4 Ianuarie 2024
Împăratul David a intrat și a stat înaintea Domnului și a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule? Și ce este casa mea, că m-ai adus până aici?”.
2 Samuel 7.18
Care a fost efectul promisiunilor Domnului asupra inimii lui David? Avem răspunsul în acest verset: „Împăratul David a intrat și a stat înaintea Domnului și a zis: «Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule?»”. Să remarcăm atitudinea lui și să medităm la întrebarea pe care el a pus-o. Ele sunt pline de adânci semnificații pentru noi. David „a stat” – aceasta înseamnă liniște și odihnă. El dorise să treacă la lucru prea devreme. Dumnezeu i-a spus: «Nu, ci tu trebuie să șezi și să privești la lucrarea Mea, să contempli acțiunile Mele făcute în favoarea ta, acțiuni din trecut, din prezent și din viitor».
În întrebarea lui, „cine sunt eu?”, vedem faptul binecuvântat că, pentru moment, David s-a pierdut din vedere pe sine însuși. El a fost pus în umbră de strălucirea revelației divine. Eul și sărmanele lui fapte au fost date la o parte de către gloria lui Dumnezeu și de către măreția minunată a faptelor Sale, făcute în beneficiul slujitorului Său.
Unii ar fi putut crede că David era un om activ și folositor, atunci când el s-a ridicat să construiască un templu pentru Dumnezeu, și, de asemenea, că era un om cu totul nefolositor, dacă el ar fi stat atunci când era această lucrare de făcut. Să ne aducem însă aminte că gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noastre. El prețuiește închinarea noastră mult mai mult decât lucrarea noastră. De fapt, doar închinătorul adevărat și inteligent poate fi un lucrător adevărat și inteligent. Fără îndoială că Dumnezeu, în harul Său, primește lucrarea noastră sărmană, chiar și atunci când este marcată de tot felul de greșeli. Însă, când este vorba de a compara valoarea lucrării cu cea a închinării, cea dintâi vine în urma celei de-a doua. Știm cu toții că, atunci când scurta noastră perioadă de lucrare se va fi sfârșit, va începe o eternitate de închinare. Minunat gând!
C. H. Mackintosh
Adu-ți aminte de Creatorul tău în zilele tinereții tale.
Eclesiastul 12.1
Timpul este unul singur
V-ați gândit vreodată la timp? El este inflexibil. Este o cantitate extrem de rigidă; nimeni nu o poate modifica: o oră este o oră. Și totuși, după părerea noastră, uneori pare să se lungească obsedant de mult și alteori să treacă amețitor de repede.
Cu toții suntem supușii timpului și uităm prea ușor că avem o responsabilitate. Ce facem cu timpul pe care îl avem? Cum îl folosim?
Când suntem tineri, ni se pare că avem o rezervă uriașă de timp pentru viața noastră. Atunci suntem în marele pericol de a-l irosi. Două sau trei ore de „navigare” pe internet nu ni se par o pierdere mare! Abia pe parcursul vieții, oamenii își dau seama că este limitată „rezerva lor de timp” și regretă că adesea ar fi putut să o folosească mai bine. Când cineva din jurul nostru moare subit, ne dăm seama cu groază că viața noastră se poate sfârși mai repede decât credeam.
Dumnezeul etern este Cel care a creat timpul. În fața Lui răspundem pentru modul în care îl folosim: pentru Dumnezeu sau pentru noi înșine.
Cine se întoarce la Dumnezeu de timpuriu și Îi încredințează conducerea vieții sale descoperă ce sens îi dă Domnul Isus vieții lui: ca om credincios, el trăiește ascultând de Mântuitorul său și primește de la El lucrări pentru care merită să se trudească.
Citirea Bibliei: Numeri 2.1-34 · Matei 2.13-23
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ANUL ACESTA ALUNGĂ ÎNDOIALA (2) | Fundația S.E.E.R. România
„Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!…” (Evrei 11:6)
În Sfânta Scriptură citim că „fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” (Evrei 11:6). Credința este cheia relației tale cu Dumnezeu. Fără ea, este imposibil să-I fim plăcuți! Da, Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii și le oferă șansa de-a fi mântuiți, dar ca să fim pe placul Lui, trebuie să credem în El și să avem o relație cu El. În Țara promisă au intrat 12 iscoade, dar numai două s-au întors și au zis: „Vom fi biruitori!” (Numeri 13:30).
Dumnezeu le promisese dinainte lucrul acesta, dar majoritatea au crezut că nu este posibil! Oamenii care au în minte posibilul pot crea imagini optimiste ale viitorului nu numai în mintea lor, ci și în mintea altora. Și opusul este adevărat. Sam Ewing, un fost jucător american de baseball, a spus: „Nimic nu este mai jenant decât să vezi pe cineva făcând ce tu ai spus că nu se poate.” Acum, faptul că crezi nu-ți garantează faptul că vei reuși. Dar a crede că nu poți îți garantează faptul că nu vei reuși! Așadar, cum te raportezi tu la viață? Când te confrunți cu necunoscutul, cu lucrurile nefăcute sau neîncercate, te concentrezi pe tot ce poate ieși prost sau pe tot ce poate ieși bine?
Werner von Braun, pionierul rachetei balistice, a spus: „Am învățat să folosesc cuvântul imposibil cu cea mai mare precauție.” S-ar putea să spui: „Dar cine a fost acest om?” Omul de știință care a făcut posibil ca primul om să pășească pe lună! Andrew Holmes, lector în educație la Universitatea din Hull, Marea Britanie a spus: „Nu spune niciodată unui tânăr că ceva este imposibil de făcut. S-ar putea ca Dumnezeu să aștepte de secole pe acel cineva care ignoră imposibilul suficient de mult încât să facă exact acel lucru!” Dacă dorești să realizezi ceva, acordă-ți și permisiunea de a crede că este posibil – și… crede că Dumnezeu poate da reușita!
de Jean Koechlin
Psalmul 94
Spre deosebire de israelitul din zilele de la urmă, creştinul trebuie să se păzească de orice dorinţă de răzbunare (Romani 12.17). El nu suferă mai puţin din cauza răului şi a nedreptăţii care domnesc în această lume, unde mândria (v. 2), răutatea (v. 3), aroganţa, lăudăroşenia (v. 4), asuprirea şi violenţa (v. 5, 6) se manifestă în voie. Cel credincios nu poate traversa pământul rămânând insensibil la ceea ce vede aici în fiecare zi. Şi, cu cât conştientizează mai mult sfinţenia lui Dumnezeu, cu atât mai mare groază are de rău (Psalmul 97.10). Din acest motiv, Hristos, Omul perfect, a suferit mai mult ca oricine. Priviţi–L în Marcu 3.5, „mâhnit de împietrirea inimii lor” ~ El Însuşi a fost obiectul supremei nedreptăţi (v. 21).
Constatarea acestui rău care ne înconjoară stârneşte în noi deseori o mulţime de gânduri apăsătoare: Dumnezeu nu vede aceste lucruri? De ce nu intervine? ~ Ca răspuns, Domnul rareori ne dă explicaţii, însă întotdeauna, mângâieri (v. 19). Deschizându–ne ochii asupra răutăţii lumii, El ne ajută să ne despărţim de ea; aceasta însă cu scopul de a ne ataşa mai mult de El Însuşi şi de a avea o speranţă mai puternică. Fie ca mângâierile de sus să fie întotdeauna deliciile inimilor noastre!
Mana Zilnica 