Mana Zilnica

19 Mai 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Și I-a spus lui Isus: „Amintește-Ți de mine, Doamne, când vei veni în Împărăția Ta!“.

Luca 23.42

Scripturile au prezis că Mesia avea să fie răstignit împreună cu cei fără de lege (Isaia 53.12) nu numai prin profeția directă, ci și cu ajutorul imaginilor, așa cum este de exemplu cea a lui Iosif (Geneza 40.21,22). Iosif, care era nevinovat, a fost aruncat în închisoare, unde a stat împreună cu mai-marele paharnicilor și cu mai-marele brutarilor. El a fost pus în rândul celor fără de lege. Unul dintre aceștia a fost condamnat, iar celălalt a fost restabilit – o imagine remarcabilă a ceea ce avea să se întâmple cu cei doi tâlhari răstigniți de o parte și de cealaltă a lui Hristos.

Luca menționează cu privire la cei doi tâlhari un lucru pe care celelalte trei Evanghelii nu-l arată: unul dintre ei s-a pocăit și a crezut în Hristos. Matei ne spune că amândoi tâlharii Îl batjocoreau pe Domnul la începutul suferințelor Sale pe cruce (Matei 27.44). Apoi, după cum ne spune Luca, a avut loc o schimbare radicală într-unul dintre ei.

Ce s-a întâmplat? Harul lui Dumnezeu a lucrat în conștiința acelui tâlhar și, pe măsură ce orele se scurgeau, el a fost cercetat de cuvintele și de purtarea plină de evlavie a lui Hristos. El credea în mod clar în existența unei alte vieți, dincolo de moarte, și știa că nu era pregătit pentru ea. Și-a mărturisit păcătoșenia și L-a mărturisit pe Hristos ca Domn, spunând: „Doamne, adu-Ți aminte de mine!“. Răspunsul binecuvântat a fost: „Astăzi vei fi cu Mine în rai“ (Luca 23.43). Acest om, proaspăt mântuit, nu trebuia să aștepte până la instituirea Împărăției, pentru ca Domnul să-Și aducă aminte de el, ci avea să fie în rai în chiar acea zi. Domnul însă dorește ca noi să ne aducem aminte de El la Cina pe care El a instituit-o. Tâlharul pocăit n-a avut această oportunitate aici pe pământ, fiindcă a plecat imediat în cer. Cu noi însă, lucrurile stau altfel. Să ne folosim deci de această oportunitate atât timp cât suntem aici! Raiul și Împărăția vor veni, însă acum este timpul să vestim moartea Lui.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței noastre, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Evrei 12.2

Căpetenia credinței noastre

Ne putem îndrepta mereu privirea spre acest Domn slăvit. El ne este prezentat drept Căpetenia și Desăvârșitorul credinței. Căpetenie înseamnă conducător, adică unul care face primul pas și care merge înaintea celorlalți. Domnul Isus este Modelul și Exemplul nostru. El a parcurs cu fidelitate fiecare pas pe această cale și a ajuns la țintă. Drumul Său a fost unul nespus de dificil, trecând pe la cruce. Dar El nu S-a uitat la cruce și la rușinea ei, nici la suferințele pe care trebuia să le îndure, ci S-a uitat la ceea ce se afla în spatele crucii, și aceasta a fost bucurie pentru El.

În ce consta această bucurie care se afla înaintea Lui? El S-a gândit, cu siguranță, la mântuirea celor pe care îi iubea și pentru care avea să-Și dea viața. Dar privirea Sa era fixată și asupra învierii și a înălțării Sale la Tatăl. Iar ca Om, El urma să fie primit sus în glorie. Știa că doar în acest fel ne va pregăti un loc, pentru ca noi să fim acolo cu El pentru totdeauna. Ce bucurie pentru El să fie înălțat sus în glorie după o viață atât de dificilă, care s-a încheiat cu moartea rușinoasă pe cruce! El S-a gândit la acest aspect pe tot parcursul suferinței și umilinței Sale. Această bucurie L-a susținut. În mod profetic, Îl auzim spunându-I lui Dumnezeu în Psalmul 16: „Înaintea feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice la dreapta Ta“. – Acum, această bucurie este împlinită și El ocupă locul de onoare la dreapta lui Dumnezeu.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 12.16-13.5 · Psalmul 95.1-11

e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Exod 29:31-46

Berbecul pentru consacrare trebuia să fie întâi jertfit, apoi mâncat de preoţi. Pentru a-L sluji pe Dumnezeu, credinciosul trebuie să se hrănească din Cel care până la moarte a fost în totul consacrat lui Dumnezeu. Apostolul ne îndeamnă: „Umblaţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi, ca dar şi jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă“ (Efeseni 5.2). Preotul trebuia să mănânce carnea pentru consacrare „la uşa cortului întâlnirii“, adică înainte de a sluji în Locul Sfânt. În fiecare din cele şapte zile trebuia adusă o nouă jertfă, ca urmare a exercițiilor spirituale şi a afectivităţii înnoite zi de zi.

Sfârşitul capitolului spune despre jertfele care trebuia aduse „necurmat“, „din generaţie în generație“ (Numeri 28.3, 6, 10; Ezra 3.5), pentru a preamări necontenit înaintea lui Dumnezeu lucrarea crucii.

După sfinţirea cortului, a altarului şi a familiei preoţeşti, Dumnezeu va putea locui în mijlocul alor Săi într-o ordine potrivită cu gloria Sa. Apostolul Pavel arată că există aceeaşi relaţie între locuirea în prezent a lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt în cei credincioși şi sfinţenia ce trebuie să-i caracterizeze pe aceştia (1 Corinteni 3.16, 17; 6.19).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FĂ CEVA ASTĂZI! | Fundația S.E.E.R. România

„Copilaşilor, să nu iubim cu vorba… ci cu fapta…” (1 Ioan 3:18)

Când un multimilionar a fost întrebat de câți bani este nevoie pentru a fi fericit, el a răspuns: „Doar de puțin mai mult!” Acum să presupunem că și tu ai mulți bani, dar îți pasă de ceilalți. Întrebare: „Ești implicat în împlinirea nevoilor oamenilor?” Pentru că citim în Biblie: „Cine are bogăţiile lumii acesteia şi vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? Copilaşilor, să nu iubim cu vorba… ci cu fapta…” (1 Ioan 3:17-18). Acest verset se poate reduce la două cuvinte: Fă ceva! În pilda samariteanului milostiv, doi oameni religioși au trecut pe lângă omul aflat pe moarte pe drumul Ierihonului, fără să se oprească să-l ajute. De ce? Nu era oare o bună ocazie de a pune în practică ce credeau și predicau? Cum deveniseră oare atât de insensibili și de indiferenți? S-au gândit oare: „Problema este prea mare, nu pot face nimic?” Erau ei atât de concentrați pe agenda comunității sau lucrării lor, încât au socotit că era mai importantă decât să dedice timp și resurse ca să-l repună pe picioare pe acest om? Domnul Isus a spus: „Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin, apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el.” (Luca 10:33-34). Să reținem cuvântul „milă”; bunul samaritean a fost dispus să se implice emoțional. Și tu trebuie să faci la fel! Bob Pierce, fondatorul organizației World Vision s-a rugat odată: „Vreau ca inima mea să fie frântă de lucrurile care frâng inima lui Dumnezeu!” Ai vrea să poți rosti și tu o astfel de rugăciune? Atunci Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: fă ceva!