4 Februarie 2024
El, care, într-adevăr, nu L-a cruțat pe propriul Său Fiu.
Romani 8.32
Domnul Isus, Fiul etern al lui Dumnezeu, S-a smerit și a devenit Om. El a luat locul cel mai de jos și a fost ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Ce trebuie să fi însemnat acest lucru pentru El! Ce trebuie să fi însemnat pentru Domnul ca Iuda să-L trădeze cu un sărut! Ce trebuie să fi însemnat pentru El să fie scuipat în față de soldați, să fie biciuit, disprețuit și batjocorit de ei!
În plus, cât de mult a trebuit El să sufere purtând păcatele noastre, fiind făcut păcat pentru noi și fiind judecat de către un Dumnezeu sfânt, care nu poate suferi niciun păcat! În aceste împrejurări cumplite, El a fost înconjurat de mulțimea batjocoritoare și insensibilă și n-a găsit niciun mângâietor printre cei ai Săi. Îl auzim strigând către Dumnezeu, singur pe cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. În acele momente, când suferea nespus în ascultare de Dumnezeu, El L-a revelat în mod perfect pe Dumnezeu, glorificându-L în mod infinit.
Dreptatea lui Dumnezeu a fost arătată atunci când El L-a lovit pe Fiul Său, aducând judecata asupra Lui, când El purta păcatele noastre. Sfințenia lui Dumnezeu a fost manifestată atunci când Domnul a strigat: „Pentru ce M-ai părăsit?”. Tot acolo însă a fost revelat, în mod glorios, adevărul că „Dumnezeu este dragoste”, căci acolo vedem un Dumnezeu care L-a dat la moarte pe singurul Său Fiu, un Dumnezeu care L-a judecat pe Fiul Său, pentru a-i scăpa pe păcătoșii pierduți de pedeapsa veșnică. Niciodată n-a privit Dumnezeu la Fiul Său cu mai multă plăcere decât în timpul acelor momente când a trebuit să-Și ascundă fața de la El, fiindcă El purta judecata mea. Ce trebuie să fi fost pentru Dumnezeu să-L părăsească pe Fiul Său atunci când El atârna pe cruce, înconjurat de vrăjmași!
H. L. Heijkoop
La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.
Ioan 1.1,2
Cuvântul este o Persoană: Fiul lui Dumnezeu
În timp ce Evangheliile după Matei, Marcu și Luca își încep relatarea cu nașterea lui Isus sau cu slujirea Lui printre oameni, Evanghelia după Ioan ne prezintă încă din primul verset existența veșnică a Fiului lui Dumnezeu. În aceste cuvinte atât de simple remarcăm adevăruri atât de profunde. Termenul „Cuvântul” este folosit aici pentru o Persoană, care este Fiul lui Dumnezeu.
La început era Cuvântul. – Spre deosebire de tot ceea ce a fost creat și are, prin urmare, un început, Fiul lui Dumnezeu este de la început. Așadar Fiul este etern.
Cuvântul era cu Dumnezeu. – „Singurul Lui Fiu … este în sânul Tatălui” (Ioan 1.18). Așadar Fiul este alături de Dumnezeu din veșnicie.
Cuvântul era Dumnezeu. – precum Tatăl și Duhul Sfânt. Așadar Fiul este Dumnezeu.
El era la început cu Dumnezeu. – Fiul lui Dumnezeu este cu Dumnezeu nu doar de la un anumit moment, ci din veșnicie. Așadar Fiul este dintotdeauna Fiu – unic în acest fel.
Ce mărturie clară despre măreția Celui care S-a smerit, a devenit Om și a trăit printre noi în acest fel! Ioan, care L-a văzut, mărturisește că „El a locuit printre noi plin de har și de adevăr (și noi am privit slava Lui, slavă ca a Singurului de la Tatăl)” (Ioan 1.14). Ce frumos începe această Evanghelie după Ioan: Fiul este etern, Fiul este în sânul Tatălui, Fiul este Dumnezeu, Fiul este dintotdeauna Fiu – unic în acest fel!
Citirea Bibliei: Numeri 20.1-13 · Matei 12.46-50
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SCHIMBĂ-ȚI GÂNDIREA, SCHIMBĂ-ȚI VIAȚA (3) | Fundația S.E.E.R. România
„Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa…” (Proverbele 1:5)
Cartea Proverbelor începe astfel: „Pildele lui Solomon… pentru cunoaşterea înţelepciunii şi învăţăturii, pentru înţelegerea cuvintelor minţii; pentru căpătarea învăţăturilor de bun-simţ, de dreptate, de judecată şi de nepărtinire; ca să dea celor neîncercaţi agerime de minte, tânărului cunoştinţă şi chibzuinţă; să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă”. (Proverbele 1:1-5).
Gândirea creativă este pur și simplu o gândire disciplinată. Dacă ai impresia că știi tot ce se poate ști, înseamnă că știi deja tot ce vei ști vreodată. Pentru a ieși din tipare, trebuie să începi să pui întrebările corecte. Sir Anthony Jay (scriitor englez, producător și director de radio) a spus: „Și mintea lipsită de creativitate poate detecta răspunsurile greșite, dar e nevoie de o minte creativă pentru a detecta întrebările greșite.” Întrebările greșite opresc procesul gândirii creative. Ele te trimit pe aceeași cale bătătorită.
Pentru a-ți schimba viața, trebuie să-ți schimbi gândirea. Asta înseamnă că trebuie să fii dispus să pui aceste două întrebări: „De ce trebuie făcute lucrurile mereu așa? Există o cale mai bună?” Fie că scopul tău este să-ți construiești o viață mai bună, fie o familie mai bună, o afacere mai bună, o biserică mai bună, o carieră mai bună sau orice altceva mai bun, orice schimbare și proces trebuie să înceapă punând cu sinceritate acele două întrebări.
Vechea zicală „o mică îmbunătățire poate aduce o mare avere sau faimă” este foarte adevărată. Așadar, vrei să ai succes? Atunci, fii dispus să-ți schimbi gândirea!
de Jean Koechlin
Geneza 22:13-24
Dumnezeu Însuşi Se preocupă de Mielul pentru arderea-de-tot. Când Domnul Isus Şi-a făcut apariţia în mijlocul poporului pe malurile Iordanului, Ioan Botezătorul a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1.29). El era răspunsul divin la toate păcatele care tocmai fuseseră mărturisite. Astfel se descoperă taina cea mare a cărei umbră o avem în acest capitol. Şi ce asigurare continuă să aducă acest „Yehova-Iire” (Domnul va purta de grijă) tuturor celor chinuiţi de povara păcatelor lor!
Isaac este înviat în mod simbolic (Evrei 11.19); Hristos însă este înviat în adevăr, cu toate consecinţele care decurg din aceasta pentru El şi pentru noi. El va primi o soţie, fapt ilustrat de numirea Rebecăi în v. 23. Iar noi vom primi binecuvântările cereşti a căror imagine o avem în v. 17 şi 18.
Credinţa lui Avraam s-a arătat prin această faptă (Iacov 2.21). Se spune că încercarea face proba. Dumnezeu îi cunoştea inima şi ştia că avea credinţă, dar ea trebuia să se manifeste public. În ce ne priveşte pe noi, dacă am putut mărturisi: «cred în Domnul Isus», mai devreme sau mai târziu ni se va da ocazia să o dovedim. Încercările creştinilor deseori nu au alt scop decât să pună în evidenţă realitatea credinţei care este în ei.
Mana Zilnica 