5 Februarie 2024
Fraților, chiar dacă va fi căzut un om în vreo greșeală, voi, cei spirituali, îndreptați pe unul ca acesta cu duhul blândeții, fiind atent la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu.
Galateni 6.1
Aici nu este vorba de păcat săvârșit împotriva unei persoane, ci de un frate care a căzut într-o greșeală, iar frați spirituali care iau cunoștință de acest fapt trebuie să-l ridice cu duhul blândeții. Este slujba acelor frați care sunt „duhovnicești” și în felul acesta sunt capabili să se ocupe de aceia care, în privința stării spirituale momentane, stau „mai prejos” decât ei. Acesta este principiul disciplinării și al purtării de grijă părintești, un principiu caracterizat prin superioritate personală.
Pe nimeni să nu deranjeze expresiile: „a sta mai jos” și „superioritate personală”! Prin superioritate personală nu trebuie să se înțeleagă ceva ce posedă un om în sine însuși și nici o atitudine de superioritate pe care ar putea să o adopte cineva față de semenul său. Nu, ci este vorba despre maturitate duhovnicească și morală sau, altfel spus, această superioritate își găsește explicația în acea maturitate duhovnicească și morală care este rezultatul umblării constante cu Domnul. Tatăl nu este în aceeași poziție ca și copilul. Chiar dacă se apleacă în dragoste și har spre copilul neascultător, pentru a-l face conștient de păcatul său, totuși el își păstrează poziția superiorității, oricât de mult s-ar caracteriza acesta prin smerenie și har. În această superioritate morală se află motivația pentru valoarea și efectul acestui fel de disciplinare.
Așa cum se ocupă tatăl de copilul său neascultător, tot așa ar trebui să se aplece cei „duhovnicești”, frați cu greutate morală, pentru a-i ajuta pe aceia care au căzut în păcat. Numai dragostea este capabilă de o asemenea slujbă și numai smerenia ne ține în duhul blândeții, luând seama „la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu”. Îngăduința față de slăbiciune și față de lipsa de experiență va caracteriza slujba unor asemenea frați; ei nu au uitat că, odinioară, și ei înșiși au trecut prin toate acestea.
C. Briem
Primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?
Iov 2.10
De ce nu Tim?
Colonelul Jack Miller avea un fiu pe nume Tim. Acesta era un tânăr credincios. Călcând pe urmele tatălui său, el se pregătea la Academia Forțelor Aeriene din Colorado. Avea deci perspectiva unui viitor strălucit. Dar, într-o zi, în timpul unui exercițiu militar, o bombă neexplodată l-a spulberat. „De ce Tim…?”, l-a întrebat un tânăr recrut pe colonel. Acesta a răspuns: „De ce nu Tim?”.
Accidente, boală, tragedii… Acestea dezvăluie adesea logica noastră subtilă, dar eronată: „De ce eu? La urma urmei, dacă Dumnezeu controlează totul și eu caut să-I fiu pe plac, de ce nu mă scapă de această suferință?”. Deseori ne luptăm în sinea noastră o perioadă lungă de timp până să putem accepta modul cum acționează Dumnezeu.
Satan își închipuia că, în toate nenorocirile care se vor abate asupra lui Iov, patriarhul se va împiedica tocmai de această întrebare. De asemenea era convins că încrederea lui Iov în bunătatea și în îndurarea lui Dumnezeu era doar o „credință de vreme bună”. Dar nu a fost așa! Încrederea lui Iov în Dumnezeu era adânc înrădăcinată în inima sa. Când soția lui i-a cerut să renunțe la Dumnezeu și să moară, el i-a răspuns: „Vorbești ca o femeie nebună. Ce! Primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?”. De ce ar fi trebuit Iov să fie scutit de greutăți?
Când încetăm să ne întrebăm „De ce eu?” și începem să ne întrebăm „De ce nu eu?”, atunci Îl onorăm pe Dumnezeu prin încrederea noastră în voia Lui suverană.
Citirea Bibliei: Numeri 20.14-29 · Matei 13.1-9
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
GRIJA PENTRU SUFLET | Fundația S.E.E.R. România
„Domnul… îmi înviorează sufletul…” (Psalmul 23:3)
Psalmistul David a scris nemuritoarele cuvinte: „Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul și mă povățuiește pe cărări drepte din pricina Numelui Său.” În zilele noastre, motoarele mașinilor sunt computerizate. Un bec aprins la bord te anunță că ceva s-a stricat și că e timpul să mergi cu mașina la verificare. Și sufletul tău va face la fel. Dar trebuie să acorzi atenție semnalelor! Nu aștepta până ai o cădere spirituală, morală, emoțională sau relațională ca să te oprești și să le dai atenție. Când setea sufletului tău nu este potolită și nevoile lui nu sunt împlinite, el va căută alinare în altă parte, deseori pe o cale care te va răni. Trebuie să știi când să acorzi atenție semnalelor! Cei mai mulți dintre noi nu facem pauze care să ne ajute „să ne înviorăm sufletul”. Suntem amăgiți de vinovăție, cum că oprirea ar fi o dovadă de iresponsabilitate. Sau ne este teamă că vom pierde teren pentru că am pus deoparte cinci minute pentru noi înșine. Unul dintre cele mai dificile lucruri de atins în viață nu este succesul, ci echilibrul!
Așadar în toată truda ta de a-ți stabili scopuri și de a le atinge, nu uita de sufletul tău! Chiar și Dumnezeu S-a odihnit (vezi Geneza 2:2). Și dacă El S-a odihnit, și tu trebuie să te odihnești. Puterea odihnei este aceea care te ajută să te bucuri de călătoria vieții, nu doar de destinație. Firește, dacă nu înveți să alegi plimbarea și odihna vei sfârși în spital din necesitate. Tot la fel este și pe plan spiritual. Când Dumnezeu „te paște în pășuni verzi” El o face ca să te învioreze și să te restaureze. Așadar, ai grijă de sufletul tău!
de Jean Koechlin
Geneza 23:1-20
Un mormânt este tot ceea ce va avea Avraam în ţara Canaanului, dar ea totuşi îi este promisă. Cumpărând terenul şi peştera Macpela pentru a o înmormânta pe Sara, omul lui Dumnezeu confirmă speranţa lui sigură în înviere. Pentru el, Sara trăieşte o viaţă divină. De aceea este necesar să se asigure de toate drepturile asupra locului unde va fi aşezat trupul ei care trebuie să învieze. Preţul întreg plătit pentru peşteră şi pentru teren ne face să ne gândim la drepturile definitive dobândite prin crucea lui Hristos, moartea înfrântă, siguranţa învierii viitoare a tuturor celor credincioşi.
La fel ca în cap. 14, în care l-am văzut refuzând darurile regelui Sodomei, Avraam nu doreşte nici acum să se îndatoreze faţă de nimeni. El insistă să plătească întreg preţul terenului, fără să negocieze.
Un creştin este recunoscut în toate contactele sale cu oamenii din lume prin corectitudinea sa şi prin cinstea sa absolută. În Noul Testament suntem îndemnaţi să nu datorăm nimănui nimic, decât să ne iubim unii pe alţii (Romani 13.8), să ne purtăm „cuviincios faţă de cei de afară” (1 Tesaloniceni 4.12), în sfârşit, să lucrăm cinstit „nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor” (2 Corinteni 8.21; Romani 12.17).
Mana Zilnica 