19 Ianuarie 2024
Deci ce vom spune? Că națiunile care nu umblau după dreptate au obținut dreptate, dar o dreptate care este din credință; iar Israel, umblând după o lege a dreptății, n-a ajuns la acea lege.
Romani 9.30,31
Istoria trecută a lui Israel și starea poporului în acele zile dovedesc clar cât de adevărate au fost cuvintele profeților. De ce a fost dus Israel în Asiria și în Babilon? Din a cui cauză erau în acel timp sub stăpânirea unui tiran păgân? Și care era starea lor din punct de vedere moral? Fiind pe terenul legii, ei umblaseră după o dreptate exterioară, potrivită legii, și nu o obținuseră. Având în vedere starea lor, harul lui Dumnezeu se revărsase pe bună dreptate către națiuni, care erau departe de Dumnezeu. Națiunile, care erau „fără nădejde” în lume și care nu umblau după dreptate, au obținut dreptatea prin har, pe principiul credinței, care putea fi astfel obținută de cei care trăiau fără lege, dar și de toți din Israel, care erau gata să alerge la adăpostul harului, conștienți de starea lor tristă.
Și de ce nu ajunseseră iudeii la dreptate? Pentru că încercaseră să o obțină „nu din credință, ci din fapte” (versetul 32), amăgindu-se, în trufia lor, că Îl pot satisface pe Dumnezeul cel sfânt prin faptele legii. Mândri de privilegiile lor naționale și de dreptatea lor închipuită, ei s-au poticnit de Hristos, piatra pe care Dumnezeu, în harul Său, a pus-o în Sion. N-ar fi trebuit să-L primească cu recunoștință pe un asemenea Mântuitor? În loc să facă aceasta, El a devenit pentru ei „o piatră de poticnire”. În loc să creadă în El și să devină astfel părtași „valorii” Sale, ei s-au poticnit de El, după cum este scris: „Iată, pun în Sion o piatră de poticnire și o stâncă de cădere; și cine crede în El nu va fi dat de rușine” (versetul 33).
R. Brockhaus
Îngerul Domnului Își așază tabăra în jurul acelora care se tem de El și-i scapă.
Psalmul 34.7
Wanja (2)
După câtva timp, Wanja nu mai putea înainta. S-a neliniștit. De fapt, ar fi trebuit să fie deja de mult timp la mină. Dacă s-a rătăcit? A încercat să se uite în jur, dar ningea atât de tare, încât Wanja nu mai putea să vadă prin zăpadă și a închis ochii.
Atunci s-a rugat. El Îl cunoștea pe Domnul Isus ca Păstorul și Domnul lui și se încredea în El. „Doamne Isuse, Tu mă vezi și știi că m-am rătăcit și că nu mai pot găsi drumul. Tu vezi ce tare ninge și cât de singur sunt. Te rog, ajută-mă!”
Fără să știe unde îl va duce drumul, Wanja a mai făcut cu greu câțiva pași.
În fața lui a apărut ceva înalt, întunecos. Băiatul a mers într-acolo și a observat că era o claie de fân. Foarte obosit, s-a apropiat de ea pentru a găsi puțină protecție în fața furtunii de zăpadă. Cât de mult își dorea odihna, căldura și adăpostul!
Fără a ști exact ce face, Wanja a săpat cu mâinile sale înțepenite de frig o mică vizuină în fân.
După câteva minute, adăpostul era gata și suficient de mare, ca să încapă în el. A împins oala cu mâncare pentru tatăl lui în vizuină și s-a furișat și el înăuntru. După ce a închis intrarea cu fân, și-a liniștit foamea cu mâncarea tatălui, I-a mulțumit Domnului Isus pentru acest locșor sigur și a adormit în câteva clipe.
Citirea Bibliei: Numeri 11.10-23 · Matei 8.1-13
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
MEMOREAZĂ SFÂNTA SCRIPTURĂ! | Fundația S.E.E.R. România
„Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi…” (Coloseni 3:16)
Înainte de apariția limbii scrise, memoria era singura modalitate prin care puteai învăța. În zilele noastre, memorarea a primit o denumire urâtă, devenind „învățare mecanică.” Dar memorarea nu-ți face mintea un loc mai plictisitor – dimpotrivă! Când am înmagazinat cuvinte minunate în memoria noastră, vom avea o viață lăuntrică mai bogată decât cineva care nu a făcut-o. Eva Heymann a petrecut doi ani într-o închisoare dintr-un lagăr nazist. Ea a povestit cum o altă tânără, din celulă, recita mereu rugăciunea maicii Tereza: „Să nu te necăjești, să nu te înspăimânți – toate trec. Numai Dumnezeu nu Se schimbă. Răbdarea poate totul. Cine-L are pe Dumnezeu, are totul. Dumnezeu ne este îndeajuns!”
Când Eva a văzut cât de mult o ajută această rugăciune pe fată, a început s-o repete și ea la sfârșitul fiecărei zile. Mai târziu, Eva a scris cum timpul ei în închisoare s-a transformat prin cuvintele pe care le-a memorat. Lucrul acesta ilustrează faptul că și cuvintele pe care le avem în mintea noastră ne pot fi de ajutor pentru a schimba starea de moment. Așadar, când întâlnești un verset din Sfânta Scriptură care-ți vorbește, oprește-te și scrie-l pe un cartonaș!
Pune-l undeva la vedere: pe oglinda din baie, pe telefon, în mașină… Dacă poți învăța după materiale audio, ascultă Sfânta Scriptură pe CD sau pe iPod. Dacă ești genul care învață prin ilustrații, aprinde un foc, sau un bec, o luminiță (orice) și recită aceste cuvinte: „Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric” (1 Ioan 1:5). Când Cuvântul lui Dumnezeu este repetat, reamintit și recitit, el este un izvor de bucurie, pace și putere, care curge… și duce cu el și sufletul tău!
de Jean Koechlin
Geneza 11:27-32; 12:1-8
În acele timpuri de după potop, idolatria a cunoscut un avânt înfricoşător (citiţi Iosua 24.2). Dumnezeu lasă de această dată răul să-şi urmeze cursul, dar cheamă un om să se despartă de rău. „Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat ca să iasă … şi a ieşit, neştiind unde merge” (Evrei 11.8).
«Avraam pleca cu ochii închişi, dar Dumnezeu îl conducea de mână» (J. G. B.) – (Fapte 7.2). Poruncile lui Dumnezeu, însoţite de înşeptite promisiuni (v. 2, 3), îi sunt suficiente pentru al face să pornească. Ascultarea este împotriva pornirilor noastre naturale, chiar şi atunci când ştim de ce ni se cere un anumit lucru. Dar a asculta fără a înţelege şi a porni la drum fără a-ţi cunoaşte destinaţia cere credinţă, cu alte cuvinte, o deplină încredere în Cel care a poruncit. Avraam este în Scriptură modelul credinţei. Această credinţă este caracterizată de o abandonare a lucrurilor văzute pentru un ţel nevăzut
(2 Corinteni 4.18). Spre deosebire de cei care construiesc cetăţi pe pământ (Cain, cei de la Babel …), Avraam îşi înalţă privirea spre cetatea cerească „al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11.10). Şi această speranţă face din el un străin pe pământ. De acum încolo el nu va avea decât cortul său şi altarul său (v. 8), care mărturisesc dublul caracter, de călător şi de închinător, care defineşte omul credinţei în toate timpurile.
Mana Zilnica 