2 Septembrie 2024
Primiți-l pe cel slab în credință, însă nu pentru lămurirea întrebărilor îndoielnice.
Romani 14.1
Cum trebuie să acționăm față de cei „slabi în credință“? Ar trebui ei să fie respinși? Sau să se facă din acele lucruri exterioare un subiect de dispută? Nu! Firea omenească este înclinată și „astăzi, ca și odinioară“, să procedeze astfel, dar dragostea nu acționează așa. Spunem „astăzi ca și odinioară“, pentru că pericolul care amenința în acele zile mărturia creștină rămâne în toate timpurile. Și astăzi se poate încă întâlni, într-o formă sau alta: „Nu pune mâna, nu gusta, nu atinge!“; mulți credincioși se poartă de parcă „ar trăi încă în lume“ și ar fi încă supuși la tot felul de porunci și rânduieli. Adevărata „libertate“ care îl face pe credincios în stare să caute și să se gândească la „cele de sus“ este un lucru încă necunoscut pentru mulți.
Apostolul își începe învățătura prin cuvintele: „Primiți-l pe cel slab în credință, însă nu pentru lămurirea întrebărilor îndoielnice“. El preia prin aceasta problema greu de tratat a ceea ce era până acum un spin ascuțit. „Primiți-l“, nu «respingeți-l», nici «judecați-l». Dragostea își are întotdeauna felul ei caracteristic de a trata problemele. Acționând în har și reușind să sufere toate, ea nu respinge cu răceală, ci spune: „Așadar, primiți-vă unii pe alții, cum v-a primit și pe voi Hristos, spre gloria lui Dumnezeu“ (Romani 15.7). Hristos este exemplul vostru, felul Lui de a fi este modelul vostru.
Într-adevăr, pentru deciderea unor întrebări îndoielnice, în cazul în care Cuvântul nu dă vreo indicație clară, răspunsul trebuie lăsat pe seama înțelegerii spirituale a fiecăruia, iar cel slab nu trebuie forțat. El nu este capabil să primească aceasta. „Unul este convins că poate să mănânce de toate, însă cel slab mănâncă verdețuri“ (versetul 2). Cel slab își dovedește slăbiciunea prin faptul că nu poate gusta carne, din cauza conștiinței. Deoarece nu trăiește în puterea și în lumina noii creații, îi este greu să recunoască „cunoștințele elementare ale lumii“ ca fiind nesemnificative și fără putere.
R. Brockhaus
Satură-ne dimineața cu bunătatea Ta, ca să cântăm și să ne bucurăm în toate zilele noastre.
Psalmul 90.14
Bunătatea Ta, Doamne
Într-o dimineață citeam ca de obicei pagina din calendar. Era vorba despre bunătatea lui Dumnezeu. Gândurile exprimate acolo mi-au vorbit într-un mod cu totul deosebit și am cugetat la bunătatea lui Dumnezeu prezentată în psalmi. Mi-am făcut și câteva notițe: bunătate înseamnă îndurare, har în dragoste.
După aceea am urcat pe bicicletă și am pornit la serviciu. După câtva timp m-am trezit în ambulanță. Cum s-a întâmplat totul nu mai știam, dar gândul la bunătatea lui Dumnezeu mi-a revenit imediat în minte. La secția de terapie intensivă m-am simțit mângâiat de harul și de dragostea lui Dumnezeu. Astfel am putut lua liniștit accidentul din mâna Domnului. Mai târziu am conștientizat cât de îndurător a fost Dumnezeu cu mine, ținându-Și mâinile peste mine, ca să nu am de suferit leziuni grave.
Asemenea întâmplări ne încurajează ca dimineața, înainte de a începe activitatea zilnică, cu ostenelile și cu pericolele ei, să ne luăm timp și să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să ne vorbească. El este hrană pentru sufletul nostru. Astfel vom fi săturați și întăriți. Iar când apar probleme, nu Îl vom pierde din priviri pe Domnul, ci ne vom încrede în El cu bucurie, indiferent ce vom întâmpina. El ne arată harul Său în dragoste.
„Domnul este îndurător și milostiv, încet la mânie și plin de bunătate“ (Psalmul 103.8).
Citirea Bibliei: 1 Împărați 14.21-15.8 · Ioan 10.22-30
de Jean Koechlin
Numeri 20:14-29
O privire rapidă asupra hărţii arată că, pentru a ajunge din pustiu la câmpia Iordanului, ocolind Marea Moartă, trebuia traversat Seirul, ţara lui Edom. Amintindu-şi de relaţia cu acest popor (Esau, strămoşul lui Edom, era fratele lui Iacov), Israel cere permisiunea să treacă. Edom însă răspunde cu un refuz tăios, însoţit de ameninţări. Câtă duritate! „Necazul care a dat peste“ fratele său pe cale (v. 14) îl lasă insensibil. Egoismul, teama de a nu fi deranjat, trece înaintea oricăror alte sentimente. Edom şi regele său reprezintă lumea cu-al ei prinţ, care ar vrea să-i împiedice pe copiii lui Dumnezeu să ajungă în căminul lor ceresc.
Este frumoasă cererea lui Israel! Mărturiseşte despre starea sa anterioare şi despre ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Anunţă apoi că nu au nevoie de nimic; vor trece numai „cu picioarele“ (v. 19), fără a se îndatora faţă de nimeni. Nici câmpurile, nici viile (pentru noi, afacerile vieţii şi bucuriile lumii), nici fântânile Edomului. De vreme ce a fost regăsită stânca, nimic din toate acestea nu poate nici atrage, nici abate poporul aflat în drum spre patrie.
Aşa cum îl anunţase Domnul în v. 12, Aaron moare înainte de intrarea în Canaan şi fiul său, Eleazar, îi succedă.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
VÂNTURI POTRIVNICE (2) | Fundația S.E.E.R. România
„Călătoria văd că nu se va face… fără multă pagubă…” (Faptele Apostolilor 27:10)
Apostolul Pavel le-a spus tuturor celor aflați la bordul corabiei care se îndrepta spre Roma: „călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar chiar şi pentru vieţile noastre.” (Fapte 27:10). Un autor scria: „Apostolul Pavel nu s-a referit în acest verset la o problemuță sau la o mică pierdere, acolo… Acea călătorie avea să fie presărată cu dezastre, cu multe pierderi, chiar și de vieți omenești. Pentru Pavel, acea călătorie avea să-l conducă la finalul vieții sale: martirajul. Cu toate acestea, apostolul nu avea să moară înainte de a-și îndeplini misiunea, înainte de a da lovitura în inima Imperiului Roman, în geniul său politic, în supremația sa militară, în mândria și fastul acestuia. Când Pavel a intrat în Roma cu Evanghelia, iadul s-a cutremurat și tot cerul s-a bucurat.
Astazi beneficiem cu toții, pentru că acel om neînsemnat, plin de cicatrici, dar neînfricat în luptă, și cu un lanț în jurul gleznei, i-a convertit pe mulți din Roma și ne-a lăsat epistolele către Efeseni, Coloseni, Filipeni și Filimon, în timp ce era prizonier din cauza credinței în Isus Hristos!” Următoarele expresii din Faptele Apostolilor 27 readuc la viață această călătorie: „Vânturile erau potrivnice… am mers încet cu corabia… nu fără greutate… călătoria pe mare se făcea primejdioasă… s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos… abia am putut să punem mâna pe luntre… au încins corabia cu frânghii… eram bătuţi foarte tare de furtună… au început să arunce în mare încărcătura din corabie… Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile… la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare…. partea dinapoi a început să se rupă de izbitura valurilor…” etc.
Așadar, destinația noastră este la o aruncătură de băț – dar uneori e nevoie să suferim „multă pagubă”. Slavă Domnului că nu acesta a fost sfârșitul relatării!
Biblia spune că: „Sutaşul însă… voia să scape pe Pavel… A poruncit ca cei ce pot înota să se arunce de pe corabie în apă şi să iasă cei dintâi la pământ, iar ceilalţi să se aşeze… pe frânturi de corabie… şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat.” (Faptele Apostolilor 27:43-44)
Deci, doar când te uiți țintă la Domnul Isus, vei ieși cu bine la liman – în ciuda „vânturilor potrivnice”. Garantat!
Mana Zilnica 