8 Ianuarie 2024
Voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; voi, care odinioară nu erați popor, iar acum sunteți popor al lui Dumnezeu; voi, care nu primiserăți îndurare, iar acum ați primit îndurare.
1 Petru 2.9,10
În contrast cu Israelul răzvrătit care L-a respins pe adevăratul lui Mesia, sfinții preaiubiți ai lui Dumnezeu din zilele de astăzi sunt numiți „o seminție aleasă”. Aceasta este alegerea lui Dumnezeu de dinainte de întemeierea lumii – o alegere mai înaltă decât cea îndreptată spre Israel, poporul pământesc al lui Dumnezeu, care a fost ales de la întemeierea lumii.
„Preoția împărătească” este corespondentul „preoției sfinte”, pe care o găsim în versetul 5: „Voi înșivă, ca niște pietre vii, sunteți zidiți o casă spirituală, o preoție sfântă, ca să aduceți jertfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos”. „Preoția sfântă” Îl are în vedere pe Dumnezeu, iar „preoția împărătească” îi are în vedere pe oameni. Caracterul împărătesc marchează mărturia lui Dumnezeu către această lume – o demnitate conferită păcătoșilor mântuiți prin har.
„O națiune sfântă” este în contrast cu Israelul în carne, neascultător, și vorbește despre o sfințire reală și vitală, pentru gloria lui Dumnezeu.
„Un popor dobândit pentru Sine” arată apartenența la El, ca robi mai degrabă decât ca slujitori tocmiți, așa cum se considerau iudeii de sub lege. Suntem în întregime posesiunea Stăpânului nostru.
Toate aceste prețioase binecuvântări eterne au în vedere și un scop pentru acum: rezultatul prezent este ca noi, cei credincioși, să vestim „laudele Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. Nu doar să rostim laudele, ci să le manifestăm. Întregul caracter al vieții celor credincioși este implicat în aceasta. Lumina Sa minunată trebuie să strălucească puternic în orice aspect al vieții noastre.
L. M. Grant
Din cauza voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri.
Romani 2.24
Un ajutor sau o piedică?
Un fost broker de asigurări, în vârstă de 86 de ani, spunea: „Nu există Dumnezeu și nu există viață după moarte. Nu am găsit nicio dovadă concludentă, care să susțină în mod convingător astfel de realități”. Ce greșeală!
Oamenii de știință au demonstrat că toate cărțile Noului Testament sunt documente autentice și că învierea Domnului Isus este un fapt dovedit istoric. Cu toate acestea este nevoie de credință! Fiecare trebuie să decidă dacă dă crezare Cuvântului lui Dumnezeu sau dacă ascultă de raționamentul oamenilor. Dumnezeu nu obligă pe nimeni să creadă că El este Adevărul și că este adevărat Cuvântul Său. Dar ce cumplit este când cineva se înșală chiar cu prețul sufletului său!
Bărbatul a continuat spunând: „Oamenii pe care i-am întâlnit și cu care am făcut afaceri pretindeau că sunt creștini, dar de obicei nu dovedeau aceasta. Mulți mergeau la biserică în mod regulat, dar erau la fel de lacomi, de necinstiți, de nerușinați, de nerecunoscători și de nemulțumiți ca și cei care nu practicau credința creștină”.
Această afirmație ne pune în fața unei mari provocări. Sunt oamenii din jurul nostru atrași spre credință prin comportamentul nostru sau, dimpotrivă, sunt dezgustați? Suntem noi un ajutor sau, dimpotrivă, o piedică în calea lor către Dumnezeu? Să ne amintim în fiecare zi că purtarea noastră vorbește mai mult decât o mie de cuvinte!
Citirea Bibliei: Numeri 4.21-49 · Matei 4.12-25
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
TREBUIE SĂ ÎNGRIJEȘTI DE CEI NEVOIAȘI (1) | Fundația S.E.E.R. România
„Văduvele lor erau trecute cu vederea la împărţeala ajutoarelor de toate zilele.” (Faptele Apostolilor 6:1)
Pentru că în vremea Noului Testament guvernul nu se îngrijea de văduve și de orfani, Biserica a preluat această responsabilitate. Din nefericire, se pare că apăruseră favoritismele, și văduvele și orfanii din poporul iudeu au avut parte de tratament preferențial față de văduvele și orfanii dintre neamuri. Cum au reacționat conducătorii Bisericii? Ar fi putut să desființeze rapid această practică, așa cum facem și noi de atâtea ori. Ei ar fi putut spune: „Noi suntem chemați să vestim Evanghelia, nu să facem pachete cu mâncare. Noi ne preocupăm de chestiuni referitoare la păcat și mântuire, nu de sandale și supă!” În schimb, iată ce au făcut acei slujitori ai bisericii: mai întâi, au convocat o adunare pentru a soluționa problema (vezi Faptele Apostolilor 6:2). Ei au înștiințat toți membrii că biserica lor ia în serios problema sărăciei și că fiecare este responsabil înaintea lui Dumnezeu să facă ceva în această privință. Versetul nu susține obligativitatea forțată, ci propovăduiește clar voluntariatul sub călăuzirea Duhului Sfânt. În al doilea rând, au transferat problema în mâinile celor mai hăruiți și mai pricepuți dintre ei. Au ales șapte bărbați – foarte respectați, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune – și le-au încredințat această responsabilitate (vezi Faptele apostolilor 6:3).
În loc să ne creștem copiii doar pentru domenii importante ca medicina, dreptul, politica sau guvernarea, mai bine ar fi să-i învățăm că grija față de cei neajutorați este una dintre cele mai înalte chemări pe care ni le face Dumnezeu. De ce oare 10% din populația lumii merge la culcare cu stomacul gol în fiecare seară? Sau de ce trebuie să moară peste 17.000 de copii zilnic (unul la 5 secunde!) din cauza malnutriției și a unor boli tratabile, iar noi, creștinii și bisericile, nu facem mai nimic legat de asta?! Nimeni nu poate face totul, dar Dumnezeu ne-a chemat pe fiecare dintre noi să facem ceva! Iar Biblia ne spune (Iacov 1:27): „Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume”. Iată ceva de făcut pentru fiecare zi!
de Jean Koechlin
Psalmul 98, 99
Psalmul 98 începe în acelaşi fel cu Psalmul 96, iar Psalmul 99, în acelaşi fel cu Psalmul 97. „Cântaţi Domnului o cântare nouă” (Psalmul 98.1). Cântarea cea nouă este aceea care-L are ca temă pe Hristos în noile manifestări ale gloriei Sale. În zorii Împărăţiei Sale, atunci când Dumnezeu Îşi va fi făcut cunoscut mântuirea şi Îşi va fi descoperit dreptatea (v. 2; Psalmul 97), acest imn va fi intonat în cer şi toate făpturile îi vor răspunde acolo în ecou (Apocalipsa 5.9-13). Cerul şi pământul vor fi la unison; o bucurie universală va răspunde în sfârşit bunătăţii şi credincioşiei lui Dumnezeu (v. 3).
„Domnul împărăţeşte”, repetă Psalmul 99 (după Psalmul 97). Odată exersată judecata Lui, gloria Sa îşi reia „între heruvimi” locul pe care-l părăsise odinioară din cauza nelegiuirii poporului (Exod 25.22; Ezechiel 10). Sfinţenia Sa este proclamată în trei rânduri: Este sfânt; este sfânt; Domnul Dumnezeul nostru este sfânt (v. 3, 5, 9; comp. cu Isaia 6.2,3). Dar acest Dumnezeu „de trei ori sfânt” este de asemeni Cel care iartă (v. 8) şi ştim că El o poate face fără să Se nege pe Sine, în puterea lucrării de la cruce. Numai atunci mijlocirea lui Moise, a lui Aaron şi a lui Samuel îşi va primi deplin răspunsul, în această iertare care este deja partea noastră în har (Exod 32.11,32; Numeri 16.47; 1 Samuel 7.5; 12.23).
Mana Zilnica 