5 Ianuarie 2024
Cine își iubește viața o va pierde; și cine își urăște viața în lumea aceasta o va păstra pentru viața eternă. Dacă Îmi slujește cineva, să Mă urmeze; și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Și, dacă cineva Îmi slujește, Tatăl îl va onora.
Ioan 12.25,26
Drumul spre binecuvântare pentru om trece prin moarte. Însă binecuvântarea în care moartea lui Hristos l-a adus pe credincios este una de un fel cu totul nou, aflată dincolo de puterea morții. Viața în lumea aceasta este, chiar în cea mai bună formă a ei, o viață trecătoare; viața pe care Domnul o dă este „eternă”. Să iubim viața aceasta înseamnă să ne agățăm de o viață pe care trebuie să o pierdem – și pe care o pierdem chiar urmărind-o. Să urâm viața în această lume, având în vedere viața eternă, înseamnă să intrăm în savurarea vieții veșnice chiar acum. Să cântărim bine însemnătatea profundă a cuvintelor Domnului. A ne întoarce spre lume, căutând să ne găsim plăcerea în lucrurile în care lumea și-o găsește, se va dovedi doar amărăciune și întristare, astfel că vom descoperi nu doar că urmărim ceea ce nu are satisfacție de durată, dar, chiar și în cel mai bun caz, pierdem ceea ce am realizat, pentru că aceasta este o viață care sfârșește în moarte.
Mai mult, nu doar că există viața nouă, în contrast cu cea care este trecătoare, ci este și privilegiul de a trăi o viață de slujire față de Domnul. Ca să putem merge pe această cale de slujire, trebuie să-L urmăm pe Domnul – așa cum, puțin mai târziu, porunca pe care Domnul i-a dat-o lui Petru, de a-I hrăni oile, este urmată de îndemnul „urmează-Mă” (Ioan 21.17,19). Aceasta reprezintă un motiv în plus pentru a accepta moartea față de viața prezentă; pentru că, în principiu, „urmarea” lui Hristos este prin moartea față de păcat și față de lume. Un astfel de drum va avea o răsplată deosebită. Urmarea lui Hristos ne va conduce în locul în care merge Hristos, pentru a fi cu El în casa vieții eterne. Un astfel de drum poate atrage opoziție și persecuție din partea oamenilor, dar va avea în mod sigur onoare din partea Tatălui.
H. Smith
Dar Dumnezeu Își arată dragostea Sa față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.
Romani 5.8
Bătălia de la Stalingrad
În urmă cu aproximativ 80 de ani se încheia cel de-al Doilea Război Mondial. Punctul său de cotitură l-a constituit bătălia de la Stalingrad (1942-1943), în care armata germană a fost încercuită și învinsă de forțele rusești. A fost o luptă crâncenă, în care mureau zilnic mii de soldați. Frigul aprig și vântul tăios de stepă erau de nesuportat pentru luptători; de asemenea aprovizionarea se făcea în condiții foarte dificile. Un soldat german a scris în ultima sa scrisoare către tatăl său: L-am căutat pe Dumnezeu în fiecare casă distrusă, la fiecare colț de stradă, în fiecare camarad… Dumnezeu nu S-a arătat când inima mea a strigat după El… Nu, tată, nu există Dumnezeu.
Acest tânăr L-a căutat cu disperare pe Dumnezeu în acel infern. Situația lui era, cu siguranță, una groaznică, dar nu cumva Îl căuta pe Dumnezeu într-un loc greșit? Să căutăm oare dragostea lui Dumnezeu într-un oraș bombardat, într-o ruină fumegândă, într-un război cauzat de oameni? Nu!
Dragostea lui Dumnezeu este văzută într-un loc cu totul diferit: pe crucea de la Golgota! Acolo, Isus a murit din dragoste pentru oamenii păcătoși, ca să ne deschidă calea spre Dumnezeu și spre cer. Crucea lui Hristos este dovada de netăgăduit a dragostei lui Dumnezeu! Ceea ce s-a întâmplat la Stalingrad și în alte locuri nu face decât să demonstreze cât de mult avem nevoie de Cineva care să ne salveze din starea de vinovăție în care ne găsim. Dragostea lui Dumnezeu este în Isus și o putem vedea atât de limpede în moartea Sa.
Citirea Bibliei: Numeri 3.1-26 · Matei 3.1-12
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ANUL ACESTA ALUNGĂ ÎNDOIALA (3) | Fundația S.E.E.R. România
„Iosif a visat un vis…” (Geneza 37:5)
Iosif a avut două vise, iar al doilea a fost mai mare decât primul. Primul vis a fost despre un câmp cu snopi; al doilea vis a fost despre cer, soare, lună și stele. „Ce vreți să spuneți cu asta?” – întrebi tu. Să îndrăznești să ai un vis mare, anul acesta!
Managerul Henry Curtis spunea: „Fă-ți planuri cât vrei de fantastice, pentru că peste 25 de ani ele vor părea mediocre. Fă-ți planuri de 10 ori mai mărețe decât cele pe care le-ai făcut inițial, și peste 25 de ani te vei întreba de ce nu le-ai făcut de 50 de ori mai mărețe!”
Există o singură cale prin care poți continua să crești: scopul tău trebuie să fie cu un pas mai în față decât ceea ce este confortabil pentru tine. Asta te va obliga să continui să crești! Și totodată te va ajuta să crezi că Dumnezeu poate face lucruri mai mari. Cei mai mulți oameni își doresc ca viețile lor să se îmbunătățească mereu, și cu toate acestea prețuiesc mai mult comoditatea și stabilitatea. Ei uită că nu poți deveni mai bun și în același timp să rămâi la fel. Creșterea înseamnă schimbare și asta înseamnă să pui la îndoială starea de fapt. A avea mintea orientată spre lucrurile posibile înseamnă a nu te mulțumi cu ce ai acum.
Mereu vor exista persoane în jurul tău care vor să renunți la visul tău și să îmbrățișezi starea de fapt. Iubește-i, dar nu te lăsa condus de ei!
Pe măsură ce începi să crezi că Dumnezeu va face lucruri mai mari, iar ceilalți vor să te descurajeze, gândește-te că acum când citești/asculți această meditație, undeva în lume oamenii se gândesc cum să vindece cancerul, cum să dezvolte noi surse de energie, cum să-i hrănească pe săraci, cum să ridice calitatea vieții, ori să câștige toate națiunile pentru Hristos. Ei fac tot ce pot și pun la-ndoială status quo-ul; și tu trebuie să faci la fel!
de Jean Koechlin
Psalmul 95
Puterea lui Dumnezeu în mântuire deşteaptă strigăte de bucurie în cei care sunt obiecte ale mântuirii. Odinioară, pe ţărmul Mării Roşii, un popor răscumpărat făcuse să se înalţe către Domnul cântul eliberării. Ce trist, istoria lui Israel încă de la primii ei paşi prin pustie ne învaţă că putem fi martori ai lucrărilor lui Dumnezeu (v. 9) şi totuşi să nu-I cunoaştem căile (v. 10)! Ea ne arată, de asemenea, că nu numai Faraon cel nelegiuit şi–a „împietrit inima” (Exod 8.15,32), ci că nici Israel n-a întârziat să facă la fel (v. 8). Chiar numele de Masa (ispită; vezi Exod 17.7) şi de Meriba (contestaţie, ceartă) sunt gravate pentru totdeauna în istoria lui (comp. cu Numeri 11.3,34). Astfel de paşi greşiţi au reperat tristele etape ale traversării pustiei şi au servit la a le desemna. Fie ca aceste nume să fie şi pe drumul fiecăruia dintre noi ca nişte panouri indicatoare care ne avertizează într-un mod solemn!
Epistola către Evrei citează şi comentează acest psalm care ne stă în atenţie (Evrei 3.7): „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile”. Din inimă trebuie deci să-L ascultăm pe Domnul. Fie ca a noastră astăzi să fie sensibilă la „glasul Lui”, pentru ca a Lui mâine să ne facă să intrăm în glorioasa Sa odihnă!
Mana Zilnica 