel încât, de îndată ce soseşte cea de-a doua delegaţie, îi este permis să meargă acolo unde-l atrăgea inima lui lacomă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MEDITEAZĂ LA SFINTELE SCRIPTURI! | Fundația S.E.E.R. România

„Mă gândesc adânc la poruncile Tale şi cărările Tale le am sub ochi.” (Psalmul 119:15)

Dacă vrei să crești din punct de vedere spiritual, ai nevoie de o dietă consistentă și solidă din Scriptură. Și știi ceva? Nu există contraindicații și nu vei depăși niciodată dieta pe bază de Scriptură. Nu există înlocuitor. Nu există niciun supliment. Poetul T.S. Eliot a spus: „Tot ceea ce mâncăm are un anumit efect asupra noastră. Ne afectează în timpul procesului de asimilare și digestie; și cred că exact același lucru este valabil și pentru tot ceea ce citim”. Deci, putem spune că suntem nu doar ceea ce mâncăm, ci și ceea ce citim! Dar să facem un pas și mai departe. Să citești fără să meditezi este ca și cum ai mânca fără să digeri. Dacă vrei să absorbi nutrienții, nu poți doar să citești, ci trebuie să rumegi ceea ce citești. Meditația este modul în care metabolizăm Scriptura. Așa ajunge Cuvântul lui Dumnezeu în duhul și în sufletul nostru. Scriitorul francez Jacques Réda avea un obicei special. Se plimba pe străzile Parisului cu scopul de a observa câte-un lucru nou în fiecare zi. Acesta era modul în care își reînnoia dragostea pentru oraș. La fel ne putem înnoi și noi dragostea pentru Dumnezeu! Dragostea noastră crește pe măsură ce vedem noi dimensiuni ale personalității Sale, iar personalitatea Sa este dezvăluită cu precădere pe paginile Bibliei. Oare cum ar fi dacă ne-am apropia de Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, pentru a descoperi un lucru nou, așa cum făcea Jacques Réda când mergea pe străzile Parisului? Simplu, ingenios, eficient, nu-i așa? De fapt, aceasta este secretul creșterii spirituale: nu poți doar să citești Biblia, ci trebuie să și meditezi la ea! Lectura oferă lărgime înțelegerii noastre, dar meditația oferă profunzime. Dacă citim Scriptura, și medităm la ceea ce citim, înțelegerea noastră despre Dumnezeu și experiența noastră cu El este unidimensională. Biblia este ca un caleidoscop. De fiecare dată când o deschizi, ți se dezvăluie un alt tipar frumos al adevărului. Așadar, citește și meditează la ceea ce citești din Biblie!

4 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei care sunt bolnavi. N-am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe păcătoși.

Luca 5.31,32

Vameșul Levi a răspuns chemării de a-L urma pe Domnul Isus. Imediat a făcut un ospăț în casa lui, în cinstea noului său Învățător. Invitații de acolo nu formau o companie nobilă, iar fariseii și cărturarii i-au numit cu dispreț: „vameși și păcătoși“, și au exprimat acest reproș al lor față de ucenicii Domnului.

Când El a auzit, a luat imediat inițiativa de a răspunde pentru ucenicii Săi. N-a evitat întrebarea, nu S-a distanțat de invitații de acolo, nu le-a condamnat caracterul, ci a făcut o comparație: la fel cum cei sănătoși n-au nevoie de doctor, ci cei bolnavi, tot așa păcătoșii au nevoie de El, ca Mântuitor, nu cei ipocriți și drepți în ochii lor. Pentru acești păcătoși venise El, iar unii dintre ei, precum Levi, Îl urmaseră și stăteau la masă cu El. Domnul îi cheamă și acum pe cei păcătoși la pocăință și la credință. El dorește să-i transforme pe oameni.

Această transformare începe din inimă, când cel păcătos își condamnă înaintea lui Dumnezeu felul vechi de viețuire. Aceasta este pocăința, și aceasta este ceea ce Levi tocmai făcuse. Acum el trăia într-un fel cu totul nou și diferit: trăia pentru Isus Hristos și pentru cei care aveau nevoie de El ca Mântuitor. De aceea L-a adus pe Domnul în propria casă, în compania altor vameși, pentru ca și ei să-L aibă ca Mântuitor.

Dacă am experimentat și noi puterea mântuitoare, vindecătoare și transformatoare a lui Hristos, să facem în așa fel încât și alții să ajungă să-L primească pe Domnul ca Mântuitor!

F. Ulrich

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și unul dintre farisei L-a rugat pe Isus să mănânce la el. Intrând în casa fariseului, El S-a așezat la masă.

Luca 7.36

Fariseul și femeia păcătoasă (1)

Înainte ca Domnul Isus Hristos să-Și înceapă slujba oficială aici pe pământ, Ioan Botezătorul își împlinise deja slujba de a chema poporul Israel la pocăință. El i-a îndrumat spre Mântuitorul promis în Vechiul Testament și care acum urma să vină să-Și salveze poporul din păcat. Mulți iudei au dat curs chemării lui Ioan și s-au lăsat botezați. Prin botez au exprimat că doreau să se lase de păcatele lor, pentru a putea intra în Împărăția lui Mesia.

Dar fariseii și învățătorii legii – conducătorii religioși ai poporului – au refuzat această poruncă a lui Dumnezeu (Luca 7.30). Oare a făcut fariseul Simon o excepție? El L-a invitat pe Isus la masă. Bătea oare inima lui pentru Fiul lui Dumnezeu? Mai târziu se va vedea din comportamentul lui Simon că, deși aparent fusese o gazdă „corectă“, îi lipsea orice urmă de bunătate și de mărinimie. Nici el nu a vrut să creadă că Isus este Mesia, Fiul lui Dumnezeu.

Atunci de ce L-a invitat Simon pe Domnul? Minunile pe care le-a făcut Mântuitorul și cuvintele Sale pline de îndurare și de putere deveniseră foarte cunoscute. A fost oare Simon curios să afle mai mult? A vrut fariseul să arate prin această invitație că el avea o inimă deschisă pentru lucrarea lui Dumnezeu? Sau credea că le va putea oferi celorlalți oaspeți o conversație deosebită? Poate că avea toate aceste motive. Dar oare sunt acestea premise bune pentru a-L cunoaște cu adevărat pe Fiul lui Dumnezeu așa cum este El și pentru a afla ce vrea El să fie pentru noi?

Citirea Bibliei: 1 Împărați 15.25-16.7 · Ioan 11.1-16

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 21:16-35

La porunca Domnului, poporul se strânge în jurul fântânii (Beer). Căpeteniile şi mai-marii poporului (numiţi: prinţii şi nobilii) au săpat pământul şi apa ţâşneşte din adâncimi pentru a-i înviora pe toţi – simbol al Cuvântului pus în lumină de slujitorii lui Dumnezeu pentru îmbogăţirea noastră. Suntem responsabili să fruc­tificăm scrierile pe care ni le-au lăsat aceşti conducători. Căpeteniile angajate în lucrarea rodnică (cei care se ostenesc sunt cei care conduc, potrivit cu 1 Tes. 5.12), aceşti «nobili ai poporului», asemeni bereenilor (celor din Bereea) – „mai aleşi decât cei din Tesalonic“ (Fapte 17.11) – se consacră studiului Scripturilor. Iată «nobleţea» pe care o recunoaşte Biblia şi pe care ne-o propune şi nouă, pentru că fiecare copil al lui Dumnezeu este invitat să cerceteze Scripturile (Ioan 5.39). Împrospătarea spirituală trăită în jurul fântânii a înviorat inima poporului. „Este cineva bucuros? Să cânte psalmi“ (Iacov 5.13). Şi Israel cântă. De patruzeci de ani, de când trecuseră Marea Roşie, nu i-am mai văzut făcând aceasta (în afară de cântecele şi jocurile păgâne din jurul viţelului de aur). Acum, în sfârşit, lauda ia locul murmurelor.

Odată cu bucuria, Israel a găsit şi puterea (Neemia 8.10 sf: „Bucuria Domnului este tăria voastră“). Îşi va dezvălui această putere dând primele sale bătălii împotriva lui Sihon şi a lui Og şi obţinând victorii răsunătoare.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PUNE-ȚI LIMITE SĂNĂTOASE! | Fundația S.E.E.R. România

„Vorbirea noastră faţă de voi n-a fost şi „Da”, şi „Nu”…” (2 Corinteni 1:18)

Apostolul Pavel scrie: „În luarea hotărârii… am lucrat eu în chip uşuratic? Sau hotărârile mele sunt nişte hotărâri pe care le iau în felul lumii, ca să fie în mine „Da, da” şi „Nu, nu”? Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră faţă de voi n-a fost şi „Da”, şi „Nu”…” (2 Corinteni 1:17-18). Pavel s-a deprins să stabilească limite în relațiile sale, iar tu trebuie să faci la fel. Un om înțelept a spus: „Nu te plânge niciodată de ceea ce îngădui.” Dacă nu stabilești limite, nu ai dreptul să te plângi de oamenii care profită de tine și îți irosesc timpul. Ia exemplu de la Fiul lui Dumnezeu! „Isus Hristos… n-a fost „Da” şi „Nu”, ci în El nu este decât „Da”!” (2 Corinteni 1:19). Ca urmaș al Lui, tu trebuie să înveți când este potrivit să spui „da”, și când este potrivit să spui „nu”. Când oamenii te pun la colț, nevinovat fiind, înfruntă-i imediat, în particular și personal. Iar dacă nu vor să te asculte, ia pe cineva cu tine. Iar dacă nu vă ascultă pe niciunul, du-te la conducătorii bisericii (vezi Matei 18:15-17). Fii clar și ferm cu privire la ce tolerezi și ce nu tolerezi. Îmi amintesc cuvintele unui cântec: „Trebuie să susții ceva, sau vei cădea la orice!” Simte-te confortabil să-ți exprimi dorințele și preferințele fără teama de respingere și înstrăinare. Așadar rostește această rugăciune: „Doamne, ajută-mă să slujesc și să dăruiesc celorlalți dintr-o inimă curată, și nu din nevoia de dragoste și acceptare. Prin autoritatea Cuvântului Tău, mă rog ca duhul de frică (care m-a împiedicat să stabilesc limite sănătoase) să plece acum. Îmi pun încrederea în Tine. Nu mă voi teme de ce îmi pot face oamenii (cum scrie în Psalmul 56:11). În numele Domnului Isus. Amin.”

3 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Sufletul meu este foarte tulburat: și Tu, Doamne, până când?

Psalmul 6.3

Pe măsură ce învățăm să ne încredem în Domnul, probabil că nimic nu este mai dificil decât să așteptăm. Acest strigăt, „până când?“, este repetat în mai mulți psalmi și în câteva profeții. Este strigătul unei inimi care are încredere că se poate baza pe Dumnezeu, în timp ce, de asemenea, simte adânc acea durere în suflet care, adesea, însoțește o lungă perioadă de așteptare.

Să privim, de exemplu, la cartea Estera, în care, dacă o citim cu atenție, găsim detalii interesante. De pildă, ce trebuie să fi fost pentru Estera, pentru Mardoheu și pentru toți iudeii din Persia să strige către Domnul, după ce au auzit de decretul dat pentru nimicirea lor! A durat cam două luni până când să vină un remediu parțial, prin moartea nelegiuitului Haman, care inițiase acel decret; și a mai durat încă nouă luni înainte ca iudeii să dobândească o eliberare deplină de vrăjmașii lor (Estera 3.12; 8.9-12). Cu siguranță că multe rugăciuni fierbinți au fost înălțate către Dumnezeu în tot acest timp!

Când trecem prin astfel de timpuri, este încurajator să vedem că Dumnezeu a fost la lucru cu mult înainte să ajungem noi în necaz. Evenimentele redate în cartea Estera se întind pe o perioadă de aproximativ zece ani (conform capitolelor 1.3 și 3.7). Apăsarea extremă asupra iudeilor a durat doar un an, însă Dumnezeu, în taină, în căile Sale misterioase, a rânduit totul cu cel puțin nouă luni înainte. Vedem deseori în Biblie că Dumnezeu acționează pe lungi perioade de timp, făcând ca împărații, oamenii nelegiuiți și oamenii de rând să facă în așa fel încât scopurile Sale să fie împlinite.

Poate că și noi ne aflăm în împrejurări atât de dificile, încât strigăm: „Doamne, până când?“. Cine ne poate da un răspuns? În Scriptură, această întrebare aproape niciodată nu primește un răspuns cu privire la un timp specific. A aștepta și a ne încrede în Domnul este ceva foarte folositor și prețios, iar într-o zi vom vedea că toate căile Lui au fost perfecte.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus creștea în înțelepciune, în statură și în har față de Dumnezeu și față de oameni.

Luca 2.52

O mărturie curajoasă

Elevii clasei a VIII-a au primit ca temă să descrie o personalitate publică pe care ar dori să o ia ca model. O fată din acea clasă mergea gânditoare spre casă. Pe cine să prezinte? Un sportiv? Un muzician celebru? Nu, nu putea așa ceva. După câteva zile i-a venit o idee.

În ziua prezentării, fata era cam încordată. Ce vor spune colegii din clasă despre scurta ei prezentare și ce comentariu va face profesorul? Ea și-a adunat însă tot curajul și și-a citit textul scris succint:

Exemplul meu de urmat este Isus Hristos! Eu nu am o imagine a Lui, pentru că nu L-am văzut niciodată. Dar El este Modelul meu, pentru că este fără greșeală și este întotdeauna neschimbător. Noi, oamenii, suntem schimbători – uneori suntem fericiți și mulțumiți, alteori triști și dezamăgiți. Isus nu este așa! Niciunul dintre noi nu este fără greșeală – dar El a fost întotdeauna. Am decis să Îl urmez, pentru că El Și-a dat viața pentru păcatele mele, astfel încât eu nu trebuie să merg în pierzare.

Clasa a rămas tăcută. Chiar și profesorul a fost vizibil emoționat, deși se știa că nu avea o părere prea bună despre credința creștină. Dar în acele momente a simțit cum credința creștină este nu o formă moartă, ci ceva viu – o relație cu Isus Hristos cel înviat, care trece dincolo de aici și acum…

Ce curajoasă mărturie! De ea se leagă o nespus de prețioasă promisiune:

„Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi și Fiul Omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu“ (Luca 12.8)!

Citirea Bibliei: 1 Împărați 15.9-24 · Ioan 10.31-42

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 21:1-15

Victoria de la Horma («Nimicire totală») este câştigată la patruZeci de ani după înfrângerea suferită în acelaşi loc (14.45). Dar, trist de constatat, curând după aceasta, deznădejdea reintră în scenă: „nu este pâine… nu este apă“ (v. 5). Mana nu lipseşte, însă este dispreţuită. Stânca a fost lovită, dar nu se gândesc să-i vorbească – imagine a ceea ce se întâmplă când neglijăm Cuvântul şi rugăciunea. Pierderea conştienţei cu privire la aceste resurse ne face să ne cufundăm în descurajare şi în nemulţumiri, expunându-ne atacurilor lui Satan.

Muşcătura şarpelui îl determină pe Israel să simtă şi să-şi mărturisească păcatele. Atunci Moise mijloceşte – încă o dată – şi Domnul dispune un remediu: acest şarpe de aramă înălţat pe o prăjină. O singură privire îndreptată spre el aducea vindecarea.

Domnul Isus, în discuţia Sa cu Nicodim, îi explică tocmai semnificaţia spirituală a acestui episod din deşert. Şarpele de aramă înălţat de Moise este El, Fiul Omului înălţat pe cruce, este Hristos „făcut păcat pentru noi“ (2 Corinteni 5.21), făcut la fel chiar cu puterea răului, pentru a-i purta condamnarea. Atât de mare este măsura dragostei lui Dumnezeu pentru lume! (Ioan 3.14-16).

Drag prieten care citeşti aceste rânduri, ţi-ai îndreptat privirea credinţei spre Salvatorul înălţat pe cruce? Ai tu viaţa eternă?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VÂNTURI POTRIVNICE (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Vânturi năprasnice, care împliniţi poruncile Lui…” (Psalmul 148:8)

Vânturile erau năprasnice când Moise i-a scos pe iudei din Egipt; au fost năprasnice pe drumul lor spre Țara promisă, și erau năprasnice când au ajuns acolo. Nu există călătorie fără „vânturi năprasnice” deoarece „în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” (Faptele Apostolilor 14:22)

Când ești nevoit să lupți zi de zi pentru a rămâne „pe linia de plutire”, este ușor să te descurajezi. Luca a scris: „Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.” (Faptele Apostolilor 27:20) Poate că ești obosit și descurajat din cauza luptei pe care o duci; ești gata să renunți – și, din punct de vedere omenesc, nimeni nu te-ar învinovăți. Dar, înainte de a renunța, întreabă-te următorul lucru: nu cumva Dumnezeu este Cel care îngăduie aceste „vânturi năprasnice”, tocmai pentru a te duce acolo unde trebuie să ajungi?

Dacă El este Cel care „a zis şi a pus să sufle furtuna” (Psalmul 107:25), așa încât să fii nevoit să-ți ațintești ochii asupra Lui? Dacă El este Cel care „a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic” (Iona 1:4), ca să vadă dacă îți vei păstra credința atunci când nu poți vedea țărmul îndepărtat?! Psalmistul spune (în Psalmul 148:8) că Dumnezeu folosește „focul… grindina, zăpada… norii și vânturile năprasnice” pentru a-Și împlini cuvântul.

În Exodul 10, citim că El „a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele…. Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie.” (vers. 13, 19) Iar un alt autor a adăugat: „Când Domnul a luptat pentru Israel, vânturile năprasnice le-au adus eliberarea… La fel, prin marea îndurare a lui Dumnezeu, într-o zi vom sta și noi pe marea de cristal și vom vedea cum tocmai vânturile puternice ne-au adus și nouă eliberarea!” Așadar, nu renunța!

2 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Primiți-l pe cel slab în credință, însă nu pentru lămurirea întrebărilor îndoielnice.

Romani 14.1

Cum trebuie să acționăm față de cei „slabi în credință“? Ar trebui ei să fie respinși? Sau să se facă din acele lucruri exterioare un subiect de dispută? Nu! Firea omenească este înclinată și „astăzi, ca și odinioară“, să procedeze astfel, dar dragostea nu acționează așa. Spunem „astăzi ca și odinioară“, pentru că pericolul care amenința în acele zile mărturia creștină rămâne în toate timpurile. Și astăzi se poate încă întâlni, într-o formă sau alta: „Nu pune mâna, nu gusta, nu atinge!“; mulți credincioși se poartă de parcă „ar trăi încă în lume“ și ar fi încă supuși la tot felul de porunci și rânduieli. Adevărata „libertate“ care îl face pe credincios în stare să caute și să se gândească la „cele de sus“ este un lucru încă necunoscut pentru mulți.

Apostolul își începe învățătura prin cuvintele: „Primiți-l pe cel slab în credință, însă nu pentru lămurirea întrebărilor îndoielnice“. El preia prin aceasta problema greu de tratat a ceea ce era până acum un spin ascuțit. „Primiți-l“, nu «respingeți-l», nici «judecați-l». Dragostea își are întotdeauna felul ei caracteristic de a trata problemele. Acționând în har și reușind să sufere toate, ea nu respinge cu răceală, ci spune: „Așadar, primiți-vă unii pe alții, cum v-a primit și pe voi Hristos, spre gloria lui Dumnezeu“ (Romani 15.7). Hristos este exemplul vostru, felul Lui de a fi este modelul vostru.

Într-adevăr, pentru deciderea unor întrebări îndoielnice, în cazul în care Cuvântul nu dă vreo indicație clară, răspunsul trebuie lăsat pe seama înțelegerii spirituale a fiecăruia, iar cel slab nu trebuie forțat. El nu este capabil să primească aceasta. „Unul este convins că poate să mănânce de toate, însă cel slab mănâncă verdețuri“ (versetul 2). Cel slab își dovedește slăbiciunea prin faptul că nu poate gusta carne, din cauza conștiinței. Deoarece nu trăiește în puterea și în lumina noii creații, îi este greu să recunoască „cunoștințele elementare ale lumii“ ca fiind nesemnificative și fără putere.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Satură-ne dimineața cu bunătatea Ta, ca să cântăm și să ne bucurăm în toate zilele noastre.

Psalmul 90.14

Bunătatea Ta, Doamne

Într-o dimineață citeam ca de obicei pagina din calendar. Era vorba despre bunătatea lui Dumnezeu. Gândurile exprimate acolo mi-au vorbit într-un mod cu totul deosebit și am cugetat la bunătatea lui Dumnezeu prezentată în psalmi. Mi-am făcut și câteva notițe: bunătate înseamnă îndurare, har în dragoste.

După aceea am urcat pe bicicletă și am pornit la serviciu. După câtva timp m-am trezit în ambulanță. Cum s-a întâmplat totul nu mai știam, dar gândul la bunătatea lui Dumnezeu mi-a revenit imediat în minte. La secția de terapie intensivă m-am simțit mângâiat de harul și de dragostea lui Dumnezeu. Astfel am putut lua liniștit accidentul din mâna Domnului. Mai târziu am conștientizat cât de îndurător a fost Dumnezeu cu mine, ținându-Și mâinile peste mine, ca să nu am de suferit leziuni grave.

Asemenea întâmplări ne încurajează ca dimineața, înainte de a începe activitatea zilnică, cu ostenelile și cu pericolele ei, să ne luăm timp și să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne vorbească. El este hrană pentru sufletul nostru. Astfel vom fi săturați și întăriți. Iar când apar probleme, nu Îl vom pierde din priviri pe Domnul, ci ne vom încrede în El cu bucurie, indiferent ce vom întâmpina. El ne arată harul Său în dragoste.

„Domnul este îndurător și milostiv, încet la mânie și plin de bunătate“ (Psalmul 103.8).

Citirea Bibliei: 1 Împărați 14.21-15.8 · Ioan 10.22-30

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 20:14-29

O privire rapidă asupra hărţii arată că, pentru a ajunge din pustiu la câmpia Iordanului, ocolind Marea Moartă, trebuia traversat Seirul, ţara lui Edom. Amintindu-şi de relaţia cu acest popor (Esau, strămoşul lui Edom, era fratele lui Iacov), Israel cere permisiunea să treacă. Edom însă răspunde cu un refuz tăios, însoţit de ameninţări. Câtă duritate! „Necazul care a dat peste“ fratele său pe cale (v. 14) îl lasă insensibil. Egoismul, teama de a nu fi deranjat, trece înaintea oricăror alte sentimente. Edom şi regele său reprezintă lumea cu-al ei prinţ, care ar vrea  să-i împiedice pe copiii lui Dumnezeu să ajungă în căminul lor ceresc.

Este frumoasă cererea lui Israel! Mărturiseşte despre starea sa anterioare şi despre ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Anunţă apoi că nu au nevoie de nimic; vor trece numai „cu picioarele“ (v. 19), fără a se îndatora faţă de nimeni. Nici câmpurile, nici viile (pentru noi, afacerile vieţii şi bucuriile lumii), nici fântânile Edomului. De vreme ce a fost regăsită stânca, nimic din toate acestea nu poate nici atrage, nici abate poporul aflat în drum spre patrie.

Aşa cum îl anunţase Domnul în v. 12, Aaron moare îna­inte de intrarea în Canaan şi fiul său, Eleazar, îi succedă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VÂNTURI POTRIVNICE (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Călătoria văd că nu se va face… fără multă pagubă…” (Faptele Apostolilor 27:10)

Apostolul Pavel le-a spus tuturor celor aflați la bordul corabiei care se îndrepta spre Roma: „călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.” (Fapte 27:10). Un autor scria: „Apostolul Pavel nu s-a referit în acest verset la o problemuță sau la o mică pierdere, acolo… Acea călătorie avea să fie presărată cu dezastre, cu multe pierderi, chiar și de vieți omenești. Pentru Pavel, acea călătorie avea să-l conducă la finalul vieții sale: martirajul. Cu toate acestea, apostolul nu avea să moară înainte de a-și îndeplini misiunea, înainte de a da lovitura în inima Imperiului Roman, în geniul său politic, în supremația sa militară, în mândria și fastul acestuia. Când Pavel a intrat în Roma cu Evanghelia, iadul s-a cutremurat și tot cerul s-a bucurat.

Astazi beneficiem cu toții, pentru că acel om neînsemnat, plin de cicatrici, dar neînfricat în luptă, și cu un lanț în jurul gleznei, i-a convertit pe mulți din Roma și ne-a lăsat epistolele către Efeseni, Coloseni, Filipeni și Filimon, în timp ce era prizonier din cauza credinței în Isus Hristos!” Următoarele expresii din Faptele Apostolilor 27 readuc la viață această călătorie: „Vânturile erau potrivnice… am mers încet cu corabia… nu fără greutate… călătoria pe mare se făcea primejdioasă… s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos… abia am putut să punem mâna pe luntre… au încins corabia cu frânghii… eram bătuţi foarte tare de furtună… au început să arunce în mare încărcătura din corabie… Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile… la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare…. partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor…” etc.

Așadar, destinația noastră este la o aruncătură de băț – dar uneori e nevoie să suferim „multă pagubă”. Slavă Domnului că nu acesta a fost sfârșitul relatării!

Biblia spune că: „Sutaşul însă… voia să scape pe Pavel… A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ, iar ceilalţi să se aşeze… pe frânturi de corabie… şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.” (Faptele Apostolilor 27:43-44)

Deci, doar când te uiți țintă la Domnul Isus, vei ieși cu bine la liman – în ciuda „vânturilor potrivnice”. Garantat!

1 Septembrie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Purtându-Și crucea, El a ieșit la locul numit „al Căpățânii“ … unde L-au răstignit.

Ioan 19.17,18

În aceste scene solemne de la sfârșit vedem, pe de o parte, cum prezența lui Isus scoate la iveală răul cărnii, iar pe de altă parte, cum răutatea omului scoate la iveală perfecțiunea inimii Lui. În prezența urii ucigașe a iudeilor, a nedreptății impasibile a judecătorului dintre națiuni și a insultelor soldaților, vedem din partea lui Hristos o supunere perfectă, o răbdare infinită și o demnitate plină de pace. El nu exprimă niciun cuvânt de resentiment, nici nu recurge la atotputernicia Lui pentru a-Și zdrobi dușmanii. Venise ceasul să-L glorifice pe Dumnezeu prin lucrarea de la cruce, iar El este ascultător până la moarte.

Totuși, știm că Dumnezeu nu este indiferent la insultele aduse Fiului Său. Va veni ziua când Cel pe care oamenii L-au încununat cu o coroană de spini și pe care L-au batjocorit cu titlul de Împărat al iudeilor va veni ca Împărat al împăraților, purtând multe cununi. Cel pe care oamenii L-au îmbrăcat cu o haină de purpură va veni pe pământ „îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge“ (Apocalipsa 19.13). Și Cel pe care oamenii L-au lovit cu mâinile lor rele va lovi națiunile cu un toiag de fier.

Psalmii și Profeții prevestiseră mai dinainte atât suferințele pe care Hristos urma să le îndure din partea vrăjmașilor Lui, cât și gloriile Lui viitoare, când vrăjmașii Săi vor fi făcuți așternut al picioarelor Sale. Astfel, în Psalmul 109, Îl vedem pe Hristos în umilința Sa, când oamenii răi vorbesc împotriva Lui cu o limbă mincinoasă, când luptă împotriva Lui fără motiv, când Îi răsplătesc rău pentru bine, când răspund cu ură la dragostea Lui și Îl persecută, pentru ca ei să poată „să-l ucidă pe cel cu inima zdrobită“. În prezența acestei răutăți, Domnul spune: „Dar Eu Mă rog“. Psalmul 110 oferă răspuns la rugăciunea Lui. Cel pe care oamenii L-au lepădat este înălțat la dreapta lui Dumnezeu, pentru a aștepta timpul în care vrăjmașii Lui vor fi făcuți așternut al picioarelor Lui, iar El va domni din Sion – cetatea în care El a fost crucificat – pentru judecarea națiunilor și pentru binecuvântarea poporului Său, care va fi pregătit pentru această domnie.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Învățătorule, știm că spui adevărul și că nu Te temi de nimeni, căci nu cauți la fața oamenilor și înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr.

Marcu 12.14

„Învățătorule, știm că spui adevărul“

Ceea ce au spus aici fariseii și irodienii despre Isus Hristos era corect, chiar dacă ei nu credeau ceea ce spuneau. Fără intenția de a vorbi de bine de Învățătorul, ei au depus o triplă și frumoasă mărturie despre Domnul adevărului:

Spui adevărul! Domnul Isus a fost întotdeauna corect. Când L-au întrebat „Cine ești Tu?“, El a răspuns: „Ceea ce de la început vă spun“ (Ioan 8.25). Ceea ce oamenii puteau vedea la El în exterior era în deplină armonie cu ființa Sa interioară.

Nu cauți la fața oamenilor! Domnul nu S-a lăsat niciodată influențat de părerea nimănui. Aprecierea Lui cu privire la oameni a fost întotdeauna imparțială. Cu ucenicii Săi El de asemenea S-a purtat corect în orice moment: astfel, când Petru a depus frumoasa mărturie despre Domnul Isus, El i-a spus: „Ferice de tine“, iar puțin mai târziu a trebuit să-l mustre, „Înapoia Mea, Satan!“, pentru că acționase împotriva voii lui Dumnezeu (Matei 16.16-23). Ambele răspunsuri ale Domnului au fost foarte potrivite.

Înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr! Isus Hristos prețuia mult Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce învăța El era adevărul. Ascultătorii Lui se puteau baza pe acest fapt. El venise în lume pentru a mărturisi despre adevăr. Nu S-a abătut niciodată de la adevăr, chiar dacă aceasta I-a adus împotrivire și suferință.

Citirea Bibliei: 1 Împărați 14.1-20 · Ioan 10.7-21

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Numeri 20:1-13

„Nu era apă!“ Murmurele se reaprind. Poporul se îmbulzeşte şi se ceartă ca la Meriba (Exod 17). N-au făcut ei nici un progres de la începutul călătoriei prin deşert, în ciuda bogatelor experienţe ale dragostei lui Dumnezeu? „Şi de ce … şi de ce …“ (v. 4 şi 5) nu e apă? Totuşi stânca este întotdeauna acolo. DOMNUL este obligat să-i amintească aceasta chiar şi lui Moise. Dar numai repetarea acestor „de ce-uri“ nu poate face să curgă apă. Trebuie să i se vorbească stâncii. Nu găsiţi că este o minunată imagine a rugăciunii? Dumnezeu ne poate da tot ce ne este necesar, fără să aştepte vreodată să ducem lipsă. Dar doreşte să-I cerem tocmai pentru a ne aminti că depindem de El. Moise face aici o gravă greşeală. În loc să vorbească stâncii, cum îi spusese DOMNUL, o loveşte cu nerăbdare şi bruscheţe. Gest aparent lipsit de importanţă, dar în realitate grav prin semnificaţie! După cum stânca lovită o dată la Horeb (Exod 17.6) nu mai trebuia lovită din nou, tot astfel Hristos a primit odată pentru totdeauna cupa judecăţii divine. De atunci încoace El nu mai trebuie să sufere şi să moară. Lucrarea Lui este suficientă pentru a le da din belşug alor Săi apa cea vie în tot drumul prin pustiu. Cu condiţia să-I vorbim. Facem noi aceasta?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VÂNTURI POTRIVNICE (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Vânturile erau potrivnice…” (Faptele Apostolilor 27:4)

Când îți propui să faci ceva pentru Dumnezeu, vrăjmașul va face și el tot ce poate ca să ai de înfruntat „vânturi potrivnice”. De fapt, dacă nu simți că navighezi împotriva vântului, sunt șanse mari să te îndrepți în direcția greșită! Biblia spune că Isus Însuși a fost „ispitit de diavolul” (Matei 4:1). Diavolul nu s-a oprit niciodată din a face lucrul acesta, nici măcar în noaptea dinaintea răstignirii lui Isus, când „Satana a intrat în Iuda… care era din numărul celor doisprezece.” (Luca 22:3) Reimar Schultze spune: „Oriunde te-ai duce astăzi, Satan va încerca să te prindă – la vreun colț de stradă, la birou sau pe câmp. El te va face să cazi, dacă pleci de acasă fără să fii echipat cu armura spirituală; dacă îți lași centura adevărului în dulap, platoșa neprihănirii lângă ușă, pantofii Evangheliei sub pat, sau dacă lași în urma ta scutul credinței, sabia Duhului și coiful mântuirii. Dacă spui în zorii zilei: „Mă voi ruga ori de câte ori voi avea ocazia astăzi”, tocmai i-ai oferit satisfacție vrăjmașului. În scurt timp, din gura ta vor ieși cuvinte greșite, te vei uita la fructele interzise și vei afișa o atitudine nepotrivită. Cel mai prostesc lucru pe care îl poți face este să pleci de acasă neînarmat și gol din punct de vedere spiritual!” Nebunul spune: „Nu am timp să mă rog”, dar mai târziu, în mijlocul „vânturilor potrivnice” el găsește acele momente în care încearcă să repare pagubele aduse de lipsa rugăciunii. Să-L urmezi pe Isus nu este o plimbare în parc. Fiecare lucru bun din Împărăția lui Dumnezeu, de la Adam încoace, a ajuns până la noi prin bărbați și femei care au rezistat atunci când situația s-a înrăutățit. Istoria Bisericii pe care o găsim în Biblie se încheie cu aceste cuvinte victorioase: „și astfel am ajuns la Roma.” (Faptele Apostolilor 28:14) Așadar, fii pregătit pentru „vânturi potrivnice”!