7 Ianuarie 2024
Ce va rămâne din darul acesta de mâncare să fie al lui Aaron și al fiilor lui; acesta este un lucru preasfânt Domnului între jertfele de mâncare mistuite de foc.
Levitic 2.3
Nu este minunat să-L privești cum a fost El în viața Sa? Este însemnat lucru să avem jertfa aceasta ca hrană cu care ne putem umple și sătura sufletele, prin care putem primi putere să mergem pe drumul nostru, prin care să creștem și să primim astfel, cu adevărat, caracterul Său, fiind schimbați după chipul Său.
Vedem că, dacă Îi aducem ceva lui Dumnezeu, El nu ne rămâne niciodată dator. Cel ce jertfea aducea jertfa de mâncare lui Dumnezeu, ca să I-o dea Lui, iar preotul, care o aducea pe altar, primea din ea pentru mâncare. Nu este aceasta și experiența noastră? Nu știm că, atunci când suntem adunați în jurul Domnului ca să-I aducem Tatălui jertfele noastre de laudă și de mulțumire și să-I spunem Tatălui ce slavă am găsit noi la Domnul Isus – prin urmare, când ne strângem în felul acesta Îi aducem Lui ceva? La Cină venim nu pentru a primi ceva; pentru aceasta ne strângem la adunarea de zidire; însă la frângerea pâinii venim împreună ca să Îi aducem ceva, anume „rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui”. Și noi avem, cu adevărat, jertfe de laudă și de mulțumire; și nu vorbesc numai buzele, ci ceea ce este rostit vine cu adevărat din inimă. Noi am venit să dăm și, din ce am avut, I-am dat ceva lui Dumnezeu; și totuși inimile noastre au plecat pline, deseori mai pline decât atunci când am venit.
Acesta este întotdeauna rezultatul când venim cu jertfele noastre la Dumnezeu, când Îi aducem ceea ce ne-a spus El, în Cuvânt, despre Domnul Isus, despre lucrarea Sa și, mai ales aici, unde este vorba despre această jertfă, despre ceea ce El Însuși ne dă ca parte a noastră. Și putem înțelege acest lucru când suntem obișnuiți să locuim în prezența lui Dumnezeu și când sentimentele noastre sunt formate în părtășie cu Dumnezeu; astfel, va deveni o obișnuință pentru noi să fim în Locul Preasfânt, în prezența lui Dumnezeu, ca să-I slujim.
H. L. Heijkoop
Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.
Ioan 17.4
Până la capăt!
Când a trăit pe acest pământ, Domnul Isus a vorbit de mai multe ori despre voia lui Dumnezeu, arătând astfel ce era cel mai important pentru Sine.
Ucenicilor Săi le-a spus: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui” (Ioan 4.34). De asemenea: „Eu nu pot să fac nimic de la Mine Însumi; judec după cum aud și judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 5.30).
Pentru oricine crede în El este prețioasa promisiune: „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; și pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară; căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. Și voia Celui care M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de la urmă. Căci voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică” (Ioan 6.37-40).
La sfârșitul vieții Sale pe acest pământ, înainte de a merge să împlinească lucrarea de răscumpărare pe crucea de la Golgota, a petrecut ore întregi în rugăciune în grădina Ghetsimani. El S-a rugat din adâncul inimii Sale: „Tatăl Meu, dacă este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta! Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (Matei 26.39).
El a fost gata să facă voia lui Dumnezeu până la capăt! Și a împlinit-o până la capăt!
Citirea Bibliei: Numeri 4.1-20 · Matei 4.1-11
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
TU EȘTI CA O OGLINDĂ! | Fundația S.E.E.R. România
„Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului…” (2 Corinteni 3:18)
Există un vechi proverb care spune: „Dacă vrei să-mi fii tovarăș, adoptă obiceiurile mele.” Apostolul Pavel ne face următoarea afirmație: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18). O versiune modernă a acestui verset spune așa: „Creștinii reflectă imagini asemenea unor oglinzi.” Iar cei care au tradus Biblia, versiunea King James au spus astfel: „Observând ca într-o oglindă.” Așadar, care din aceste traduceri are dreptate? Toate cele trei!
Cuvântul katoptris din greaca veche se poate traduce în ambele moduri. Concluzie: cu cât petreci mai mult timp în prezența lui Dumnezeu, cu atât mai mult vei reflecta asemănarea cu El și vei duce cu tine prezența Sa. Ce înseamnă „a-ți observa” fața într-o oglindă? E mai mult decât o privire rapidă; „a observa” înseamnă a studia, a te uita îndelung la ceva, a contempla. Biblia ne spune că după ce Moise a petrecut 40 de zile pe munte în prezența lui Dumnezeu, oamenii din poporul Israel s-au temut să se apropie de el, deoarece „pielea feței lui strălucea” pentru că era acoperit de slava lui Dumnezeu (vezi Exodul 34:29). Moise a devenit ceea ce a privit!
Pavel ne spune „să facem totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Asta înseamnă că în tot ceea ce faci, tu ești ca un reflector!
Domnul Isus a zis: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:16). Cu alte cuvinte, când oamenii se uită la tine, ar trebui să-L vadă pe Dumnezeu care locuiește în tine. Iar acest lucru trebuie să se întâmple pretutindeni unde te afli: acasă, la școală, la locul de muncă și oriunde te-ai afla. Amin!?
de Jean Koechlin
Psalmul 97
Acest psalm descrie instaurarea Împărăţiei în putere şi are drept corespondent Isaia 11.4,5 şi Apocalipsa 19.6. Tot ceea ce se opune stăpânirii Domnului va fi distrus (v. 3‑5), în timp ce inimile tuturor credincioşilor vor fi umplute de veselie (v. 8). Atunci gloria Domnului va fi nu numai istorisită, ca în Psalmul 96.3, ci şi văzută (v. 6), iar locuitorii pământului vor fi în sfârşit în măsură să vadă deosebirea dintre guvernarea exersată prin oameni şi dreptatea instaurată de Dumnezeu. Îngerii, numiţi în versetul 7 „dumnezei”, atât de mult timp martori ai nedreptăţii pe pământ, vor asista în sfârşit la triumful dreptăţii. Îl vor vedea pe Întâiul‑născut, Hristos, prezentat de Dumnezeu în lumea locuită şi, într-un gând cu sfinţii de pe pământ, I se vor închina (Evrei 1.6).
Ultimele trei versete au o deschidere către toate timpurile, pentru că Dumnezeu are neîncetat privirile îndreptate asupra celor care-L iubesc, asupra celor „drepţi cu inima”. Harul Lui îi numeşte sfinţi şi drepţi. El aşteaptă ca ei să urască răul şi să se bucure în El (v. 10, 12; comp. cu Romani 12.9 şi cu Filipeni 4.4). El Însuşi le va păzi negreşit sufletele şi le va lumina fiecare pas (v. 10, 11).
Mana Zilnica 