3 Septembrie 2024
Sufletul meu este foarte tulburat: și Tu, Doamne, până când?
Psalmul 6.3
Pe măsură ce învățăm să ne încredem în Domnul, probabil că nimic nu este mai dificil decât să așteptăm. Acest strigăt, „până când?“, este repetat în mai mulți psalmi și în câteva profeții. Este strigătul unei inimi care are încredere că se poate baza pe Dumnezeu, în timp ce, de asemenea, simte adânc acea durere în suflet care, adesea, însoțește o lungă perioadă de așteptare.
Să privim, de exemplu, la cartea Estera, în care, dacă o citim cu atenție, găsim detalii interesante. De pildă, ce trebuie să fi fost pentru Estera, pentru Mardoheu și pentru toți iudeii din Persia să strige către Domnul, după ce au auzit de decretul dat pentru nimicirea lor! A durat cam două luni până când să vină un remediu parțial, prin moartea nelegiuitului Haman, care inițiase acel decret; și a mai durat încă nouă luni înainte ca iudeii să dobândească o eliberare deplină de vrăjmașii lor (Estera 3.12; 8.9-12). Cu siguranță că multe rugăciuni fierbinți au fost înălțate către Dumnezeu în tot acest timp!
Când trecem prin astfel de timpuri, este încurajator să vedem că Dumnezeu a fost la lucru cu mult înainte să ajungem noi în necaz. Evenimentele redate în cartea Estera se întind pe o perioadă de aproximativ zece ani (conform capitolelor 1.3 și 3.7). Apăsarea extremă asupra iudeilor a durat doar un an, însă Dumnezeu, în taină, în căile Sale misterioase, a rânduit totul cu cel puțin nouă luni înainte. Vedem deseori în Biblie că Dumnezeu acționează pe lungi perioade de timp, făcând ca împărații, oamenii nelegiuiți și oamenii de rând să facă în așa fel încât scopurile Sale să fie împlinite.
Poate că și noi ne aflăm în împrejurări atât de dificile, încât strigăm: „Doamne, până când?“. Cine ne poate da un răspuns? În Scriptură, această întrebare aproape niciodată nu primește un răspuns cu privire la un timp specific. A aștepta și a ne încrede în Domnul este ceva foarte folositor și prețios, iar într-o zi vom vedea că toate căile Lui au fost perfecte.
S. Campbell
Isus creștea în înțelepciune, în statură și în har față de Dumnezeu și față de oameni.
Luca 2.52
O mărturie curajoasă
Elevii clasei a VIII-a au primit ca temă să descrie o personalitate publică pe care ar dori să o ia ca model. O fată din acea clasă mergea gânditoare spre casă. Pe cine să prezinte? Un sportiv? Un muzician celebru? Nu, nu putea așa ceva. După câteva zile i-a venit o idee.
În ziua prezentării, fata era cam încordată. Ce vor spune colegii din clasă despre scurta ei prezentare și ce comentariu va face profesorul? Ea și-a adunat însă tot curajul și și-a citit textul scris succint:
Exemplul meu de urmat este Isus Hristos! Eu nu am o imagine a Lui, pentru că nu L-am văzut niciodată. Dar El este Modelul meu, pentru că este fără greșeală și este întotdeauna neschimbător. Noi, oamenii, suntem schimbători – uneori suntem fericiți și mulțumiți, alteori triști și dezamăgiți. Isus nu este așa! Niciunul dintre noi nu este fără greșeală – dar El a fost întotdeauna. Am decis să Îl urmez, pentru că El Și-a dat viața pentru păcatele mele, astfel încât eu nu trebuie să merg în pierzare.
Clasa a rămas tăcută. Chiar și profesorul a fost vizibil emoționat, deși se știa că nu avea o părere prea bună despre credința creștină. Dar în acele momente a simțit cum credința creștină este nu o formă moartă, ci ceva viu – o relație cu Isus Hristos cel înviat, care trece dincolo de aici și acum…
Ce curajoasă mărturie! De ea se leagă o nespus de prețioasă promisiune:
„Pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl va mărturisi și Fiul Omului înaintea îngerilor lui Dumnezeu“ (Luca 12.8)!
Citirea Bibliei: 1 Împărați 15.9-24 · Ioan 10.31-42
de Jean Koechlin
Numeri 21:1-15
Victoria de la Horma («Nimicire totală») este câştigată la patruZeci de ani după înfrângerea suferită în acelaşi loc (14.45). Dar, trist de constatat, curând după aceasta, deznădejdea reintră în scenă: „nu este pâine… nu este apă“ (v. 5). Mana nu lipseşte, însă este dispreţuită. Stânca a fost lovită, dar nu se gândesc să-i vorbească – imagine a ceea ce se întâmplă când neglijăm Cuvântul şi rugăciunea. Pierderea conştienţei cu privire la aceste resurse ne face să ne cufundăm în descurajare şi în nemulţumiri, expunându-ne atacurilor lui Satan.
Muşcătura şarpelui îl determină pe Israel să simtă şi să-şi mărturisească păcatele. Atunci Moise mijloceşte – încă o dată – şi Domnul dispune un remediu: acest şarpe de aramă înălţat pe o prăjină. O singură privire îndreptată spre el aducea vindecarea.
Domnul Isus, în discuţia Sa cu Nicodim, îi explică tocmai semnificaţia spirituală a acestui episod din deşert. Şarpele de aramă înălţat de Moise este El, Fiul Omului înălţat pe cruce, este Hristos „făcut păcat pentru noi“ (2 Corinteni 5.21), făcut la fel chiar cu puterea răului, pentru a-i purta condamnarea. Atât de mare este măsura dragostei lui Dumnezeu pentru lume! (Ioan 3.14-16).
Drag prieten care citeşti aceste rânduri, ţi-ai îndreptat privirea credinţei spre Salvatorul înălţat pe cruce? Ai tu viaţa eternă?
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
VÂNTURI POTRIVNICE (3) | Fundația S.E.E.R. România
„Vânturi năprasnice, care împliniţi poruncile Lui…” (Psalmul 148:8)
Vânturile erau năprasnice când Moise i-a scos pe iudei din Egipt; au fost năprasnice pe drumul lor spre Țara promisă, și erau năprasnice când au ajuns acolo. Nu există călătorie fără „vânturi năprasnice” deoarece „în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” (Faptele Apostolilor 14:22)
Când ești nevoit să lupți zi de zi pentru a rămâne „pe linia de plutire”, este ușor să te descurajezi. Luca a scris: „Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.” (Faptele Apostolilor 27:20) Poate că ești obosit și descurajat din cauza luptei pe care o duci; ești gata să renunți – și, din punct de vedere omenesc, nimeni nu te-ar învinovăți. Dar, înainte de a renunța, întreabă-te următorul lucru: nu cumva Dumnezeu este Cel care îngăduie aceste „vânturi năprasnice”, tocmai pentru a te duce acolo unde trebuie să ajungi?
Dacă El este Cel care „a zis şi a pus să sufle furtuna” (Psalmul 107:25), așa încât să fii nevoit să-ți ațintești ochii asupra Lui? Dacă El este Cel care „a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic” (Iona 1:4), ca să vadă dacă îți vei păstra credința atunci când nu poți vedea țărmul îndepărtat?! Psalmistul spune (în Psalmul 148:8) că Dumnezeu folosește „focul… grindina, zăpada… norii și vânturile năprasnice” pentru a-Și împlini cuvântul.
În Exodul 10, citim că El „a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele…. Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele şi le-a aruncat în Marea Roşie.” (vers. 13, 19) Iar un alt autor a adăugat: „Când Domnul a luptat pentru Israel, vânturile năprasnice le-au adus eliberarea… La fel, prin marea îndurare a lui Dumnezeu, într-o zi vom sta și noi pe marea de cristal și vom vedea cum tocmai vânturile puternice ne-au adus și nouă eliberarea!” Așadar, nu renunța!
Mana Zilnica 