16 Iunie 2024
Toată ființa Lui este plină de farmec.
Cântarea Cântărilor 5.16
Domnul, obosit de călătorie, flămând și însetat, ședea lângă fântână. Acolo vine o femeie păcătoasă. Ce tact, ce har, ce dragoste manifestă El! Înaintea femeii pe care o poate ajuta, uită de foame. Mai târziu, El le spune ucenicilor: «Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoașteți». El uită și de sete și o întreabă pe această femeie păcătoasă, pe care o cunoaște foarte bine: «Ai ceva apă pentru Mine?». Niciodată un iudeu nu făcuse așa și nici măcar un samaritean nu ar fi făcut aceasta, dacă ar fi știut că femeia era imorală. Însă El a făcut-o, El, Cel care o cunoștea, ca astfel s-o câștige. El nu începe să-i vorbească despre păcatele ei. Întâi caută să-i câștige inima prin harul și prin bunătatea Sa. Aceasta merge atât de departe, încât ea nu poate să nege că este o păcătoasă, după ce El i-a câștigat încrederea. Însă chiar mai înainte, El începe să stea de vorbă cu ea despre minunate adevăruri viitoare, care sunt atât de adânci, încât unii nici chiar dintre credincioșii din zilele noastre nu le înțeleg; apa vie, care țâșnește în viața veșnică, Cuvântul lui Dumnezeu făcut viu prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi și care ne aduce în legătură vie cu Domnul din cer. Mii de credincioși nu cunosc acest adevăr în practică, însă Domnul Isus i-l vestește acestei femei păcătoase.
Iar după aceea, când El îi dă la iveală starea – «Ai avut atât de mulți bărbați, iar acela pe care îl ai acum nu este bărbatul tău» – iar femeia vrea să ocolească realitatea, spunând: „Doamne, … părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta și voi ziceți că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii“, Domnul pornește tocmai de la acest adevăr minunat – adevăr cum nu cunoaștem altul, care între credincioși este atât de puțin cunoscut. «Da, noi știm ce adorăm, voi nu știți. Însă vine ceasul, și acum a și venit, când închinătorii adevărați Îl vor adora pe Tatăl în duh și în adevăr. Dumnezeu este Duh; și cine Îl adoră trebuie să-L adore în duh și adevăr!» Ce mod minunat de a câștiga inima acestei femei! Iar noi vedem rezultatul. Nu este demn de admirat?
H. L. Heijkoop
El este Acela care, în zilele vieții Sale pământești, aducând rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel care putea să-L scape din moarte, și fiind ascultat din pricina evlaviei Lui …
Evrei 5.7
Suferințele din grădina Ghetsimani
Când Domnul Isus a fost în Grădina Ghetsimani, cu puțin timp înainte de răstignirea Sa, a văzut întreaga greutate a lucrării pe care o avea în față. El știa că va fi făcut păcat și că va purta păcatele tuturor celor care cred în El (2 Corinteni 5.21; 1 Petru 2.24). Cât de îngrozitor a fost pentru El gândul că va trebui să îndure despărțirea de Dumnezeu pe cruce ca urmare a păcatului omenirii! În sufletul Său sfânt simțea o profundă repulsie față de rău. A fost îngrozitor pentru El, Cel curat și fără de păcat, să vină în contact cu murdăria păcatelor altor oameni și să fie tratat ca fiind păcatul însuși.
De aceea, El S-a rugat: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta“ (Luca 22.42). Necazul Lui era atât de mare, încât L-a implorat pe Dumnezeu cu strigăte puternice și cu lacrimi. „Și, fiind în luptă grea, Se ruga și mai fierbinte. Și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ“ (Luca 22.44). Suferea nespus de mult când Se gândea la suferințele adânci și la moartea Sa pe cruce!
Din pricina evlaviei Sale, Dumnezeu I-a ascultat rugăciunea. El nu L-a putut scuti pe Domnul Isus de dificila lucrare de răscumpărare. Mântuitorul a trebuit să moară pe cruce. Dar Dumnezeu L-a salvat de la moarte. După trei zile L-a înviat pe Hristos dintre morți, pentru că nu putea să lase ca Sfântul Său să vadă putrezirea (Psalmul 16.10).
Citirea Bibliei: 1 Samuel 25.32-44 · Filipeni 3.17-21
de Jean Koechlin
Levitic 4:13-26
Mulţi oameni nu se consideră vinovaţi de greşelile făcute din neştiinţă; ei merg pe principiul că Dumnezeu nu le poate reproşa ignoranţa şi că va ţine cont de bunele lor intenţii. Fatală iluzie! Faptul că Dumnezeu trebuie să prevadă o jertfă pentru păcatele „din greşeală“ (sau: „din neştiinţă“, sau: „din neatenţie“) dovedeşte că păcătosul, chiar neştiutor, este vinovat înaintea Lui. De altfel, şi legile noastre se aplică la fel: nimic nu scuză ignoranţa. O călcare a legii, chiar neintenţionată, poate pune sub acuzare. În ochii Dumnezeului Celui sfânt, păcatul, odată comis, rămâne; nu este nici o scuză pentru indiferenţa mea. Dar înţeleg că, pentru toate păcatele, dacă este condamnare, în acelaşi timp este şi jertfă. Nu există nimic altceva – în afară de măreaţa lucrare a crucii − care să poată şterge grelele ofense aduse lui Dumnezeu de păcatele mele, comise cu voie sau fără voie, pe care mi le amintesc sau pe care le-am uitat de mult.
Punând mâna pe capul victimei, cel care aducea jertfa făcea ca păcatul lui să treacă asupra ei. Recunoştea că era vinovat şi că trebuia să moară, dar animalul pe care îl oferea îi lua locul pentru a purta păcatul, murind în locul lui. Aceasta este ceea ce a făcut pentru noi Isus, Înlocuitorul nostru perfect.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
GÂNDIREA ÎN AFARA „PRECEPTELOR RELIGIOASE” (2) | Fundația S.E.E.R. România
„Am venit să chem la pocăinţă… pe cei păcătoşi.” (Marcu 2:17)
Există o diferență între a-i iubi pe necredincioși și a iubi căile lor. Apostolul Pavel scria: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” (1 Corinteni 9:22). Așadar iată ce poți să faci tu: 1) Să fii amabil. „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” (Coloseni 4:6). 2) Să fii sincer. „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de bine.” (Romani 12:9) Pentru că Isus a găsit un teren comun cu ea, femeia de la fântâna din Sihar s-a împăcat cu Dumnezeu, apoi și-a adus prietenii și familia ca să-L întâlnească și ei pe Domnul Isus (vezi Ioan cap. 4). Trebuie să petreci timp în preajma necredincioșilor, pentru a le face cunoștință cu Hristos. Când Levi i-a invitat pe Isus și pe ucenicii Săi la masă, alături de vameși și ceilalți rău-famați, fariseii au întrebat: „De ce mănâncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii?” Isus… le-a zis: „Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Marcu 2:16-17). Autorul Mark Roberts scria: „Părtășia la masă însemna o intimitate profundă. Să mănânci cu cineva însemna să-ți împărtășești viața și să-i permiți să intre în viața ta. Fariseii, care erau dedicați celor mai înalte standarde de puritate ritualică, se așteptau ca Isus să facă la fel ca ei, păstrând o distanță considerabilă față de persoanele dubioase care I-ar fi putut compromite sfințenia!” Dar Domnul Isus nu-i cataloga pe oameni, și nu era preocupat de menținerea unei măști religioase. El a mâncat cu păcătoșii pentru că aceștia aveau nevoie de ajutorul Său și erau deschiși să Îl primească. Dar tu? Ești dispus să-ți murdărești mâinile? Ești mai preocupat de ceea ce cred oamenii despre tine, decât de cei care au nevoie de Hristos? Meditează la lucrul acesta astăzi!
Mana Zilnica 