14 Februarie 2024
După aceste lucruri, cuvântul Domnului a fost către Avram într-o viziune, zicând: „Nu te teme, Avrame! Eu sunt scutul tău și răsplata ta foarte mare”.
Geneza 15.1
În capitolul 14, Avraam repurtase două mari victorii. Mai întâi, el îl salvase pe Lot, apoi rezistase cu succes ispitirii din partea împăratului Sodomei. El fusese capabil să facă aceste două lucruri fiindcă se sprijinise pe Dumnezeul său și beneficiase de resursele oferite prin Melhisedec, împăratul Salemului, care este o imagine a Domnului Isus.
După aceste lucruri, cuvântul Domnului i-a vorbit, pregătindu-l pentru alte feluri de conflicte. Aveau să urmeze încercări de ordin interior. Adesea, după mari biruințe ale celui credincios, vrăjmașul atacă prin îndoieli, temeri și incertitudine. Vedem însă în versetul nostru cum Domnul îl încurajează pe Avraam spunându-i: „Nu te teme … Eu sunt scutul tău și răsplata ta foarte mare”. Domnul voia ca Avraam să se bizuiască pe El, nu pe biruințele lui și nici pe abilitățile lui. Avraam tocmai refuzase darurile din partea împăratului Sodomei, care este o imagine a conducătorului acestei lumi. Credința care biruie frica este credința care se sprijină pe Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul Domnului intervine într-un astfel de moment și spune: „Nu te teme!”. Acesta este primul loc din Scriptură unde apar aceste cuvinte, după care ele sunt repetate de nenumărate ori.
Remediul lui Dumnezeu pentru frica noastră este să ne reamintească cine este El: „Eu sunt scutul tău, răsplata ta foarte mare”. El este marele „Eu sunt”, și El este îndeajuns pentru împlinirea oricărei nevoi a noastre și pentru înlăturarea oricărei îndoieli. El de asemenea l-a asigurat pe Avraam că era scutul lui, pentru a-l proteja, și răsplata lui cea foarte mare, pentru împlinirea oricărei dorințe. Ca scut, El poate stinge toate săgețile aprinse ale îndoielii și fricii. Resursa cu care El dorește să ne preocupăm este El Însuși; El este răsplata noastră cea foarte mare. Ce nevoie mai avem de altceva?
T. Hadley, Sr.
Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu și-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta”.
Luca 15.18
Întoarcerea acasă dintr-o țară îndepărtată (7)
Ceea ce și-a propus atunci fiul risipitor să facă, să plece din țara cea îndepărtată și să se întoarcă acasă, este ceea ce se numește în Biblie „întoarcere la Dumnezeu”. Acesta era și mesajul predicilor lui Petru: „Pocăiți-vă deci și întoarceți-vă la Dumnezeu, ca să vi se șteargă păcatele”! Pavel de asemenea le predica oamenilor „să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, făcând fapte vrednice de pocăință”.
Această întoarcere se face de la ceva spre altceva: „De la întuneric la lumină; și de sub puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertare de păcate” (Fapte 3.19; 26.20; 26.18).
Acest principiu se vede atât de bine în viața fiului risipitor. El întâi i-a întors spatele tatălui său și s-a îndreptat spre lume, ademenit de ofertele ei păcătoase, iar apoi s-a îndepărtat de lume și s-a întors la tatăl. Încă nu era sigur de felul în care va fi primit, de aceea nu putea avea o pace statornică în inimă. Dar a vrut să meargă la el. „Și s-a sculat și a plecat la tatăl său” – aceasta este întoarcerea!
Întoarcerea la Dumnezeu, dacă este autentică, este întotdeauna însoțită de pocăință. Aceasta este o schimbare a minții și a întregii orientări interioare a unui om. Ea este însoțită de o întristare sinceră pentru propria stare și pentru căile greșite. Astfel citim: „Întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează o pocăință spre mântuire” (2 Corinteni 7.10). Când se pocăiește un om, el nu își schimbă pur și simplu părerea, așa cum se schimbă o cămașă, ci îi este rușine de sine și de păcatele sale.
Citirea Bibliei: Numeri 25.1-18 · Matei 14.14-21
de Jean Koechlin
Geneza 27:1-29
Iată o familie în care, deşi este cunoscut Dumnezeu, se manifestă, în mod trist, poftele, înşelătoriile şi minciunile. Isaac a orbit şi este orb şi din punct de vedere spiritual. Şi-a pierdut într-atât discernământul spiritual, încât o mâncare gustoasă este mai importantă pentru el decât starea morală a copiilor săi. Fără să caute gândul lui Dumnezeu, el se pregăteşte să-l binecuvânteze pe fiul preferat. Rebeca, de parte ei, îl sfătuieşte pe Iacov să-şi „jefuiască” fratele de această binecuvântare şi să-şi înşele tatăl. Numai Esau ne-ar putea părea plăcut în această familie. Dar Dumnezeu îi cunoştea inima firească şi, prin această aparentă nedreptate, se împlineşte voia Lui. Isaac trebuie să recunoască aceasta (sf. v. 33).
Iacov îşi atinge scopul. Cu complicitatea mamei sale, el obţine binecuvântarea pe care o preţuia atât de mult. Dar, dacă s-ar fi încrezut în Dumnezeu că i-o va da, în loc să intervină cu vicleşug, oare nu ar fi primit-o? Dumnezeu, care declarase înainte de naşterea lui: „Cel mai mare va sluji celui mai mic” (25.23), nu-Şi putea abandona cuvântul, nici nu putea permite vreo eroare. Astfel Iacov ar fi fost cruţat de durere şi de timp pierdut. Calea Domnului pentru noi este întotdeauna simplă, dar de câte ori noi o complicăm prin intervenţiile noastre nefericite (Ps. 27.11)!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ DEPINZI MAI MULT DE DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România
„Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită…” (2 Corinteni 12:9)
Secretul ca să poți face ceea ce trebuie este să înțelegi că singur nu poți face nimic, ci doar prin harul lui Dumnezeu care îți dă putere. Dumnezeu i-a zis lui Pavel: „Harul Meu îți este de ajuns” – unde cuvântul „har” include ideea de Dumnezeu. Adică, tot ceea ce vei avea nevoie vreodată, pentru orice circumstanță din viață. Ce promisiune! Uneori avem impresia că trebuie să facem noi totul. Uităm că puterea lui Hristos lucrează prin noi, așa că suntem învinși înainte să începem măcar. Biblia ne spune că: „Noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu…” (1 Corinteni 3:9) Noi nu putem face partea lui Dumnezeu și El nu Se va grăbi să facă partea noastră. El dorește să Îi urmăm sfatul, dar insistă să depindem de El la fiecare pas. Pentru eu-ul nostru e greu, căci el spune: „Pot și singur!” Uneori trebuie să fim trântiți la pământ ca să renunțăm la acest fel de gândire. Când știm că avem anumite daruri și talente, facem greșeala să presupunem că le putem folosi pentru a reuși prin propria noastră putere. Nu, dacă harul lui Dumnezeu nu lucrează prin darul tău, nu vei fi potrivit pentru provocare. Biblia spune: „avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (Romani 12:6). Harul este asemenea curentului electric: ca să acționeze eficient, trebuie să rămâi conectat. Domnul Isus a zis: „După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine… despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:4-5). Așadar, fii dependent de Dumnezeu în orice lucru, în orice clipă și în orice loc.
Mana Zilnica 