3 Ianuarie 2024
Atunci îmi vei zice: „De ce mai găsește vină? Pentru că cine rezistă voii Sale?”.
Romani 9.19
Raționamentul care duce la concluzia „De ce mai găsește vină?” este unul greșit de la bun început. Dacă Dumnezeu, în marea Sa înțelepciune și după bogățiile îndurării Sale, folosește faptele rele ale oamenilor pentru a duce la împlinire planurile Sale, aceasta este doar autoritatea Sa de neîmpiedicat, dar voința oamenilor va rămâne întotdeauna așa cum este ea: rea și de neiertat. Într-adevăr, dacă ar fi adevărat ceea ce învață severa teologie calvinistă, anume că Dumnezeu i-a hotărât mai dinainte pentru condamnare pe cei care merg spre pierzare, atunci ar fi fost într-adevăr îngrozitor. Dar, slăvit să fie Dumnezeu!, acest lucru nu este adevărat. Scriptura nu vorbește niciodată astfel, chiar dacă ar putea exista unele pasaje care par să susțină o astfel de părere.
De fapt, cum stau lucrurile? Înainte de a da un răspuns la întrebările puse, apostolul accentuează suveranitatea lui Dumnezeu – primul dintre drepturile Sale – și demonstrează răutatea inimii celor care pun astfel de întrebări. Ar fi putut oare să vorbească în așa fel un om a cărui conștiință este într-o oarecare măsură trează și activă? Niciodată un suflet gata de pocăință nu L-ar putea acuza că este nedrept, nu L-ar putea învinui că El este răspunzător pentru calea oamenilor către pierzare. Cel care vorbește astfel de lucruri rele dovedește prin aceasta doar orbirea și îngâmfarea inimii sale. „Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Va spune lucrul întocmit Celui care l-a întocmit: «Pentru ce m-ai făcut astfel?». Sau nu are olarul autoritate asupra lutului, să facă din aceeași frământătură un vas spre onoare și altul spre dezonoare?” (Romani 9.20,21). Iar dacă o creatură are o asemenea autoritate – și cine poate tăgădui aceasta? – cât de mare trebuie să fie autoritatea Creatorului Însuși!
R. Brockhaus
Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de Isus, ca să-L asculte. Și fariseii și cărturarii murmurau, zicând: „Omul acesta primește pe păcătoși și mănâncă cu ei”.
Luca 15.1,2
Întoarcerea acasă dintr-o țară îndepărtată (1)
„Eu sunt Isus” – sub acest nume îl întâmpină Fiul lui Dumnezeu pe orice om oricât ar fi de păcătos. Isus înseamnă „Dumnezeu este mântuitor”. El a venit în lume pentru a-i salva pe oameni de păcatele lor și de consecințele lor veșnice. Mulți dintre oamenii din vremea Lui, care aveau o reputație rea, de vameși sau de păcătoși, au simțit nevoia pocăinței și de aceea au venit la Isus pentru a-I asculta predica.
Alții, „evlavioșii” din acea vreme, caracterizați de îndreptățirea de sine, credeau că pot sta în fața lui Dumnezeu și fără Mântuitorul. Așa că L-au respins pe Isus; mai mult, ei s-au simțit jigniți de faptul că El Se preocupa cu „păcătoșii”.
Domnul a înfruntat atitudinea lor de îndreptățire de sine punându-le înainte câteva parabole. Capitolul 15 din Evanghelia după Luca este unul inepuizabil în frumusețe. În parabola oii rătăcite (versetele 3-7), păstorul pleacă după oaie și o caută până o găsește. În parabola banului pierdut (versetele 8-10), femeia ia o lampă și caută moneda până o găsește. Iar în parabola fiului risipitor (versetele 11-32), tatăl își așteaptă fiul plecat, până acesta se întoarce acasă. În toate aceste trei parabole, Dumnezeu caută, aduce înapoi, așteaptă. Iar finalul tuturor este o mare bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește.
(Parabola fiului risipitor ne va sta în atenție și în alte pagini ale acestui calendar.)
Citirea Bibliei: Numeri 1.22-37 · Matei 1.18-25
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ANUL ACESTA ALUNGĂ ÎNDOIALA (1) | Fundația S.E.E.R. România
„La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă…” (Matei 19:26)
Citește cu atenție și ia aminte la aceste două versete din Biblie: „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă” (Matei 19:26); și (Matei 13:58), despre Domnul care „n-a făcut multe minuni în locul acela din pricina necredinţei lor”. Aceste două versete au o singură semnificație: multe dintre lucrurile posibile rămân nefăcute din cauza îndoielii și a necredinței.
Așadar, anul acesta gândește-te că toate lucrurile sunt „cu putință.” Dacă Cuvântul lui Dumnezeu spune că poți, dar tu nu reușești, lucrul acesta poate însemna următoarele: sau nu crezi cu adevărat ce spune El, sau nu ești dispus să-ți faci partea. Când ai în minte posibilul, energia ta crește. Cine primește energie la gândul că va pierde? Dacă știi că ceva nu poate avea succes, cât timp și câtă energie ești dispus să-i aloci?
Nimeni nu pleacă în căutarea sau apărarea unei cauze pierdute. Te investești în ceea ce crezi că poate avea succes. Așadar, când ai în minte posibilul și te încrezi în Dumnezeu în privința reușitei, credința ta devine forța care îți dă energie. Unii cred că cei ce se gândesc la lucrurile posibile sunt naivi sau nebuni. Dacă ești unul dintre ei, răspunde la următoarele întrebări: Câți oameni de succes cunoști, care sunt negativiști? Dar câte persoane care se gândesc la lucrurile imposibile cunoști, și ei chiar au realizat lucruri mari? Primul pas spre a avea în minte posibilul este să încetezi să mai cauți sau să rămâi blocat în ceea ce este greșit într-o situație.
Cei care au mentalitatea lucrurilor imposibile au două variante: se pot aștepta la ce e mai rău și să experimenteze mereu lucrul acesta, sau să-și schimbe gândirea. Și asta începe prin eliminarea vorbirii negative, cu tine însuți, pe care o auzi în mintea ta înainte de a-ți deschide gura. Biblia spune: „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele” (Proverbele 18:21). Pentru a avea în minte posibilul, tu trebuie să crezi și să rostești – de azi! – că este „cu putință”!
de Jean Koechlin
Psalmul 92, 93
Lucrările măreţe ale lui Dumnezeu şi gândurile Lui deosebit de adânci sunt inepuizabilele subiecte ale adorării celui răscumpărat (v. 5; comp. cu Psalmul 40.5). Omul care însă nu-L poate recunoaşte pe Creator în lucrările Sale este, în ochii lui Dumnezeu, un prost şi un nebun (v. 6). Cel rău şi cel drept înfloresc şi unul şi altul (v. 7, 13), dar numai cel drept aduce rod (v. 14). Iarba răsare şi înfloreşte în anotimpul ei, apoi se usucă şi este cosită inclusiv cu floarea ei (v. 7). Astfel este soarta celor răi; ei pier (v. 9; 1 Petru 1.24,25). Cel drept însă se aseamănă cu palmierul sau cu cedrul din Liban (v. 12, 13). Cât timp le trebuie acestor frumoşi arbori să ajungă la statura plinătăţii! Cei drepţi sunt sădiţi însă în curţile templului lui Dumnezeu şi acolo ei prosperă, spre gloria Lui.
Psalmul 93 ne aduce aminte că puterea lui Dumnezeu este mai veche (El este „din eternitate”) şi mai mare decât puterea Vrăjmaşului (v. 3, 4). Valurile ne vorbesc despre agitaţia lumii (Isaia 57.20; comp. cu Psalmul 89.9: „Tu stăpâneşti mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potoleşti”); putem deci să ne încredem în Cuvântul Lui: mărturiile Sale „sunt foarte sigure” (v. 5).
În încheierea psalmului citim: „sfinţenia îşi are locul în casa Sa”. După cum în casele noastre nu suportăm murdăria, nici dezordinea, să înţelegem că Dumnezeul Sfânt cu atât mai mult nu poate tolera păcatul în casa Sa, care astăzi este Adunarea (citiţi 2 Corinteni 6.16).
Mana Zilnica 