12 Februarie 2024
Știind întâi aceasta, că nicio profeție a Scripturii nu se interpretează singură, pentru că profeția n-a fost niciodată adusă prin voința omului; ci oameni sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfânt.
2 Petru 1.20,21
Acest subiect profetic esențial pentru slujba lui Petru – puterea și venirea Domnului nostru Isus Hristos – subiect atât de important și pentru creștinii cărora el le scrie, îl face pe apostol să spună: „Știind întâi aceasta, că nicio profeție a Scripturii nu se interpretează singură”. Să notăm faptul că apostolul nu exclude nicio profeție din Cuvântul scris. În această privință, transcriem mai jos o notă care ni se pare că dă o interpretare clară și completă a acestui pasaj: «Nicio profeție din Scriptură nu are o interpretare particulară, adică nu se explică prin propria sa semnificație, precum o propoziție omenească; ea trebuie înțeleasă prin și potrivit cu Duhul care a dictat-o. Potrivit înțelegerii mele, „profeția” înseamnă sensul profeției, lucrul pe care profeția îl avea în vedere. Dar acest sens al profeției („profeția”) nu îl găsim printr-o interpretare omenească a unui pasaj izolat care are propria lui semnificație, propria lui soluție sau propriul lui sens, ca și cum l-ar exprima un om; căci „profeția” este o parte a gândului lui Dumnezeu exprimată în cuvinte, potrivit cu ceea ce oameni sfinți au vorbit sub puterea Duhului Sfânt. Prin „profeție a Scripturii”, apostolul înțelege lucrul profețit, fără a pierde ideea pasajului care îl exprimă».
Prin urmare, aceasta nu avea nimic de-a face cu voința omului. Oamenii pot indica niște consecințe ale unui eveniment actual într-o perspectivă mai mult sau mai puțin îndepărtată, sau, așa cum vedem mereu prin ziare, ei previzionează fapte viitoare prin metode de diagnoză și de analiză rațională a faptelor prezente. În cazul profeției însă, Duhul Sfânt este Acela care vorbește prin gura unor oameni sfinți ai lui Dumnezeu.
H. Rossier
Ce folos are cel ce lucrează, din munca lui?
Eclesiastul 3.9
Banii mei
O femeie a provocat un grav accident de mașină, din care ea a scăpat „ca prin urechile acului”. Reacția ei, imediat după accident, este una de necrezut, pentru că primul ei gând a fost acesta: „Ce s-ar fi întâmplat cu banii mei dacă muream?”.
Oare nu s-a gândit niciodată, atunci când și-a adunat averea că, în lumea de dincolo, nu va mai conta nici cine pune mâna pe banii ei și nici la ce vor fi ei folosiți? Mai degrabă, acolo îi va fi incomodă întrebarea, cum a ajuns ea la o asemenea avere.
În lumea de dincolo, niciuna dintre monedele acestei lumi nu este valabilă. Cine nu vrea să rămână acolo cu mâinile goale trebuie să înțeleagă încă din timpul vieții care sunt valorile care vor rezista la proba lui Dumnezeu. Acea „zi o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia” (1 Corinteni 3.13).
Să ascultăm ce are de spus Fiul lui Dumnezeu despre acest subiect:
„Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde hoții le sapă și le fură; ci strângeți-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură; căci, unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Matei 6.19-21).
Așadar, sunt multe valori în care merită să investim, dar acestea nu sunt depozitate în seifurile acestei lumi, ci în ceruri!
Citirea Bibliei: Numeri 24.1-13 · Matei 13.51-58
de Jean Koechlin
Geneza 26:1-16
Isaac n-a avut nici un folos din experienţele triste ale tatălui său din capitolele 12 şi 20. Pus la încercare prin foamete, şi el se aşază în Gherar şi, fiindu-i teamă, îşi reneagă soţia, înşelându-l pe Abimelec.
Relaţiile cu lumea ne expun şi pe noi aceloraşi consecinţe: lipsa de curaj în a ne mărturisi legătura noastră cu Hristos, teama de dispreţ şi falsa mărturie înaintea lumii. Dar imediat după aceasta citim un frumos episod din istoria patriarhului. Pentru a se pune pe el şi familia lui la adăpost de foamete, seamănă şi recoltează, Dumnezeu binecuvântându-i munca. Prosperitatea lui stârneşte invidia filistenilor (v. 14). Ca şi în timpul lui Avraam, aceştia încearcă să-l lipsească pe omul lui Dumnezeu de apa necesară vieţii (21.25). Apa este furnizată de vechile fântâni, imagine a Cuvântului şi a surselor de împrospătare spirituală de care generaţiile precedente s-au bucurat înaintea noastră şi din care noi va trebui să ne adăpăm pentru noi înşine. Aceşti filisteni răutăcioşi care astupă cu pământ fântânile ne fac să ne gândim la vrăjmaşul sufletelor noastre. El se străduieşte cu toată puterea să ne umple vieţile cu lucruri pământeşti şi să creeze permanent noi nevoi în inimile noastre pentru a ne lipsi de Cuvântul cel viu, indispensabil pentru prosperitatea noastră spirituală.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
TREBUIE SĂ IERȚI! | Fundația S.E.E.R. România
„Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.” (Coloseni 3:13)
Prin faptul că le-a spălat picioarele ucenicilor, Domnul Isus a demonstrat dorința Sa de a le ierta păcatele înainte ca ei să le săvârșească. Când vine vorba de iertare s-ar putea să spui: „Nu eu sunt partea vinovată în această situație!” Nici Domnul Isus nu a fost. Dintre cei ce se aflau în acea încăpere, numai Domnul era vrednic să I se spele picioarele. Dar El a fost Acela care a spălat picioarele, nu ucenicii. Măreția pildei pe care a dat-o Isus constă în faptul că povara construirii unei punți de legătură cade asupra celui puternic, nu asupra celui slab. Și știi ce se întâmplă? De obicei, dacă cel care are dreptate se oferă voluntar să spele picioarele celui ce a greșit, ambele părți se pleacă pe genunchi. Nu-i așa că noi toți credem că avem dreptate? Să reținem un lucru: relațiile nu se dezvoltă pentru că vinovăția este pedepsită, ci pentru că cei nevinovați sunt plini de milă! Mila lui Hristos a precedat păcatele ucenicilor Săi; la fel, mila noastră trebuie să preceadă greșelile celorlalți. Cei care făceau parte din cercul de prieteni ai lui Hristos nu se îndoiau deloc de dragostea Lui; nici persoanele din cercul nostru de prieteni nu trebuie să se îndoiască de dragostea noastră. Apostolul Pavel scrie: „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:32) Datorită faptului că Hristos ne-a iertat, noi putem să-i iertăm pe alții. Pentru că El are o inimă iertătoare, și noi putem avea o inimă iertătoare. Când Hristos locuiește cu adevărat în noi, nu avem o variantă mai bună. Cuvintele „Te iert! Te iubesc! Hai să mergem mai departe!” au o putere incredibilă. Oare stai astăzi în compania unei persoane căreia trebuie să-i spui că o ierți? Poate că nu e ușor, dar gestul este eliberator și vindecător! Așa că merită să-l faci – astăzi!
Mana Zilnica 