8 Februarie 2024
Ascultă, fiul meu, îndrumarea tatălui tău și nu părăsi învățătura mamei tale. Pentru că ele vor fi o cunună de har pentru capul tău și lănțișoare în jurul gâtului tău.
Proverbe 1.8,9
În aceste versete avem sintetizat scopul divin al cărții Proverbe. Dumnezeu dorește ca pe toți cei care iau seama la cuvintele ei să-i ferească de experiențele amare și de rătăcirile omului care a fost ales să le scrie.
Există două feluri de a învăța despre deșertăciunea lumii și despre caracterul păcatului. Unul, de departe cel mai întâlnit, este ca fiecare să pășească pe drumul spinos al experimentării acestor lucruri. Aceasta înseamnă să guști amărăciunea depărtării de Dumnezeu. Însă felul potrivit este altul, anume acela de a învăța aceste lucruri în prezența Sa, acceptând declarațiile Cuvântului Său cu privire la ele. Inima trudită a lui Solomon nu trebuie să fie niciodată partea copilului lui Dumnezeu care își rânduiește pașii potrivit adevărului.
Proverbele înțelepciunii omenești sunt doar gânduri ale unor oameni ca noi înșine. În cartea înțelepciunii din Biblie avem însă, ca în orice parte a Scripturii, inspirația divină a Duhului lui Dumnezeu. Acesta este un har neasemuit – Cel care a creat lumile prin cuvânt, care a lucrat răscumpărarea, care va institui un cer nou și un pământ nou, în care va locui dreptatea, Cel care este înălțat și în care locuiește eternitatea S-a aplecat în har pentru a dărui instrucțiuni cu privire la detaliile vieților creaturilor Sale pe pământ! Aceasta trebuie să stârnească închinarea și admirația noastră pentru totdeauna. Cât de importante sunt toate lucrurile pe care le fac, de vreme ce Dumnezeul care m-a creat și care m-a răscumpărat n-a socotit a fi sub demnitatea Lui să ia seama și să mă instruiască în privința purtării mele – în familie, în societate și la locul de muncă! Dacă acționez potrivit cărții Proverbe, „mă voi purta cu înțelepciune pe o cale desăvârșită” (Psalmul 101.2), în orice sferă a vieții mele.
H. A. Ironside
Nebunul a zis în inima lui: „Nu există Dumnezeu!”.
Psalmul 53.1
Astronautul batjocoritor
Odată cu primele explorări ale spațiului, un astronaut rus a spus sfidător: „Nu L-am văzut pe Dumnezeu acolo sus”. Ei bine, acel batjocoritor ar fi trebuit doar o fracțiune de secundă să părăsească nava spațială fără costumul său sub presiune, și atunci, după moarte, ar fi fost nevoit să recunoască faptul că de acum are de-a face cu Dumnezeu ca Judecător.
Necredința este un drog puternic. Aceasta îl determină pe om să ignore și chiar să nege existența lui Dumnezeu, astăzi Atotputernicul Creator și într-o zi Judecătorul, în fața Căruia trebuie să dăm socoteală. Dumnezeu ne-a înzestrat cu o voință liberă, de care cei mai mulți abuzează tocmai pentru a-L nega pe Creatorul lor și lucrările Sale.
Mulți trec prin viață adormiți uimitor de bine de drogul necredinței. Dar, cu cât ei se apropie mai mult de eternitate, cu atât mai puțin eficient devine acest drog. Perspectiva că trebuie să treacă singuri pragul veșniciei, fără sprijinul lumii vizibile, îi îngrijorează cumplit. Această neliniște este însă provocată de Însuși Creatorul nostru, care dorește să ne câștige inimile. Dumnezeu vrea nu numai ca noi să știm cu siguranță că El există, dar și să conștientizăm că Lui Îi pasă de noi. El ni L-a trimis pe Domnul Isus pentru a Se descoperi pe Sine. Ne-a arătat dragostea Sa de necuprins prin faptul că Fiul Său a murit pentru păcatele noastre. Acum depinde de noi să renunțăm la necredință și să facem primul pas în credință. Cum? Mărturisindu-ne sincer păcatele în fața lui Dumnezeu și încrezându-ne în Hristos. Atunci vom primi iertarea, pacea cu Dumnezeu și siguranța veșnică.
Citirea Bibliei: Numeri 22.1-21 · Matei 13.24-30
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
AI NEVOIE DE ALȚII! | Fundația S.E.E.R. România
„Dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă…” (Eclesiastul 4:12)
Ken Blanchard (cunoscut autor și conferențiar american pe teme de leadership și management) a spus: „Niciunul dintre noi nu este la fel de deștept ca noi toți laolaltă!” Oricât de mult ne-ar plăcea să credem că le știm pe toate, dacă suntem cinstiți, fiecare suntem conștienți că avem goluri și domenii în care nu avem experiență. Tu ai avut experiențe pe care alții nu le-au avut; ceilalți au avut experiențe pe care tu nu le-ai avut… și când vă întâlniți, folosiți experiența și cunoștințele reciproce. Domnul Isus a trimis 70 de ucenici în grupuri de câte doi. De ce?
1) Pentru sprijin. „Dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă…”
2) Pentru iluminare. Dramaturgul Ben Jonson a spus: „Cel care primește învățătură numai de la el însuși are un prost drept învățător.”
3) Pentru sfătuire. Pastorul unei biserici a prezentat enoriașilor o persoană pe care o ia cu el în călătoriile misionare și le-a spus: „Sunt vulnerabil în fața ispitei, iar el este supraveghetorul și sfătuitorul meu.” Și s-a lăsat o tăcere adâncă!
Uneori ai nevoie de alinare, alteori ai nevoie de mustrare. E nevoie de smerenie să recunoști asta, și de siguranță emoțională pentru a implementa lucrul acesta. Până nu înțelegi că ceilalți te pot ajuta să duci o viață mai plină și mai bună decât ai putea de unul singur, te legi de mâini și-ți limitezi potențialul. Câtă vreme scopul tău este s-o iei înaintea celorlalți, și nu să lucrezi cu ei – îți vei limita viitorul. Cei înțelepți înțeleg puterea gândurilor împărtășite, înțeleg că atunci când prețuiesc gândurile și ideile altora, au parte de rezultatele combinate ale gândurilor împărtășite, și realizează mai mult decât ar putea realiza vreodată pe cont propriu. Așadar, acceptă azi că și tu ai nevoie de ceilalți!
de Jean Koechlin
Geneza 24:31-49
Domnul l-a condus, parcă de mână, pe slujitorul lui Avraam în casa familiei stăpânului său. Avraam îl pusese să jure solemn că nu va lua soţie pentru fiul său dintre fiicele lui Canaan (v. 3). Tineri prieteni, care-L cunoaşteţi pe Domnul Isus, chiar dacă evenimentul căsătoriei vă apare într-un viitor încă îndepărtat, nu este prea devreme să vă însuşiţi temeinic învăţătura Cuvântului în această privinţă: „Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi; pentru că ce legătură este între dreptate şi fărădelege sau ce comuniune are lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6.14, 15). Un copil al lui Dumnezeu se poate căsători numai în familia credinţei, adică numai cu un alt copil al lui Dumnezeu. Cei care nu au luat aminte la acest îndemn au putut mărturisi mai târziu cu multă tristeţe că unirea cu o persoană neîntoarsă la Dumnezeu nu este numai neascultare categorică de Cuvântul lui Dumnezeu, ci şi un izvor de zbucium şi de necaz în viaţă.
Ce mărturie răspândeşte servitorul lui Avraam despre stăpânul faţă de care se simte onorat să-i aparţină
(v. 34-36)! Este mare, este bogat, are un fiu, moştenitor a tot ceea ce-i aparţine. În acest fel, Duhul Sfânt, când este primit într-o inimă, Îl face cunoscut pe Tatăl şi pe Fiul şi aşa ar trebui şi noi, răscumpăraţii Domnului, să ştim să vorbim.
Mana Zilnica 