Mana Zilnica

14 Ianuarie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul va trece ca să-i lovească pe egipteni; și va vedea sângele pe pragul de sus și pe cei doi ușori ai ușii și Domnul va trece pe lângă intrare și nu-l va lăsa pe nimicitor să intre în casele voastre, ca să lovească.

Exod 12.23

Nimicitorul urma să treacă prin țara Egiptului pentru a-i ucide pe cei întâi-născuți din fiecare casă. El era reprezentantul lui Iahve, o ființă angelică având puterea de a lovi cu moartea. Prin urmare, acest nimicitor este numit uneori „îngerul morții”. Acest înger al morții a trecut peste casele din Egipt care aveau semnul sângelui. Sângele semnifica pentru el că moartea deja se abătuse asupra acelor case și că putea trece peste ele fără a mai aduce și el judecata asupra lor. Totuși, în acele case nimeni nu murise, cu excepția mielului – „Un miel de un an” (Exod 12.5).

Cel întâi-născut din fiecare casă a israeliților era în siguranță, indiferent de starea sau de simțămintele lui. Să ne imaginăm două case ale israeliților în acea noapte. Într-una era un băiat căruia îi era teamă că va muri atunci când îngerul avea să treacă: poate pentru că îngerul nu va vedea sângele sau poate pentru că părinții lui nu puseseră suficient sânge sau nu-l puseseră așa cum ar fi trebuit. În cealaltă casă era un băiat care avea încredere deplină că îngerul avea să vadă sângele și să treacă peste casă. La ivirea zorilor, ambii băieți erau în viață. Nimicitorul nu privise la starea inimilor băieților în acea noapte, ci numai și numai la un singur lucru: la sânge. Mântuirea noastră nu se datorează stării noastre interioare, ci doar faptului că Hristos a făcut ispășire pentru păcatele noastre.

În acea noapte, evreii au mai făcut un lucru: s-au hrănit cu mielul fript la foc (Exod 12.8). Aceasta avea să le ofere energie pentru călătoria care le stătea înainte. În această zi a Domnului, să apreciem încă și mai mult sângele Mielului și să ne hrănim cu harul Său, pentru a fi susținuți în săptămâna care urmează!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn.

1 Petru 2.24

Părăsit pe cruce

Acest verset ne îndreaptă gândurile spre crucea de pe Golgota. Oamenii L-au condamnat pe Isus la moarte și El a fost răstignit pe lemn. Batjocura lor s-a revărsat ca un torent asupra Lui, dar El nu a reacționat la ea, deși o simțea profund. La prânz s-a întunecat brusc trei ore. În acest timp, Isus a purtat păcatele noastre în trupul Său.

El a luat asupra Sa pe cruce toate păcatele: minciunile noastre, comportamentul nostru indisciplinat, purtarea nedreaptă, cuvintele jignitoare, nesinceritatea noastră, orice gând rău. Când aceste nelegiuiri erau asupra Lui, Dumnezeu L-a pedepsit pentru ele în locul nostru.

Această judecată a căzut asupra Lui fără menajamente, deși El Însuși nu păcătuise niciodată. Dar Dumnezeu urăște și detestă păcatul. Pentru că El este sfânt, despărțit de rău, a trebuit să-L părăsească pe Domnul Isus în acele ore în care El purta vinovăția noastră.

Această părăsire a provocat suferințe de nedescris Mântuitorului nostru. El, Cel fără de păcat, a suferit cumplit, pentru că a fost făcut una cu păcatele noastre. Această pedeapsă L-a durut foarte mult pe Cel care Se bucurase întotdeauna de comuniunea cu Dumnezeu.

Chiar dacă nu putem înțelege pe deplin ce s-a întâmplat la cruce, inimile noastre se umplu de recunoștință. Această jertfă ne îndeamnă fără cuvinte, zi de zi, să nu mai păcătuim, când știm câte dureri I-au provocat păcatele noastre lui Isus Hristos!

Citirea Bibliei: Numeri 8.1-26 · Matei 6.16-23

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FEREȘTE-TE DE AUTOCOMPĂTIMIRE! | Fundația S.E.E.R. România

„Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.” (1 Corinteni 10:24)

Autocompătimirea poate fi fatală. Ea spune mamei și soției care lucrează din greu: „Nu ești apreciată!” Ea spune funcționarului de la birou: „Uite ce valoros ești, și cu toate acestea nu ești recunoscut sau apreciat!” Șomerului îi spune: „N-ai nicio șansă!” Iar celui divorțat: „Nu e loc pentru tine!” Celui îndurerat: „Ești fără speranță!” Și celui ce se luptă: „Nu e cale de scăpare!” Să ne uităm la profetul Ilie: a doua zi după cea mai mare victorie din viața sa, el era profund deprimat și se scălda în autocompătimire, astfel că ajunge să spună: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul… Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe proorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!” (1 Împărați 19:4, 10).

Autocompătimirea în stare brută! În general, există două motivații în spatele autocompătimirii: prima este manipularea emoțională. Folosim autocompătimirea ca armă pentru a-i face pe alții să se simtă vinovați și pentru a obține ce vrem. E semn de imaturitate și trebuie să confrunți asta, fie că e în tine, fie că e în altcineva. Pe de altă parte, autocompătimirea poate rezulta din simpla epuizare. În Vechiul Testament, Dumnezeu i-a arătat lui Ilie patru lucruri necesare pentru a-l aduce din nou pe calea cea bună:

1) Avea nevoie de mai multă odihnă;

2) Nu mâncase corespunzător;

3) Își luase privirea de la Dumnezeu și încerca să facă totul prin propriile sale puteri;

4) Era izolat și avea nevoie de un prieten. Așa că Dumnezeu i l-a dat pe Elisei. Lucrul acesta și-a atins scopul, și data următoare când îl vedem pe Ilie, este din nou în vârf.

Oprește-te și fă-ți timp azi să te gândești cum ai putea aplica aceste patru adevăruri în viața ta… și – ferește-te de autocompătimire!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Geneza 7:16-24; 8:1-5

Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu a luat sfârşit. Valurile judecăţii Sale se revarsă peste pământ. Cu excepţia corăbiei care se construise, nimic nu lăsa să prevadă judecata. Totul părea să meargă foarte bine. Lumea îşi continua mersul cu veselie. Mâncau şi beau, se în­surau şi se măritau. „N-au ştiut nimic – spune Domnul Isus – până a venit potopul şi i-a luat pe toţi” (vezi Matei 24.37-39). O soartă pe cât de neaşteptată pe atât de groaznică îi loveşte pe cei care au rămas surzi la invitaţia harului lui Dumnezeu. Şi această istorisire consemnată în Cuvântul lui Dumnezeu şi amintită chiar de Domnul Isus constituie cel mai serios avertisment de a ne împăca cu Dumnezeu. Fiecare este astăzi invitat să-şi ocupe locul în corabie, cu alte cuvinte, să-şi găsească în Hristos adăpost faţă de mânia lui Dumnezeu. Iar dacă avem în El acest loc absolut sigur, să nu uităm niciodată că El a trecut în locul nostru prin apele teribile ale judecăţii lui Dumnezeu. „Toate valurile Tale şi talazurile Tale au trecut peste mine” (Psalmul 42.7).

În mijlocul acestui prăpăd fără seamăn, Noe şi familia lui se bucură de o pace deplină. Fie că apele se învolburează sau se retrag, corabia nu va naufragia … cu atât mai mult credinciosul care rămâne în Hristos se va afla la loc sigur în ziua judecăţii.