18 Mai 2024
El ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu potrivit faptelor noastre, ci potrivit propriului Său plan și harului care ne-a fost dat în Hristos Isus mai înainte de timpurile veacurilor.
2 Timotei 1.9
Este foarte clar că, deși vorbim despre Dumnezeu ca despre Acela care „ne-a mântuit“, ne aflăm totuși într-o lume care este plină de seducții, având în noi carnea perfidă, iar în afară pe Satan, dușmanul cel viclean. Prin urmare, avem nevoie zilnic de mântuire – de mântuire practică și continuă. Scriptura vorbește lămurit despre această mântuire prezentă. Domnul Isus „trăiește“ în cer ca Marele nostru Preot, pentru a ne sluji (Evrei 7.8). „El poate să-i mântuiască până la desăvârșire pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El, trăind pururea ca să mijlocească pentru ei“ (Evrei 7.25).
Mântuirea prezentă, de care avem nevoie și pe care o căpătăm ca oameni credincioși, este desigur bazată pe moartea lui Hristos, dar o primim efectiv prin activitatea Sa preoțească, pe care El o desfășoară în favoarea noastră ca Acela care trăiește pentru noi în ceruri. Noi suntem „mântuiți prin viața Lui“ (Romani 5.10); și, întrucât El trăiește pururi, noi suntem mântuiți până la desăvârșire. Vom fi mântuiți deplin, până la momentul în care ultimul dușman va dispărea și nu vom mai avea nevoie de nicio altă mântuire.
Pentru a ne bucura de această mântuire zilnică în mod practic, ne sunt oferite instrucțiuni prin Cuvântul lui Dumnezeu. Sfintele Scripturi ne pot face înțelepți spre mântuire, prin credința care este în Hristos Isus (2 Timotei 3.15). Următorul verset vorbește despre Scripturi ca fiind de folos nu doar pentru învățătură, ci, de asemenea, „pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate“. Acestea ne arată ce fel de mântuire este aceea la care se referea Pavel când a scris aceste lucruri și cât de mare este importanța pe care Scriptura o are în privința mântuirii noastre zilnice.
F. B. Hole
Știm că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru, avem în ceruri o clădire de la Dumnezeu, o casă veșnică, nefăcută de mână.
2 Corinteni 5.1
Casa pământească și casa veșnică
Ce se înțelege prin casa pământească și ce anume prin casa veșnică din cer? Apostolul vorbește aici despre trupul credinciosului. – La întoarcerea la Dumnezeu, sufletul și duhul nostru au fost răscumpărate, dar răscumpărarea trupului este încă în așteptare. Fiecare dintre noi a simțit acest lucru și a suspinat.
Cu cât îmbătrânim, cu atât mai mult simțim fragilitatea trupului, care nu-și mai face treaba 100%. Nu mai suntem la fel de agili ca altădată. Mersul pe jos devine mai dificil. Problemele cardiace și respiratorii se accentuează. Auzul scade. Devenim uituci. Pe scurt, se simte în mod clar că trăim într-un cort care se „dărapănă“. Nu se știe dacă vom supraviețui următoarei „furtuni“. Ar trebui credinciosul să dispere? Nu, în niciun caz!
Trupul nostru este un adăpost slab pentru călătorul obosit. Dar găzduiește o ființă spirituală – omul interior. Odată ce această casă pământească se va strica, vom avea o casă de la Dumnezeu: trupul de slavă. Acesta va fi adaptat deplin la omul interior. Nu este aceasta o perspectivă plină de bucurie, mai ales pentru copiii lui Dumnezeu mai în vârstă? În curând va veni momentul în care și trupul va fi răscumpărat. Astăzi, cei răscumpărați trăiesc cu viața de înviere într-un trup care nu a fost încă înviat. Aceasta aduce cu sine multe suspine. Dar nu va fi întotdeauna așa. În curând, speranța noastră se va împlini, „când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire“ (1 Corinteni 15.54).
Citirea Bibliei: 1 Samuel 12.1-15 · Psalmul 94.12-23
de Jean Koechlin
Exod 29:19-30
Ceremonia şi-a urmat cursul; ca urmare, fiii lui Aaron nu au fost curăţiţi pentru ca după aceea să facă orice pofteau. Au fost consacraţi, puşi deoparte pentru a sluji Domnului. În Israel, numai familia lui Aaron exercita preoţia, în timp ce acum toţi cei care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu sunt chemaţi la această îndatorire nobilă. Prieteni credincioşi, dacă Dumnezeu v-a mântuit, în marea Lui iubire, este pentru ca de azi înainte să fiţi cu totul consacraţi Lui. Sângele de pe urechea dreaptă, de pe degetul mare al mâinii drepte şi de pe degetul cel mare de la piciorul drept (v.20) arată că aceste părţi ale trupului, care spun, respectiv, despre ascultare, despre lucrare şi despre umblare, au fost sfinţite pentru a fi puse la dispoziția lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt (uleiul peste sânge).
Să notăm că expresia tradusă prin cuvântul „să-i consacri“ înseamnă literal „să le umpli mâinile“ (28.41 nota d). Mai mult, departe de a privi aceasta (aşa cum fac unii) ca un act prin care ne dăruim Domnului (putem noi oare să-I dăruim Lui ceea ce deja Îi aparține?), înţelegem că inimile noastre au nevoie întâi să fie umplute de Dumnezeu, pentru ca să putem aduce „darul legănat“ (Hristos) înaintea Lui (v. 24). „Din mâna Ta primim ce Îţi aducem“ – spunea David (1 Cronici 29.14).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CE ALEGI, IERTAREA SAU AMĂRĂCIUNEA? | Fundația S.E.E.R. România
„Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea?” (Matei 18:21)
Evanghelistul Matei scrie despre iertarea greșelilor și redă o conversație între Petru și Domnul Isus. Petru întreabă: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: „…până la şaptezeci de ori câte şapte.” (Matei 18:21-22). 70X7=490, deci de atâtea ori ești chemat să-l ierți… pe „fratele” tău, cineva cu care trebuie să trăiești sau cu care trebuie să lucrezi. În esență, Domnul Isus spunea: „Iartă și continuă să ierți, dacă dorești să ai o relație cu acea persoană!” Să recunoaștem, toți facem greșeli pentru că avem slăbiciuni de tot soiul. Perfecțiunea există doar la Dumnezeu! Să ne amintim cuvintele Domnului Isus de pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34). Niciodată nu s-au rostit cuvinte așa profunde și puternice în asemenea împrejurări, și foarte puține concepte sunt mai semnificative de reținut, într-o relație, decât acesta. Deși este perfect normal să ne mâniem, și este o reacție omenească, firească, să ne simțim tratați pe nedrept, există o mare diferență între mânia sănătoasă și emoția corozivă a amărăciunii. Amărăciunea este cancerul relațiilor! După cum spunea dr. Maya Angelou: „Amărăciunea este alimentată de gazdă. Ea nu are niciun efect asupra obiectului care a cauzat neplăcerea.” În acest caz, „gazda” este relația ta, iar iertarea este medicamentul și tratamentul. Domnul Isus a spus: „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.” (Luca 6:31). A oferi gradul de iertare pe care vrei să-l primești îți asigură păstrarea relației sănătoasă și liberă de orice boală de amărăciune. E un lucru greu? O, da! Dar dacă te rogi, Dumnezeu îți va da harul și puterea să ierți, și să alegi harul, nu amărăciunea!
Mana Zilnica 