25 Aprilie 2024
Picioarele lui, stâlpi de marmură, așezați pe postamente de aur fin; înfățișarea lui, ca Libanul, măreață ca cedrii.
Cântarea Cântărilor 5.15
Mirele și Mireasa (8)
„Picioarele lui, stâlpi de marmură, așezați pe postamente de aur fin.“ Stâlpii de marmură vorbesc despre stabilitatea Lui. Ce contrast cu genunchii noștri slăbiți și cu tendința noastră de «a ne legăna între două opinii». Marmura vorbește despre culoarea albă pe care am mai văzut-o de câteva ori în descrierea Miresei cu privire la Preaiubitul ei. El este alb, ochii Lui sunt scăldați în lapte, buzele Sale sunt crini, pântecele Lui este ca fildeșul strălucitor, iar picioarele Lui sunt ca niște stâlpi de marmură. Într-adevăr, El este absolut pur, „sfânt, nevinovat, neîntinat, despărțit de păcătoși“ (Evrei 7.26). Alături de culoarea albă vedem aurul, simbolul dreptății divine, care apare și el des în descrierea pe care Mireasa o face. Capul Său este ca aurul cel mai fin, mâinile Sale sunt ca niște inele de aur, iar picioarele Lui sunt așezate pe postamente de aur fin. Prin urmare, fie că este vorba de gândurile și de planurile Lui (capul), fie de lucrările Lui (mâinile), fie de umblarea Lui (picioarele), toate vorbesc despre dreptatea divină a Preaiubitului nostru.
„Înfățișarea lui, ca Libanul, măreață ca cedrii.“ După ce a vorbit în detaliu despre Preaiubitul ei, despre capul, părul, ochii, obrajii, buzele, mâinile, pântecele și picioarele Lui, ea vorbește acum despre înfățișarea Lui, în general, și despre uimirea pe care această înfățișare o produce. El este ca un munte, înălțat și maiestuos. El este Cel descris în Psalmul 113.4 cu aceste cuvinte: „Domnul este preaînalt, mai presus de toate națiunile; gloria Lui este mai presus de ceruri“. Muntele Libanului își are numele derivat de la zăpada albă care îi acoperă vârful, așa că vedem cum albul marchează de la început și până la sfârșit descrierea făcută de Mireasă. Oamenii mari ai acestei lumi, inclusiv guvernatorii romani și conducătorii religioși iudei, au fost prea orbi ca să-L recunoască, fiindcă, altfel, „nu L-ar fi răstignit pe Domnul gloriei“ (1 Corinteni 2.8). Însă pentru noi, cei care credem, El are prețul cel mai mare.
A. M. Behnam
Isus le-a vorbit din nou și le-a zis: „Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții“.
Ioan 8.12
Insectele de sub piatra albă
O tânără chinezoaică povestea:
Încă de când eram copil mi-a fost mereu frică de insecte. Într-o zi, pe când mă jucam croquet afară, am văzut o piatră în iarbă și ea mi-a amintit că îl auzisem odată pe predicator spunând următoarele: „Dacă lăsăm o piatră sau o bucată de lemn într-un loc întunecat, tot felul de insecte se vor ascunde sub ele. Dar, dacă le expunem la lumină, vor fugi, pentru că urăsc lumina. La fel se întâmplă și cu inima noastră: Dacă Isus, Lumina lumii, nu locuiește acolo, ea este încă în întuneric și tot felul de gânduri rele se ascund în ea. De îndată însă ce Îl primim pe Hristos în viață și, împreună cu El, lumina, El ne va alunga și gândurile rele“. Așa că mi-am strecurat ciocănașul de lemn sub piatră și am ridicat-o. O șopârlă mare, un miriapod și multe alte insecte au ieșit de sub ea. Mi-am dat seama că și eu sunt ca această piatră, netedă și albă pe dinafară, dar plină de păcat pe dinăuntru. Imediat am înțeles cât de greșit era să arăt doar în exterior dragoste, dreptate și virtute. Și mi-am dat seama că eram o păcătoasă. Am aruncat ciocănașul de lemn în iarbă și am fugit în camera mea. Am îngenuncheat lângă pat și m-am rugat: „Doamne, iartă-mi păcatele și ajută-mă să înțeleg cuvântul Tău“. Și acolo, la marginea patului, mi-am predat Domnului inima. Când m-am ridicat de pe genunchi, am simțit o mare bucurie. În sfârșit, găsisem pacea inimii!
„Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o“ (Ioan 1.5).
Citirea Bibliei: Deuteronom 32.15-33 · Efeseni 2.1-10
de Jean Koechlin
Exod 16:32-37, 17:1-7
„Ia un urcior şi pune în el un omer plin de mană…“ (v.33). Era partea lui Dumnezeu. «Mana ascunsă, Hristos coborât din cer pentru a deveni om şi apoi înviat şi înălţat la cer întrun trup glorios, ţinea de plăcerea lui Dumnezeu» (H. Rossier) – plăcere pe care o împărtășește cu biruitorii (Apocalipsa 2.17).
După foame, setea este încă o ocazie pentru ca bietul popor să murmure. Ei bine, harul lui Dumnezeu se foloseşte şi de aceasta, ca să ne descopere o taină preţioasă, a cărei explicație o găsim în 1 Corinteni 10.4: „Toţi au băut aceeaşi băutură spirituală, pentru că beau dintro stâncă spirituală care îi urma (şi stânca era Hristosul – compară cu Ioan 7.37-39). Dar, pentru ca stânca să dea apă (viaţa din Duhul), ea trebuie să fie lovită, aşa cum Hristos a fost lovit pe cruce chiar de mâna lui Dumnezeu. Cu toate acestea, să observăm că păcatul poporului, murmurele lor, răzvrătirea lor, au impus ca stânca să fie lovită. „Pentru fărădelegea poporului meu a fost lovit“, spune profetul (Isaia 53.8). Astfel, în timp ce mana este o imagine a Hristosului venit din cer, stânca lovită vorbeşte despre Hristos cel răstignit, iar apa vie reprezintă Duhul Sfânt, puterea vieţii noi pe care Mântuitorul mort şi înviat o dă tuturor celor care cred în El.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DEDICAREA ÎN CĂSNICIE (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Încotro vei merge tu, voi merge şi eu…” (Rut 1:16)
Unul dintre cele mai fascinante versete despre dedicare din Sfânta Scriptură este cel ce redă cuvintele lui Rut adresate Naomei: „Nu sta de mine să te las şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge şi eu; unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.” De ce ne este teamă să ne dedicăm total, într-o relație de căsnicie? 1) Din teama că vom pierde controlul: „De ce să renunț la independență?” 2) Din teama de a trăi în lipsuri: „Dacă X îmi ruinează averea?” 3) Din teama de a nu corespunde: „Dacă nu pot să-i împlinesc așteptările?” 4) Din teama de singurătate: „Dacă mă părăsește?” 5) Din teama de a nu suferi: „Am tot fost rănit și nu vreau să sufăr din nou!” Și atunci, ce faci? În zilele noastre, răspunsul este „căsătoria neoficială” (sau „concubinaj”, „uniune consensuală”) – dar așa ceva nu este după voia lui Dumnezeu. A trăi împreună cu cineva fără a te căsători e ca și cum ai închiria o locuință în loc de a cumpăra una. Dacă e necesară vreo reparație în casa închiriată, chiriașul poate părăsi locuința și să-și caute alta. Dacă e necesară vreo reparație la casa lor, proprietarii (care s-au gândit mult și s-au rugat pentru decizia cumpărării casei) fac tot posibilul să-și protejeze investiția. Un studiu despre coabitare a scos la iveală faptul că aproape 20% din cuplurile care au trăit împreună înainte de logodnă au sugerat divorțul în timpul căsniciei lor. În cuplurile care nu trăiseră împreună, procentajul a fost la jumătate – circa 10%. Contrar părerii pe care ai putea-o avea, cei care se joacă și trec de la o relație la alta nu experimentează fericirea de durată. Pe când cei ce se dedică lui Dumnezeu, și unul altuia, experimentează o stare plină de satisfacții sau chiar fericire pe termen lung. Așadar, fii dedicat legământului de căsătorie până la moarte!
Mana Zilnica 