7 Septembrie 2024
Mărturisiți-vă deci unii altora greșelile și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați.
Iacov 5.16
Acest pasaj din Iacov 5 ne arată că orice împrejurare ne poate conduce către o mai mare sănătate spirituală. Versetul 13 ne spune că, dacă suntem în suferință, trebuie să ne rugăm; și că, dacă suntem bucuroși, trebuie să cântăm laude Domnului. Apoi, în versetul 14, avem întrebarea: „Este cineva bolnav printre voi?“. Un astfel de caz necesită rugăciune specială din partea credincioșilor maturi. Bineînțeles, acest lucru nu dă la o parte rugăciunea colectivă a celor credincioși, însă cât de încurajator este pentru cineva bolnav să fie vizitat de frați care să se roage pentru el!
Mai mult, timpul de rugăciune poate conduce nu doar la vindecarea fizică, ci la restabilirea spirituală, fiindcă versetul 15 adaugă: „Iar dacă a făcut păcate, i se vor ierta“. Scriptura nu ne spune că boala este întotdeauna o consecință a păcatelor (Ioan 9.1-3; Filipeni 2.25-30), însă ne arată că, uneori, boala poate fi cauzată de păcat (Ioan 5.14; 1 Corinteni 11.29-32). Prin urmare, creștinii care sunt bolnavi își pot cerceta inima cu privire la existența vreunui păcat ascuns.
În cazul din Iacov 5.16 vedem că exista posibilitatea ca cel bolnav să fi ignorat sau să fi refuzat cu încăpățânare să recunoască o greșeală personală. Și dacă printre cei care se rugau pentru el era chiar cel care fusese nedreptățit de acesta? Ce ocazie pentru conștiința fratelui care a greșit! Într-un astfel de moment, mărturisirea „unii altora“ își găsea perfect locul, iar cel care păcătuise își putea mărturisi greșeala, iar cel care suferise nedreptatea se putea ruga. Imediat avea să intervină vindecarea spirituală și restabilirea comuniunii, nu doar între cel greșit și Domnul, ci și între cel greșit și fratele său.
Păcatul se ascunde în întunericul unei inimi încăpățânate, însă va fi scos la lumină și îndepărtat prin mărturisire, rugăciune și iertare.
S. Campbell
Să dăm la o parte … păcatul care ne înfășoară așa de ușor.
Evrei 12.1
Alergând cu picioarele legate
Am probat cândva într-un magazin o pereche de pantofi care erau legați între ei cu un șiret scurt. Am încercat să merg așa câțiva pași până la oglindă. Atunci mi-a venit în minte acest verset.
Să ne imaginăm că ar trebui să participăm la un concurs de alergare, iar picioarele noastre ar fi legate… Nu am înainta deloc; chiar și cel mai scurt drum ar fi imposibil.
Aceasta mi se pare a fi o imagine bună pentru ceea ce Biblia numește „înfășoară“. Mai întâi neobservabil, doar o singură dată, apoi din ce în ce mai mult, noi cedăm unei ademeniri, până când suntem „înfășurați“ de păcat. Poate că în activitățile zilnice nici nu ne dăm seama că suntem legați de păcat. Dar, dacă alergarea noastră este înspre ținta stabilită de Dumnezeu, păcatul devine o legătură fatală.
Pentru cel care admite că păcatul îl atrage, într-un fel sau altul, mai există speranță. Cine nu vrea să mai „alerge cu picioarele legate“ poate fi eliberat. Pentru aceasta este de folos să ne uităm în „oglinda“ Cuvântului lui Dumnezeu. Acolo vom vedea felul în care trebuie să privim păcatul care ne împiedică în alergarea spre țintă.
Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, oferă eliberare fiecărui om care vine la cruce. El așteaptă ca noi să ne mărturisim cu sinceritate păcatele. El Însuși a promis: „Dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi“ (Ioan 8.36). El este singurul care ne poate elibera din toată încurcătura păcatului.
Citirea Bibliei: 1 Împărați 17.7-24 · Ioan 11.45-57
de Jean Koechlin
Numeri 23:1-12
Balaam, care încă de pe acum a reuşit să ajungă acolo unde voia, ar mai fi dorit, în prezent, să-L determine pe Dumnezeu să pronunţe exact ceea ce dorea el să spună. Dar fără voia lui, spre marea mânie a lui Balac, cele patru discursuri cu multe sentinţe ale sale sunt transformate în binecuvântări glorioase. Acesta este şi efectul acuzaţiilor pe care Satan le aduce şi astăzi împotriva răscumpăraţilor Domnului (Ap. 12.10). După cum ne învaţă istoria lui Iov, Dumnezeu permite astfel de atacuri, pentru a le întoarce spre binele alor Săi. Şi remarcăm că totul se petrece pe munte fără ştirea poporului din câmpie; acesta nu cunoaşte nici intenţiile fatale ale vrăjmaşului, nici modul în care le zădărniceşte Dumnezeu.
„Un popor care va locui deoparte“ (v. 9) – aceasta este cea dintâi caracteristică a lui Israel, şi anume de a fi un popor pus deoparte pentru Dumnezeu. Şi aceasta este valabil atât pentru Biserica adevărată, cât şi pentru fiecare credincios. Creştinul este din punct de vedere moral despărţit de o lume sub incidenţa judecăţii. Este pus deoparte pentru Domnul. „Sfârşitul meu să fie ca al lor!“ – îşi urează Balaam în încheiere (v.10 sf), însă pentru a muri„de moartea celor drepţi“, trebuia să fi trăit asemenea lor. Dar Balaam, ca mulţi alţii, este un ipocrit, încercând să slujească la doi stăpâni. El mărturiseşte frica de Domnul, oferă numărul perfect de jertfe, însă în tot acest timp ascultă numai de poftele inimii lui.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CÂND SIMȚI CĂ EȘTI MÂNIOS (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Preaiubiții mei… orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie.” (Iacov 1:19)
Biblia ne oferă aici trei sfaturi pentru a ne gestiona mânia în mod corect. Să ne uităm la fiecare dintre ele și să vedem ce putem învăța:
1) Fii „grabnic la ascultare”; nu reacționa imediat și nu te grăbi să tragi concluzii pripite. Ia-o încet și încearcă să afli faptele, apoi gândește-te, roagă-te și analizează cum vrea Dumnezeu să reacționezi.
2) Fii „încet la vorbire”; dacă nu ești sigur sau nu știi, mai bine să taci. Un vechi proverb chinezesc spune: „Mai bine să nu spui nimic și să pari prost, decât să deschizi gura și să confirmi.” Nevoia ta de a deține controlul sau de a părea că ai toate răspunsurile se poate întoarce împotriva ta. Ceea ce nu spui nu trebuie explicat sau nu trebuie scuzat mai târziu.
3) Fii „încet la mânie”; să remarcăm faptul că Biblia nu spune că nu trebuie să ne supărăm niciodată, ci ea spune că ar trebui să ne supărăm pentru lucrurile potrivite, în modul potrivit, la momentul potrivit. Înțeleptul Solomon ne sfătuiește în felul următor: „Nu te grăbi să te mânii în sufletul tău, căci mânia locuieşte în sânul nebunilor.” (Eclesiastul 7:9). De aceea este foarte important să te ocupi de rănile tale. O rană nevindecată provoacă durere, care se manifestă adesea prin mânie. Problema este că purtăm cu noi mânia și o descărcăm pe alții. Ca urmare, aceștia se distanțează de noi, nu mai au încredere în noi sau refuză părtășia și apropierea față de noi.
Biblia afirmă: „Înţelepciunea îl face pe om răbdător şi este o cinste pentru el să uite greşelile.” (Proverbe 19:11).
In mod special, nu uita: Caracterul asemănător lui Hristos crește prin practicarea răbdării, a dragostei și a cumpătării!
Mana Zilnica 