10 Februarie 2024
Necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să-și stabilească propria lor dreptate, nu s-au supus dreptății lui Dumnezeu. Pentru că Hristos este sfârșit al legii, spre dreptate, pentru oricine crede.
Romani 10.3,4
Prin faptul că iudeii urmăreau acum să-și câștige o dreptate proprie, omenească, ei au dovedit că nu cunoșteau nimic despre dreptatea lui Dumnezeu și nu s-au supus acestei dreptăți. Sprijinindu-se pe o religie a cărnii, pe merite exterioare ca popor pământesc al lui Dumnezeu, ei își bazau speranțele pe faptele lor și respingeau prin aceasta singura cale prin care Dumnezeu putea fi drept și totuși Se putea descoperi pe Sine păcătosului pierdut ca Dumnezeul mântuitor și care îndreptățește. Omului nebun, care caută laudă, îi face plăcere să umble după o dreptate proprie, să se îmbrace cu propriile zdrențe, în loc să primească haina dreptății divine oferită în dar de Dumnezeu și astfel să se supună recunoscător dreptății Sale.
„Pentru că Hristos este sfârșit al legii, spre dreptate, pentru oricine crede.” Hristos a terminat o dată pentru totdeauna cu legea ca mijloc de a obține dreptatea. Celui ce crede i se va socoti credința ca dreptate. Până la venirea Fiului și până la introducerea noii relații cu Dumnezeu bazate pe credința în El, care dă îndreptățirea, „pedagogul” a avut rolul său pentru toți cei care îi fuseseră încredințați (vedeți Galateni 3 și 4). Dar acum, după ce Hristos a venit în locul legii și a luat asupra Lui cerințele lui Dumnezeu – adică ceea ce legea trebuia să aducă asupra noastră după dreptate: moartea și condamnarea – El a devenit „dreptate și sfințire și răscumpărare” pentru toți cei care cred în El din inimă. Ce schimbare! Dreptatea a luat locul legii: „Dreptate prin credința în Hristos”. Principiul responsabilității omului în carne față de Dumnezeu a luat sfârșit în moartea lui Hristos. Deși legea ca atare nu și-a pierdut valabilitatea, și nici nu poate să și-o piardă, ea nu mai poate constitui standardul îndreptățirii omului.
R. Brockhaus
Aruncă-ți pâinea pe ape și după multe zile o vei găsi iarăși.
Eclesiastul 11.1
Vestirea evangheliei în orice situație
Stephen Grellet (1773-1855) a lucrat ca evanghelist în Anglia și în America în secolul al XIX-lea. El a primit odată de la Domnul îndemnul să predice evanghelia într-o tabără de muncă. Atunci când a ajuns acolo, după o călătorie anevoioasă de câteva zile, a găsit tabăra complet pustie și s-a întrebat dacă nu cumva a înțeles greșit porunca divină. În timp ce încă mai medita, a auzit o voce interioară care îi spunea: „Predică!”. Hotărât, a împins ușa unei magazii și și-a început astfel predica: „Prieteni, am venit la voi să vă aduc un mesaj de la Dumnezeu”. Apoi a vorbit despre grozăvia păcatului, care îl duce pe om în iad, despre dragostea lui Dumnezeu și despre lucrarea Domnului Isus pe Golgota, pe baza căreia păcătosul pierdut, dacă se întoarce la El cu pocăință și credință, poate găsi acum mântuirea, salvarea și pacea. După predică a plecat.
Anii au trecut. La sfârșitul unei evanghelizări din Londra, cineva l-a prins de mână pe Grellet și i-a spus: „În sfârșit v-am găsit, căci vă datorez totul. Eram conducătorul unui grup de lucru care era găzduit într-o tabără de muncă. Într-o zi, când toți lucrătorii erau pe șantier, iar eu eram singur în tabără, v-am auzit deodată vocea care rostea lucruri minunate, ceea ce m-a determinat să îmi cumpăr o Biblie. Împreună cu câțiva colegi am citit Biblia și am găsit pacea cu Dumnezeu”.
„Nu voi trece prin această lume decât o dată. Prin urmare, orice bine pe care îl pot face, lasă-mă să-l fac acum. Să nu amân sau să-l neglijez, pentru că nu voi putea trece din nou pe aici” (citat atribuit lui Stephen Grellet).
Citirea Bibliei: Numeri 23.1-12 · Matei 13.36-43
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CÂT DE BINE ÎL CUNOȘTI PE DOMNUL ISUS? | Fundația S.E.E.R. România
„Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut…?” (Ioan 14:9)
Între Domnul Isus și Filip a avut loc un dialog fascinant. Când Filip a spus: „Doamne… arată-ne pe Tatăl!…”, Isus i-a răspuns: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?” (Ioan 14:8-9). Fiecare dintre noi poate învăța o lecție din acest pasaj. Poți să mergi la biserică în mod regulat, poți sluji în comitet, poți cânta în grupul de laudă și închinare, poți da îndemnuri de la amvonul bisericii – și cu toate acestea să nu-L cunoști cu adevărat pe Domnul! Pentru a cunoaște cu adevărat o persoană, trebuie să petreci timp cu ea, și să-ți deschizi inima… Cu alte cuvinte, relația trebuie să fie prioritatea ta. Ceea ce citești/auzi acum se numește „devoțional” pentru că scopul său este acela de a te aduce în starea de a fi devotat lui Hristos mai mult decât oricărui alt lucru. Înseamnă asta că le vei neglija pe celelalte? Nu, de fapt toate celelalte domenii din viața ta vor înflori. Biblia spune: „El Şi-a arătat căile Sale lui Moise şi lucrările Sale copiilor lui Israel” (Psalmul 103:7).
Poporul Israel a cunoscut lucrările lui Dumnezeu pentru că le-au văzut, dar Moise a cunoscut căile Domnului pentru că a fost suficient de aproape de El ca să-I înțeleagă gândirea și motivația pentru care a făcut toate acestea. De trei ori, Domnul Isus l-a întrebat pe Petru: „Mă iubeşti?” (Ioan 21:15-17). De două ori Petru a răspuns: „Da.” A treia oară, oarecum deranjat de insistența Domnului Isus, el I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii, ştii că Te iubesc” (Ioan 21:17). Să reținem cuvintele: „Doamne, Tu știi…” Pe alții îi poți păcăli și te poți păcăli chiar și pe tine însuți, dar Domnul cunoaște nivelul și calitatea dragostei tale pentru El. Astăzi dorința Lui este să te apropie mai mult de El. Ești gata?
de Jean Koechlin
Geneza 25:1-18
Sfârşitul vieţii lui Avraam încheie o imagine profetică de ansamblu:
– cap. 21: naşterea Fiului;
– cap. 22: crucea şi învierea adevăratului Isaac;
– cap. 23: punerea deoparte a lui Israel (moartea Sarei);
– cap.24: chemarea Bisericii şi unirea ei cu Hristos în glorie.
– În sfârşit, cap. 25: introducerea împărăţiei de o mie de ani, când naţiunile pământului, reprezentate prin copiii Cheturei, vor fi binecuvântate în relaţia lor cu Isaac. La acest sfârşit, Avraam face o donaţie a tot ceea ce are. Isaac Îl reprezintă pe Hristos în calitatea Lui de Moştenitor universal. „Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu … Cere-Mi şi-Ţi voi da naţiunile de moştenire …” (Ps. 2.7, 8). Spre acest viitor glorios se îndreaptă prin credinţă gândurile lui Avraam. Dincolo de Isaac, el se gândeşte la Cel în care vor fi împlinite promisiunile. „Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea – le va spune Isus iudeilor – şi a văzut-o şi s-a bucurat” (Ioan 8.56). El a murit în credinţă, „neprimind promisiunile, ci văzându-le de departe şi salutându-le” (Evrei 11.13). Şi Avraam este unul dintre acei oameni cu care lui Dumnezeu nu-I este ruşine când este vorba să-i lege numele de al Său, numindu-Se „Dumnezeul lui Avraam”. Poate El să Se numească şi Dumnezeul vostru?
Mana Zilnica 